CASUNEANU vs. ROMANIA – Divulgarea transcrierilor convorbirilor telefonice catre presa, in faza de urmarire penala, incalca dreptul la respectarea vietii private. Esecul statului in a-si indeplini obligatia pozitiva de a asigura pastrarea in siguranta a informatiilor aflate in posesia sa si de a pune la dispozitia reclamantului un remediu pentru redresarea incalcarii, in conditiile in care autoritatea responsabila de scurgerea informatiilor nu a fost identificata

In cauza Costel Casuneanu contra Romaniei, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a constatat incalcarea Art. 3 din Conventie, privind interzicerea torturii, a pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante, si Art. 8 din Conventie, privind dreptul la respectarea vietii private si de familie.

Sub aspectul incalcarii Art. 3, Curtea a retinut tratamentul contrar dispozitiilor Conventiei in materie aplicat reclamantului in timpul detinerii acestuia pentru o perioada de 5 zile in arestul Directiei Generale de Politie a Municipiului Bucuresti, in conditii de supraaglomerare si de lipsa de igiena .

Sub aspectul incalcarii Art. 8, Curtea a considerat ca scurgerea catre presa a unor informatii din dosarul de coruptie care il privea pe reclamant in timpul urmaririi penale, o faza nepublica a procesului penal, constituie o ingerinta in dreptul acestuia la respectarea vietii sale private, in contextul in care inregistrarile scurse de procuror ofereau detalii despre activitatile reclamantului si il puneau intr-o lumina defavorabila, creand impresia ca acesta savarsise fapte penale. Mai mult, statul nu si-a indeplinit obligatia de a asigura pastrarea in siguranta a informatiilor aflate in posesia sa si nici nu a pus la dispozitia reclamantului vreun remediu pentru a obtine redresarea incalcarii drepturilor sale; posibilele cai de atac invocate de Guvern - plangere pentru savarsirea infractiunii de abuz in serviciu, actiune civila in despagubiri vs. jurnalistilor sau a functionarului - au fost considerate inefective, in conditiile in care in cursul cercetarilor efectuate de procuror ca urmare a sesizarii de catre un co-inculpat cu privire la acest aspect, nici autoritatea, nici functionarul responsabil de transmiterea informatiilor catre presa nu au fost identificati.

>>Hotararea CEDO in cauza Costel Casuneanu contra Romaniei (cererea nr. 22018/10; Sectia a III-a, 16 aprilie 2013)

Extras din hotarare:

"Pretinsa incalcare a Art. 3 din Conventie in ceea ce priveste conditiile de detentie

60. In prezenta cauza, Curtea observa ca reclamantul a facut o descriere concreta si detaliata a conditiilor de detentie precare si efectul acestora asupra sa (a se vedea, a contrario, Andrei Georgiev vs. Bulgaria, nr. 61507/00, par. 60, 26 iulie 2007). Descrierea conditiilor de detentie, in special supraaglomerarea, igiena precara, mizeria, lipsa intimitatii si insuficienta miscarii in aer liber nu au fost contestate de Guvern intr-un mod credibil. Descrierea reclamantului corespunde in totalitate constatarilor facute de CPT cu privire la centrul de retinere si arestare preventiva in care a fost detinut (supra, par. 43).

61. Mai mult, Curtea considera ca respectivele conditii materiale de detentie in care reclamantul a trebuit sa stea timp de 5 zile erau suficient de precare incat sa cauzeze suferinta oricarei persoane. Prin urmare, respinge argumentul Guvernului conform caruia reclamantul s-a plans doar din cauza ca avea standarde personale mai ridicate decat in mod normal din cauza statutului sau de om de afaceri prosper.

62. Pentru aceste motive, Curtea concluzioneaza ca respectivele conditii de detentie i-au cauzat reclamantului un grad de suferinta care a depasit gradul inevitabil de suferinta inerent detentiei si care a atins pragul unui tratament degradant, interzis prin Art. 3.

Prin urmare, a fost incalcat Art. 3 din Conventie in ceea ce priveste conditiile de detentie ale reclamantului.

Pretinsa incalcare a Art. 8 din Conventie

a) Principii generale

80. Curtea face referire la principiile stabilite in jurisprudenta sa recenta in ceea ce priveste protectia asigurata prin Art. 8 dreptului la reputatie (a se vedea Petrina vs. Romania, nr. 78060/01, par. 27-29 si 34-36, 14 octombrie 2008; A. vs. Norvegia, nr. 28070/06, par. 63-65, 9 aprilie 2009; Von Hannover vs. Germania - nr. 2, Marea Camera, nr. 40660/08 si 60641/08, par. 95-99, CEDO 2012; si Axel Springer AG, citata anterior, par. 78-95). In special, se reaminteste ca, in virtutea obligatiilor pozitive inerente respectarii efective a vietii private, Curtea trebuie sa cerceteze daca autoritatile nationale au luat masurile necesare pentru a asigura protectia efectiva a dreptului respectiv (Craxi vs. Italia - nr. 2, nr. 25337/94, par. 73, 17 iulie 2003).

81. Se reaminteste totodata ca, in cauzele in care informatii confidentiale au fost dezvaluite presei, s-a stabilit ca revine in primul rand sarcina statelor sa-si organizeze serviciile si sa-si instruiasca personalul de asa natura incat sa se asigure ca nu se divulga informatii confidentiale sau secrete (a se vedea Stoll vs. Elvetia, Marea Camera, nr. 69698/01, par. 61 si 143, CEDO 2007-V, si Craxi, citata anterior, par. 75).

82. In ultimul rand, Curtea subliniaza ca, in principiu, dreptul la respectarea vietii private si dreptul la libertatea de exprimare sunt drepturi cu valoare egala in sensul Conventiei si merita un respect egal atunci cand sunt puse in balanta (a se vedea Von Hannover, citata anterior, par. 106).

b) Aplicarea acestor principii in prezenta cauza

i) Cu privire la pretinsul prejudiciu suferit

83. Pentru inceput, Curtea observa ca extrase din dosarul de urmarire penala au devenit publice inainte de inceperea procedurii in contradictoriu, cu alte cuvinte, inainte ca procurorul sa inainteze instantei rechizitoriul.

84. Curtea reaminteste ca nu i s-a solicitat sa cerceteze in principal oportunitatea publicarii in presa a extraselor din dosarul penal. Rolul sau este de a cerceta daca scurgerea informatiilor imputabila autoritatilor a incalcat dreptul reclamantului la protejarea vietii sale private.

Prin urmare, in acest stadiu, este irelevant faptul ca procedura penala declansata impotriva reclamantului, care implica acte de coruptie ale unor inalti oficiali, este un subiect de actualitate in Romania si, prin urmare, suscita suficient interes public. Este de asemenea irelevant pentru prezenta plangere faptul ca, desi reclamantul nu era o persoana publica, in virtutea activitatilor sale antreprenoriale cu statul si a legaturilor sale cu un judecator de la Inalta Curte si un senator (co-inculpati), acesta a devenit in mod inevitabil subiectul unei analize mai atente a actiunilor si comportamentului sau de catre presa (a se vedea, mutatis mutandis, Tanasoaica vs. Romania, nr. 3490/03, par. 46, 19 iunie 2012).

85. Curtea mai observa ca, in sensul Art. 8, convorbirile telefonice intra in sfera notiunilor de „viata privata” si „corespondenta” (a se vedea, printre alte hotarari, Craxi, citata anterior, par. 57; si Draksas vs. Lituania, nr. 36662/04, par. 52, 31 iulie 2012). In cazul de fata, desi nu este lipsit de relevanta pentru procedura penala (a se vedea, a contrario, Craxi, citata anterior, par. 66, in care convorbirile telefonice facute publice erau intr-o anumita masura de natura strict privata si aveau putina legatura ori chiar deloc cu invinuirile aduse reclamantului), continutul inregistrarilor a divulgat informatii despre afacerile private are reclamantului si astfel l-a pus intr-o lumina nefavorabila, dand impresia ca a savarsit fapte ilegale inainte ca autoritatile nationale sa aiba posibilitatea de a cerceta invinuirile (supra, par. 22). Faptul ca in presa au aparut informatii din dosarul penal care nu aveau caracter public poate fi considerat asadar ca fiind un amestec in dreptul reclamantului la respectarea vietii sale private.

86. In acest context, simplul fapt ca, potrivit legislatiei interne, conditia pastrarii confidentialitatii dosarului penal pe durata cercetarilor este in principal menita sa ii protejeze pe procurori in eforturile acestora de a strange probe si nu pe invinuiti, nu este suficienta in sine sa permita Curtii sa concluzioneze ca reclamantul nu a fost afectat de publicarea informatiilor.

87. De asemenea, Curtea considera ca prezenta cauza nu are ca obiect prejudicierea reputatiei, ceea ce constituia consecinta previzibila a propriilor actiuni ale persoanei, precum in cauzele referitoare la savarsirea unei infractiuni, deoarece la data publicarii documentelor oficiale reclamantul beneficia pe deplin de prezumtia de nevinovatie (a se vedea, a contrario, Sidabras si Dziautas vs. Lituania, nr. 55480/00 si 59330/00, par. 49, CEDO 2004-VIII).

88. Cat priveste consecintele scurgerii de informatii catre presa suferite de reclamant, Curtea observa ca, odata ce informatiile au fost publicate, reclamantul s-a aflat in incapacitatea de a intreprinde actiuni imediate pentru apararea reputatiei sale, deoarece fondul cauzei nu facea obiectul unei examinari de catre instanta, iar autenticitatea sau acuratetea convorbirilor telefonice si interpretarea acestora nu puteau fi astfel contestate. Curtea a stabilit totodata ca reclamantul nu dispunea de mijloace pentru a se plange autoritatilor cu privire la scurgerea informatiilor (supra, par. 72).

89. Prin urmare, se poate concluziona ca reclamantul a fost prejudiciat ca urmare a amestecului in dreptul sau la respectarea vietii sale private prin faptul ca extrase din convorbirile sale telefonice cu co-inculpatul au aparut in presa.

ii) Cu privire la caracterul corespunzator al raspunsului autoritatilor

90. In lumina concluziei de mai sus, Curtea va examina in continuare protectia acordata de stat dreptului reclamantului si daca autoritatile s-au achitat de obligatiile pozitive prevazute la Art. 8.

91. Curtea observa ca publicarea materialului in litigiu nu a contribuit la progresul urmaririi penale.

Prin urmare, nu se poate spune ca statul retinea informatii relevante pentru dezbaterea publica sau ca functionarul public care a inlesnit scurgerea informatiilor a actionat ca un avertizor in interes public (a se vedea Guja vs. Moldova, Marea Camera, nr. 14277/04, par. 72 si urm., CEDO 2008). Mai mult, informatiile ar fi devenit accesibile cel tarziu atunci cand procurorul depunea la grefa instantei dosarul cauzei. Rezulta ca scurgerea informatiilor nu era justificata.

92. Curtea reaminteste totodata ca, prin insasi natura ei, procedura interceptarii telefoanelor este supusa unui control judiciar riguros si, prin urmare, este logic ca rezultatele acestei operatiuni sa nu fie facute publice in lipsa unui control judiciar la fel de riguros (a se vedea, mutatis mutandis, Dumitru Popescu vs. Romania - nr. 2, nr. 71525/01, par. 44 si 70-84, 26 aprilie 2007).

93. Trebuie remarcat ca accesul publicului la informatiile dintr-un dosar penal nu este nelimitat sau discretionar, chiar dupa ce dosarul este inaintat instantei. Conform normelor si reglementarilor in vigoare, reclamantul poate solicita limitarea prezentei presei (supra, par. 13). Mai mult, judecatorii pot decide, in circumstante justificate, sa nu permita accesul unei terte parti sa studieze dosarului. Curtea nu poate exclude faptul ca un judecator care solutioneaza o astfel de cerere se poate angaja intr-un exercitiu de punere in balanta a dreptului la respectarea vietii private fata de dreptul la libertatea de exprimare si informare. Astfel, accesul la informatii este in mod legitim supus controlului judecatoresc.

94. Cu toate acestea, nu exista aceasta posibilitate daca, precum in prezenta cauza, exista o scurgere de informatii catre presa. In acest caz, este de maxima importanta sa se stabileasca, in primul rand, daca statul si-a organizat serviciile si si-a instruit angajatii astfel incat sa se previna eludarea procedurilor oficiale (a se vedea Stoll, citata anterior, par. 61) si, in al doilea rand, daca reclamantul dispunea de mijloace sa obtina reparatii pentru incalcarea drepturilor sale.

95. La primul punct, Curtea nu poate decat sa observe ca mai multe asociatii de presa si o asociatie profesionala a magistratilor au considerat ca publicarea materialului era cel putin lipsita de etica si, in consecinta, au adresat sesizari CSM, ceea ce a declansat o verificare interna. Trebuie remarcat totodata ca acesta nu este un incident izolat, in care informatii dintr-un dosar penal apar in presa (a se vedea raportul CSM la par. 31 supra).

In pofida concluziei verificarii efectuate de CSM si a dezaprobarii generale a practicii scurgerii de informatii, Curtea observa lipsa unei reactii oficiale publice in acest caz. Nu s-a intreprins nicio actiune pentru identificarea institutiei sau persoanei responsabile; nu s-a facut nicio declaratie oficiala pentru separarea autoritatilor de acest comportament; nu a avut loc nicio condamnare publica a unei asemenea practici. Actiunile pe care CSM a decis sa le intreprinda (supra, par. 34) nu constituiau, in opinia Curtii, un raspuns suficient de puternic in raport cu gravitatea situatiei. Mai mult, Curtea nu a primit nicio informatie privind rezultatele concrete ale deciziilor respective.

Prin urmare, Curtea nu este in masura sa constate existenta unui angajament din partea statului pentru o mai buna constientizare de catre institutiile sale a acestei probleme.

96. In ultimul rand, Curtea reaminteste ca a stabilit ca reclamantul nu dispunea de mijloace pentru a solicita autoritatilor reparatii pentru scurgerea informatiilor (supra, par. 72).

97. Prin urmare, Curtea hotaraste ca statul parat nu si-a indeplinit obligatia de a pastra in siguranta informatiile de care dispunea pentru a garanta dreptul reclamantului la respectarea vietii sale private (a se vedea Craxi, par. 75; si Draksas, par. 60, hotarari citate anterior) si, totodata, nu si-a indeplinit obligatia de a asigura mijloace pentru a obtine reparatii dupa ce a avut loc incalcarea drepturilor acestuia. In consecinta, a fost incalcat Art. 8 din Conventie".

Cititi si:

>>VOICU vs. ROMANIA