ccf

COMUNICARE INFORMATII DE INTERES PUBLIC - CA Cluj, decizia nr. 5886/01.10.2015, cauza H.M.A. vs. Baroul Cluj: „Din analiza statutului legal al paratului rezulta ca baroul de avocati ca structura judeteana a UNBR nu are conform Legii nr. 51/1995 statut de autoritate sau institutie publica in sensul textului legal precitat... Instanta de fond a nesocotit, aplicat si interpretat gresit art. 2 lit. b) din Legea nr. 544/2001”. Principiul „Lex specialia generalibus derogant”

Data: 14 April 2016, 13:19 | autor: A.P. | 0 comentarii | 2190 afisari

Prin decizia civila nr. 5886/01.10.2015 pronuntata in dosarul nr. 5685/117/2014, Curtea de Apel Cluj-Sectia a II-a civila a admis recursul paratului Baroul Cluj impotriva sentintei civile nr. 927/17.03.2015 a Tribunalului Cluj, a casat sentinta recurata si, rejudecand, a respins actiunea reclamantului Hanyadi Matyas Akos prin care acesta a solicitat instantei sa oblige paratul sa comunice, in baza Legii nr. 544/2001, informatii de interes public.


Decizia nr. 5886/01.10.2015. Curtea de Apel Cluj-Sectia a II-a civila

pres. Monica DIACONESCU

jud. Radu Rares DUSA

jud. Liviu UNGUR

Obiectul dosarului: comunicare informatii de interes public (Legea nr. 544/2001).

Solutia: "Admite recursul declarat de recurentul Baroul Cluj, sediul in Cluj-Napoca, str. Pavel Rosca, nr. 4 ap. 15, jud. Cluj, avand cod fiscal 4288020, impotriva sentintei civile nr. 927 din 17.03.2015 in dosarul nr. 5685/117/2014 al Tribunalului Cluj pe care o caseaza in tot si rejudecand cauza respinge actiunea formulata de reclamantul Hanyadi Matyas Akos, (...), si il obliga la plata a 25 lei cheltuieli de judecata fata de recurent. Decizia este definitiva si executorie".

>>Decizia nr. 5886/01.10.2015 pronuntata de Curtea de Apel Cluj-Sectia a II-a civila, in dosarul nr. 5685/117/2014

Extras din decizie:

"Cu privire la fondul cauzei, Curtea retine ca recurentul invoca si critica sentinta primei instante pe considerentul ca aceasta ar fi interpretat si aplicat gresit dispozitiile art. 2 lit. b) din legea nr. 544/2001, dand eronat caracter prioritar prevederilor art. 2 lit. b) din Legea nr. 554/2004.

Curtea retine ca acest motiv de recurs, privit sub umbrela art. 488 alin. 1 pct. 8 C.pr.civ., este fondat pentru urmatoarele considerente:

Raportul juridic de drept material generat de efectele produse de Legea nr. 544/2001 are ca subiecte de drept, pe de o parte persoana, careia i se recunoaste accesul liber si neingradit la informatiile de interes public asa cum sunt definite de aceasta lege, iar pe de alta parte, autoritatea sau institutia publica in sensul acestei legi, careia i se recunoaste obligatia pozitiva de a furniza informatia de interes public la cerere sau din oficiu, in conditiile legii.

Astfel fiind, subiectul pasiv al acestui raport este autoritatea sau institutia publica asa cum este configurata de prevederile art. 2 lit. b) din Legea nr. 544/2001. Asadar, conform acestei norme legale si in aplicarea Legii nr. 544/2001, prin autoritate sau institutie publica se intelege orice autoritate ori institutie publica ce utilizeaza sau administreaza resurse financiare publice, orice regie autonoma, companie nationala, precum si orice societate comerciala aflata sub autoritatea unei autoritati publice centrale ori locale si la care statul roman sau, dupa caz, o unitate administrativ-teritoriala este actionar unic ori majoritar.

Din analiza statutului legal al paratului rezulta ca baroul de avocati ca structura judeteana a Uniunii Nationale a Barourilor din Romania (UNBR) nu are conform Legii nr. 51/1995 statut de autoritate sau institutie publica in sensul textului legal precitat.

Si este asa, deoarece una din conditiile impuse de lege pentru a dobandi calitatea de autoritate ori institutie publica in sensul Legii nr. 544/2001 este ca entitatea respectiva sa utilizeze sau sa administreze resurse financiare publice.

Or, atat recurentul cat si UNBR, aceasta din urma chiar daca are calitatea de persoana juridica de interes public, nu utilizeaza ori administreaza resurse financiare publice, bugetul acestora fiind constituit din resurse de alta natura.

Astfel, conform art. 60 alin. 1-3 din Legea nr. 51/1995, UNBR este formata din toate barourile din Romania, este o persoana juridica de drept public, are patrimoniu si buget propriu format din contributia barourilor in cote stabilite de Congresul avocatilor.

Fata de cele ce preceda, neputand fi parte in raportul de drept material administrativ grefat pe exercitarea dreptului recunoscut de Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informatiile de interes public nu poate avea nici calitate procesuala pasiva in raportul juridic de drept conflictual/ procesual dedus judecatii.

Asa fiind, instanta de fond a nesocotit, aplicat si interpretat gresit dispozitiile art. 2 lit. b) din legea nr. 544/2001.

Si este asa, deoarece aceasta norma legala desi contine o definitie a notiunii de autoritate publica are natura juridica a unei dispozitii speciale in raport de norma de la art. 2 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 554/2004 care desi contine o definitie a aceleiasi notiuni de autoritate publica este reliefata intr-o dispozitie generala de drept comun.

Or, in raport de cele doua notiuni se aplica principiul de drept consacrat de adagiul roman lex specialia generalibus derogant, care implica faptul ca norma speciala este cea care deroga de la norma generala precum si ca norma speciala este de stricta interpretare la cazul respectiv.

In aceasta situatie, norma generala nu poate fi aplicata si extinsa atunci cand raportul de drept este guvernat de o norma speciala. Norma generala poate fi aplicata doar in completarea normei speciale atunci cand pentru conturarea raportului de drept aceasta din urma este insuficienta dar norma speciala nu poate fi inlocuita cu norma generala.

Pe cale de consecinta, aplicarea, retinerea si interpretarea de catre instanta de fond a normei consacrate de art. 2 lit. b) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 in speta de fata este gresita.

A admite in sens contrar, ar insemna ca, pentru conturarea si calificarea subiectului pasiv de drept in raportul de drept administrativ grefat pe Legea nr. 544/2001, sa dam prioritatea normei generale consacrate de legea de drept comun ignorand faptul ca pentru calificarea subiectului pasiv exista o norma speciala strict aplicabila la cazul dat, ceea ce este evident inadmisibil fata de principiul de drept enuntat mai sus".

sursa: http://dialogcivic.gov.ro/

In aceeasi materie:

>>CV-UL CA INFORMATIE DE INTERES PUBLIC - CA Cluj, decizia nr. 7377/01.10.2014, cauza jurnalistul Mihai Soica vs. Ministerul Sanatatii

>>EXCEPTIA LIPSEI DE INTERES - CA Cluj, decizia nr. 38/04.11.2015, cauza A.U.E. vs. primarul municipiului Turda

Adauga comentariu

*
*
laugh.giflol.gifsmile.gifwink.gifcool.gifnormal.gifwhistling.gifredface.gifsad.gifcry.gifsurprised.gifconfused.gifsick.gifshocked.gifsleeping.giftongue.gifrolleyes.gifunsure.gif

*

DISCLAIMER

Mesajele cu continut indecent nu vor fi postate. Atentie! Postati pe propria raspundere!

Inainte de a posta, cititi regulamentul: Termeni legali si Conditii

rominvent.ro Harta avocati romania Harta avocati romania Lege5
PORTAL JURISPRUDENTA RELEVANTA
ULTIMELE ACTE NOUTATI
ABONEAZA-TE!

Introdu-ti adresa de email pentru a te abona la Lumea Juridica si vei primi notificari cu cele mai noi stiri si articole.