RAPIREA INTERNATIONALA DE COPII (II) - CAB, decizia nr. 300/A/09.07.2014: „Curtea constata, contrar sustinerilor apelantei, ca nu prezinta relevanta faptul ca minorii nu locuiau, anterior deplasarii in Romania, impreuna cu tatal (...), unicul aspect relevant fiind faptul ca resedinta obisnuita a minorilor era in Ungaria si ca ambii parinti exercitau in comun autoritatea parinteasca, conform legii ungare, retinerea copiilor pe teritoriul tarii noastre fiind facuta fara consimtamantul tatalui”

Prin decizia nr. 300/A/09.07.2014 pronuntata in dosarul nr. 38419/3/2013, irevocabila prin nerecurare, Curtea de Apel Bucuresti-Sectia a III-a civila si pentru cauze cu minori si de familie a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta-parata D.Z., impotriva sentintei civile nr. 167/07.02.2014 pronuntate de Tribunalul Bucuresti-Sectia a V-a civila, in contradictoriu cu intimatul-reclamant Ministerul Justitiei, in calitate de reprezentant legal pentru R.L.G., si cu Autoritatea Tutelara de pe langa Primaria Odorheiul Secuiesc.

Decizia nr. 300/A/09.07.2014. Curtea de Apel Bucuresti-Sectia a III-a civila si pentru cauze cu minori si de familie

pres. Andreea Doris TOMESCU

jud. Elena VLAD

Materie: minori si familie.

Obiectul dosarului: rapirea internationala de copii.

Solutia: „Respinge ca nefondat apelul declarat de apelanta-parata D.Z., (...), impotriva sentintei civile nr. 167 din 07.02.2014, pronuntate de Tribunalul Bucuresti-Sectia a V-a civila, in contradictoriu cu intimatul-reclamant Ministerul Justitiei, in calitate de reprezentant legal pentru R.L.G., si cu Autoritatea Tutelara de pe langa Primaria Odorheiul Secuiesc. Definitiva”.

Minuta sentintei apelate: „Admite cererea. Dispune inapoierea copiilor la resedinta lor obisnuita din Ungaria. Fixeaza termen pentru executarea obligatiilor de inapoiere - o saptamana de la ramanerea definitiva a prezentei hotarari sub sanctiunea unei amenzi in cuantum de 2.500 lei in sarcina paratei si in favoarea Statului Roman. Cu drept de apel in termen de 10 zile de la comunicare”.

>>Decizia nr. 300/A/09.07.2014 pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti-Sectia a III-a civila si pentru cauze cu minori si de familie, in dosarul nr. 38419/3/2013

Extras din decizie:

„Examinand apelul prin prisma criticilor formulate, Curtea constata ca este nefondat pentru urmatoarele considerente.

Examinand prima critica formulata in apel, privind anularea sentintei si trimiterea cauzei spre rejudecare, Curtea retine ca dispozitiile art. 480 alin. (3) Cpc stabilesc ca regula anularea hotararii atacate si evocarea fondului de catre instanta de apel, in cazul in care prima instanta a solutionat procesul fara a intra in judecata fondului, trimiterea spre rejudecare primei instante putand fi dispusa numai cu conditia ca partile sa fi solicitat expres acest lucru.

Pe de alta parte, dispozitiile art. 479 Cpc, in alineatul (1), permit instantei de apel sa examineze cauza, in limitele criticilor invocate prin cererea de apel, atat din punct de vedere al situatiei de fapt, cat si din punct de vedere al aplicarii legii, iar in alineatul (2), dau posibilitatea instantei sa refaca probatoriul administrat in prima instanta si sa administreze probe noi daca considera necesar.

Pe cale de consecinta, apelul este reglementat ca o cale de atac ordinara devolutiva, spre deosebire de recurs, in sensul ca provoaca o noua judecata in fond, astfel ca instanta, in apel, este indrituita sa reexamineze probatoriul administrat in fata instantelor de fond si poate modifica situatia de fapt retinuta, exercitand atat un control de legalitate, cat si de temeinicie asupra solutiei apelate.

Din aceasta perspectiva, Curtea constata, contrar celor sustinute in apel, ca prima instanta a examinat cauza pe fond, toate criticile formulate de apelanta vizand, in realitate, critici ce tin de netemeinicia hotararii primei instante, in sensul stabilirii unei situatii de fapt eronate, si de nelegalitate, in sensul unei gresite aplicari a dispozitiilor legale incidente in cauza.

In ceea ce priveste critica referitoare la modalitatea de incuviintare a probelor, Curtea o apreciaza ca nefondata, in conditiile in care prin intampinarea formulata de apelanta, aceasta a solicitat proba cu inscrisuri, depunand atasat intampinarii inscrisurile de care a inteles sa se foloseasca, printre care si trei declaratii date de mama sa si de doua prietene, respectiv B.R. si E.S. De asemenea, in intampinare, apelanta a aratat ca, in situatia in care nu vor fi acceptate ca proba inscrisurile privind declaratiile sus-mentionate, solicita citarea persoanelor indicate ca si martori.

Din aceasta perspectiva, Curtea considera ca, in conditiile in care, la primul termen in sedinta publica, cand apelanta a fost prezenta si instanta a procedat la luarea unui interogatoriu din oficiu, aceasta nu a inteles sa solicite incuviintarea probei cu martori, nu poate critica sentinta primei instante din aceasta perspectiva. Aceasta cu atat mai mult cu cat, si in apel, apelanta a avut aceeasi conduita, aratand in mod expres ca nu solicita administrarea altor probe, desi a fost asistata si de avocat. Pe de alta parte, instanta are in vedere si dispozitiile art. 261 alin. (1) Cpc care statueaza ca administrarea probelor se face in fata instantei de judecata, aspect in raport de care in mod corect nu a tinut cont de declaratiile unor martori ce nu au fost audiati in mod direct in fata instantei.

In examinarea acestei critici, Curtea are in vedere si dispozitiile art. 10 alin. (1) Cpc, din perspectiva caruia trebuie examinata conduita procesuala a apelantei-parate, legiuitorul reglementand obligatiile ce revin partilor in desfasurarea procesului, statuand in sensul ca acestea au indatorirea sa indeplineasca actele de procedura in conditiile, ordinea si termenele stabilite de lege sau de judecator, sa isi probeze pretentiile si apararile si sa contribuie la desfasurarea fara intarziere a procesului, urmarind, tot astfel, finalizarea acestuia.

Nu sunt intemeiate nici criticile ce vizeaza fondul litigiului.

Potrivit art. 3 alin. (1) din Conventie, neinapoierea unui copil se considera ilicita cand are loc prin violarea unui drept privind incredintarea, atribuit unei persoane, unei institutii sau oricarui alt organism actionand fie separat, fie impreuna, prin legea statului in care copilul isi avea resedinta obisnuita imediat inaintea deplasarii sau neinapoierii sale si daca, la vremea deplasarii sau neinapoierii, acest drept era exercitat in mod efectiv, actionandu-se separat sau impreuna ori ar fi fost astfel exercitate daca asemenea imprejurari nu ar fi survenit.

Dreptul privind incredintarea poate rezulta, intre altele, dintr-o atribuire de plin drept, dintr-o hotarare judecatoreasca sau administrativa sau dintr-un acord in vigoare potrivit dreptului acelui stat.

Pentru a stabili existenta unei neinapoieri ilicite in acceptiunea art. 3, instanta poate tine seama in mod direct de legea sau hotararile judiciare ori administrative recunoscute sau nu in mod formal in statul in care se afla resedinta obisnuita a copilului, fara a recurge la procedurile specifice asupra dovedirii acestui drept sau pentru recunoasterea hotararilor straine care ar fi altfel aplicabile.

Esential este de retinut ca procedura judiciara reglementata de Conventia de la Haga adoptata in 1980, cu privire la aspectele civile ale rapirii de copii, se caracterizeaza prin celeritate si are ca scop repunerea partilor in situatia anterioara, in sensul de a readuce copilul in statul unde se afla resedinta sa obisnuita. Practic, in cadrul acestei proceduri, verificarile pe care este indrituita instanta sa le faca se limiteaza exclusiv la stabilirea daca deplasarea copilului pe teritoriul altui stat decat cel al resedintei obisnuite, respectiv neinapoierea copilului s-a realizat cu incalcarea unui drept de incredintare, respectiv de vizitare. Ceea ce trebuie subliniat pentru a contura pe deplin natura juridica si finalitatea unui astfel de demers judiciar este faptul ca instanta, sesizata cu o actiune intemeiata pe Conventia anterior mentionata, nu este indrituita sa examineze si sa transeze fondul relatiilor dintre parinti si copii, sub aspectul modalitatii de exercitare a autoritatii parintesti, a stabilirii domiciliului minorului, respectiv al stabilirii programului de legaturi personale ale minorului cu parintele la care nu a fost stabilit domiciliul acestuia.

In cauza de fata, imprejurarile concrete ale pricinii constau in faptul ca, din casatoria partilor, s-au nascut la data de 25.06.2009, respectiv 20.11.2010, minorii R.K.Z. si R.M. in Ungaria, la Budapesta.

In ceea ce priveste resedinta obisnuita a copiilor anterior deplasarii in Romania, Curtea retine ca, in mod corect, prima instanta a stabilit din coroborarea inscrisurilor existente la dosar, faptul ca aceasta se afla in Ungaria, localitatea Fule, aspect ce nu a fost de altfel contestat de nici una dintre parti.

Curtea constata ca in mod corect prima instanta a retinut ca tatal exercita in mod efectiv drepturile parintesti, iar faptul ca paratul s-a mutat la Budapesta, pentru continuarea studiilor, fiind student la Universitatea Semmelweis, copiii ramanand impreuna cu mama in fostul domiciliu comun al sotilor, precum si faptul ca cei doi soti au discutat si au hotarat sa divorteze, nu sunt aspecte de natura sa conduca la o alta concluzie din perspectiva dispozitiilor art. 3 din Conventia de la Haga din 1980.

In aceste conditii, Curtea constata, contrar sustinerilor apelantei, ca nu prezinta nici un fel de relevanta faptul ca minorii nu locuiau, anterior deplasarii in Romania, impreuna cu tatal si nici ca instanta de fond nu a stabilit expres la ce adresa din Ungaria trebuie sa revina minorii, unicul aspect relevant in cauza fiind acela referitor la faptul ca resedinta obisnuita a minorilor era in Ungaria si ca ambii parinti exercitau in comun autoritatea parinteasca asupra acestora, conform legislatiei ungare, retinerea copiilor pe teritoriul tarii noastre fiind facuta fara consimtamantul tatalui.

Nu in ultimul rand, Curtea retine ca, in cadrul prezentului litigiu, nu are a se pronunta asupra stabilirii domiciliului minorilor la unul sau la altul dintre parinti, nefiind investita in acest sens, ci trebuie sa stabileasca doar daca retinerea minorilor pe teritoriul Romaniei a fost sau nu ilicita in sensul art. 3 din Conventie si sa dispuna inapoierea lor la resedinta sa obisnuita, in acest caz in Ungaria.

Referitor la incidenta situatiilor de exceptie de la art. 13 alin. (1) lit. a) si b) din Conventia de la Haga din 1980, Curtea constata ca autoritatea judiciara sau administrativa a statului solicitat nu este tinuta sa dispuna inapoierea copilului, daca persoana, institutia sau organismul care se impotriveste inapoierii sale stabileste: a) - ca persoana, institutia sau organismul care avea in ingrijire copilul nu exercita efectiv dreptul privind incredintarea la data deplasarii sau neinapoierii, ori consimtise sau achiesase ulterior acestei deplasari sau neinapoieri; sau b) - ca exista un risc grav ca inapoierea copilului sa-l expuna unui pericol fizic sau psihic sau ca in orice alt chip sa-l situeze intr-o situatie intolerabila. La aprecierea imprejurarilor vizate in acest articol, autoritatile judiciare sau administrative urmeaza sa tina seama de informatiile puse la dispozitie de autoritatea centrala sau orice alta autoritate competenta a statului in care se afla resedinta obisnuita a copilului privitor la situatia sa sociala.

Cat priveste prima situatie de exceptie, Curtea, astfel cum a aratat anterior, retine ca tatal exercita efectiv dreptul privind incredintarea asupra minorilor, iar probele administrate in cauza nu confirma sustinerile apelantei referitoare la faptul ca schimbarea resedintei minorilor a avut loc cu acordul ambelor parti.

Sub acest ultim aspect, Curtea retine ca probatoriul administrat in cauza confirma faptul ca cele doua parti s-au deplasat impreuna cu copiii in Romania, pentru a petrece sarbatoarea Craciunului, dar ca au convenit ca apelanta sa revina dupa ce fetita va urma un tratament la salina, ulterior, aceasta revenind de mai multe ori in Ungaria si apoi in Romania, in final aratand ca intelege sa ramana in tara unde a gasit serviciu corespunzator.

In ceea ce priveste cea de-a doua situatie de exceptie, Curtea retine, pe de o parte, ca apelanta invoca faptul ca nu se poate inapoia in Ungaria, intrucat conditiile de locuit din Fule sunt nepotrivite cresterii minorilor, iar pe de alta parte, ca nu are resursele financiare necesare pentru a-i intretine, neavand certitudinea ca intimatul va contribui la cresterea lor.

In acest sens, Curtea retine ca aspectele invocate de apelanta nu se incadreaza in situatia de exceptie prevazuta de Conventie, fiind evident ca aceste aspecte nu pot fi retinute ca ar constitui un risc grav, actual sau iminent, de natura a-i expune pe minori unui pericol fizic sau psihic sau ca in orice chip sa-i situeze intr-o situatie intolerabila.

Cum situatiile de exceptie reglementate de Conventie trebuie interpretate in sens restrictiv, intrucat, de esenta acesteia este respingerea unanima a fenomenului despartirilor ilicite, Curtea apreciaza ca toate criticile formulate de apelanta sub acest aspect nu sunt de natura sa determine un refuz de inapoiere a copiilor la resedinta lor obisnuita din Ungaria.

Pe de alta parte, astfel cum se retine in raportul explicativ Vera Perez, 'alineatele (1) b) si (2) ale articolului 13 retin exceptii care se inspira clar din luarea in considerare a interesului copilului. Or, dupa cum am semnalat inainte, Conventia a dat un continut precis acestei notiuni. Astfel, interesul copilului de a nu fi deplasat de la resedinta sa obisnuita, fara garantii suficiente de stabilitate a noii situatii, cedeaza pasul in fata interesului primar al oricarei persoane de a nu fi expusa unui pericol fizic sau psihic, sau plasata intr-o situatie intolerabila'.

Nu in ultimul rand, Curtea nu are in vedere critica formulata de apelanta privind trecerea unui interval de aproape un an de zile de la deplasarea copiilor in Ungaria, pe de o parte, intrucat pe parcursul acestui interval aceasta a mai revenit cu copiii in Ungaria, intre parti avand loc numeroase discutii cu privire la reintoarcerea lor la resedinta obisnuita, iar pe de alta parte, intrucat nu poate considera ca acest interval de timp este suficient pentru a se aprecia ca cei doi minori s-au acomodat si ca reintoarcerea lor ar fi contrara interesului lor superior.

Pentru aceste considerente, in baza dispozitiilor art. 480 Cpc, Curtea respinge apelul ca nefondat”.

In aceeasi materie:

>>RAPIREA INTERNATIONALA DE COPII (I) - CAB, decizia nr. 311/A/16.07.2014

>>RAPIREA INTERNATIONALA DE COPII (III) - CAB, decizia nr. 302/A/28.11.2013