RASPUNDEREA CIVILA DELICTUALA. NEINDEPLINIREA CONDITIILOR CUMULATIVE (II) - CA Cluj, decizia nr. 244/29.01.2016, cauza Raed Arafat vs. Liviu Alexa si Ziar de Cluj: „Nu se pot retine ca fiind intrunite elementele raspunderii civile delictuale, pentru ca lipseste fapta ilicita, deoarece actiunea reclamantului, faptul de a publica un articol, nu a fost facut cu intentia de a prejudicia, ci doar de a informa opinia publica, deci lipseste elementul ilicit”

Prin decizia civila nr. 244/29.01.2016 pronuntata in dosarul nr. 2086/117/2014 avand ca obiect pretentii, Curtea de Apel Cluj-Sectia a I-a civila a respins apelul declarat de reclamantul Raed Arafat (secretar de stat in cadrul MAI) impotriva sentintei civile nr. 584/19.12.2014 a Tribunalului Cluj de respingere a cererii de chemare in judecata, ca neintemeiata, impotriva paratului Liviu Doru Alin Alexa (jurnalist), si ca formulata impotriva unei parti lipsite de calitate procesuala pasiva, in ceea ce priveste parata Ziar de Cluj.

---

Decizia nr. 244/29.01.2016. Curtea de Apel Cluj-Sectia a I-a civila

pres. Ioan Daniel CHIS

jud. Marta Carmen VITOS

Obiectul dosarului: pretentii.

Solutia: „Respinge apelul declarat de reclamantul Raed Arafat cu domiciliul procesual ales in Bucuresti, Ministerul Afacerilor Interne, Departamentul Pentru Situatii de Urgenta, Piata Revolutei, nr. 1A, sector 1 impotriva sentintei civile nr. 584 din 19.12.2014 a Tribunalului Cluj, pronuntata in dosar nr. 2086/117/2014, pe care o mentine. Decizia este definitiva si executorie”.

Minuta sentintei nr. 584 din 19.12.2014: „Respinge cererea de chemare in judecata formulata de reclamantul Raed Arafat impotriva paratilor Liviu Doru Alin Alexa si publicatia 'Ziar de Cluj', ca neintemeiata impotriva paratului Liviu Doru Alin Alexa si ca fiind formulata impotriva unei parti lipsite de capacitate procesuala pasiva in ceea ce priveste publicatia 'Ziar de Cluj'. Obliga reclamantul sa plateasca paratului Liviu Doru Alin Alexa suma de 1860 lei, cheltuieli de judecata. Cu drept de apel in termen de 30 de zile de la comunicare”.

>>Decizia nr. 244/29.01.2016 pronuntata de Curtea de Apel Cluj-Sectia a I-a civila, in dosarul nr. 2086/117/2014

Extras din decizie:

"Analizand actele si lucrarile dosarului, din perspectiva criticilor formulate in cererea de apel si a apararilor formulate, Curtea retine urmatoarele:

In motivarea apelului, apelantul a aratat ca instanta de fond a judecat situatia lui cu superficialitate, fara a tine seama de mai multe aspecte esentiale in justa apreciere a situatiei deduse judecatii. Pentru el ca persoana, procesul prin care a trecut si termenele de judecata ale acestuia au produs un sentiment de neputinta si lipsa a justitiei cand lucrurile erau extrem de evidente, astfel cum a reiesit din intreaga probatiune administrata.

Curtea retine ca acest motiv de apel este nefondat deoarece prima instanta nu a judecat cu superficialitate cauza, ci a administrat probe in mod pertinent de-a lungul a mai multor termene, dupa ce cauza a parcurs si procedura regularizarii, iar dosarul a capatat un volum consistent urmare a conduitei procesuale a partilor si a probelor solicitate si incuviintate in mod corect de catre instanta, dar aceasta nu inseamna ca instantei de fond i-au scapat aspectele esentiale ale cauzei.

In opinia apelantului lucrurile erau extrem de evidente, dar Curtea retine ca instanta de fond a facut o analiza pertinenta in limitele investirii sale, anume afirmatiile din articolul de presa incriminat, si daca acestea au o baza factuala minima care sa permita o libertate de exprimare si informare, in cadrul acceptat de catre jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, in ce priveste aplicarea art. 10 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, relativ la libertate de exprimare.

Concluzia instantei in analiza actiunii, dupa administrarea probatiunii, este una corecta, si a avut in vedere toate aspectele invocate de catre parti, probele administrate, precum si jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului mai sus aratata.

Apelantul arata ca din speta dedusa judecatii reiese ca are de a face cu o persoana care isi aroga calitatea de jurnalist, cand acesta este, in mod evident, un om politic in devenire, cu interese politice, scopul acestuia fiind de atragere a atentiei asupra sa, prin atacarea si calomnierea mai multor personalitati (locale si nationale) cu scopul castigarii unei notorietati care sa-i fie de folos in urmatoarele alegeri pentru care a inceput deja campania.

Curtea constata ca acest motiv de apel este nefondat deoarece paratul nu isi aroga calitatea de jurnalist, ci a publicat articolul incriminat intr-un ziar si in acest fel, ca articol publicat, a fost analizat de catre instanta.

O alta analiza ar excede obiectului investirii instantei, pentru ca ceea ce intereseaza in cauza este daca un ziarist a publicat un articol de ziar cu buna credinta, pe o baza factuala minima, in limitele, chiar exagerate, ale libertatii de exprimare si a nevoii de informare a publicului.

Daca interesele care au stat la baza publicarii ar fi de alta natura decat cele ale libertatii de exprimare si ale nevoii de informare a publicului, atunci acestea pot fi luate in considerare, dar numai daca intrunesc conditiile raspunderii civile delictuale.

Nu se poate sustine ca instanta de fond a solicitat reclamantului sa probeze ca 'ziaristul nu are dreptate' in loc sa solicite ziaristului sa isi probeze propriile acuzatii.

Instanta a solicitat reclamantului sa probeze actiunea, dat fiind ca in procesul civil reclamantului ii revine sarcina probei. Instanta poate avea la randul ei rol activ si poate sa solicite la randul ei informatii sau poate pune in vedere chiar si paratului sa produca probe.

Ceea ce interesa in speta era sa se dovedeasca daca exista o baza factuala minima a afirmatiilor paratului, dar aceasta in conditiile procesului civil.

Cat priveste sustinerea ca aceste acuzatii daca ar fi adevarate ar imbraca imediat un aspect penal, Curtea retine ca afirmatiile paratului se refera la aspecte privind banii publici si vizeaza o persoana publica, unde o doza mai mare de exagerare este permisa, iar articolul de presa vizat se incadreaza in aceasta marja. In articol sunt mentionate si aspecte privind dreptul penal, dar articolul s-a dorit o dezbatere cu privire la faptele relatate, ceea ce nu inseamna o incadrare penala automata a faptelor, ci doar o dezbatere si in acest fel a faptelor.

Instanta a solicitat reclamantului sa puna la dispozitia ei iar nu a paratului documentele necesare pentru a stabili daca exista o baza factuala minima, in sensul jurisprudentei Curtii Europene a Drepturilor Omului.

Nu era necesar ca instanta sa analizeze in mod amanuntit fiecare act depus, cum ar fi un document de audit independent, avand in vedere mai ales volumul destul de mare de acte diverse depuse, ci doar era necesar sa expuna starea de fapt in mod suficient de detaliat cat sa permita analiza si aplicarea normei legale. O expunere detaliata a fiecarui act depus la dosar ar incarca inutil continutul hotararii judecatoresti si ar face greu de urmarit rationamentul instantei.

Trebuie stabilit si daca sumele presupus donate de D. in conturile Fundatiei pentru SMURD si ale SMUCR se regasesc sau nu in contabilitatea firmei D., dar mai importanta este relatia comerciala relevata in cauza in care sunt implicate sume de bani publici, care fac posibila o dezbatere, in conditiile art. 10 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, a modului de cheltuire a acestora.

Instanta a luat in considerare jurisprudenta europeana relevanta in materie, iar afirmatiile care aduc cu ele acuzatii ce pot imbraca o forma penala nu trebuie sa fie insotite de probe, in sensul legislatiei civile sau penale, ci trebuie sa fie facute de pe o baza factuala minima si cu buna credinta.

Existenta bazei factuale minime se analizeaza de catre ziarist la momentul la care decide publicarea si apoi de catre instanta, in cazuri cum sunt cel de fata.

Afirmatiile paratului au pornit de la relatia existenta intre reclamant, Fundatia pentru SMURD si SMUCR si D. si cheltuirea unor sume importante din banul public, in conditiile unor licitatii.

In articolul concret incriminat se poate verifica doar existenta exercitiului libertatii de exprimare, in limitele jurisprudentei Curtii Europene a Drepturilor Omului. Curtea Europeana a Drepturilor Omului retine in Cauza Boldea impotriva Romaniei § 45 ca 'Libertatea de expresie constituie unul din temeiurile esentiale ale unei societati democratice, una din conditiile primordiale ale progresului sau si dezvoltarii fiecaruia. Sub rezerva paragrafului 2 al articolului 10 este valabila nu numai pentru «informatiile» sau «ideile» stranse cu bunavointa sau considerate drept inofensive sau indiferente, ci si pentru cele care ranesc, socheaza sau preocupa: in conformitate cu notiunile de pluralism, toleranta si spirit de deschidere fara de care nu exista «societatea democratica». Asa cum o consacra articolul 10, ea este insotita de exceptii care cer totusi o interpretare stransa si nevoia de a o restrange se stabileste in mod convingator'.

Ca anumite afirmatii ale paratului din prezenta cauza nu s-au dovedit a fi in totul exacte sau ca sensul ar fi fost exagerat nu face ca, privit in intregime, articolul de presa sa nu se incadreze in exercitiul libertatii de exprimare, asa cum a fost creionata anterior o astfel de libertate de expresie.

Recunoasterea de catre instanta a impactului acuzatiilor asupra reclamantului nu schimba cele de mai sus, anume posibilitatea exercitarii libertatii de exprimare si nevoia de informare a publicului, atunci cand sunt in chestiune interese publice si cu privire la persoane publice, acestea din urma in ce priveste aspectele legate de interese publice.

Sigur ca aceasta exercitare a libertatii de exprimare trebuie facuta pe o baza factuala minima si cu buna credinta. Curtea Europeana a Drepturilor Omului arata in Cauza C.P. impotriva Romaniei §30 ca '...urmare a «indatoririlor si raspunderilor» inerente exercitarii libertatii de exprimare, protectia oferita de art. 10 din Conventie persoanelor care, precum reclamanta, se implica intr-o dezbatere publica, este subordonata conditiei ca partea interesata sa actioneze cu buna-credinta astfel incat sa ofere informatii exacte si demne de incredere... Cu toate astea, le este permis sa recurga la o anumita doza de exagerare, chiar de provocare...'.

In aceste conditii poate exista un impact asupra persoanelor, insa acesta nu poate fi calificat ca si raspundere civila delictuala, daca nu sunt intrunite toate conditiile acesteia legat de afirmatiile paratului.

In cauza au existat o serie de articole de presa legat de cheltuirea unor sume din bugetul public pentru achizitia de ambulante livrate de D., ceea ce este necesar intr-o societate deschisa. Daca au fost facute pe o baza factuala minima si cu buna credinta, atunci nu pot intruni si o baza pentru raspunderea civila delictuala.

Numarul de articole scrise, modul de redactare, informare ori de conducere a anchetelor jurnalistice sau o discutie cu persoanele implicate in faptele analizate nu schimba cele de mai sus.

Instanta nu a pus sub semnul intrebarii o firma care castiga mai multe licitatii ci doar a apreciat, in mod corect, ca o astfel de stare de fapt - in care o firma participa la mai multe licitatii si le castiga pe toate sau aproape pe toate pe cele la care participa si sunt implicate sume importante de bani publici - poate face obiectul unei investigatii jurnalistice.

Nu inseamna ca daca in urma unei astfel de investigatii se dovedeste ca performanta si castigarea unor licitatii s-a facut in mod corect, respectiva investigatie jurnalistica nu trebuie facuta si ca intrebarile nu pot fi puse in spatiul public, ori ca libertatea de expresie trebuie apreciata retroactiv, in functie de rezultatul dezbaterii publice.

O astfel de investigatie jurnalistica cu privire la un subiect de interes public are tocmai acest rol, de a pune in spatiul public intrebari si informatii, chiar daca unele exagerate, in limitele admise de jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului.

Probele administrate in cauza si datele furnizate au indicat acest lucru, ca exista o chestiune de interes public, sunt implicati bani publici, a avut loc o dezbatere, chiar daca nu convenabila pentru toata lumea, dar ca aceasta dezbatere a fost facuta pe respectiva baza factuala minima, adica pornind de la un modul de cheltuire a bugetului public prin licitatiile publice, in care au fost implicate persoanele puse in discutie, iar aceasta dezbatere s-a facut cu buna credinta.

Modul de calificare a atitudinii paratului, cu privire la articolul de presa concret analizat, nu face posibila si incadrarea aceleasi atitudini ca o intentie de a produce un prejudiciu in cadrul raspunderii civile delictuale.

Faptul ca D. a castigat sau nu toate licitatiile, ca a obtinut sau nu toate sumele alocate licitatiilor si ca reclamantul a fost sau nu membru in toate comisiile de licitatie, nu este decisiv.

Important este ca exista o relatie intre reclamant, Fundatia pentru SMURD si SMUCR si D. si cheltuirea unor sume importante din banul public, iar in aceasta relatie reclamantul este pe pozitia de persoana publica.

Modul in care se cheltuie banul public si in care se comporta o persoana publica in acest context poate face obiectul unei investigatii jurnalistice si in acest context ziaristul poate investiga daca o persoana publica a facut parte sau nu din comisii de licitatie, ori altele asemenea. Ca raspunsul este unul negativ, nu poate rezulta decat in urma unor astfel de investigatii. Daca ziaristul expune sau nu rezultatul acelor investigatii, sau modul in care o face, ramane la aprecierea sa, in limitele bunei credinte si al minimei baze factuale.

Se presupune ca o persoana publica pune interesul public mai presus de interesul sau, acesta fiind scopul pentru care s-a implicat in respectiva pozitie.

Aceasta pozitie a persoanei publice, de aparare si promovare a interesului public, poate sa se intersecteze cu interesul, la fel de public, al societatii de a fi informata si al ziaristului de se exprima liber.

Ziaristul nu are dreptul de a denigra o persoana, sau sa incalce dreptul la onoare si reputatie, ori la imagine, dar daca aceasta este aparenta, si rezulta ca urmare a dreptului la libera exprimare, exercitata cu buna credinta si pe o minima baza factuala, atunci acea actiune nu va putea fi sanctionata.

Instanta nu a dorit un calcul al prejudiciului moral si al celui de imagine, ci a retinut ca nu se poate stabili o legatura de cauzalitate suficienta doar intre actiunea paratului si prejudiciul reclamantului.

In acest fel, daca nu exista o intentie de a crea un prejudiciu, ci doar un exercitiu al dreptului la libera exprimare, nu se poate retine simpla existenta a prejudiciului, fara a se stabili si legatura de cauzalitate intre acel prejudiciu si o fapta comisa de o persoana cu intentia de a produce respectivul prejudiciu.

In apel nu se pot retine alte fapte invocate de catre apelant, cu care instanta de fond nu a fost investita, chiar daca ar putea avea legatura cu cauza, intrucat potrivit art. 204 Cod procedura civila cererea poate fi modificata doar pana la primul termen la care reclamantul este legal citat in fata primei instante.

Cum s-a aratat mai sus, obiectivismului paratului sau lipsa acestui obiectivism ori ambitiile politice ale paratului, au relevanta doar in contextul in care libertatea de exprimare se exercita cu rea credinta si lipsit de o minima baza factuala, si acest lucru reiese suficient de clar din articolul de presa, ceea ce nu s-a putut retine in cauza.

In acest fel nu era util sa se administreze vreo proba in sensul obiectivismului sau ambitiilor politice ale paratului ci doar in sensul bunei sau relei credinte, a dovedirii unei baze factuale minime si a exercitiului rezonabil al libertatii de expresie.

Mai trebuie aratat ca, desi apelul este devolutiv, apelantul nu a investit instanta de apel cu o astfel de teza probatorie, si nu a solicitat astfel de probe in apel.

Rolul activ al instantei, de fond sau apel, nu se intinde doar asupra probelor, pentru ca judecatorul poate dispune, in temeiul art. 22 Cod procedura civila, administrarea probelor pe care le considera necesare, insa daca partea crede ca o proba trebuie administrata, atunci trebuie sa propuna administrarea ei, iar regimul probei va fi guvernat de dispozitiile art. 249-365 Cod procedura civila, ce reglementeaza probele, iar nu de catre dispozitiile ce reglementeaza rolul activ al judecatorului.

Partea nu poate sa deturneze scopul unei institutii procesuale, astfel ca fiecare astfel de insitutie va fi folosita potrivit cu finalitatea ei, rolul activ al judecatorului avand un scop general si public, iar administrarea probelor la propunerea partilor are un scop privat in primul rand, chiar daca aplicarea regulilor privind administrarea probelor va fi vegheata de catre judecator pentru a nu fi deturnata de la scopul sau.

Instanta de fond nu a aratat ca nu ar fi considerat oportun a administra probatiune in sustinerea nevinovatiei reclamantului, ci doar a considerat relevant daca exercitiul libertatii de exprimare al paratului s-a facut cu buna credinta si pe o baza factuala minima.

Acest element nu trebuia probat de jurnalist in sustinerea articolelor sale, pentru ca acesta face doar o expunere, uneori exagerata a faptelor analizate. Curtea Europeana a Drepturilor Omului arata in Cauza I. Dalban c. Romaniei ca '§ 49 Pentru a se pronunta in cauza Curtea trebuie deci sa tina seama de un element deosebit de important: rolul esential jucat de presa intr-o societate democratica. Daca presa nu trebuie sa depaseasca anumite limite, indeosebi in ceea ce priveste reputatia si drepturile celorlalti, precum si necesitatea de a impiedica divulgarea unor informatii confidentiale, sarcina sa este totusi comunicarea, cu respectarea datoriilor si responsabilitatilor proprii, a informatiilor si ideilor referitoare la orice problema de interes general. Mai mult, Curtea este constienta de faptul ca libertatea in domeniul presei scrise include, de asemenea, si recurgerea la o anume doza de exagerare, chiar de provocare. In cauze asemanatoare celei de fata marja de apreciere a autoritatilor nationale se circumscrie interesului unei societati democratice de a permite presei sa isi joace rolul indispensabil de «caine de paza» si sa isi exercite aptitudinea de a da informatii cu privire la problemele de interes general (Hotararea in cauza Tromso si Stensaas impotriva Norvegiei, citata mai sus la alin. 59). Intr-adevar, este inadmisibil ca un ziarist sa nu poata formula judecati critice de valoare decat sub conditia demonstrarii veridicitatii (Hotararea Lingens impotriva Austriei din 8 iulie 1986, seria A nr. 103, pag. 28, alin. 46)'.

In acest fel nu se verifica incalcarea dispozitiilor art. 30 alin. (6) si 57 din Constitutia Romaniei, art. 54 din Decretul nr. 31/1954 si art. 10 alin. 2 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, si nici existenta unei legaturi de cauzalitate intre articolul publicat de parat si prejudiciul cauzat dreptului la imagine si la onoare, in conformitate cu dispozitiile art. 1357 Cod civil si 1373 Cod Civil.

Nu se pot retine ca fiind intrunite elementele raspunderii civile delictuale, pentru ca lipseste fapta ilicita, deoarece actiunea reclamantului, faptul de a publica un articol, nu a fost facut cu intentia de a prejudicia, ci doar de a informa opinia publica, deci lipseste elementul ilicit. Daca lipseste elementul ilicit nu putem vorbi de o fapta ce ar cauza prejudiciu.

Prejudiciul evocat de catre reclamant nu poate fi legat de fapta paratului, astfel ca in lipsa acestei legaturi nu se contureaza elementele raspunderii delictuale.

Pretinsele afirmatii neadevarate se incadreaza in marja exagerarii permise ziaristilor, conform jurisprudentei Curtii Europene a Drepturilor Omului.

Vinovatia la randul ei nu exista, pentru ca aceasta presupune o atitudine psihica fata de rezultatul daunator, care este dorit sau acceptat. in cauza paratul nu a urmarit, dorit sau acceptat un eventual rezultat daunator, ci a exercitat libertatea sa de exprimare si a urmarit nevoia de informare a publicului.

Prejudiciul, ca element al raspunderii civile delictuale, consta in rezultatul negativ suferit de o anumita persoana, ca urmare a faptei ilicite savarsita de o alta persoana.

Un eventual prejudiciu moral produs reclamantului nu poate fi legat de fapta paratului si nici de o intentie a acestuia, astfel ca ar fi fara finalitate, in contextul inexistentei tuturor elementelor raspunderii civile delictuale, a se stabili un prejudiciu moral in abstract si de o maniera precisa. in jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, Cauza Pascu c. Romaniei se retine ca '§ 28. De asemenea, Curtea reaminteste ca art. 10 alin. (2) din Conventie nu ingaduie nicio limitare a libertatii de exprimare, in special atunci cand aceasta vizeaza discursul politic sau chestiuni de interes general. De asemenea, limitele unei eventuale critici in acest sens sunt mai largi in cazul omului politic, in aceasta calitate a sa, decat in cazul unui simplu particular: spre deosebire de cel de-al doilea, primul se expune in mod inevitabil si constient unui control atent al faptelor si gesturilor sale, atat din partea jurnalistilor, cat si a intregii mase a cetatenilor; prin urmare, acesta trebuie sa dea dovada de mai multa toleranta (a se vedea cauza Feldek impotriva Slovaciei, nr. 20032/95, § 74, CEDO 2001-VIII)'

Prejudiciul are semnificatie ca notiune doar in contextul raspunderii civile delictuale, altfel nu are aceasta semnificatie, de prejudiciu.

Faptul ca articolul a fost publicat in exercitiul libertatii de exprimare ramane la fel, chiar daca a fost ulterior preluat de agentiile de stiri si publicatiile online sau pe blog, ori au fost tiparite si distribuite. O astfel de preluare nu este decat o alta forma a informarii si a investigarii.

Exista o distinctie fundamentala intre expunerea faptelor si formularea judecatilor de valoare, insa si primele si ultimele pot si trebuie sa fie facute de catre ziaristi, acesta fiind rolul lor, de a informa publicul si de a exercita libertatea de exprimare.

In cauza faptele expuse in articolul incriminat au o baza factuala suficienta iar opinia exprimata cu privire la acestea a fost facuta cu buna credinta, in exercitiul libertatii de exprimare, chiar daca exagerate, si pentru informarea publicului.

Instanta de fond a expus considerentele care au condus la luarea hotararii de respingere a actiunii. Este doar o simpla sustinere a apelantului ca nu se poate deduce care a fost rationamentul instantei de fond, care probe au fost avute in vedere, care din aceste probe au fost inlaturate si pentru care motiv.

Instanta a aratat faptele, probele pe care s-a intemeiat, rationamentul sau, asa cum se poate observa din expunerea acestora in parte introductiva a prezentei decizii, unde sunt expuse considerentele ce au stat la baza sentintei instantei de fond.

Astfel, instanta reda afirmatiile reclamate, apoi analizeaza conditiile raspunderii civile delictuale, legat de fapta ilicita, libertatea de exprimare, jurisprudenta CEDO, baza factuala minima, probele administrate in cauza, licitatiile castigate de D., lipsa faptei ilicite si a raportului de cauzalitate.

Toate acestea se constituie intr-o motivare suficienta a solutiei primei instante.

Din probele administrate a reiesit ca articolele intimatului parat L. A. au avut o baza factuala minima, pornind de la licitatiile existente, sumele de bani publici implicate, persoanele si pozitia lor, legatura lor in cadrul acelor licitatii, sau lipsa ei, dar o atare lipsa sau corectitudinea persoanelor implicate presupune tocmai o analiza.

Curtea retine ca o dezbatere in spatiul public nu necesita probe ca si cele administrate in fata prezentei instante, rolul unei dezbateri publice si cel al unui proces fiind diferite, prin urmare si regulile sunt diferite.

Apelantul califica afirmatiile din articol ca fiind fabulatii, afirmatii menite sa terfeleasca imaginea publica a reclamantului si care nu pot fi in nici un chip probate si ca paratul a condus o campanie intr-un mod tendentios ce a avut ca scop denigrarea publica folosind trunchierea unor intamplari si rastalmacirea lor in asa fel incat sa induca publicului larg ideea ca ar fi un om corupt, ca este un om ce conduce o caracatita cu interese meschine in favoarea unor acoliti prin prejudicierea statului.

Acest motiv de apel este nefondat deoarece aceasta este opinia reclamantului cu privire la faptele implicate. O astfel de opinie nu s-a verificat in cauza ca ar putea fi primita si ca ar califica actiunea paratului, dat fiind ca exista o baza factuala minima, iar paratul a actionat cu buna credinta, pentru informarea publicului si pentru exercitiul libertatii de exprimare. Art. 10 permite si publicarea unor texte ce pot aduce atingere demnitatii unei persoane, daca subiectul este de interes public si a fost tratat cu buna credinta, cum arata Curtea Europeana a Drepturilor Omului in cauza Standard Verlags GMBH si Krawagna-Pfeifer c. Austria.

Reclamantul a aratat ca este scandalos ca o instanta de judecata sa accepte faptul ca a inteles ca este dureros pentru reclamant sa se vada terfelit de oameni pe care nu i-a cunoscut niciodata insa nu poate fi angajata raspunderea delictuala a paratului L. A. pentru ca nu s-a probat ca actiunile paratului si nu altele sunt cele care au dus la vatamarea imaginii reclamantului. Practic instanta de fond a recunoscut ca imaginea i-a fost terfelita insa a inteles sa nu ia nici o masura pentru ca nici instanta nu stie.

Curtea retine ca opinia reclamantului poate fi diferita de a instantei, dar intelegerea instantei de fond cu privire la situatia reclamantului nu inlatura corectitudinea si a celorlalte afirmatii ale aceleasi instante, ca trebuie probat fara urma de indoiala ca actiunile paratului si nu altele sunt cele care au dus la vatamarea imaginii reclamantului.

Instanta poate da dovada de intelegere, dar nu trebuie sa ia masuri impotriva paratului, daca nu sunt intrunite conditiile raspunderii civile delictuale.

Jurisprudenta CEDO nu reliefeaza faptul ca dreptul la libera exprimare trebuie sa fie intemeiat pe dovezi clare ci ca afirmatiile trebuie sa aiba o baza factuala minima, conditie intrunita in speta.

La momentul aparitiei articolelor in spatiul virtual intimatul nu trebuia sa aiba o informatie oficiala cu privire la situatia contabila a Fundatiei pentru SMURD, ci sa aiba o baza factuala minima, ceea ce a existat.

Apelantul sustine ca afirmatiile paratului sunt false si tendentioase, si reia detaliat mai multe astfel de afirmatii.

Curtea retine din nou ca exista o baza factuala minima, dar ca interpretarea faptelor este diferita, cea a reclamantului difera de cea a paratului. Paratul a facut propria interpretare in virtutea libertatii de exprimare si a dreptului la informare. Faptul ca interpretarea paratului nu coincide cu cea a reclamantului sau cu realitatea nu inseamna ca paratul nu a exercitat cu buna credinta libertatea de exprimare, chiar daca de o maniera exagerata, exagerare permisa de Curtea Europeana a Drepturilor Omului.

Interpretarea reclamantului, expunerea sa, lamuririle aduse, pozitia sa in cadrul licitatiilor sau a organizatiilor ori institutiilor, modul de desfasurare a licitatiilor, ratiunea achizitiilor, remunerarea sau lipsa remunerarii reclamantului, sursa acesteia - cand exista, nu fac decat sa aduca argumente ca o discutie asupra banilor publici si a persoanelor implicate este necesara, tocmai avand in vedere interesul public implicat. Sigur ca o pozitie de rea credinta nu poate fi aparata, dar in cauza nu este relevata o astfel de pozitie.

Afirmatiile partilor vor fi analizate doar in modul de mai sus, daca exista buna credinta, libertate de exprimare si baza factuala minima, pentru ca in alt fel instanta ar pierde rolul sau, de a administra justitia, si ar intra in rolul partilor din prezenta cauza, acela de a dezbate public prin prisma libertatii de exprimare modul de administrare a banului public de catre persoanele implicate.

Rolul instantei este de a se asigura ca o astfel de dezbatere are loc in limitele bunei credinte, a libertatii de exprimare, pe o baza factuala minima, si nu sa se preocupe de adevarul sau falsitatea afirmatiilor din cursul investigatiilor jurnalistice, sau a reactiilor ulterioare, mai ales atunci cand acestea se constituie in judecati de valoare.

Libera exprimare da nastere unei raspunderi civile delictuale doar daca sunt intrunite conditiile acestei institutii juridice, in alt fel afirmatiile unui ziarist raman in stadiul unei dezbateri publice in limitele libertatii de exprimare, si nu dau nastere nici unei responsabilitati care sa aiba implicatii juridice.

Apelantul mai invoca cele retinute de catre Curtea Europeana a Drepturilor Omului in cauza Rumyana Ivanova c. Bulgariei, pentru condamnarea unui jurnalist pentru defaimarea unui politician prin afirmatii nedovedite, constatandu-se lipsa incalcarii libertatii de exprimare, cauza C.P. c. Romaniei etc.

Aceste expuneri ale apelantului nu schimba cele de mai sus, pentru ca afirmatiile paratului nu s-au concretizat in sustineri care sa nu fi fost sustinute de baza factuala expusa in prezenta cauza privitor la sistemul public de sanatate, partea de urgenta medicala, banii publici cheltuiti in acest sistem.

Indoiala este unul dintre efectele pe care le poate produce un articol, dar, fara intrebari care sa se nasca in opinia publica, investigatiile jurnalistice urmate de efecte concrete nu ar fi produs rezultate. Nu orice investigatie jurnalistica este urmata de efecte concrete, dar o investigatie presupune intrebari si o doza de exagerare sau denaturare stilistica, daca este intemeiata pe o baza factuala si este facuta cu buna credinta.

Solutia de admitere sau respingere a actiunii ori a apelului nu are semnificatia confirmarii sau infirmarii asertiunilor (afirmatiilor) din articolele reclamate. Nu acesta este rolul unei hotarari judecatoresti.

In cauza urmeaza doar a se verifica silogismul judiciar potrivit celor de mai sus.

In temeiul prevederilor art. 480 Cod procedura civila cat si al art. 466 si urm. Cod procedura civila, Curtea urmeaza sa respinga ca nefondat apelul declarat de reclamantul R.A. impotriva sentintei civile nr. 584 din 19.12.2014 a Tribunalului Cluj, pronuntata in dosar nr. 2086/117/2014, pe care o va mentine".

In acelasi dosar:

>>RASPUNDEREA CIVILA DELICTUALA. NEINDEPLINIREA CONDITIILOR CUMULATIVE (I) - Tribunalul Cluj, sentinta nr. 584/19.12.2014, cauza Raed Arafat vs. Liviu Alexa si Ziar de Cluj