ccf

DOSARUL PETROMSERVICE. DELAPIDAREA - Rechizitoriul din 22 iunie 2011 intocmit de DIICOT-Structura centrala pentru trimiterea in judecata a 13 inculpati, sub aspectul infractiunii de delapidare asupra patrimoniului Asociatiei Salariatilor din cadrul S.N.P. Petrom S.A., in dosarul nr. 155/D/P/2007. Constituire a unui grup infractional organizat, spalare de bani, evaziune fiscala, fals in inscrisuri sub semnatura privata

Data: 13 October 2015, 17:44 | autor: C.G. | 0 comentarii | 5128 afisari

Prin rechizitoriul din 22 iunie 2011, Directia de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism-Structura centrala a dispus trimiterea in judecata a 13 inculpati, printre care Mihai Sorin - director general al PSV Company SA, fosta Petromservice SA, in dosarul nr. 155/D/P/2007. Cauza a fost inaintata Tribunalului Bucuresti (dos. nr. 49963/3/2011).


Procurorii DIICOT au retinut ca inculpatii au constituit un grup infractional organizat care a actionat in scopul delapidarii patrimoniului Asociatiei Salariatilor din cadrul S.N.P. Petrom S.A. – Petrom, in modalitatea insusirii, pentru societatea nerezidenta Elbahold Ltd., a unei parti din activul patrimonial pe care-l detinea, fapt realizat prin diminuarea participatiei detinute la S.C. Petrom Service S.A., de la 50%, la 25% din actiunile emise. Pentru realizarea acestui obiectiv, inculpatii ar fi utilizat sume de bani apartinand Asociatiei Salariatilor din cadrul S.N.P. Petrom S.A. – Petrom si membrilor acesteia.

Infractiunile retinute: constituirea unui grup infractional – art. 8 din Legea nr. 39/2003 rap. la art. 323 CP 1969; delapidarea – art. 215/1 alin. (1) si (2) CP 1969 cu aplic. art. 41 alin. (2) CP 1969 si art. 33 lit. a) CP 1969; participatia improprie la savarsirea infractiunii de delapidare – art. 31 alin. (2) CP 1969 rap. la art. 215/1 alin. (1) si (2) CP 1969; complicitatea la delapidare – art. 26 CP 1969 rap. la art. 215/1 alin. (1) si (2) CP 1969 cu aplic. art. 41 alin. (2) CP 1969, cu aplic. art. 33 lit. a) CP 1969; spalarea de bani – art. 23 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002; instigarea la spalare de bani – art. 25 CP 1969 rap. la art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002; evaziunea fiscala – art. 9 lit. a) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 41 alin. (2) CP 1969; falsul in inscrisuri sub semnatura privata – art. 290 CP 1969 cu aplic. art. 41 alin. (2) CP 1969 si art. 33 lit. a) CP 1969.

>>Rechizitoriul din 22.06.2011 intocmit de DIICOT-Structura centrala, in dosarul nr. 155/D/P/2007

Extras din rechizitoriu:

Diferentele constatate pun in evidenta intentia clara de frauda a membrilor gruparii, deoarece se observa ca la fiecare raportare, fie aceasta anuala (bilant contabil, cont de profit si pierdere, etc.) sau periodica (deconturi TVA, declaratii privind obligatiile catre bugetul de stat, etc.) este declarata o activitate nereala, de fiecare data in sensul de a nu avea de plata impozite si taxe fata de bugetul de stat. Nu se poate vorbi de o eroare, ci de intentie, intrucat sunt societati, precum SC Alba Media SRL, SC Corbeanca Swit House SRL, SC Telmetra Media SRL, care in permanenta depun raportari pe 'zero', desi potrivit documentelor contabile au derulat activitati de ordinul zecilor de miliarde de lei, iar inculpatii Dinu Tatiana, Nacu Mihaela si Calinescu Ionut sunt de profesie economisti. (...)

In concluzie, suma totala retrasa in numerar din conturile bancare ale societatiilor analizate a fost de 28.912.108,82 lei. Circuitele financiare complexe create de membrii gruparii infractionale, evidentiaza atat scopul urmarit de catre inc. Nacu Mihaela, Dinu Tatiana, Petran Ioan, Calinescu Ionut, de a disimula originea ilicita a banilor obtinuti din delapidarea SC PSV Company SA (fosta SC Petromservice SA) si evaziune fiscala, cat si continuitatea in activitatea ilegala desfasurata, aceasta avand loc incepand cu luna iulie 2006 si pana in aprilie 2008.

Practic inc. Calinescu Ionut, Dinu Tatiana, Petran Ioan, Nacu Mihaela au constituit o 'asociatie de societati comerciale' cu rolul de a conferi din punct de vedere financiar si comercial o aparenta de legalitate unor relatii ilicite derulate de acestea, relatii in care a fost atrasa de catre reprezentantii sai legali si SC Petromservice SA si care au avut drept scop obtinerea nelegala a disponibilitatilor financiare (scriptic) pe care aceasta le detinea de catre una din 'societatile din grup', respectiv SC Alba Media SRL, societate care a fost 'beneficiarul final'.

Concluzia raportului de constatare tehnico - stiintifica intocmit in cauza este aceea ca fondurile incasate de Card Vision SRL de la PSV Company SA (fosta Petromservice SA), au fost divizate in sume mai mici, si au fost retrase in numerar si/sau transferate in conturile firmelor din cadrul grupului, cu scopul ca in zilele imediat urmatoare, sa fie retrase in numerar sume in limita admisa de normele legale, respectiv a 10.000 RON / operatiune, pentru ca suma retrasa in numerar in aceeasi zi sa fie cat mai mare (scop in care s-a folosit un grup de firme controlate de aceleasi persoane fizice). Modul de derulare a operatiunilor bancare efectuate in conturile firmelor analizate, arata ca, grupul de firme a fost special creat pentru a disimula adevarata provenienta si destinatie a fondurilor transferate si/sau retrase in numerar. (...)

Ulterior, din probele administrate a rezultat ca inc. Mihai Sorin i-a determinat cu intentie pe invinuitii Tache Ion Antonio, Nache Emil si Ditulescu Catalin si pe faptuitorul Nache Emil la savarsirea infractiunii de delapidare, realizata prin incheierea contractelor si plata contravalorii facturilor emise in baza contractelor incheiate intre SC Petromservice SA, pe de o parte si respectiv SC Criso Consult SRL si SC Mci Consult SRL, persoanele mentionate actionand fara vinovatie.

Astfel, inculpatul i-a determinat, cu buna–stiinta, sa semneze in calitate de imputerniciti, in locul directorului general executiv, functie detinuta de acesta, contractele de prestari servicii consultanta nr. 17/2006 si 29/2006, actele aditionale la contracte, prin care se convenea majorarea pretului stabilit initial, precum si ordinele de plata prin care s-au efectuat platile, avand cunostinta ca obiectul acestor conventii este nereal. Suma finala a celor doua contracte a fost stabilita de inculpatul Mihai Sorin aleatoriu, in cauza neexistand vreun document care sa fundamenteze utilitatea acestor rapoarte pentru SC Petromservice SA sau fundamentarea pretului platit prestatorului. Mai mult, inculpatul cunostea imprejurarea ca aceste contracte se incheiau pe fondul analizarii activitatii societatii si elaborarii unei structuri organizatorice noi realizata de firma Accenture, unul dintre liderii de piata in Europa pe acest segment. Cei doi invinuiti sus mentionati nu au purtat discutii in legatura cu obiectul contractelor cu inv. Chitu Cristinel, asa cum ar fi fost obligatoriu avand in vedere functiile detinute, respectiv director de operare si director de productie, si nu au avut posibilitatea urmaririi celor doua contracte”.

Adauga comentariu

*
*
laugh.giflol.gifsmile.gifwink.gifcool.gifnormal.gifwhistling.gifredface.gifsad.gifcry.gifsurprised.gifconfused.gifsick.gifshocked.gifsleeping.giftongue.gifrolleyes.gifunsure.gif

*

DISCLAIMER

Mesajele cu continut indecent nu vor fi postate. Atentie! Postati pe propria raspundere!

Inainte de a posta, cititi regulamentul: Termeni legali si Conditii

rominvent.ro Harta avocati romania Harta avocati romania Lege5
PORTAL JURISPRUDENTA RELEVANTA
ULTIMELE ACTE NOUTATI
ABONEAZA-TE!

Introdu-ti adresa de email pentru a te abona la Lumea Juridica si vei primi notificari cu cele mai noi stiri si articole.