RAPIREA INTERNATIONALA DE COPII (III) - CAB, decizia nr. 302/A/28.11.2013: "Curtea constata ca in mod corect prima instanta a retinut ca resedinta obisnuita a minorului anterior deplasarii era Italia, tatal exercitand in mod efectiv drepturile parintesti, iar faptul ca au existat perioade in care mama, impreuna cu minorul, a parasit domiciliul tatalui, datorita disfunctionalitatilor in relatia lor, nu e de natura sa conduca la o alta concluzie din perspectiva art. 3 din Conventia de la Haga"

Prin decizia nr. 302/A/28.11.2013 pronuntata in dosarul nr. 19704/3/2013, mentinuta prin decizia ICCJ nr. 1320/07.05.2014, Curtea de Apel Bucuresti-Sectia a III-a civila si pentru cauze cu minori si de familie a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta-parata S.A.G., impotriva sentintei civile nr. 1463/22.08.2013 pronuntate de Tribunalul Bucuresti-Sectia a V-a civila, in contradictoriu cu intimatul-reclamant Ministerul Justitiei, in calitate de reprezentant legal pentru E.M., si cu Autoritatea Tutelara de pe langa Primaria Predesti.

Decizia nr. 302/A/28.11.2013. Curtea de Apel Bucuresti-Sectia a III-a civila si pentru cauze cu minori si de familie

pres. Ioana SINGH

jud. Cristina GUTA

jud. Simona RICU

Materie: minori si familie.

Obiectul dosarului: rapirea internationala de copii.

Solutia: „Respinge ca nefondat apelul declarat de apelanta-parata S.A.G., (...), impotriva sentintei civile nr. 1463 din 22.08.2013 pronuntate de Tribunalul Bucuresti-Sectia a V-a civila in dosarul nr. 19704/3/2013, in contradictoriu cu intimatul-reclamant Ministerul Justitiei pentru E.M., (...), cu intimatul (...) si cu Autoritatea Tutelara de pe langa Primaria Predesti. Ia act ca partile nu solicita cheltuieli de judecata. Definitiva”.

Minuta sentintei apelate: „Admite cererea. Dispune inapoierea copilului la resedinta obisnuita din Italia. Fixeaza termen pentru executarea obligatiei de inapoiere a copilului- o saptamana de la ramanerea definitiva a prezentei hotarari, sub sanctiunea unei amenzi în cuantum de 2500 lei în favoarea Statului Roman si în sarcina paratei. Cu drept de apel la Curtea de Apel Bucuresti în termen de 10 zile de la comunicare”.

Nota: Decizia nr. 302/A/28.11.2013 a fost mentinuta prin decizia nr. 1320/07.05.2014 pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie-Sectia a I-a civila: „Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de parata S.A.G. împotriva deciziei civile nr. 302A din 28.11.2013 pronuntate în dosarul nr. 19704/3/2013 al Curtii de Apel Bucuresti, Sectia a III-a Civila si pentru cauze cu minori si de familie. Potrivit dispozitiilor art. 493 alin. (5) Cod procedura civila, decizia nu este supusa niciunei cai de atac si se comunica partilor”.

>>Decizia nr. 302/A/28.11.2013 pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti-Sectia a III-a civila si pentru cauze cu minori si de familie, in dosarul nr. 19704/3/2013

Extras din decizie:

„Examinand cererea de apel promovata de parata, Curtea constata ca, in esenta, reclamanta a criticat sentinta atacata sub aspectul modului in care s-a facut interpretarea probatoriului de catre tribunal, sub aspectul neincuviintarii probelor solicitate de parata prin intampinare, precum si sub aspectul manierei in care au fost interpretate dispozitiile codului civil relevante in speta.

In ceea ce priveste modalitatea in care instanta de fond a interpretat materialul probator existent la dosar, Curtea constata ca in mod corect tribunalul s-a raportat la interogatoriul luat paratei, pe care l-a analizat si l-a interpretat in coroborare cu celelalte inscrisuri despuse la dosar, inclusiv memoriile partilor, situatia de fapt stabilita fiind corolarul examinarii tuturor mijloacelor de proba administrate in dosar in conditii de regularitate procedurala. In privinta sumelor de bani la care face referire apelanta-parata prin cererea de apel, precum si existenta sau inexistenta unei contributii din partea tatalui la cresterea si educarea copilului in toata aceasta perioada de timp, Curtea apreciaza ca aceste elemente nu au relevanta in cauza, fata de natura demersului procesual declansat de tata prin intermediul Ministerului Justitiei si de verificarile pe care le realizeaza organul judiciar in cadrul unei astfel de proceduri.

Esential de retinut ca procedura judiciara reglementata de Conventia de la Haga adoptata in 1980, cu privire la aspectele civile ale rapirii de copii, se caracterizeaza prin celeritate si are ca scop repunerea partilor in situatia anterioara, in sensul de a readuce copilul in statul unde se afla resedinta sa obisnuita. Practic, in cadrul acestei proceduri, verificarile pe care este indrituita instanta sa le faca se limiteaza exclusiv la stabilirea daca deplasarea copilului pe teritoriul altui stat decat cel al resedintei obisnuite, respectiv neinapoierea copilului s-a realizat cu incalcarea unui drept de incredintare, respectiv de vizitare. Ceea ce trebuie subliniat pentru a contura pe deplin natura juridica si finalitatea unui astfel de demers judiciar este faptul ca organul judiciar, sesizat cu o actiune intemeiata pe Conventia anterior mentionata, nu este indrituit sa examineze si sa transeze fondul relatiilor dintre parinti si copii, sub aspectul modalitatii de exercitare a autoritatii parintesti, al stabilirii domiciliului minorului, respectiv al stabilirii programului de legaturi personale ale minorului cu parintele la care nu a fost stabilit domiciliul acestuia.

In ceea ce priveste cea de-a doua critica referitoare la modalitatea de incuviintare a probelor, Curtea o apreciaza ca nefondata, in conditiile in care prin intampinarea formulata de apelanta, aceasta a solicitat proba cu inscrisuri, interogatoriu si martori, fara sa indice inscrisurile de care intelege sa se serveasca, precum si numele si adresa martorilor, neprecizand nici teza probatorie, individualizat pentru fiecare din cele trei categorii de probe solicitate.

Din aceasta perspectiva, Curtea considera ca ar fi fost necesara si utila prezenta partii la termenul de judecata la care s-au discutat si incuviintat probele, tocmai pentru a face oral precizarile necesare, cu privire la aspectele deja enuntate in cele ce preced, complinind astfel lipsurile intampinarii depuse la dosar. In egala masura, Curtea are in vedere si dispozitiile art. 10 alin. (1) Cpc, din perspectiva caruia trebuie examinata conduita procesuala a apelantei-parate in fata primei instante. Potrivit acestor prevederi legale, legiuitorul reglementeaza obligatiile ce revin partilor in desfasurarea procesului, statuand in sensul ca acestea au indatorirea sa indeplineasca actele de procedura in conditiile, ordinea si termenele stabilite de lege sau de judecator, sa isi probeze pretentiile si apararile si sa contribuie la desfasurarea fara intarziere a procesului, urmarind, tot astfel, finalizarea acestuia.

Facand aplicarea acestor dispozitii procesuale in cauza, Curtea retine ca parata nu si-a indeplinit corespunzator obligatiile procesuale, astfel ca nu se poate retine vreo culpa in sarcina instantei de judecata, in ceea ce priveste administrarea probelor si, mai general, conduita procesuala a paratei. Rolul activ al judecatorului trebuie inteles si aplicat in conditiile in care partile isi indeplinesc obligatiile procesuale si nu ca un instrument prin care organul judiciar sa suplineasca lipsa de diligenta a acestora sau sa se transforme in aparatorul uneia dintre parti. Altfel spus, rolul activ al instantei trebuie exercitat de o asemenea maniera incat sa se pastreze pozitia judecatorului de impartialitate si echidistanta fata de toate partile din proces. Aceasta conceptie isi gaseste suportul in dispozitiile art. 22 alin. (1) si (2) Cpc, (...).

In ceea ce priveste resedinta obisnuita a copilului anterior deplasarii in Romania, Curtea retine ca in mod corect prima instanta a stabilit, prin coroborarea inscrisurilor existente la dosar cu raspunsurile paratei la interogatoriu, faptul ca aceasta se afla in Italia si ca relatiile sinuoase dintre parinti, caracterizate prin multiple despartiri temporare in fapt nu este de natura sa conduca la o alta concluzie, in conditiile in care minorul a locuit cu caracter de continuitate in Italia. De asemenea, Curtea are in vedere si pozitia oscilanta a mamei care pe de o parte din memoriile depuse la dosar reiese ca in luna iunie 2012, datorita neintelegerilor dintre parti, legate de cheltuielile de intretinere ale minorului, parata se hotaraste sa plece din Italia si sa locuiasca o perioada de timp in Romania in domiciliul parintilor sai (unde beneficia de conditii foarte bune), pana la clarificarea relatiilor dintre parinti.

Prin intampinarea formulata, parata a invederat ca au decis de comun acord ca ea sa plece in Romania cu minorul, in conditiile in care nu mai primea niciun sprijin financiar din partea tatalui si nici nu-si gasise serviciu stabil in Italia, fara sa mentioneze caracterul temporar sau definitiv al sederii in Romania. Potrivit unei declaratii date la data de 26.03.2013, apelanta-parata arata ca nu a avut intentia de a se stabili in Romania, in conditiile in care, dupa 3 ani de convietuire, partile au decis sa se desparta, apelanta aratand totodata ca tatal minorului i-a pretins paratei sa ramana in S., varianta care nu era viabila, nefiind sustenabila din punct de vedere financiar. Apelanta mai arata ca s-a intors in Romania pentru clarificarea relatiilor dintre parti, urmand sa revina in Italia, la locul de resedinta al mamei paratei spre finele anului in curs. Interpretand toate aceste sustineri ale paratei prin coroborare cu raspunsurile acesteia la interogatoriu, Curtea constata ca in mod corect prima instanta a retinut ca resedinta obisnuita a minorului anterior deplasarii era Italia, tatal exercitand in mod efectiv drepturile parintesti, iar faptul ca au existat perioade in care mama, impreuna cu minorul, a parasit domiciliul tatalui (in care locuiau in mod obisnuit toti cei 3 membri ai familiei), datorita disfunctionalitatilor existente in relatia lor, nu este de natura sa conduca la o alta concluzie din perspectiva dispozitiilor art. 3 din Conventia de la Haga din 1980.

In ceea ce priveste modalitatea de exercitare a autoritatii parintesti, potrivt legii civile italiene, Curtea constata ca s-a facut o corecta interpetare a acestor dispozitii de catre prima instanta, in conditiile in care, potrivit sustinerilor paratei, tatal minorului l-a recunoscut, astfel, ca acesta avea stabilita filiatia fata de ambii parinti la momentul deplasarii sale in Romania. Pe cale de consecinta, sunt pe deplin aplicabile dispozitiile art. 317 bis in coroborare cu cele ale art. 316 din codul civil italian, asa cum de altfel a stabilit si instanta de fond. Faptul ca apelanta impreuna cu minorul au locuit in resedinta tatalui reiese din raspunsurile date la interogatoriu, in cadrul caruia recunoaste acest lucru, dar evidentiaza totodata ca au existat mai multe separari in fapt ale partilor in perioada sederii lor in Italia, aspect care nu este relevant pentru stabilirea exercitarii drepturilor parintesti de catre tata in perioada anterioara deplasarii minorului in Romania si a locuintei paratei in Italia, in conditiile in care dupa aceste despartiri sporadice apelanta revenea cu minorul in casa reclamantului, alaturi de bunicii paterni”.

In aceeasi materie:

>>RAPIREA INTERNATIONALA DE COPII (II) - CAB, decizia nr. 300/A/09.07.2014

>>RAPIREA INTERNATIONALA DE COPII (I) - CAB, decizia nr. 311/A/16.07.2014