SICA vs. ROMANIA – Dreptul apararii de a interoga martorii este incalcat chiar daca autoritatile si-au respectat obligatia pozitiva de a depune eforturi rezonabile pentru a depista martorii si a-i aduce in fata instantei, in masura in care marturiile acestora constituie probe determinante, iar apararea nu a avut suficiente garantii pentru a contrabalansa inconvenientele legate de admiterea acestor declaratii (Art. 6.1 coroborat cu Art. 6.3.d)

In cauza Auras Sica contra Romaniei, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a stabilit ca a existat o incalcare a Art. 6.1 coroborat cu Art. 6.3 lit. d) din Conventie, potrivit caruia orice acuzat are, in special, dreptul de a intreba sau de a solicita ascultarea martorilor acuzarii si de a obtine citarea si ascultarea martorilor apararii in aceleasi conditii ca si martorii acuzarii.

Curtea a constatat ca dreptul apararii de a interoga martorii acuzarii a fost incalcat chiar si in conditiile in care autoritatile si-au respectat obligatia pozitiva de a depune eforturi rezonabile pentru a depista martorii si pentru a-i aduce in fata instantei, in masura in care marturiile acestor martori constituie probe determinante, iar reclamantii nu au avut suficiente garantii pentru a contrabalansa inconvenientele legate de admiterea acestor declaratii, printre care si principiul contradictorialitatii.

>>Hotararea CEDO in cauza Auras Sica contra Romaniei (cererea nr. 12036/05; Sectia a III-a, 9 iulie 2013)

>>Hotararea CEDO in cauza Auras Sica contra Romaniei (versiunea in limba romana, disponibila pe site-ul CSM)

Extras din hotarare:

"56. Curtea reaminteste mai intai ca nu are sarcina de a actiona asemenea unei instante de gradul patru de jurisdictie, de a aprecia legalitatea probelor in temeiul dreptului intern al statelor parti la Conventie si de a se pronunta cu privire la vinovatia reclamantilor. In fapt, desi Conventia garanteaza la Art. 6 dreptul la un proces echitabil, aceasta nu reglementeaza si admisibilitatea probelor ca atare, aspect reglementat in primul rand de dreptul intern (a se vedea, intre multe altele, Gaefgen vs. Germania, Marea Camera, nr. 22978/05, par. 162, CEDO 2010).

57. Pentru a stabili daca procedura a fost echitabila, Curtea ia in considerare procedura in ansamblul sau si verifica respectarea nu numai a dreptului la aparare, ci si a interesului public si al victimelor ca autorii infractiunii sa fie cercetati corespunzator si, daca este necesar, respectarea drepturilor martorilor. In special art. 6.3 lit. d) consacra principiul conform caruia, inainte ca un acuzat sa poata fi declarat vinovat, toate probele acuzarii trebuie sa fie prezentate in principiu in fata acestuia in sedinta publica, in vederea unei dezbateri contradictorii. Principiul in cauza nu se aplica fara exceptii, acestea putand fi acceptate doar sub rezerva dreptului la aparare; ca regula generala, acestea impun sa i se ofere acuzatului o posibilitate adecvata si suficienta de a contesta marturiile acuzarii si de a-i interoga pe autorii acestora, la momentul depozitiei acestora sau ulterior (a se vedea Luca vs. Italia, nr. 33354/96, par. 39, CEDO 2001-II; Solakov vs. 'Fosta Republica Iugoslava a Macedoniei', nr. 47023/99, par. 57, CEDO 2001-X).

58. Curtea a precizat, in cauza Al-Khawaja si Tahery vs. Regatul Unit (Marea Camera, nr. 26766/05 si 22228/06, CEDO 2011), criteriile de apreciere a capetelor de cerere formulate in temeiul Art. 6.3 lit. d) din Conventie in ceea ce priveste absenta martorilor la sedinta. Aceasta a considerat ca era necesar ca acest tip de capete de cerere sa fie supuse unei examinari tinand seama de trei criterii.

59. In primul rand, Curtea trebuie sa verifice daca imposibilitatea apararii de a interoga sau de a obtine interogarea unui martor al acuzarii este justificata de un motiv serios. In continuare, in cazul in care absenta interogarii martorilor este justificata de un motiv serios, depozitiile martorilor absenti nu trebuie sa constituie, in principiu, unica proba a acuzarii sau proba decisiva. Cu toate acestea, admiterea cu titlu de proba a depozitiei unui martor pe care apararea nu a avut ocazia sa il interogheze si care constituie unica proba sau proba decisiva a acuzarii nu implica automat incalcarea Art. 6.1 din Conventie: procedura poate fi considerata echitabila in ansamblul sau in cazul in care exista elemente care compenseaza suficient inconvenientele privind admiterea unei astfel de probe, pentru a permite o apreciere corecta si echitabila a fiabilitatii acesteia (Al-Khawaja si Tahery, citata anterior, par. 146-147).

60. Prin urmare, Curtea trebuie sa verifice daca aceste trei conditii au fost respectate in speta.

a) Imposibilitatea apararii de a-i interoga pe G.S. si S.D. era justificata de un motiv serios?

61. Curtea observa, in primul rand, ca declaratiile in litigiu au fost obtinute de parchet in ziua urmatoare faptelor in litigiu. La momentul procesului, curtea de apel a mentionat ca era posibil ca declaratiile reclamantului sa aiba ca scop intimidarea martorilor (supra, par. 33). Cu toate acestea, avand in vedere ca instantele nationale nu s-au bazat pe temerile pe care le-ar fi putut avea G.S. si S.D. pentru a-i scuti de prezentarea la sedinta, Curtea nu considera necesar sa examineze daca absenta lor se datora efectiv fricii. In speta, justificarea prezentata de instantele nationale si de Guvern consta in imposibilitatea de a localiza acesti martori.

62. Curtea reaminteste ca imposibilitatea localizarii unui martor poate constitui, in anumite conditii, un fapt justificativ care autorizeaza admiterea depozitiilor sale in proces, chiar daca apararea nu a putut sa il interogheze in niciun stadiu al procedurii (Rachdad vs. Franta, nr. 71846/01, par. 24, 13 noiembrie 2003; Zentar vs. Franta, nr. 17902/02, par. 26, 13 aprilie 2006). Totusi, pentru ca aceasta justificare sa fie valabila, autoritatile trebuie sa adopte masuri pozitive pentru a-i permite acuzatului sa interogheze sau sa obtina interogarea martorilor acuzarii; acestea trebuie in special sa caute activ acesti martori (Rachdad, citata anterior, par. 24).

63. In prezenta cauza, Curtea observa ca Tribunalul Bucuresti s-a implicat activ, cu ajutorul politiei, in aducerea in instanta a martorilor G.S. si S.D. (supra, par. 25). I-a convocat sa participe la sedinta de mai multe ori si la adrese diferite, prin emiterea de mandate de aducere impotriva lor; a formulat cereri la Serviciul de evidenta a populatiei si la Directia Generala a Penitenciarelor si, in cele din urma, i-a citat prin afisare la consiliul municipal. Abia dupa ce aceste tentative au esuat, tribunalul a autorizat citirea depozitiilor martorilor G.S. si S.D., obtinute in cursul urmaririi penale. De altfel, curtea de apel si Inalta Curte au remarcat in hotararile lor ca Tribunalul Bucuresti a apelat la toate mijloacele prevazute la nivel intern pentru a asigura prezenta acestor martori la sedinta.

64. Curtea apreciaza ca, in speta, autoritatile interne nu si-au incalcat obligatia pozitiva de a face tot ce se putea astepta in mod rezonabil de la acestea pentru a garanta apararii posibilitatea de a-i interoga pe G.S. si S.D (a se vedea, mutatis mutandis, Mild si Virtanen vs. Finlanda, nr. 39481/98 si 40227/98, par. 45-47, 26 iulie 2005; Pello vs. Estonia, nr. 11423/03, par. 34-35, 12 aprilie 2007). Aceasta considera ca, in consecinta, circumstantele spetei permit sa se concluzioneze ca absenta martorilor G.S. si S.D. de la sedinta si, prin urmare, citirea depozitiilor acestora obtinute inainte de proces erau justificate de un motiv serios.

b) Care a fost importanta depozitiilor lui G.S. si S.D. pentru condamnarea reclamantului?

65. In continuare, Curtea trebuie sa stabileasca importanta pe care au avut-o depozitiile in litigiu in verdictul cu privire la vinovatia reclamantului si, in special, sa examineze daca aceste depozitii constituiau proba unica sau decisiva (Al-Khawaja si Tahery, citata anterior, par. 131). In aceasta privinta, nu este suficient sa se tina seama de ansamblul probelor examinate de instante, trebuie sa se analizeze care sunt probele pe care se bazeaza efectiv condamnarea si, prin urmare, care sunt diversele elemente constitutive ale infractiunii pentru care a fost condamnat acuzatul si ale raspunderii sale penale (Tseber vs. Cehia, nr. 46203/08, par. 54, 22 noiembrie 2012).

66. In prezenta cauza, Curtea constata ca instantele nationale au tinut seama de mai multe elemente de proba la condamnarea reclamantului pentru trafic de droguri, si anume, procesul-verbal privind interpelarea si declaratiile date de G.S. si S.D. Cu toate acestea, este necesar sa se observe ca elementele constitutive ale infractiunii de trafic de droguri din versiunea sa privind 'oferta' si identificarea reclamantului ca fiind autorul acesteia au fost stabilite in speta doar pe baza depozitiei lui G.S., care a fost, de altfel, denuntatoarea reclamantului (a se vedea, mutatis mutandis, Vidgen vs. Olanda, nr. 29353/06, par. 46, 10 iulie 2012). Procesul-verbal privind interpelarea contine denuntul si declaratia facute de G.S. inainte de a mentiona interpelarea reclamantului. In aceste circumstante, Curtea apreciaza ca depozitiile facute de G.S. constituiau probe decisive si ca procesul-verbal privind interpelarea si declaratia data de S.D. nu faceau decat sa sprijine declaratiile martorului pe care persoana in cauza nu l-a putut interoga (a se vedea, mutatis mutandis, Huemmer vs. Germania, nr. 26171/07, par. 44 si 49, 19 iulie 2012).

67. Asadar, Curtea trebuie sa verifice daca autoritatile interne au adoptat masuri suficiente pentru a contrabalansa dificultatile cauzate apararii.

c) Au existat garantii procedurale suficiente pentru a contrabalansa inconvenientele cauzate de admiterea depozitiilor date de G.S.?

68. Trebuie reamintit faptul ca, in fiecare cauza in care se pune problema echitatii procedurii in raport cu o depozitie a unui martor absent, trebuie sa se stabileasca, printr-o examinare cat mai riguroasa, daca exista elemente care pot sa compenseze suficient dificultatile cauzate apararii prin admiterea acestei depozitii, in special garantii procedurale solide, care permit o apreciere corecta si echitabila a fiabilitatii unei astfel de probe. Examinarea acestei chestiuni permite sa se verifice daca depozitia martorului absent este suficient de fiabila, tinand seama de importanta acesteia in cauza (Al-Khawaja si Tahery, citata anterior, par. 147 si 161).

69. Curtea observa, in acest context, ca dreptul de a interoga sau de a solicita interogarea martorilor acuzarii constituie o garantie a dreptului la echitatea procedurii, in masura in care acesta nu numai ca vizeaza egalitatea armelor intre acuzare si aparare, ci ofera apararii si sistemului judiciar un instrument esential de verificare a credibilitatii si a fiabilitatii depozitiilor incriminatoare si, astfel, a temeiniciei acuzatiilor (Tseber, citata anterior, par. 59).

70. In prezenta cauza, G.S. a fost audiata de politie si ulterior de parchet in cursul urmaririi penale, dar nu s-a prezentat niciodata in fata instantei. Asadar, nici tribunalul, nici reclamantul nu au putut sa o observe in timpul interogatoriului pentru a aprecia credibilitatea si fiabilitatea depozitiei sale.

71. Curtea a hotarat deja ca posibilitatea oferita reclamantului de a contesta depozitia acuzarii, prin prezentarea de probe sau solicitarea citarii unor martori, nu putea compensa obstacolele cu care s-a confruntat apararea, deoarece reclamantul nu a fost in masura sa conteste onestitatea si fiabilitatea martorului, prin intermediul unui contra-interogatoriu (Al-Khawaja si Tahery, citata anterior, par. 161-163; a se vedea, de asemenea, Trampevski vs. 'Fosta Republica Iugoslava a Macedoniei', nr. 4570/07, par. 49, 10 iulie 2012); in aceasta privinta, absenta altor probe care sa coroboreze pe deplin depozitia in litigiu are o anumita importanta (Al-Khawaja si Tahery, citata anterior, par. 165).

72. Curtea observa ca Guvernul mentioneaza ca reclamantul ar fi putut sa conteste depozitiile martorilor acuzarii in etapa urmaririi penale si sa solicite o confruntare. Cu toate acestea, Curtea subliniaza ca nu i se poate reprosa reclamantului faptul ca nu a solicitat organelor de urmarire penala sa efectueze acte de ancheta cu privire la care acesta se putea astepta in mod legitim sa fie realizate in fata unei instante, in cursul unui proces contradictoriu. In plus, conform dosarului, reclamantului i s-a furnizat o copie a rechizitoriului si, prin urmare, a luat cunostinta de probele acuzarii care au fost retinute cand cauza era deja pendinte in fata Tribunalului Bucuresti (supra, par. 22).

73. In ceea ce priveste posibilitatea pe care o avea reclamantul de a contesta depozitia data de G.S., Curtea subliniaza ca, in masura in care acesta cunostea identitatea martorului, putea sa ii conteste credibilitatea chiar si in absenta sa, desi aceasta posibilitate era mai redusa decat in cadrul unei confruntari directe (Tseber, citata anterior, par. 63). Astfel, desi reclamantul a admis ca este consumator de droguri, a negat mereu acuzatia de trafic de droguri. A sustinut in fata instantelor nationale ca G.S. il acuzase deoarece dorea sa il apere de politie pe prietenul sau R. De asemenea, a precizat in declaratiile sale ca o auzise pe G.S. vorbind cu membrii patrulei de politie si credea ca G.S. colabora cu politia.

74. Curtea constata ca, in conformitate cu declaratia lui G.S., aceasta il denuntase pe reclamant la politie si incercase sa ajute autoritatile sa organizeze un flagrant in ceea ce il priveste, dar aceasta operatiune nu a reusit (supra, par. 18). Chiar din declaratia lui G.S. reiese ca, in ziua interpelarii reclamatului, aceasta i-a cerut sa ii procure droguri si ulterior s-a hotarat sa il denunte. Aceste afirmatii sugereaza ca G.S. dorea sa provoace infractiunea (a se vedea, mutatis mutandis, Vanyan vs. Rusia, nr. 53203/99, par. 45-50, 15 decembrie 2005). De altfel, nu este exclus ca arestarea persoanei in cauza sa nu fi avut loc in momentul respectiv daca G.S. nu ar fi sesizat politia. Or, Curtea observa ca instantele nationale care au condamnat reclamantul nu au examinat deloc incidenta actiunilor lui G.S. in cauza si nici nu au clarificat cadrul legal in care aceasta a actionat (a se vedea, mutatis mutandis, Ramanauskas vs. Lituania, Marea Camera, nr.74420/01, par. 61, CEDO 2008).

75. In plus, instantele nationale au apreciat fiabilitatea depozitiei date de G.S. comparand-o cu declaratia facuta de S.D. si cu procesul-verbal privind interpelarea. Or, Curtea observa ca S.D. nu a fost interogat niciodata de instanta si ca declaratiile date de acesta in fata politiei si parchetului nu erau concordante. De altfel, acest lucru a fost remarcat si de Tribunalul Bucuresti in prima instanta. Desi procesul-verbal privind interpelarea a fost semnat de G.S. si S.D., nu a fost facuta nicio precizare cu privire la absenta semnaturii reclamantului pe acest document. Avand in vedere ca reclamantul contesta insusi continutul procesului-verbal privind interpelarea, instantele interne ar fi putut sa audieze cei sapte agenti de politie care au semnat acest proces-verbal, tinand cont ca declaratiile acestora ar fi putut sa clarifice faptele si sa sustina credibilitatea declaratiilor date de G.S. si S.D.

76. Guvernul afirma ca reclamantul avea posibilitatea, pe parcursul intregii proceduri, de a propune examinarea unor probe suplimentare, ceea ce nu a facut. In special, in hotararile judecatoresti pronuntate in speta, reclamantului i s-a reprosat ca nu a furnizat elemente suficiente legate de R., astfel incat acesta sa poata fi interogat. Cu toate acestea, Curtea observa ca, in conformitate cu faptele descrise de instantele interne, R. nu era martor direct al intelegerii care exista intre G.S. si reclamant cu privire la furnizarea de droguri. Or, aceasta a hotarat deja ca, in absenta altor elemente de proba suficient de solide incat sa confirme dincolo de orice indoiala rezonabila fiabilitatea declaratiei unui martor-cheie, pe care apararea nu l-a putut interoga in nicio etapa a procedurii, contestatia indirecta prezinta doar un interes limitat in ceea ce priveste acuzatiile unui astfel de martor (a se vedea, a contrario, Al-Khawaja si Tahery, citata anterior, par. 156). Din dosar nu reiese nici faptul ca autoritatile au facut demersuri pentru a obtine alte probe ce ar fi putut sa le ajute sa isi formeze o parere cu privire la fiabilitatea depozitiei lui G.S., ori sa gaseasca alti martori care sa o poata confirma sau infirma (Tseber, citata anterior, par. 68). In aceasta privinta, autoritatile ar fi putut, inca de la interogarea lui G.S. de catre parchet, sa incerce sa verifice pistele pe care aceasta din urma le oferea in declaratia sa, de exemplu, referirea la F.P. si la alte persoane carora reclamantul le-ar fi furnizat droguri (supra, par. 18).

77. Tinand seama de elementele anterioare, Curtea apreciaza ca, in absenta altor probe solide in dosar, care sa poata corobora depozitia lui G.S., caracterul decisiv al acesteia conduce la concluzia ca instantele nu au putut aprecia corect si echitabil fiabilitatea acestei probe. Curtea considera ca dreptul la aparare al reclamantului a suferit astfel o limitare incompatibila cu cerintele unui proces echitabil. Prin urmare, a fost incalcat art. 6.1 din Conventie coroborat cu art. 6.3 lit. d)".

Cititi si:

>>VARARU vs. ROMANIA