PRIVARE NELEGALA DE LIBERTATE. 487.260 LEI DAUNE – CAB, decizia nr. 227/14.04.2016: „In cauza de fata, arestarea reclamantului a fost dispusa de catre procuror in conditiile vechilor reglementari... Reclamantul a fost arestat 299 de zile pentru fapte pentru care nu a fost gasit vinovat... Imaginea sa publica a fost compromisa ca urmare a faptelor de care a fost acuzat si a intensei mediatizari a cazului in presa centrala, ca fiind un caz de mare coruptie”

Data: 23 May 2016, 16:43 | autor: A.P. | 0 comentarii | 1583 afisari

Prin decizia civila nr. 227/A/14.04.2016 pronuntata in dosarul nr. 997/93/2013, Curtea de Apel Bucuresti-Sectia a III-a civila si pentru cauze cu minori si de familie a admis apelurile declarate de apelantul Ministerul Public-PICCJ-Directia Nationala Anticoruptie si de apelantul parat Statul Roman prin Ministerul Finantelor Publice impotriva sentintei civile nr. 756/10.03.2015 a Tribunalului Ilfov, in contradictoriu cu intimatul reclamant Ioan Inel, a schimbat in parte sentinta apelata in sensul ca a redus – de la 448.500 lei, la 350.000 lei – daunele morale catre reclamant la care a fost obligat paratul, mentinand dispozitiile privind cuantumul daunelor materiale (137.260 lei).


Decizia nr. 227/A/14.04.2016. Curtea de Apel Bucuresti-Sectia a III-a civila si pentru cauze cu minori si de familie

pres. Ionelia DRAGAN

jud. Mari ILIE

Obiectul dosarului: reparare prejudicii erori judiciare (art. 504 CPP 1968).

Solutia: „Admite apelurile declarate de apelantul Ministerul Public – Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie – Directia Nationala Anticoruptie, cu sediul in Bucuresti, str. Stirbei Voda, nr. 79-81, sector 1, si de apelantul parat Statul Roman prin Ministerul Finantelor Publice, cu sediul in Bucuresti, str. Sperantei nr. 40, sector 2, si in Bucuresti, str. Apolodor, nr. 17, sector 5, impotriva sentintei civile nr. 756/10.03.2015, pronuntata de Tribunalul Ilfov, in contradictoriu cu intimatul reclamant Inel Ioan, (...). Schimba, in parte, sentinta apelata, in sensul ca: Admite exceptia prescriptiei dreptului material la actiune pentru pretentia in legatura cu infractiunile de fals material in inscrisuri oficiale, fals intelectual, instigare la infractiunea de abuz in serviciu si asociere pentru savarsirea de infractiuni si respinge aceste pretentii ca prescrise. Obliga paratul, catre reclamant, la plata daunelor morale in suma de 350.000 lei (treisutecinzecimii lei). Mentine restul dispozitiilor sentintei apelate. Definitiva”.

Minuta sentintei civile nr. 756/10.03.2015 a Tribunalului Ilfov-Sectia civila: „Admite in parte cererea. Obliga paratul la plata catre reclamant a sumei de 137.260 lei, cu titlu de daune materiale, si a sumei de 448.500 lei, cu titlu de daune morale. Cu apel in 30 de zile de la comunicare, apelul urmand a fi depus la Tribunalul Ilfov”.

>>Decizia nr. 227/A/14.04.2016 pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti-Sectia a III-a civila si pentru cauze cu minori si de familie, in dosarul nr. 997/93/2013

Extras din decizie:

Curtea, analizand concomitent criticile de apel formulate de catre cei doi apelanti, dat fiind ca acestea se intrepatrund, constata urmatoarele:

Cererea cu care reclamantul a investit instanta de fond reprezinta o actiune in raspundere civila delictuala intemeiata pe prevederile art. 504 si urmatoarele Cod procedura penala vechi din 1968, in vigoare la data introducerii actiunii – 11.03.2013. Aceasta, deoarece Noul Cod de procedura penala care a intrat in vigoare la data de 1 februarie 2014, potrivit art. 103 din Legea nr. 255 din 19 iulie 2013 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedura penala si pentru modificarea si completarea unor acte normative care cuprind dispozitii procesual penale, prin dispozitiile sale nu retroactiveaza pentru a fi incident art. 538 din acest nou cod, astfel incat intreaga problematica de fapt si de drept dedusa judecatii trebuie analizata prin raportare la art. 504 si urmatoarele din Cod procedura penala vechi din 1968, in vigoare la data introducerii actiunii.

Astfel, potrivit dispozitiilor art. 504 alin. (3) din Codul de procedura penala, are dreptul la repararea pagubei persoana a carei privare sau restrangere de libertate in mod nelegal a fost stabilita prin urmatoarele acte procesual penale: prin ordonanta a procurorului de revocare a masurii privative sau restrictive de libertate; prin ordonanta a procurorului de scoatere de sub urmarire penala sau de incetare a urmaririi penale pentru cauza prevazuta in art. 10 alin. (1) lit. j); prin hotarare a instantei de revocare a masurii privative sau restrictive de libertate; prin hotarare definitiva de achitare ori prin hotarare definitiva de incetare a procesului penal pentru cauza prevazuta in art. 10 alin. (1) lit. j). Are drept la repararea pagubei suferite si persoana care a fost privata de libertate dupa ce a intervenit prescriptia, amnistia sau dezincriminarea faptei.

De asemenea, potrivit dispozitiilor art. 506 alin. (2) din Codul de procedura penala, in caz de eroare judiciara, actiunea in despagubire 'poate fi introdusa in termen de 18 luni de la data ramanerii definitive, dupa caz, a hotararilor instantei de judecata sau a ordonantelor procurorului, prevazute in art. 504'.

Asa fiind, in mod gresit a sustinut apelantul Statul Roman prin Ministerul Finantelor Publice ca termenul de prescriptie ar fi cel de 6 luni, prevazut de art. 538 din Noul Cod de procedura penala.

Potrivit situatiei de fapt retinute de prima instanta, necontestata de cei doi apelanti, reclamantul a fost arestat pe o perioada de 60 de zile de la data de 08.05.1998 pana la data de 06.07.1998, pentru savarsirea infractiunilor de fals si inselaciune, astfel cum rezulta din biletul de liberare nr. 391/1998 emis de Directia Generala a Penitenciarelor.

De asemenea, prin rezolutia din data de 12.12.2001 emisa de Parchetul Militar de pe langa Curtea Militara de Apel, s-a dispus schimbarea incadrarii juridice a faptelor de fals material in inscrisuri oficiale, fals in inscrisuri sub semnatura privata, uz de fals si inselaciune in forma calificata in fals material in inscrisuri oficiale, fals intelectual si inselaciune, fara a se mai retine forma calificata.

Ulterior, reclamantul a mai fost arestat pe o durata de 239 de zile de la data de 18.12.2001 pana la data de 13.08.2002, pentru savarsirea infractiunii de asociere in vederea savarsirii de infractiuni, astfel cum rezulta din biletul de liberare nr. 40258/2002.

Astfel, reclamantul a fost privat de libertate pentru o perioada de 299 de zile, in intervalul 08.05.1998-06.07.1998 si 18.12.2001-13.08.2002.

Prin ordonanta din data de 18.12.2006 emisa de Directia Nationala Anticoruptie, ca urmare a aplicarii legii mai favorabile, s-a dispus schimbarea incadrarii juridice fata de reclamant din prevederile art. 215 alin. (1), (3), (5) C. pen. cu aplic. alin. (2) C. pen. si art. 75 lit. a) C. pen. in prevederile art. 215 alin. (1), (3) cu aplic. art. 41 si art. 75 lit. a) C. pen., precum si din prevederile art. 248 rap. la art. 248/1 C. pen. cu art. 41 alin. (2) si art. 75 lit. a) C. pen. in prevederile art. 248 C.pen. cu aplic. art. 41 alin. (2), art. 75 lit. a) C. pen.

Prin rechizitoriul din data de 20.12.2006 intocmit de Directia Nationala Anticoruptie s-a dispus trimiterea in judecata in stare de libertate a reclamantului pentru infractiunea de inselaciune. De asemenea, prin acelasi rechizitoriu, s-a constatat ca pentru faptele de fals material in inscrisuri oficiale, fals intelectual si instigare la infractiunea de abuz in serviciu contra intereselor persoanelor a intervenit prescriptia speciala, iar in privinta infractiunii de asociere in vederea savarsirii de infractiuni s-a dispus netrimiterea acestuia in judecata, intrucat din probele administrate in cauza nu a rezultat ca acesta si-a manifestat vointa de a constitui o asociere sau de a fi membru al acesteia in sensul de a exista o intelegere, de a actiona potrivit unui plan in scopul savarsirii infractiunii.

Prin sentinta penala nr. 981/08.06.2010 pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie, ramasa definitiva prin decizia penala nr. 422/05.10.2011 pronuntata de Completul de 9 judecatori, reclamantul a fost achitat, in baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. pentru savarsirea infractiunii de inselaciune in forma continuata, retinand ca, in cauza, faptele materiale retinute in sarcina acestuia nu intrunesc elementele constitutive ale infractiunii de inselaciune.

Astfel cum se retine in practicaua sentintei penale nr. 981/08.06.2010 pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie – Sectia Penala, la data de 03.05.2010, s-a luat in examinare cauza privind pe inculpatul (...) impreuna cu alti inculpati, la aceasta data fiind dat citirii in sedinta publica actul de sesizare al instantei, respectiv rechizitoriul nr. 48/P/20.12.2006 intocmit de PICCJ-DNA, prin care s-a dispus trimiterea in judecata a inculpatului (...) pentru infractiunea de inselaciune prevazuta de art. 215 alin. (1) si (3) Cod penal, respectiv s-a dispus incetarea urmaririi penale, in baza art. 11 pct. 1 lit. c) Cod procedura penala si art. 10 lit. f) si g) Cod procedura penala, ca urmare a implinirii termenului de prescriptie pentru infractiunile de fals material in inscrisuri oficiale, fals intelectual si instigare la infractiunea de abuz in serviciu contra intereselor publice, iar in baza art. 11 pct. 1 lit. b) si art. 10 lit. b), d) Cod procedura penala, s-a dispus scoaterea de sub urmarire penala pentru infractiunea prevazuta de art. 323 Cod penal.

Or, raportat la aceasta data certa – 3 mai 2010 – cand a fost dat citirii rechizitoriul prin care s-a dispus incetarea urmaririi penale, in baza art. 11 pct. 1 lit. c) Cod procedura penala si art. 10 lit. f) si g) Cod procedura penala, ca urmare a implinirii termenului de prescriptie pentru infractiunile de fals material in inscrisuri oficiale, fals intelectual si instigare la infractiunea de abuz in serviciu contra intereselor publice, respectiv s-a dispus scoaterea de sub urmarire penala in baza art. 11 pct. 1 lit. b) si art. 10 lit. b), d) Cod procedura penala pentru infractiunea prevazuta de art. 323 Cod penal, Curtea constata ca termenul de 18 luni prevazut de art. 504 Cod procedura penala s-a implinit la data de 03.11.2011.

Curtea retine ca la data de 3 mai 2010 era in vigoare Vechiul Cod de procedura civila ca si Decretul nr. 167/1958 care reglementa prescriptia extinctiva.

Potrivit art. 201 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 287/2009 stabilesc ca prescriptiile incepute si neimplinite la data intrarii in vigoare a Codului civil sunt si raman supuse dispozitiilor legale care le-au instituit, in acelasi sens fiind si statuarile Inaltei Curti de Casatie si Justitie din cadrul deciziei nr. 1/2014.

Ca urmare, caracterul de ordine publica al exceptiei prescriptiei extinctive decurgand din dispozitiile art. 18 din Decretul nr. 167/1958 permit ca aceasta exceptie sa fie invocata si direct in apel de catre una dintre parti, in speta Statul Roman prin Ministerul Finantelor Publice.

Cum in speta momentul de la care curge termenul de prescriptie, in acord cu art. 8 din Decretul nr. 167/1958, se situeaza in mod cert la data de 3 mai 2010, pentru infractiunile pentru care s-a dispus incetarea urmaririi penale respectiv scoaterea de sub urmarire penala, Curtea constata ca termenul special de prescriptie de 18 luni prevazut de art. 504 Cod procedura penala s-a implinit cel mai tarziu la data de 03.11.2011.

Or, raportat la data introducerii actiunii 11.03.2013, Curtea nu poate decat sa constate ca actiunea introdusa de reclamant de reparare a pagubelor materiale si morale, motivat de comiterea unor erori judiciare decurgand din arestarea sa preventiva pentru aceste infractiuni pentru care s-a dispus incetarea procesului penal, respectiv scoaterea de sub urmarire penala, este prescrisa.

Ca urmare, relativ la aceste infractiuni nici nu se mai impune vreo analiza in ceea ce priveste constatarea caracterului nelegal al privarii de libertate de catre organele judiciare penale, asa cum a sustinut apelantul Ministerul Public – Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie.

In ceea ce priveste infractiunea de inselaciune pentru care reclamantul a fost trimis in judecata prin rechizitoriul nr. 48/P/20.12.2006 si pentru care exista hotarare penala - sentinta civila nr. 981/08.06.2010 pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie – Sectia penala, de achitare a acestuia in baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) Cod procedura penala, Curtea apreciaza ca raportat la data pronuntarii deciziei nr. 422/05.10.2011 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie – complet de 9 judecatori, prin care a ramas definitiva aceasta sentinta, fata de data introducerii actiunii – 11.03.2013, cererea reclamantului nu este prescrisa, termenul de 18 luni prevazut de art. 506 Cod procedura penala implinindu-se abia la data de 05.04.2013.

Ca urmare, Curtea va analiza numai in raport de aceasta infractiune critica invocata de apelantul Ministerul Public-PICCJ in sensul ca numai un organ judiciar penal poate sa constate caracterul nelegal al privarii de libertate pentru a fi incident art. 504 Cod procedura penala.

Astfel, Curtea retine ca, potrivit art. 48 alin. (3) din Constitutie, statul raspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare.

Asa cum s-a decis in contenciosul constitutional prin Decizia nr. 45/1998, principiul responsabilitatii statului fata de persoanele care au suferit din cauza unor erori judiciare savarsite in procesele penale trebuie aplicat tuturor victimelor unor asemenea erori, fiind inadmisibil ca anumite erori judiciare neimputabile victimei sa fie suportate de aceasta.

Chiar in absenta unei atare statuari exprese a organelor judiciare penale, respectiv a instantei penale cu privire la legalitatea sau nelegalitatea masurii arestarii preventive, Curtea nu poate sa nu aiba in vedere finalizarea procesului penal prin hotararea penala de achitare a reclamantului - sentinta civila nr. 981/08.06.2010 pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie – Sectia penala, ramasa definitiva - care se impune cu autoritate de lucru judecat instantei civile, potrivit art. 22 din Codul de procedura penala si care dispune in sensul ca: 'Hotararea definitiva a instantei penale are autoritate de lucru judecat in fata instantei civile care judeca actiunea civila, cu privire la existenta faptei, a persoanei care a savarsit-o si a vinovatiei acesteia', hotarare din care rezulta neindoios caracterul nelegal al privarii de libertate.

Astfel, din considerentele sentintei civile nr. 981/08.06.2010 pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie – Sectia penala, de achitare a reclamantului in baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) Cod procedura penala, Curtea retine ca: 'nu exista probe ca inculpatul .... (…) acuzat in aceeasi termeni ar fi urmarit prin manopere amagitoare fata de banca sa realizeze foloase materiale prin insusirea banilor din patrimoniul bancii in mod injust'. 'Transferul acestor activitati prin decizia conducerii bancii catre inculpatii (...) si (...) reprezinta o renuntare constienta la aplicarea normelor legale in materie si nu o manopera oculta de inducere in eroare din partea inculpatului (...). (...) Asa cum s-a aratat prejudiciul suferit de banca este rezultatul actiunilor ilegale, abuzive ale bancii (cum de altfel retine si rechizitoriul) conjugate cu neputinta inculpatilor de a tine sub control executarea contractelor. Prin urmare, in cauza nu sunt intrunite elementele constitutive ale infractiunii de inselaciune nici cu privire la faptele inculpatilor (...)'.

Din cele aratate mai sus rezulta ca reclamantul, de vreme ce s-a retinut lipsa de vinovatie a sa, a fost victima unei erori judiciare, care a avut drept consecinta lipsirea de libertate a acestuia. Ca urmare, prezumtia sa de nevinovatie a fost grav incalcata prin faptul ca a fost lipsit de libertate pentru o fapta pentru care ulterior a fost achitat.

Curtea are in vedere, totodata, si prevederile art. 5 pct. 5 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, potrivit carora: 'Orice persoana care este victima unei arestari sau unei detineri in conditii contrare dispozitiilor acestui articol are dreptul la reparatii', prevederi care se impun prezentei instante de vreme ce Romania a devenit parte contractanta la Conventia pentru apararea drepturilor si libertatilor fundamentale, in acord cu dispozitiile art. 20 din Constitutia Romaniei.

Or, articolul 5 alineat 3 din Conventie, prevede ca: 'Orice persoana arestata sau detinuta, in conditiile prevazute la alineatul 1 litera c) din prezentul articol, trebuie adusa de indata inaintea unui judecator sau a unui alt magistrat imputernicit prin lege cu exercitarea atributiilor judiciarei (...)'.

In cauza de fata, arestarea reclamantului a fost dispusa de catre procuror in conditiile vechilor reglementari ale Codului de procedura penala privind masura arestarii preventive.

Or, cu privire la calitatea de magistrat a procurorului care a luat masura arestarii preventive, Curtea Europeana a Drepturilor Omului, in cauza Pantea impotriva Romaniei (hotararea din 3 iunie 3003) a reamintit ca 'in cauza Vasilescu c. Romaniei (hotararea din 22 mai 1998, Culegerea de hotarari si decizii 1998-III, p. 1075, par. 40, 41) a statuat deja, pe terenul articolului 6 alineatul 1 din Conventie, ca in Romania, procurorii, actionand in calitate de reprezentanti ai Ministerului Public, subordonati, mai intai, procurorului general, apoi ministrului justitiei, nu indeplinesc conditia de independenta in raport cu puterea executiva. Curtea nu identifica nici un motiv care ar conduce la o concluzie diferita in speta, de aceasta data, pe terenul articolului 5 alineat 3 din Conventie, din moment ce independenta fata de executiv este inclusa printre garantiile pe care le presupune notiunea de "magistrat", in sensul articolului 5 alineat 3 din Conventie (Schiesser, sus-mentionata, par. 31)'.

Avand in vedere cele expuse anterior, Curtea de contencios european a concluzionat ca procurorul care a dispus arestarea preventiva a reclamantului nu era un 'magistrat', in sensul articolului 5 alineat 3 din Conventie.

Asa fiind, si din aceasta perspectiva, prezenta instanta nu poate decat sa constate caracterul nelegal al masurii arestarii preventive a reclamantului, aspect ce da dreptul reclamantului la obtinerea repararii prejudiciului incercat ce i-a fost produs prin masura lipsirii de libertate, prin antrenarea raspunderii statului in conditiile art. 504 Cod procedura civila.

De altfel, printr-o jurisprudenta constanta a Curtii Constitutionale (care a determinat si adoptarea Legii nr. 281/2003, act normativ care a pus in concordanta aceste dispozitii legale din Codul de procedura penala cu deciziile adoptate anterior), s-a statuat, tinandu-se seama si de art. 5 pct. 5 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului (prin prisma art. 20 din Constitutie), asupra neconstitutionalitatii oricaror limitari aduse de legiuitor a ipotezelor in care statul raspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare savarsite in procesele penale.

Pe de alta parte, prin aceleasi decizii s-a apreciat ca prevederile art. 504 C.proc.pen. erau neconstitutionale numai sub raportul sferei lor de aplicare, nu si sub acela al conditiilor repararii pagubelor pricinuite prin erorile judiciare, intrucat art. 48 alin. (3) din Constitutie lasa la optiunea legiuitorului stabilirea conditiilor procedurale in care dreptul la reparatii poate fi exercitat.

Conditia sus-mentionata – aceea a luarii unei masuri de privare sau restrangere de libertate in mod nelegal – a fost insa apreciata constant in jurisprudenta Curtii Constitutionale, ca, de altfel, si in cazul altor cerinte impuse de lege pentru exercitarea dreptului la acces liber la justitie, ca fiind in concordanta cu dispozitiile constitutionale ale art. 21 si art. 126 alin. (2), retinandu-se in plus, fata de jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, ca acest drept nu este absolut si poate fi ca atare subiectul unor limitari sau conditionari atat timp cat nu este atinsa insasi substanta sa.

Aceasta conditie este insa intrunita in prezenta cauza, asa cum deja s-a mentionat.

Referitor la despagubirile materiale si morale, prioritar, Curtea urmeaza sa aiba in vedere la stabilirea cuantumului acestora doar infractiunea de inselaciune pentru care prezenta actiune s-a constatat a fi inca in termenul de prescriptie.

In ce priveste daunele materiale solicitate, Curtea apreciaza corecta solutia instantei de fond. Astfel, Curtea are in vedere faptul ca, urmare a lipsirii de libertate pe o perioada de 299 zile, reclamantul a inregistrat un prejudiciu determinat de faptul ca a fost trecut in rezerva anticipat, diminuandu-se astfel drepturile materiale de care ar fi beneficiat daca nu ar fi fost supus respectivelor masuri de restrangere a libertatii.

In acest sens, la dosar sunt dovezi in sensul ca reclamantul a fost trecut in rezerva la data de 15.05.1999, respectiv ca acesta a fost pensionat anticipat.

Potrivit raportului de expertiza efectuat in cauza, diferenta dintre pensia la care ar fi fost indreptatit reclamantul in situatia in care ar fi fost pensionat in septembrie 2008 si cea stabilita in anul 1999, raportata la perioada septembrie 2008 - iunie 2014, este de 60.468 lei, iar diferenta dintre solda de incasat pentru perioada mai 1999 - septembrie 2008 si pensia neta incasata este de 76.792 lei.

Asa fiind, Curtea apreciaza ca, raportat la art. 505 Cod procedura penala, in mod corect a constatat instanta de fond ca reclamantul este indreptatit la despagubiri reprezentand daune materiale in cuantum de 137.260 lei.

In privinta daunelor morale, Curtea retine aspecte de ordin doctrinar si jurisprudential, potrivit cu care, data fiind natura prejudiciului care le genereaza, nu exista criterii precise pentru determinarea lor. Insa, despagubirea baneasca acordata pentru repararea unui prejudiciu nepatrimonial nu poate fi refuzata prin invocarea unei imposibilitati de stabilire a unei corespondente exacte intre cuantumul acestei despagubiri si gravitatea prejudiciului pe care ar trebui sa-l repare.

Problema stabilirii despagubirilor pentru daune morale nu se reduce la cuantificarea economica a unor drepturi si valori nepatrimoniale cum ar fi demnitatea, onoarea, ori suferinta psihica incercata de cel ce le pretinde. Ea presupune o apreciere si evaluare complexa a aspectelor in care vatamarile produse se exteriorizeaza si pot fi astfel supuse puterii de apreciere a instantelor de judecata.

Prin urmare, chiar daca valorile morale nu pot fi evaluate in bani, atingerile aduse acestora imbraca forme concrete de manifestare, iar instanta are astfel posibilitatea sa aprecieze intensitatea si gravitatea lor si sa stabileasca daca o suma de bani si in ce cuantum, este potrivita pentru a repara prejudiciul moral produs.

In cauza de fata, Curtea retine ca, in mod indubitabil, arestarea reclamantului pe o perioada destul de lunga de 299 de zile si cercetarea sa pe parcursul mai multor ani au determinat inregistrarea de catre acesta a unui prejudiciu moral, timp in care a planat asupra sa suspiciunea ca s-ar face vinovat de infractiunile mentionate, fiind afectate, asa cum a retinut si prima instanta, in mod implicit, acele atribute ale persoanei care influenteaza relatiile sociale - onoare, reputatie - precum si pe cele care se situeaza in domeniul afectiv al vietii umane - relatiile cu prietenii, apropiatii, vatamari care isi gasesc expresia cea mai tipica in durerea morala incercata de victima si de familia acestuia.

Mai mult, indubitabil, reclamantul a resimtit inconveniente de ordin fizic datorate pierderii confortului avut in stare de libertate.

De asemenea, imposibilitatea reclamantului de a fi alaturi de familie si de a-si desfasura normal viata privata, a determinat, in mod indubitabil, inregistrarea unui prejudiciu moral.

Astfel, potrivit dovezilor de la dosar, in aceasta perioada de timp casatoria reclamantului s-a destramat, iar fiul acestuia, aflat la varsta adolescentei, cand se formeaza si personalitatea unui copil, fiind lipsit de supravegherea tatalui, a devenit consumator de droguri ceea ce a avut urmari dramatice, conducand in final la decesul acestuia, astfel cum rezulta din certificatul de deces aflat la dosar.

Totodata, Curtea retine, ca si prima instanta, ca privarea nelegala de libertate a reclamantului a avut consecinte nefavorabile si asupra carierei sale profesionale. Astfel, reclamantul, la momentul arestarii sale, se afla intr-un moment de maxima valorificare a pregatirii profesionale constand in absolvirea scolii militare de ofiteri activi, urmate de studii superioare de politehnica si activarea in domeniul apararii antiaeriene si informaticii.

Nu in ultimul rand, Curtea apreciaza ca in mod corect a retinut prima instanta ca reputatia sa sociala si profesionala au fost stirbite ca urmare a perceptiei publice create prin faptul arestarii sale, imaginea sa publica a fost compromisa ca urmare a faptelor de care a fost acuzat si a intensei mediatizari a cazului in presa centrala, ca fiind un caz de mare coruptie.

Curtea retine ca nu exista un sistem care sa repare pe deplin daunele morale constand in dureri psihice si fizice.

Plecand de la aceste aspecte de principiu, Curtea apreciaza ca se poate acorda victimei o indemnitate cu caracter compensatoriu, in echivalent banesc, care permite victimei sa-si aline rezultatul dezagreabil al faptei ilicite. Curtea sesizata cu repararea prejudiciului nepatrimonial urmeaza sa stabileasca o suma necesara pentru a procura acesteia satisfactii de ordin moral susceptibile de a-i valoarea de care a fost privata.

Pentru cuantificarea efectiva a prejudiciului suferit, Curtea urmeaza sa aiba in vedere valoarea despagubirilor nepatrimoniale acordate de Inalta Curte de Casatie si Justitie, precum si Curtea Europeana a Drepturilor Omului in situatii similare.

Retinand ca este de netagaduit ca orice retinere, arestare si inculpare pe nedrept, produce celor in cauza, suferinte pe plan moral si social, ca astfel de masuri lezeaza demnitatea si onoarea, libertatea individuala, drepturi personal nepatrimoniale ocrotite de lege si ca, din acest punct de vedere, le produce un prejudiciu moral care justifica acordarea unei compensatii materiale, Curtea a apreciat ca pentru cuantificarea efectiva a acestui prejudiciu trebuie folosit drept criteriu valoarea despagubirilor nepatrimoniale acordate de Curtea Europeana a Drepturilor Omului in situatii similare.

Astfel, prin decizia civila nr. 5626 din 15 mai 2009, pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie in dosarul nr. 27991/3/2009, daunele morale au fost stabilite la suma de 140.000 lei pentru reclamantul care a suferit o privare de libertate de 3 luni, avand o varsta inaintata la data arestarii de 65 de ani, procesul finalizandu-se cu o solutie de achitare pentru ca fapta nu a fost savarsita de inculpat. Inalta Curte a apreciat ca aceasta suma de bani respecta proportionalitatii daunelor morale acordate cu intensitatea si gravitatea suferintelor fizice si psihice incercate de victima.

Prin decizia civila nr. 4505 din 3 iulie 2008, Inalta Curte de Casatie si Justitie - Sectia civila si de proprietate intelectuala a admis recursul declarat de reclamant, a casat in parte decizia recurata si a obligat Ministerul Economiei si Finantelor, ca reprezentant al Statului Roman, sa plateasca reclamantului suma de 100.000 lei (RON), reprezentand daune morale, fata de perioada arestarii nelegale a reclamantului, 17 ianuarie 1985 – 2 mai 1985, de atingerea adusa de aceasta masura prestigiului, demnitatii si de suferintele fizice si psihice cauzate acestuia.

Astfel, in cauza Dragotoniu si Militaru-Pidhorni impotriva Romaniei (hotararea din 24.05.2007), Curtea a constat incalcarea art. 6 alin. 1 din Conventie, intrucat cei doi reclamanti au fost condamnati pentru fapte care nu constituiau in momentul comiterii lor o infractiune in dreptul national si a obligat statul parat sa plateasca fiecaruia dintre reclamanti 3.000 de euro pentru prejudiciul moral.

Referitor la aceasta cauza, instanta de apel retine ca unul dintre reclamanti a fost arestat in perioada 15.09.1994-23.09.1994. La 20.01.1995 cei doi reclamanti au fost arestati preventiv, arestarea lor fiind prelungita succesiv.

In cauza Pantea impotriva Romaniei (hotararea din 3.06.2003), Curtea a retinut incalcarea art. 3 din Conventie, fata de tratamentele inumane si degradante suportate de reclamant si fata de lipsa unei anchete efective, a art. 5 alin. 1, intrucat a fost mentinut in detentie dupa expirarea mandatului de arest, incalcarea art. 5 alin. 3, intrucat procurorul care a ordonat detinerea reclamantului nu avea calitatea de magistrat, incalcarea art. 5 alin. 4, avand in vedere ca instanta nu a statuat intr-un termen scurt asupra legalitatii masurii arestarii preventive, a art. 5 alin. 5 si a art. 6 alin. 1 din Conventie, apreciind ca autoritatile sunt raspunzatoare pentru intarzierea globala in solutionarea cauzei. Curtea, dupa ce a retinut aceste multiple incalcari ale drepturilor omului si de o gravitate deosebita, a obligat statul parat sa plateasca reclamantului suma de 40.000 euro, pentru daune materiale si morale. Referitor la aceasta cauza, instanta de apel retine ca reclamantul a fost arestat in perioada 20.07.1994 - 28.11.1994, iar in cursul detinerii sale a suferit lovituri si rani multiple si nu i s-a acordat asistenta medicala adecvata.

Fata de aspectele retinute mai sus, Curtea constata intemeiata in parte cererea reclamantului de acordare a daunelor morale, urmand ca paratul sa fie obligat cu titlu de daune morale, la plata catre reclamant a sumei de 350.000 lei pentru fapta ilicita constand in incalcarea libertatii persoanei.

La stabilirea cuantumului, instanta de apel a avut in vedere consecintele negative suferite, pe plan fizic si psihic, importanta valorilor morale lezate, masura in care au fost vatamate aceste valori, faptul ca a fost retinut o perioada mare de timp, iar cercetarea judecatoreasca s-a intins pe parcursul mai multor ani, ce a prelungit starea de disconfort a reclamantului, dar si faptul ca aceste despagubiri sunt acordate doar pentru retinerea ilegala a reclamantului pentru savarsirea infractiunii de inselaciune, pentru celelalte infractiuni constatandu-se prescrisa actiunea sa.

In consecinta, fata de consideratiile de fapt si de drept expuse, Curtea, in temeiul art. 480 Cod procedura civila, va admite apelurile, va schimba, in parte, sentinta apelata, in sensul ca va admite exceptia prescriptiei dreptului material la actiune pentru pretentia in legatura cu infractiunile de fals material in inscrisuri oficiale, fals intelectual, instigare la infractiunea de abuz in serviciu si asociere pentru savarsirea de infractiuni si va respinge aceste pretentii ca prescrise, va obliga paratul, catre reclamant la plata daunelor morale in suma de 350.000 lei (treisutecinzecimii lei), mentinand restul dispozitiilor sentintei apelate.

Adauga comentariu

*
*
laugh.giflol.gifsmile.gifwink.gifcool.gifnormal.gifwhistling.gifredface.gifsad.gifcry.gifsurprised.gifconfused.gifsick.gifshocked.gifsleeping.giftongue.gifrolleyes.gifunsure.gif

*

DISCLAIMER

Mesajele cu continut indecent nu vor fi postate. Atentie! Postati pe propria raspundere!

Inainte de a posta, cititi regulamentul: Termeni legali si Conditii

rominvent.ro Harta avocati romania Harta avocati romania Lege5
PORTAL JURISPRUDENTA RELEVANTA
ULTIMELE ACTE NOUTATI
ABONEAZA-TE!

Introdu-ti adresa de email pentru a te abona la Lumea Juridica si vei primi notificari cu cele mai noi stiri si articole.