DEZLEGARE DE DREPT PRIVIND ABANDONUL DE FAMILIE - “Curge de la data la care persoana vatamata a cunoscut savarsirea faptei”

Prin Decizia 2/2020, Inalta Curte de Casatie si Justitie a luat in discutie sesizarea formulata de Curtea de Apel Constanta - Sectia penala si pentru cauze penale cu minori si de familie, in Dosarul nr. 11.252/256/2017, prin care se solicita pronuntarea unei hotarari prealabile pentru dezlegarea urmatoarei chestiuni de drept: "Daca, in cazul infractiunii de abandon de familie, prevazuta de art. 378 alin. (1) lit. c) din Codul penal, prin sintagma «savarsirea faptei» prevazuta de dispozitiile art. 296 din Codul procedura penala (relevanta pentru calcularea termenului de introducere a plangerii prealabile) se intelege data incetarii inactiunii (data epuizarii infractiunii de abandon de familie) sau data consumarii infractiunii (expirarea perioadei de 3 luni pe durata careia autorul a ramas in pasivitate)".

Judecatori:

Daniel Gradinaru - presedintele Sectiei penale a Inaltei Curti de Casatie si Justitie - presedintele completului
Andrei Claudiu Rus - judecator la Sectia penala
Lucia Tatiana Rog - Judecator la Sectia penala
Dan Andrei Enescu - judecator la Sectia penala
Mirela Sorina Popescu - Judecator la Sectia penala
Rodica Cosma - judecator la Sectia penala
Alin Sorin Nicolescu - judecator la Sectia penala
Simona Cristina Nenita - judecator la Sectia penala
Florentina Dragomir - judecator la Sectia penala

Minuta Inaltei Curti:

“Admite sesizarea formulata de Curtea de Apel Constanta - Sectia penala si pentru cauze cu minori si de familie in Dosarul penal nr. 11.252/256/2017, prin care se solicita pronuntarea unei hotarari prealabile pentru dezlegarea urmatoarei chestiuni de drept: 'Daca, in cazul infractiunii de abandon de familie, prevazuta in art. 378 alin. (1) lit. c) din Codul penal, prin sintagma «savarsirea faptei» prevazuta de dispozitiile art. 296 din Codul de procedura penala (relevanta pentru calcularea termenului de introducere a plangerii prealabile) se intelege «data incetarii inactiunii» (data «epuizarii» infractiunii de abandon de familie) sau «data consumarii infractiunii» (expirarea perioadei de 3 luni pe durata careia autorul a ramas in pasivitate)'

Stabileste ca: 'In cazul infractiunii de abandon de familie prevazute in art. 378 alin. (1) lit. c) din Codul penal, termenul de introducere a plangerii prealabile prevazut in continutul art. 296 alin. (1) si (2) din Codul de procedura penala - de 3 luni din ziua in care persoana vatamata sau reprezentantul sau legal a aflat despre savarsirea faptei - curge de la data la care persoana vatamata ori reprezentantul sau legal a cunoscut savarsirea faptei.
  Termenul de 3 luni prevazut in continutul art. 296 alin. (1) si (2) din Codul de procedura penala poate sa curga din trei momente diferite, dupa cum urmeaza: a) din momentul consumarii infractiunii, daca acest moment este identic cu cel al cunoasterii faptei; b) din momentul cunoasterii savarsirii faptei, care se poate situa intre momentul consumarii faptei pana la momentul epuizarii si c) din momentul epuizarii infractiunii sau ulterior acestuia, odata cu cunoasterea savarsirii faptei, caz in care nu trebuie sa fi fost implinit termenul de prescriptie a raspunderii penale'
  Obligatorie de la data publicarii in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, potrivit art. 477 alin. (3) din Codul de procedura penala”.


Extras din decizia Inaltei Curti:

“Fiind o infractiune la care actiunea penala se pune in miscare la plangerea prealabila a persoanei vatamate, potrivit dispozitiilor art. 378 alin. (3) din Codul penal, ceea ce trebuie lamurit este intelesul sintagmei "savarsirea faptei" de la care incepe sa curga termenul de 3 luni in care poate fi introdusa plangerea prealabila reglementata de dispozitiile art. 296 alin. (1) si (2) din Codul de procedura penala.

 Ca o exceptie de la principiul oficialitatii procesului penal, si in noua reglementare, legiuitorul a statuat ca, in cazul anumitor infractiuni, printre care si cea de abandon de familie, declansarea procesului penal sa se realizeze la plangerea prealabila a persoanei vatamate, astfel cum prevad dispozitiile art. 295 din Codul penal, care trebuie introdusa in termenul de 3 luni (fiind o institutie de drept penal - cauza de pedepsibilitate si de drept procedural - conditie de procedibilitate) de la momentul cand persoana vatamata sau reprezentantul legal (in cazul incapabilului sau minorului) a aflat despre savarsirea faptei, potrivit dispozitiilor art. 296 alin (1) si (2) din Codul de procedura penala.

  Prin folosirea sintagmei 'savarsirea faptei' in continutul dispozitiilor art. 296 alin. (1) si (2) din Codul de procedura penala, legiuitorul nu a prevazut nicio distinctie privind termenul de 3 luni de introducere a plangerii in raport cu formele savarsirii infractiunii (fapte consumate sau fapte epuizate), prin urmare, termenul curge fara nicio diferentiere din momentul cunoasterii faptei de catre persoana vatamata sau reprezentantul legal, in lipsa unei dispozitii legale care sa stabileasca momentul initial al curgerii termenului, respectiv momentul consumarii ori cel al epuizarii. Atunci cand legiuitorul a dorit sa faca o astfel de distinctie a aratat in mod expres acest lucru, cum este cazul termenului de prescriptie a raspunderii penale, cand a stabilit ca, in cazul infractiunilor continue, termenul curge de la data incetarii actiunii, astfel cum prevad dispozitiile art. 154 alin. (2) din Codul penal.

  Prin urmare, daca s-ar accepta existenta unei astfel de distinctii in cazul infractiunilor continue si s-ar considera ca moment initial al curgerii termenului de introducere a plangerii prealabile momentul epuizarii, s-ar ajunge la situatia in care titularul actiunii penale, desi cunoaste momentul consumarii faptei, nu ar putea sa introduca plangerea intre momentul consumarii si cel al epuizarii infractiunii, adica pana la momentul la care faptuitorul ar hotari reluarea platii pensiei de intretinere la care a fost obligat printr-o hotarare judecatoreasca. Or, printr-o asemenea interpretare s-ar ajunge la modificarea continutului art. 296 alin. (1) din Codul de procedura penala si stabilirea unui termen mai lung decat cel avut in vedere de legiuitor. Totodata, ratiunea pentru care legiuitorul a prevazut aceasta cerinta a declansarii si desfasurarii procesului penal a avut in vedere atat interesul social si particular al faptuitorului de a nu lasa la latitudinea persoanei vatamate sa tina sub amenintarea formularii unei plangeri prealabile faptuitorul, dar si protectia intereselor persoanei vatamate, in acest sens relevanta fiind Decizia nr. 324 din 9 mai 2017 a Curtii Constitutionale, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 604 din 26 iulie 2017, care a precizat, referitor la durata termenului prevazut de art. 296 alin. (1) din Codul de procedura penala, precum si la posibilitatea de a introduce plangerea prealabila fara indicarea obligatorie a faptuitorului, ca legea noua asigura o protectie mai buna intereselor persoanei vatamate (paragraful 24).

  Astfel, in considerarea acestor argumente, in interpretarea dispozitiilor art. 296 alin. (1) si (2) din Codul de procedura penala, nu se poate aprecia ca termenul de introducere a plangerii prealabile, pentru infractiunea continua de abandon de familie, in varianta normativa prevazuta in continutul art. 378 alin. (1) lit. c) din Codul penal, trebuie raportat la momentul epuizarii infractiunii, dupa cum acest moment nici nu poate fi exclus pentru ipoteza in care persoana vatamata sau reprezentantul legal au aflat despre savarsirea faptei la momentul epuizarii faptei.

  Avand in vedere ca noua reglementare a institutiei plangerii prealabile [art. 296 alin. (1) si (2) din Codul de procedura penala] a preluat, in esenta, continutul dispozitiilor art. 284 alin. 1 din Codul de procedura penala de la 1968, cu cateva mici modificari in ceea ce priveste stabilirea unui termen mai lung de introducere a plangerii prealabile (de 3 luni in loc de 2 luni), ca acest termen curge din ziua in care persoana vatamata sau reprezentantul legal au cunoscut savarsirea faptei in loc "de la momentul in care persoana vatamata sau persoana indreptatita au cunoscut cine este faptuitorul", fara vreo distinctie privind termenul de introducere a plangerii prealabile in raport cu formele savarsirii infractiunii (continue sau continuate), Inalta Curte apreciaza ca sunt aplicabile, mutatis mutandis, dispozitiile Deciziei nr. 10 din 18 februarie 2008, pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie, Sectiile Unite, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 840 din 15 decembrie 2008, prin care s-a dat o interpretare unitara a dispozitiilor art. 284 alin. (1) din Codul de procedura penala de la 1968.

Prin decizia mentionata, s-a stabilit ca termenul de doua luni prevazut de art. 284 alin. 1 din Codul de procedura penala de la 1968 poate sa curga: fie din momentul consumarii infractiunii, daca acest moment este identic cu cel al cunoasterii faptuitorului; fie din momentul cunoasterii faptuitorului, moment care se poate situa dupa momentul consumarii infractiunii, pana la cel al epuizarii; fie din momentul epuizarii infractiunii sau ulterior acestuia, odata cu cunoasterea faptuitorului, in care caz nu trebuie depasit termenul de prescriptie a raspunderii penale.

Inalta Curte opineaza ca argumentele care au sustinut aceasta interpretare pot fi transpuse si in interpretarea sintagmei 'savarsirea faptei' din continutul dispozitiilor art. 296 alin. (1) si (2) din Codul de procedura penala.
In esenta, acestea au vizat faptul ca dispozitiile art. 284 alin. 1 din Codul de procedura penala de la 1968 nu contineau nicio distinctie referitoare la formele de savarsire a infractiunii, ceea ce inseamna ca aceste dispozitii se aplica indiferent daca infractiunile constau in fapte consumate sau in fapte epuizate, situatie care se regaseste si in actuala reglementare a institutiei plangerii prealabile. Prin urmare, termenul de 3 luni de introducere a plangerii din actuala reglementare curge, fara nicio diferentiere, din momentul cunoasterii faptei de catre persoana vatamata sau reprezentantul legal, in lipsa unei dispozitii legale care sa stabileasca ca moment initial al curgerii termenului momentul consumarii ori pe cel al epuizarii.

 Un alt argument avut in vedere a fost legat de faptul ca pentru inceperea curgerii termenului de doua luni din vechea reglementare nu era necesara epuizarea infractiunii, interpretare ce trebuie data si dispozitiilor art. 296 alin. (1) din Codul de procedura penala, fiind suficient ca in cazul infractiunilor continue, cum este si infractiunea de abandon de familie in varianta normativa de la lit. c) a art. 378 alin. (1) din Codul penal, sa fi fost inceputa comiterea acesteia sau sa fi debutat actiunea.

Si ultimul rationament al Deciziei nr. 10 din 18 februarie 2008, pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie, Sectiile Unite, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 840 din 15 decembrie 2008, intemeiat pe faptul ca a considera altfel ar insemna ca persoana vatamata, care cunoaste identitatea faptuitorului, sa nu introduca plangerea prealabila in doua luni din acel moment, ci sa aiba la dispozitie doua luni din momentul epuizarii infractiunii, ceea ce ar fi inadmisibil intrucat s-ar modifica continutul art. 284 alin. 1 din Codul de procedura penala de la 1968, isi gaseste pe deplin aplicabilitatea in interpretarea dispozitiilor art. 296 alin. (1) din Codul de procedura penala. Astfel, daca s-ar opina ca termenul de 3 luni de introducere a plangerii prealabile ar curge de la momentul epuizarii infractiunii (in acest caz, momentul reluarii platii de catre debitor sau al condamnarii acestuia, prin hotarare judecatoreasca), desi persoana vatamata sau reprezentantul legal cunosc momentul savarsirii faptei consumate (expirarea perioadei de 3 luni, pe durata careia autorul a ramas in pasivitate, prin neexecutarea obligatiei de plata a pensiei de intretinere stabilite pe cale judecatoreasca), ar insemna sa se accepte ca acestea nu ar putea introduce plangerea prealabila intre momentul consumarii si cel al epuizarii faptei, ipoteza care ar conduce la modificarea dispozitiilor art. 296 alin. (1) din Codul de procedura penala, prin crearea unui nou termen decat cel prevazut de legiuitor.

 Referitor la Decizia de indrumare nr. 1 din data de 20 iunie 1987 a Plenului fostului Tribunal Suprem, invocata de autorul sesizarii, desi in considerente stabileste ca data a savarsirii faptei, in cazul infractiunilor continue, data incetarii actiunii sau inactiunii in raport cu care se produc si consecintele juridice referitoare la aplicarea legii penale in timp si spatiu, minoritate, prescriptia raspunderii penale si alte consecinte ce sunt conditionate de epuizarea activitatii infractionale, se constata ca nu contine nicio referire la termenul de introducere a plangerii prealabile, fiind facuta o enumerare limitata, in cazul infractiunilor continue, a consecintelor juridice legate de momentul epuizarii si cele legate de momentul consumarii infractiunii continue, vizand, in esenta, consecintele juridice conditionate de momentul epuizarii activitatii infractionale, astfel ca nu are relevanta in sustinerea opiniei privind data de la care curge termenul de 3 luni de introducere a plangerii prealabile raportat la momentul epuizarii faptei.

In concluzie, in interpretarea dispozitiilor art. 296 din Codul de procedura penala, Inalta Curte apreciaza ca termenul de 3 luni pentru introducerea plangerii prealabile, in cazul infractiunilor continue, curge de la data cand persoana vatamata sau reprezentantul sau legal a aflat despre savarsirea faptei, consumate sau epuizate, interpretare imbratisata si in doctrina in conditiile in care dispozitiile ce reglementeaza termenul de introducere a plangerii prealabile nu contin vreo distinctie privind formele de savarsire a infractiunii (fapte consumate sau fapte epuizate).

Fata de toate aceste considerente de ordin teoretic expuse si avand in vedere cele doua decizii de unificare a practicii judiciare in materie ale instantei supreme, Inalta Curte apreciaza ca termenul de 3 luni de introducere a plangerii prealabile prevazut de art. 296 alin. (1) si (2) din Codul de procedura penala poate sa curga din trei momente diferite, dupa cum urmeaza: a) din momentul consumarii infractiunii, daca acest moment este identic cu cel al cunoasterii faptei; b) din momentul cunoasterii savarsirii faptei, care se poate situa intre momentul consumarii faptei pana la momentul epuizarii si c) din momentul epuizarii infractiunii sau ulterior acestuia, odata cu cunoasterea savarsirii faptei, caz in care nu trebuie sa fi fost implinit termenul de prescriptie a raspunderii penale.

Concluzionand, pentru considerentele dezvoltate anterior, Inalta Curte de Casatie si Justitie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept in materie penala va admite sesizarea formulata de Curtea de Apel Constanta - Sectia penala si pentru cauze cu minori si de familie in Dosarul penal nr. 11.252/256/2017, urmand a stabili ca, in cazul infractiunii de abandon de familie prevazute in art. 378 alin. (1) lit. c) din Codul penal, infractiune unica continua, termenul de introducere a plangerii prealabile prevazut in continutul art. 296 alin. (1) si (2) din Codul de procedura penala - de 3 luni din ziua in care persoana vatamata sau reprezentantul sau legal a aflat despre savarsirea faptei - curge de la data la care persoana vatamata ori reprezentantul sau legal a cunoscut savarsirea faptei”. 
>>Decizia Inaltei Curti