Unde am fost noi, judecatorii, in toti acesti ani?

Experti in blaturi si intelegeri incheiate in birt, pe un colt de masa rupta, scrise pe un servetel sifonat, am reusit sa depasim faza mediocritatii in arta compromisului.

Intelegerile altora, incheiate in urma cu multi ani, pe deasupra capetelor noastre, ne-au adus in situatia de azi, in care justitia e privita cu un zambet neincrezator si dispretuitor.

Zi de zi, privindu-ne cu superioritate si zbierand, infractori condamnati definitiv ne tin lectii de drept si moralitate.

Si sunt crezuti, pentru ca, se pare, poporului inca ii plac hotii.

Ce daca au devalizat o tara?

Au construit doua case sinistratilor, au impartit niste maruntis in fata bisericii, iar asta ar trebui sa echivaleze cu o cauza de nepedepsire.

Ne iluzionam ca toata societatea sustine neconditionat lupta impotriva coruptiei.

In realitate, aceasta e dorinta oamenilor cu bun simt si de buna credinta. A celor care inca mai cred in cei 7 ani de acasa, in reguli si in munca cinstita, in suprematia legii.

Ceilalti ii invidiaza pe corupti si, in adancul sufletului, isi doresc sa ajunga la fel: in capul meselor pline de bucate, cu tone de aur pe ei, cu masini si case fara numar.

Atat.

Si toate acestea, daca se poate, FARA SA MUNCEASCA SI FARA SA RESPECTE LEGEA.

In timp ce altii erau ocupati sa caute caile si mijloacele cele mai potrivite sa controleze justitia, poporul, asezat comod in fotoliu, privea la televizor spectacolul lipsit de demnitate al incatusatilor defilati prin fata camerelor de luat vederi, cu lumini si microfoane infipte in ochi.

Episodul achitarilor nu l-a mai urmarit nimeni…

Acum, multimea e ocupata sa arunce cu noroi in capul sutelor de procurori, considerati vinovati pentru derapajele, grave, e adevarat, a catorva.

Cand fostii reprezentanti ai magistratilor au preferat sa stea in pasivitate, am stat si noi linistiti la locurile noastre.

Acum, sarim la beregata celor pe care tocmai ce i-am ales sa ne reprezinte si care incearca, de buna credinta fiind, sa indrepte ce se mai poate indrepta.

Ne lasam condusi de frustrari si ii contestam, fara a avea argumente, manati, probabil, doar de dorinta de a le lua locul, fara sa avem intelepciune si rabdare….ca de sustinere se pare ca nu poate fi inca vorba.

Ii aducem la stalpul infamiei pe inspectorii judiciari, uitand ca sunt printre putinii, care, in temeiul legii, prin actiunile lor, pot sa recredibilizeze sistemul, aducandu-ne cu picioarele pe pamant atunci cand, plini de noi si coplesiti de importanta, ne credem dumnezei.

Inainte de a ne alatura orbeste corului de detractori ai procurorilor, acuzandu-i pe colegii nostri de toate relele, inainte de a trage adanc aer in piept pentru a striga cu convingere, alaturi de multime, 'rastigniti-i', poate ca ar fi momentul sa ne privim in oglinda si intr-un exercitiu de sinceritate, tardiv, dar atat de necesar, sa raspundem la o intrebare simpla:

Unde am fost noi, judecatorii, in toti acesti ani?

Dar sa o facem repede, pentru ca timpul nu mai are rabdare, iar vinovatii fara vina cer sa se faca lumina!