MANOLACHI vs. ROMANIA – Hotararea de condamnare, dupa achitare, pronuntata fara audierea in persoana a reclamantului de catre Curtea de Apel Iasi si Inalta Curte de Casatie si Justitie, fara audierea martorilor si fara administrarea vreunei probe noi este contrara cerintelor unui proces echitabil. Incalcarea Art. 6.1 din Conventie

In cauza Petrica Manolachi contra Romaniei, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a constatat ca a existat o incalcare a dreptului la un proces echitabil, garantat de Art. 6.1 din Conventie.

Curtea a stabilit ca omisiunea Curtii de Apel Iasi si a Inaltei Curti de Casatie si Justitie de a-i audia pe reclamant si pe martori inainte de a-l condamna pe acesta a limitat semnificativ dreptul la aparare, in conditiile in care reclamanul a fost gasit vinovat pe baza unor marturii care, ele insele, fusesera suficiente sa determine instanta de fond sa se indoiasca de temeinicia acuzatiei formulate impotriva sa pentru a motiva solutia de achitare.

Judecatorii europeni au mai notat ca instantele de control judiciar, Curtea de Apel Iasi si Inalta Curte de Casatie si Justitie, au inlocuit sentinta initiala de achitare cu o hotarare de condamnare fara a administra vreo proba noua.

>>Hotararea CEDO in cauza Petrica Manolachi contra Romaniei (cererea nr. 36605/04; Sectia a III-a, 5 martie 2013)

Extras din hotarare:

"39. Reclamantul sustine ca instantele care l-au condamnat aveau obligatia legala de a-l audia personal si ca, mai mult, acestea nu i-au audiat pe martori si nici nu au administrat noi mijloace de proba. Acesta afirma ca instantele au exploatat in mod formalist eroarea materiala survenita in hotararea primei instante pentru a exclude depozitiile anumitor martori, desi ar fi trebuit sa ii audieze personal.

40. Guvernul considera ca reclamantul a beneficiat, in ansamblu, de un proces echitabil deoarece a fost audiat de instanta de prim grad de jurisdictie si a putut prezenta in fata acesteia toate mijloacele de proba pe care le-a considerat utile pentru apararea sa. Referitor la procedurile apelului si recursului, Guvernul subliniaza ca reclamantul nu a solicitat nici audierea sa in persoana, nici pe cea a martorilor, desi beneficiase de consilierea unui avocat. In cadrul acestor proceduri, reclamantul a putut sa-si sustina punctul de vedere din moment ce a avut ultimul cuvant. In cele din urma, Guvernul sustine ca temeiul condamnarii reclamantului nu a fost reprezentat numai de declaratia acestuia sau de declaratiile martorilor, ci de ansamblul probelor.

41. Curtea reaminteste ca modalitatile de aplicare a Art. 6 procedurii apelului depind de caracteristicile procedurii in cauza; este necesar sa se tina seama de ansamblul procedurii interne si de rolul care revine instantei de apel in ordinea juridica nationala. Atunci cand o sedinta publica a avut loc in prima instanta, absenta dezbaterilor publice in apel se poate justifica prin particularitatile procedurii in cauza, tinand seama de natura sistemului de apel intern, de intinderea competentelor instantei de apel, de modul in care au fost realmente prezentate si protejate interesele reclamantului in fata acesteia si mai ales de natura chestiunilor pe care trebuia sa le solutioneze (Lacadena Calero vs. Spania, par. 36).

42. In plus, Curtea a hotarat ca atunci cand o instanta de control judiciar este competenta sa analizeze atat situatia de fapt, cat si chestiunile de drept si sa studieze in ansamblu problema vinovatiei, ea nu poate, din motive ce tin de echitatea procedurii, sa transeze asupra chestiunilor respective fara o apreciere nemijlocita a declaratiilor persoanei care sustine ca nu a comis actul considerat ca infractiune (Ekbatani vs. Suedia, par. 32; Constantinescu vs. Romania, par. 55).

43. Curtea reaminteste ca a subliniat deja ca, desi dreptul acuzatului de a avea ultimul cuvant are o importanta semnificativa, acesta nu poate fi confundat cu dreptul de a fi audiat, in timpul dezbaterilor, de catre o instanta (Constantinescu, citata anterior, par. 58). Revenind la faptele cauzei, Curtea retine, in primul rand, ca desi reclamantul a putut avea ultimul cuvant in fata Curtii de Apel Iasi si a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, acesta nu a fost audiat oficial de catre aceste instante.

44. Astfel, reiese din dosar ca reclamantul a fost condamnat fara ca acesta sau martorii sa fie audiati personal de catre Curtea de Apel Iasi si Inalta Curte de Casatie si Justitie. Prin urmare, pentru a stabili daca a avut loc o incalcare a Art. 6, este necesar sa se examineze rolul celor doua instante si natura problemelor pe care acestea trebuia sa le judece (Popa si Tanasescu vs. Romania, par. 47).

45. Potrivit dispozitiilor Codului de procedura penala in vigoare la data faptelor, instanta, sesizata cu apelul, nu era obligata sa pronunte o noua hotarare pe fond, ci doar avea aceasta posibilitate (supra, par. 32). in speta, Curtea de Apel Iasi s-a prevalat de aceasta posibilitate si a desfiintat hotararea de achitare a reclamantului. Aspectele pe care aceasta instanta a trebuit sa le analizeze pentru a se pronunta asupra vinovatiei reclamantului aveau, in speta, un caracter faptic predominant, ceea ce ar fi justificat audierea inculpatului, cu atat mai mult cu cat a fost prima instanta care l-a condamnat. Din documentele aflate la dosar, reiese ca reclamantul nu a fost audiat personal in apel. Reiese, de asemenea, ca instanta de apel nu i-a audiat din nou pe martori si a folosit declaratiile date de acestia din urma in fata politiei si parchetului, cu toate ca unii dintre acestia isi retrasesera declaratiile in fata tribunalului.

46. Referitor la rolul Inaltei Curti de Casatie si Justitie ca instanta de recurs intr-o procedura penala, precum cea din speta, Curtea a avut deja ocazia sa se pronunte in aceasta privinta. In cauzele Danila vs. Romaniei (par. 38) si Gaitanaru vs. Romania (citata anterior, par. 30), Curtea a constatat ca procedura in fata jurisdictiei de recurs era o procedura completa care urma aceleasi reguli ca o procedura pe fond si ca Inalta Curte putea sa decida fie confirmarea achitarii reclamantului, fie sa il declare vinovat, dupa ce a realizat o apreciere completa a chestiunii vinovatiei sau nevinovatiei partii interesate, administrand dupa caz noi mijloace probatorii.

47. Aceste constatari se impun si in prezenta cauza, in masura in care aspectele pe care curtea de apel si Inalta Curte au trebuit sa le analizeze pentru a se pronunta cu privire la vinovatia reclamantului aveau un caracter pur faptic. Mai precis, era necesar sa se pronunte cu privire la prezenta reala a reclamantului la locul infractiunii in data de 18 aprilie 2002. Mai mult, acest element faptic era decisiv pentru a stabili vinovatia reclamantului (mutatis mutandis, Igual Coll vs. Spania, par. 35).

48. Reclamantul a fost gasit vinovat pe baza unor marturii care, ele insele, fusesera suficiente sa determine tribunalul sa se indoiasca de temeinicia acuzatiei formulate impotriva sa pentru a motiva achitarea sa (Gaitanaru, citata anterior, par. 34). In aceste conditii, omisiunea curtii de apel si a Inaltei Curti de a-i audia pe reclamant si pe martori inainte de a-l declara vinovat pe reclamant a limitat semnificativ dreptul la aparare, cu atat mai mult cu cat apelul parchetului era motivat de diferenta dintre data retinuta in transcrierile declaratiilor martorilor apararii si data incidentului. Reclamantul subliniase ca aceasta diferenta era o eroare materiala, dupa cum Curtea de Apel Iasi a recunoscut de altfel in hotararea sa din 23 noiembrie 2004 (supra, par. 23).

49. Curtea observa ca, atunci cand curtea de apel si Inalta Curte au inlocuit cu o hotarare de condamnare hotararea initiala de achitare, acestea nu dispuneau de nicio proba noua. Jurisprudenta Curtii subliniaza in acest sens ca posibilitatea unui acuzat de a se confrunta cu un martor in fata instantei care se pronunta in ultimul grad cu privire la acuzatie constituie o garantie a unui proces echitabil, in masura in care observatiile instantei cu privire la comportamentul si credibilitatea unui martor pot avea consecinte pentru acuzat (a se vedea P.K. vs. Finlanda, decizie, 9 iulie 2002; mutatis mutandis, Pittkanen vs. Finlanda, par. 62-65; Milan vs. Italia, decizie, 4 decembrie 2003).

50. In masura in care Guvernul subliniaza faptul ca reclamantul nu a cerut audierea sa si a martorilor, Curtea considera ca jurisdictia de recurs era obligata sa ia din oficiu masuri pozitive in acest scop, chiar daca reclamantul nu o solicitase in mod expres (Danila, citata anterior, par. 41; Gaitanaru, citata anterior, par. 34). In orice caz, Curtea retine ca reclamantului nu i se poate imputa vreo lipsa de interes fata de procesul sau (a contrario, Bragadireanu vs. Romania, par. 110).

51. Aceste elemente ii sunt suficiente Curtii pentru a constata ca hotararea de condamnare a reclamantului, pronuntata fara audierea sa in persoana de catre instantele de apel si de recurs si fara audierea martorilor, cu toate ca reclamantul fusese achitat in prima instanta, nu se conformeaza cerintelor unui proces echitabil".

Pentru incalcarea principiului nemijlocirii, cititi si:

>>Ilisescu si Chiforec vs. Romania

>>Vaduva vs. Romania

>>Beraru vs. Romania

>>Cutean vs. Romania

>>Spinu vs. Romania

>>Flueras vs. Romania

>>Ion Tudor vs. Romania

>>Popa si Tanasescu vs. Romania

>>Hogea vs. Romania

>>Hanu vs. Romania

>>Nitulescu vs. Romania

>>Coniac vs. Romania

>>Moinescu vs. Romania