MOINESCU vs. ROMANIA – Violarea principiului administrarii nemijlocite a probelor testimoniale. Condamnare in recurs fara audierea martorilor ale caror declaratii au determinat instantele inferioare sa pronunte o solutie de achitare: „Curtea de Apel Constanta a procedat la o noua interpretare a marturiilor depuse la dosar, fara a asculta ea insasi martorii”. Incalcarea Art. 6.1 din Conventie, privind dreptul la un proces echitabil

In cauza Dumitru Moinescu contra Romaniei, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a stabilit existenta unei incalcari a Art. 6.1 din Conventie, privind dreptul la un proces echitabil.

Curtea a constatat violarea principiului administrarii nemijlocite a probelor testimoniale, apreciind ca instanta nationala de recurs - in speta, Curtea de Apel Constanta - l-a condamnat definitiv pe reclamant pentru savarsirea infractiunii de favorizare a infractorului fara a-i reaudia direct pe martorii ascultati in fata primelor instante, ale caror depozitii au condus la o solutie de achitare, ci printr-o reinterpretare a declaratiilor scrise date de acestia, existente la dosar.

>>Hotararea CEDO in cauza Dumitru Moinescu contra Romaniei (cererea nr. 16903/12; Sectia a III-a, 15 septembrie 2015)

Extras din hotarare:

"33. Curtea reaminteste ca modalitatile de aplicare a Art. 6 din Conventie in cadrul procedurilor in apel depind de caracteristicile procedurii despre care este vorba: este necesar sa se tina cont de ansamblul procedurii interne si de rolul atribuit instantei de apel in cadrul ordinii juridice nationale. Atunci cand o sedinta publica a avut loc in prima instanta, absenta dezbaterilor publice in apel se poate justifica prin particularitatile procedurii in cauza, tinand seama de natura sistemului de apel intern, de intinderea competentelor instantei de apel, de modul in care au fost realmente prezentate si protejate interesele reclamantului in fata acesteia si mai ales de natura chestiunilor pe care trebuia sa le solutioneze (Botten vs. Norvegia, 19 februarie 1996, par. 39, Culegere de hotarari si decizii 1996-I).

34. In plus, Curtea a declarat ca, atunci cand o instanta de apel este sesizata cu o cauza in fapt si in drept si studiaza in ansamblu problema vinovatiei sau a nevinovatiei, aceasta nu poate, din motive de echitate a procesului, sa se pronunte asupra acestor chestiuni fara aprecierea directa a marturiilor prezentate personal, fie de inculpatul care sustine ca nu a savarsit fapta considerata ca infractiune (a se vedea, printre altele, Ekbatani vs. Suedia, 26 mai 1988, par. 32, seria A nr. 134; Constantinescu vs. Romania, nr. 28871/95, par. 55, CEDO 2000-VIII; Dondarini vs. San Marino, nr. 50545/99, par. 27, 6 iulie 2004; Igual Coll vs. Spania, nr. 37496/04, par. 27, 10 martie 2009), fie de martorii ascultati pe parcursul procedurii (Gaitanaru, citata anterior, par. 35; Hogea vs. Romaniei, nr. 31912/04, par. 54, 29 octombrie 2013).

>>HOGEA vs. ROMANIA

35. Curtea reaminteste ca admisibilitatea probelor intra in primul rand sub incidenta normelor de drept intern: in principiu, instantele nationale sunt cele care trebuie sa evalueze probele administrate. Sarcina incredintata Curtii prin Conventie consta exclusiv in a cerceta daca procedura considerata in ansamblul sau, inclusiv modul de prezentare a mijloacelor de proba, a avut un caracter echitabil (a se vedea Garcia Ruiz vs. Spania, Marea Camera, nr. 30544/96, par. 28, CEDO 1999-I). Astfel, Curtea a mentionat ca, desi, in principiu, este de competenta instantei nationale sa se pronunte cu privire la necesitatea sau oportunitatea citarii unui martor, circumstante exceptionale ar putea determina Curtea sa concluzioneze ca Art. 6 este incompatibil cu neaudierea unei persoane ca martor (Bricmont vs. Belgia, 7 iulie 1989, par. 89, seria A nr. 158).

36. Cu privire la faptele spetei, Curtea constata, in primul rand, ca si Curtea de Apel Constanta a intreprins demersuri pentru ca reclamantul sa poata fi ascultat in persoana, dar l-a condamnat fara a-i reaudia pe martorii ascultati in prima instanta, ale caror depozitii au condus la o solutie de achitare (supra, par. 19-20).

In aceasta privinta, Curtea subliniaza ca a stabilit deja in cauze similare ca in sistemul judiciar roman, competentele instantelor sesizate cu recurs nu se limitau doar la chestiuni de drept. Intr-adevar, Curtea a constatat ca procedura in fata instantei de recurs era o procedura completa care urma aceleasi reguli ca o procedura pe fond si ca instanta de recurs putea sa decida fie confirmarea achitarii reclamantului de catre instanta inferioara, fie condamnarea, dupa o apreciere completa a chestiunii vinovatiei sau nevinovatiei persoanei in cauza, administrand, dupa caz, noi mijloace de proba (Danila vs. Romania, nr. 53897/00, par. 38, 8 martie 2007; Gaitaianu, citata anterior, par. 30; Manolachi, citata anterior, par. 46 si Vaduva vs. Romania, nr. 27781/06, par. 43, 25 februarie 2014).

>>MANOLACHI vs. ROMANIA

>>VADUVA vs. ROMANIA

37. In speta, Curtea de Apel Constanta s-a prevalat de aceasta posibilitate, dar fara a examina noi elemente de proba. Or, Curtea subliniaza ca prima instanta si instanta de apel au considerat ca din declaratiile martorilor nu reiesea ca reclamantul ingreunase sau incercase sa ingreuneze ancheta demarata cu privire la disputa din 9 aprilie 2006 in anumite momente identificate pe parcursul urmaririi penale (supra, par. 19-20). In schimb, curtea de apel a considerat, in temeiul acelorasi elemente de proba, ca prin actiunile sale, reclamantul 'incercase sa obtina informatii referitoare la desfasurarea anchetei, ocolind calea legala care ii permitea sa obtina informatii de interes public, fara sa justifice un interes concret, si ca actionase astfel cu scopul de a intimida autoritatile judiciare si pentru a ingreuna ancheta' (supra, par. 23).

38. In opinia Curtii, efectuand o astfel de analiza, curtea de apel nu s-a limitat la simpla apreciere a unei chestiuni de drept – sau, mai exact, a unei incadrari juridice a faptelor, dupa cum sustine Guvernul –, ci pur si simplu la o noua interpretare a faptelor, acordand o noua conotatie actiunilor reclamantului. Acest lucru a condus la agravarea situatiei sale, prin intemeierea condamnarii acestuia pe o pedeapsa cu inchisoarea.

39. In plus, pentru a se pronunta astfel, curtea de apel a procedat la o noua interpretare a marturiilor depuse la dosar, fara a asculta ea insasi martorii. Astfel, curtea de apel a adoptat o pozitie opusa celei din hotararile instantelor inferioare, care l-au achitat pe reclamant, in special pe baza depozitiilor martorilor respectivi, facute in cursul sedintelor desfasurate in fata lor. Desi era de competenta instantei de recurs sa aprecieze diferitele elemente de proba, este la fel de adevarat ca reclamantul a fost stabilit vinovat pe baza acelorasi marturii care fusesera suficiente pentru a-i determina pe judecatorii din prima instanta sa se indoiasca de temeinicia acuzatiei si sa motiveze achitarea acestuia. In aceste conditii, omisiunea ascultarii martorilor de catre curtea de apel in cauza, inainte de a-l declara vinovat pe reclamant, a limitat semnificativ caracterul efectiv al dreptului la aparare (Gaitanaru, citata anterior, par. 32; Vaduva, citata anterior, par. 50; mutatis mutandis, Lacadena Calero vs. Spani a, nr. 23002/07, par. 49, 22 noiembrie 2011).

40. Aceste elemente ii permit Curtii sa concluzioneze ca respectiva condamnare a reclamantului pentru favorizarea infractorului, pronuntata fara ascultarea directa a martorilor, desi acesta fusese achitat de doua instante inferioare, este contrara cerintelor unui proces echitabil in sensul Art. 6.1 din Conventie.

41. Prin urmare, a fost incalcat Art. 6.1 din Conventie".

Pentru incalcarea principiului nemijlocirii, cititi si:

>>Ilisescu si Chiforec vs. Romania

>>Beraru vs. Romania

>>Cutean vs. Romania

>>Spinu vs. Romania

>>Flueras vs. Romania

>>Ion Tudor vs. Romania

>>Popa si Tanasescu vs. Romania

>>Hanu vs. Romania

>>Nitulescu vs. Romania

>>Coniac vs. Romania