HANU vs. ROMANIA – Condamnarea definitiva a inculpatului fara audierea acestuia si a martorilor, prin reinterpretarea declaratiilor care au determinat prima instanta sa dispuna o solutie de achitare, in conditiile in care inculpatul isi intemeiase recursul tocmai pe esecul instantei de apel de a audia martorii nemijlocit si pe refuzul procurorului de a admite la dosar reportofonul folosit in flagrant. Incalcarea dreptului la un proces echitabil (Art. 6 din Conventie)

In cauza Marius Hanu contra Romaniei, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a constatat ca a existat o incalcare a dreptului la un proces echitabil, garantat de Art. 6.1 din Conventie.

Curtea a stabilit ca reclamantul Marius Hanu, achitat de prima instanta, a fost condamnat la apel si in recurs fara ca instantele de control judiciar sa procedeze la audierea directa a acestuia sau a altor persoane si fara a se baza pe vreo proba noua.

Judecatorii europeni au retinut ca instanta de recurs, Curtea Suprema de Justitie, a judecat in baza declaratiilor luate in fata procurorului si a instantei de fond, dand propria sa interpretare situatiei de fapt in cauza, decizia sa nefiind asadar limitata la aspecte de drept.

>>Hotararea CEDO in cauza Marius Hanu contra Romaniei (cererea nr. 10890/04; Sectia a III-a, 4 iunie 2013)

Extras din hotarare:

"31. Curtea reitereaza ca modul in care se aplica Art. 6 in cazul procedurilor inaintea curtilor de apel depinde de trasaturile specifice procedurii respective; trebuie luate in considerare toate actiunile din ordinea juridica interna si rolul curtii de apel implicate.

32. Curtea a retinut ca atunci cand o instanta de apel este sesizata cu examinarea unei cauze in fapt si in drept si cu realizarea unei evaluari complete a chestiunii vinovatiei sau nevinovatiei reclamantului, aceasta nu poate, ca un aspect ce tine de dreptul la un proces echitabil, sa solutioneze in mod corespunzator aceste probleme fara o evaluare nemijlocita a marturiei depuse personal de catre un acuzat care sustine ca nu a comis fapta care constituie pretinsa infractiune (a se vedea Ekbatani vs. Suedia, par. 32; Constantinescu vs. Romania, citata anterior, par. 55; Lacadena Calero vs. Spania, par. 36).

33. Art. 6 din Conventie nu prevede norme cu privire la admisibilitatea probelor sau la modul in care acestea ar trebui apreciate, care sunt asadar in principal aspecte ce trebuie reglementate de legislatia nationala si de instantele nationale; sarcina Curtii este de a examina caracterul echitabil al procedurii interne, in ansamblu, inclusiv modul de apreciere a probelor (García Ruiz vs. Spania, Marea Camera, par. 28). De asemenea, desi de regula este sarcina instantelor nationale sa decida daca este necesara sau indicata citarea unui martor, unele circumstante exceptionale pot determina Curtea sa concluzioneze ca neaudierea unei persoane ca martor este incompatibila cu Art. 6 (Bricmont vs. Belgia, par. 89).

34. Revenind la prezenta cauza, Curtea constata ca nu se contesta ca reclamantul a fost mai intai achitat de tribunal, apoi a fost condamnat de curtea de apel si de Curtea Suprema, cu toate ca niciuna dintre aceste instante nu a procedat la audierea nemijlocita a reclamantului sau a altor persoane. Desi curtea de apel i-a acordat ultimul cuvant reclamantului la terminarea sedintei, ar trebui retinut faptul ca, anterior, Curtea a constatat deja ca recurgerea la aceasta posibilitate nu este suficienta in sensul Art. 6 din Conventie (Constantinescu, citata anterior, par. 58). In consecinta, pentru a stabili daca a fost incalcat Art. 6, trebuie sa se examineze rolul celor doua grade de jurisdictie si natura problemelor pe care acestea le aveau de judecat (a se vedea Popa si Tanasescu vs. Romania, par. 47).

35. In primul rand, Curtea retine ca dispozitiile Codului de procedura penala in vigoare la vremea respectiva nu impuneau instantei de apel sa se pronunte pe fondul cauzei, dar ca avea totusi aceasta posibilitate (a se vedea supra, par. 18). In prezenta cauza, curtea de apel s-a folosit de aceasta posibilitate si, bazandu-se exclusiv pe declaratiile date de reclamant si de martori in fata tribunalului, a desfiintat hotararea de achitare a reclamantului. Aspectele examinate de curtea de apel pentru a stabili daca reclamantul era vinovat tineau de situatia de fapt, care ar fi justificat o noua examinare a probelor, mai ales ca a fost prima instanta care l-a condamnat.

36. In al doilea rand, procedura in vigoare la vremea respectiva permitea Curtii Supreme sa pronunte o noua hotarare pe fond chiar si in cadrul examinarii unui recurs. In cauzele Popa si Tanasescu (citata anterior, par. 48) si Gaitanaru (citata anterior, par. 30), Curtea a avut deja posibilitatea sa examineze intinderea competentelor Curtii Supreme si a constatat ca procedurile desfasurate in fata acestei instante au fost proceduri complete guvernate de aceleasi norme ca un proces pe fond, instanta avand de examinat atat faptele cauzei, cat si problemele de drept. Curtea Suprema putea decide fie sa mentina achitarea reclamantului, fie sa il condamne dupa o evaluare minutioasa a chestiunii vinovatiei sau nevinovatiei lui. Daca necesitatea audierii nemijlocite ar fi determinata de circumstantele cauzei, Curtea Suprema ar putea retrimite cauza la o instanta de grad inferior, in conformitate cu prevederile Codului de procedura penala in vigoare la vremea respectiva (a se vedea supra, par. 19).

37. In prezenta cauza, Curtea Suprema nu s-a folosit de aceste posibilitati, ci a judecat cauza in baza declaratiilor date in fata procurorului si tribunalului. Mai mult, aspectele examinate de Curtea Suprema pentru a-l declara pe reclamant vinovat tineau de situatia de fapt: Curtea Suprema trebuia sa stabileasca daca reclamantul a cerut bani petentilor ca sa-i ajute in procedurile de executare (a se vedea supra, par. 17). Contrar argumentelor Guvernului (a se vedea supra, par. 29), Curtea retine ca instanta suprema a dat propria sa interpretare situatiei de fapt din prezenta cauza. Decizia acesteia nu era asadar limitata la aspecte de drept.

38. Mai mult, referitor la argumentul Guvernului conform caruia nici reclamantul, nici avocatul sau nu au solicitat expres instantelor interne audierea sa ori a martorilor, Curtea retine ca recursul reclamantului era intemeiat pe omisiunea instantei de apel de a audia martorii nemijlocit si pe refuzul procurorului de a admite la dosarul cauzei reportofonul folosit in actiunea de prindere in flagrant (a se vedea supra, par. 15). Curtea opineaza ca reclamantul a furnizat instantelor interne informatii suficiente pentru a justifica o noua examinare a probelor, mai ales ca fusese achitat de catre tribunal. In orice caz, Curtea reaminteste ca instantele nationale sunt obligate sa ia masuri pozitive in acest scop, chiar daca reclamantul nu a solicitat asa ceva (a se vedea Danila vs. Romania, par. 41; Gaitanaru, citata anterior, par. 34).

39. Prin urmare, se pare ca, atunci cand l-au condamnat pe reclamant, curtea de apel si Curtea Suprema nu s-au bazat pe nicio proba noua. In schimb, acestea si-au bazat deciziile pe declaratiile date de reclamant si martori in fata procurorului si tribunalului. Totusi, aceasta din urma, dupa ce l-a audiat pe reclamant personal, a hotarat ca niciuna dintre probe nu dovedea in mod concludent vinovatia reclamantului si l-a achitat (a se vedea supra, par. 12). Chiar daca instantele de apel ar fi putut, in principiu, sa dea o proprie interpretare probelor care le-au fost prezentate, in prezenta cauza reclamantul a fost declarat vinovat in baza unor marturii pe care tribunalul le considerase insuficiente si care justificasera achitarea sa.

40. In aceste imprejurari, faptul ca curtea de apel nu a audiat martorii personal si faptul ca Curtea Suprema nu a remediat situatia retrimitand dosarul cauzei la curtea de apel pentru o noua examinare a marturiilor au afectat considerabil dreptul la aparare al reclamantului (Destrehem vs. Franta, par. 45; Gaitanaru, citata anterior, par. 32). Curtea reaminteste ca jurisprudenta sa subliniaza faptul ca una dintre cerintele procesului echitabil este posibilitatea pe care o are inculpatul de a fi confruntat cu martorii in fata instantei care in cele din urma se pronunta asupra cauzei, deoarece observatiile facute de instanta cu privire la comportamentul si credibilitatea unui martor pot avea consecinte importante pentru inculpat (a se vedea P.K. vs. Finlanda, decizie, 9 iulie 2002; mutatis mutandis, Pitkaenen vs. Finlanda, par. 62-65; Milan vs. Italia, decizie, 4 decembrie 2003)".

Pentru incalcarea principiului nemijlocirii, cititi si:

>>Ilisescu si Chiforec vs. Romania

>>Vaduva vs. Romania

>>Beraru vs. Romania

>>Cutean vs. Romania

>>Spinu vs. Romania

>>Flueras vs. Romania

>>Ion Tudor vs. Romania

>>Popa si Tanasescu vs. Romania

>>Hogea vs. Romania

>>Manolachi vs. Romania

>>Nitulescu vs. Romania

>>Coniac vs. Romania

>>Moinescu vs. Romania