ALI vs. ROMANIA – Esecul instantelor nationale de a analiza suficient acuzatiile de inscenare. Incalcarea principiului impartialitatii, in special al egalitatii armelor, prin neaudierea ofiterilor de politie sub acoperire si prin neacordarea posibilitatii interogarii lor de catre inculpati (Art. 6.1 din Conventie). Conditii inumane ori degradante in timpul detentiei din Penitenciarul Rahova (Incalcarea Art. 3 din Conventie)

In cauza Ali Ahmad contra Romaniei, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a constatat incalcarea Art. 3 din Conventie privind interzicerea torturii si a pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante, pentru conditiile de detentie din Penitenciarul Rahova, si incalcarea dreptului la un proces echitabil garantat de Art. 6.1 din Conventie.

Sub aspectul incalcarii Art. 6.1 din Conventie, Curtea a stabilit ca instantele nationale nu au analizat suficient acuzatiile de inscenare, nu au asigurat respectarea principiului impartialitatii, in special cel al egalitatii armelor, prin neaudierea ofiterilor de politie sub acoperire si prin neacordarea posibilitatii interogarii lor chiar si in scris de catre reclamant si de catre ceilalti inculpati si, in plus, nu au motivat suficient decizia de respingere a celorlalte cereri de probe, precum audierea unor martori suplimentari si inregistrarea video a flagrantului.

Reiterand faptul ca depozitiile unui martor in sedinta publica si sub juramant ar trebui intotdeauna sa fie prioritare altor declaratii facute de acelasi martor in cursul cercetarii penale, chiar si atunci cand cele doua sunt contradictorii, Curtea a retinut totodata si esecul instantelor nationale in a explica de ce declaratiile date in faza de urmarire penala au fost preferate celor date in timpul cercetarii judecatoresti.

Reprezentat de avocatul Carmen Boghina din Baroul Bucuresti, reclamantul a obtinut 10.000 euro daune morale.

>>Hotararea CEDO in cauza Ali Ahmad contra Romaniei (cererea nr. 20307/02; Sectia a III-a, 9 noiembrie 2010)

Extras din hotarare:

"Cu privire la pretinsa incalcare a Art. 6 din Conventie

98. Curtea reaminteste jurisprudenta sa recenta privind Art. 6, in care a stabilit o distinctie clara intre conceptul de inscenare si folosirea tehnicilor legale ale activitatilor sub acoperire si a reafirmat obligatia instantelor interne de a efectua o examinare atenta a materialului de urmarire penala atunci cand un acuzat invoca o inscenare din partea politiei. In acest context, Curtea a stabilit, de asemenea, ca functia sa in temeiul Art. 6.1 nu este sa determine daca anumite probe au fost obtinute in mod ilegal, ci mai degraba sa examineze daca o asemenea 'ilegalitate' a avut drept consecinta incalcarea altui drept protejat de Conventie; astfel, trebuie sa examineze calitatea evaluarii de catre instantele interne a pretinsei inscenari si sa se asigure ca acestea au respectat in mod corespunzator drepturile acuzatului la aparare, in special dreptul la o procedura contradictorie si la egalitatea armelor (a se vedea Ramanauskas vs. Lituania, citata anterior, par. 49-61; Malininas vs. Lituania, nr. 10071/04, par. 34-35, 1 iulie 2008; Bykov vs. Rusia, Marea Camera, nr. 4378/02, par. 88-93, 10 martie 2009; Constantin si Stoian vs. Romania, citata anterior, par. 54).

99. In vasta sa jurisprudenta in ceea ce priveste acest subiect, Curtea a stabilit ca inscenarea incalca Art. 6.1 din Conventie si este diferita de folosirea tehnicilor legale ale activitatilor sub acoperire in anchetele penale. Aceasta sustine ca, desi utilizarea metodelor speciale de investigatie – in special a tehnicilor sub acoperire – nu poate incalca in sine dreptul la un proces echitabil, riscul pe care il implica instigarea de catre politie prin asemenea tehnici presupune ca folosirea acestor metode sa fie mentinuta in limite bine determinate (a se vedea Ramanauskas, citata anterior, par. 51). De asemenea, Curtea a stabilit ca instigarea de catre politie are loc atunci cand ofiterii implicati – fie membri ai fortelor de ordine, fie persoane care actioneaza in baza ordinului acestora – nu se limiteaza la a investiga activitatea infractionala intr-un mod in principal pasiv, ci exercita o anumita influenta asupra subiectului astfel incat sa il incite la savarsirea unei infractiuni care altfel nu ar fi fost savarsita, cu scopul de a face posibila stabilirea infractiunii, si anume, de a oferi probe si de a incepe urmarirea penala (a se vedea Teixeira de Castro vs. Portugalia, citata anterior, par. 38).

Pentru a constata daca ofiterii de politie sub acoperire s-au limitat la 'investigarea activitatii infractionale intr-un mod in principal pasiv' in prezenta cauza (a se vedea Ramanauskas, citata anterior, par. 55), Curtea tine seama de o serie de consideratii. Dupa cum a subliniat reclamantul, perchezitionarea apartamentului sau nu a adus nicio dovada a implicarii sale in infractiuni privind drogurile.

100. De asemenea, Curtea retine ca partile au prezentat interpretari diferite in ceea ce priveste incidentul din 1 iunie 2001. Conform autoritatilor, reclamantul si ceilalti inculpati fusesera de acord sa incheie tranzactia. Cu toate acestea, reclamantul, care pretinde ca i s-a facut o inscenare, a declarat ca nu stiuse ca in geanta se aflau droguri si ca crezuse ca banii primiti erau pentru alt tip de marfuri, ale caror mostre au fost gasite in geanta.

101. In lumina acestor interpretari divergente, este esential pentru Curte sa examineze procedura in urma careia s-a stabilit motivul inscenarii, cu scopul de a garanta ca drepturile apararii au fost protejate in mod corespunzator, in special dreptul la o procedura contradictorie si la egalitatea armelor (a se vedea Ramanauskas, par. 60-61; Malininas par. 34, ambele citate anterior; Khudobin vs. Rusia, nr. 59696/00, par. 133, CEDO 2006-XII, extrase).

102. Pentru condamnarea reclamantului si a celorlalti inculpati, instantele s-au bazat exclusiv pe probele obtinute in timpul investigatiilor, in special pe raportul scris intocmit de investigatorii sub acoperire si pe declaratia lui K.M., care a fost retractata ulterior pe parcursul procedurii, si pe declaratiile martorilor, precum si pe rapoartele privind perchezitia de la domiciliile paratilor. In ceea ce priveste reclamantul, Curtea retine ca martorii puteau numai sa confirme arestarea in sine, dar nu erau in masura sa ofere informatii referitoare la presupusele activitati infractionale ale inculpatilor.

Instantele nu au adus ca proba inregistrarea evenimentelor si nu i-au audiat pe investigatorii sub acoperire, nici macar dupa solicitarea expresa a reclamantului, formulata in plangere, la care acesta nu a primit niciun raspuns. Astfel, apararea nu a avut posibilitatea de a-i supune pe ofiterii de politie unui interogatoriu contradictoriu.

In plus, instantele au decis sa considere relevante declaratiile obtinute de investigatori de la K.M. si le-au respins pe cele facute de ceilalti parati si de K.M. insusi, ulterior in timpul procedurii, inclusiv in fata instantelor.

103. Curtea nu poate trece cu vederea ca depozitiile unui martor in sedinta publica si sub juramant ar trebui intotdeauna sa fie prioritare altor declaratii facute de acelasi martor in cursul actiunii penale, chiar si atunci cand cele doua sunt contradictorii (a se vedea Doorson vs. Olanda, 26 martie 1996, par. 78, Culegere 1996-II). Cu toate acestea, in speta, Curtea considera ca rationamentul tribunalului pare sa fi impus reclamantului sarcina probei si nu explica de ce au fost preferate celelalte declaratii celor consecvente, ulterioare, facute in fata instantelor.

104. In plus, avand in vedere afirmatiile paratilor privind implicarea politiei, instantele interne nu au putut sa asigure respectarea principiului impartialitatii, in special al egalitatii armelor, prin absenta audierii ofiterilor de politie sub acoperire si prin neacordarea posibilitatii interogarii lor de catre inculpati, chiar si in scris. In plus, instanta ar fi trebuit sa analizeze sau cel putin sa ofere o explicatie mai amanuntita cu privire la motivul respingerii celorlalte cereri de probe (audierea unor martori suplimentari si inregistrarea video).

105. In concluzie, desi este constienta de importanta si complexitatea sarcinii agentilor implicati in investigatie, Curtea considera, avand in vedere cele mentionate mai sus, ca instantele interne nu au anchetat suficient acuzatiile de inscenare. Pentru aceste motive, procesul reclamantului a fost privat de caracterul echitabil impus la Art. 6 din Conventie.

In consecinta, a fost incalcat Art. 6.1 din Conventie in aceasta privinta.

106. In afara de aceasta, Curtea considera ca, in urma concluziei de mai sus, nu este necesar sa se mai examineze celelalte capete de cerere".

Cititi si:

>>BULFINSKY vs. ROMANIA