VARARU vs. ROMANIA – Incalcarea dreptului apararii de a interoga martorii acuzarii (Art. 6.1 coroborat cu Art. 6.3.d din Conventie). Esecul instantelor de control judiciar de a audia persoanele ale caror depozitii scrise date in faza de urmarire penala s-au dovedit decisive in adoptarea unei solutii de condamnare pentru ultraj si de a verifica sustinerile reclamantului conform carora declaratiile in litigiu au fost scrise de agentul de politie

In cauza Diodor Neculai Vararu contra Romaniei, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a stabilit ca a existat o incalcare a Art. 6.1 coroborat cu Art. 6.3 lit. d) din Conventie, potrivit caruia orice acuzat are, in special, dreptul de a intreba sau de a solicita ascultarea martorilor acuzarii si de a obtine citarea si ascultarea martorilor apararii in aceleasi conditii ca si martorii acuzarii.

Curtea a constatat ca, in cauza, dreptul apararii de a interoga martorii acuzarii a fost incalcat, amintind ca atunci cand absenta audierii martorilor este justificata de un motiv serios, declaratiile martorilor absenti nu trebuie sa constituie, in principiu, unica proba a acuzarii sau proba decisiva.

Judecatorii europeni au retinut ca cele cinci declaratii in litigiu - ale „martorilor absenti” - confirmau versiunea agentului de politie, potrivit caruia reclamantul ar fi savarsit infractiunea de ultraj, pentru care a fost in cele din urma condamnat, dar ca ceilalti doi martori, care s-au prezentat in fata parchetului si in fata instantei, au contrazis aceasta varianta. Curtea a concluzionat ca, in ciuda sustinerilor Guvernului, cele cinci declaratii date in faza de urmarire penala au reprezentat singurele argumente care au justificat condamnarea reclamantului pentru ultraj.

>>Hotararea CEDO in cauza Diodor Neculai Vararu contra Romaniei (cererea nr. 35842/05; Sectia a III-a, 3 decembrie 2013)

Extras din hotarare:

"32. Curtea a precizat, in cauza Al-Khawaja si Tahery vs. Regatul Unit (Marea Camera, nr. 26766/05 si 22228/06, CEDO 2011), criteriile de apreciere a capetelor de cerere formulate in temeiul Art. 6.3 lit. d) din Conventie in ceea ce priveste absenta martorilor la sedinta de judecata. S-a considerat ca era necesar ca acest tip de capat de cerere sa fie supus unei examinari tinand seama de trei criterii.

33. In primul rand, Curtea trebuie sa verifice daca imposibilitatea apararii de a interoga sau de a obtine ascultarea unui martor al acuzarii este justificata de un motiv serios. In continuare, in cazul in care absenta ascultarii martorilor este justificata de un motiv serios, depozitiile martorilor absenti nu trebuie sa constituie, in principiu, unica proba a acuzarii sau proba decisiva. Cu toate acestea, admiterea cu titlu de proba a depozitiei unui martor pe care apararea nu a avut ocazia sa il interogheze si care constituie unica proba sau proba decisiva a acuzarii nu implica automat incalcarea Art. 6.1 din Conventie: procedura poate fi considerata echitabila in ansamblul sau in cazul in care exista elemente care compenseaza suficient inconvenientele privind admiterea unei astfel de probe, pentru a permite o apreciere corecta si echitabila a fiabilitatii acesteia (Al-Khawaja si Tahery, citata anterior, par. 146-147).

34. Prin urmare, Curtea trebuie sa verifice daca aceste trei conditii au fost respectate in speta.

Aplicarea acestor principii in speta

I. Imposibilitatea apararii de a interoga martorii era justificata de un motiv serios?

35. Curtea retine, pentru inceput, ca martorii au fost audiati de organele de politie si ulterior de procuror in faza de urmarire penala fara ca reclamantul sau avocatul acestuia sa fie prezenti.

36. Curtea reaminteste ca imposibilitatea localizarii unui martor poate constitui, in anumite conditii, un fapt justificativ care autorizeaza admiterea depozitiilor sale in proces, chiar daca apararea nu a putut sa il interogheze in niciun stadiu al procedurii (Rachdad vs. Franta, nr. 71846/01, par. 24, 13 noiembrie 2003; Zentar vs. Franta, nr. 17902/02, par. 26, 13 aprilie 2006). Totusi, pentru ca aceasta justificare sa fie valabila, autoritatile trebuie sa adopte masuri pozitive pentru a-i permite acuzatului sa interogheze sau sa obtina interogarea martorilor acuzarii; acestea trebuie, in special, sa caute activ acesti martori (Rachdad, citata anterior, par. 24).

37. In prezenta cauza, Curtea observa ca, desi judecatoria a depus eforturi, majoritatea martorilor nu s-a prezentat, in ciuda numeroaselor amanari, mandatelor de aducere, amenzilor aplicate sau demersurilor pe langa autoritati pentru identificarea noilor adrese (supra, par. 12).

38. Cu toate acestea, sesizat cu apelul reclamantului, care solicita in mod expres audierea partii vatamate si a celorlalti martori, tribunalul nu a initiat niciun demers in vederea ascultarii acestor persoane. S-a limitat sa observe ca prima instanta nu a reusit sa localizeze martorii respectivi. Avand in vedere ca tribunalul avea deplina competenta sa examineze faptele cauzei, sa aprecieze probele si sa stabileasca vinovatia reclamantului, Curtea considera ca reclamantul ar fi trebuit sa primeasca un raspuns mai adecvat si suficient motivat la solicitarile sale de administrare de probe.

II. Care a fost importanta depozitiilor in litigiu pentru condamnarea reclamantului?

39. In continuare, Curtea trebuie sa stabileasca importanta pe care au avut-o declaratiile martorilor in faza de urmarire penala asupra verdictului de vinovatie in cazul reclamantului si, in special, sa examineze daca aceste depozitii au constituit proba unica sau decisiva (Al-Khawaja si Tahery, citata anterior, par. 131). In aceasta privinta, nu este suficient sa se tina seama de ansamblul probelor examinate de instante, trebuie sa se analizeze care sunt probele pe care se bazeaza efectiv condamnarea (Tseber vs. Cehia, nr. 46203/08, par. 54, 22 noiembrie 2012).

40. In cauza, Curtea retine ca cele cinci declaratii in litigiu confirma versiunea agentului de politie A.C., conform caruia reclamantul a savarsit infractiunea de ultraj (supra, par. 8). Ceilalti doi martori, care s-au prezentat in fata parchetului si in fata instantei, nu au sustinut aceasta varianta (supra, par. 10 si 11). Curtea concluzioneaza ca, in ciuda sustinerilor Guvernului, cele cinci declaratii date in faza de urmarire penala au reprezentat singurele argumente care au justificat condamnarea reclamantului pentru ultraj (supra, par. 14).

41. Instanta de apel si cea de recurs nu au facut altceva decat sa confirme hotararea primei instante.

42. In aceste conditii, este indubitabil faptul ca declaratiile date in faza de urmarire penala au jucat un rol decisiv in condamnarea reclamantului pentru ultraj.

43. Asadar, Curtea trebuie sa verifice daca autoritatile interne au adoptat masuri suficiente pentru a contrabalansa dificultatile cauzate apararii.

III. Au existat garantii procedurale suficiente pentru a contrabalansa inconvenientele cauzate de admiterea depozitiilor in litigiu?

44. Trebuie reamintit faptul ca, in fiecare cauza in care se pune problema echitatii procedurii in raport cu o depozitie a unui martor absent, trebuie sa se stabileasca, printr-o examinare cat mai riguroasa, daca exista elemente care pot sa compenseze suficient dificultatile cauzate apararii prin admiterea acesteia, in special garantii procedurale solide, care permit o apreciere corecta si echitabila a credibilitatii unei astfel de probe. Examinarea acestei chestiuni permite sa se verifice daca depozitia martorului absent este suficient de fiabila, tinand seama de importanta acesteia in cauza (Al-Khawaja si Tahery, citata anterior, par. 147 si 161).

45. In prezenta cauza, martorii au fost audiati in fata organelor de politie si in fata procurorului, dar nu au comparut in fata instantei. Asadar, nici instantele, nici reclamantul, nu au putut sa ii asculte in timpul interogatoriului pentru a le aprecia credibilitatea si fiabilitatea depozitiilor lor (Al-Khawaja si Tahery, citata anterior, par. 161-163). Curtea retine ca exista un dubiu cu privire la modul in care aceste declaratii au fost date, cel putin in fata organelor de politie. In special, observa ca toate cele cinci declaratii au fost scrise de aceeasi persoana, iar din continutul acestora a reiesit ca martorii le-au citit si semnat la final (supra, par. 9). Sustinerile reclamantului, conform carora depozitiile au fost scrise de catre agentul de politie A.C., parte implicata in cauza, nu au fost verificate de catre instante (supra, par. 15).

46. In ciuda obiectiilor reclamantului, instantele interne l-au condamnat in baza acestor probe, fara a le verifica prin raport cu declaratiile martorilor care infirmau teza unui comportament ofensator al reclamantului fata de agentul de politie.

47. Instantele interne nu au dat dovada de precizie nici in privinta aprecierii credibilitatii marturiilor contestate in masura in care acestea erau singurele probe ce l-ar fi incriminat pe reclamant (Al-Khawaja si Tahery, citata anterior, par. 165).

IV. Concluziile Curtii

48. Avand in vedere cele de mai sus si caracterul determinant al declaratiilor date in cursul urmaririi penale, in absenta la dosar a altor mijloace de proba solide cu care acestea sa se coroboreze, Curtea trage concluzia ca instantele interne nu au apreciat in mod corect si echitabil credibilitatea probelor. Curtea considera ca dreptul la aparare al reclamantului a suferit astfel o limitare incompatibila cu cerintele unui proces echitabil.

Prin urmare, a fost incalcat Art. 6.1 din Conventie coroborat cu art. 6.3 lit. d)".

Cititi si:

>>SICA vs. ROMANIA