TEODOR vs. ROMANIA – Incalcarea prezumtiei de nevinovatie (Art. 6.2 din Conventie). Invocarea de catre instantele civile a unei ordonante dispuse de parchet in procedura penala initiata impotriva reclamantului, pentru a respinge actiunea acestuia

In cauza Petru Constantin Teodor contra Romaniei, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a stabilit ca a existat o incalcare a Art. 6.2 din Conventie, privind dreptul la respectarea prezumtiei de nevinovatie.

Curtea a apreciat ca fundamentarea solutiei pronuntate de instantele civile intr-o actiune de reintegrare pe post, dupa ce reclamantul fusese suspendat din functie ca urmare a declansarii unei proceduri penale impotriva sa, pe constatarile procurorului dintr-o ordonanta de incetare a urmaririi penale prin care s-a constatat intervenirea prescriptiei, utilizand o terminologie care depasea cadrul civil si aruncand astfel o umbra de indoiala asupra vinovatiei reclamantului, reprezinta o incalcare a Art. 6.2 din Conventie.

Curtea a subliniat ca, in procedura privind concedierea reclamantului, instantele civile au insistat pe faptul ca prescriptia „nu este echivalenta cu anularea verdictului de vinovatie, ci doar se opune aplicarii unei sanctiuni penale”, o astfel de afirmatie privind vinovatia fiind catalogata ca putand conduce cu usurinta cititorul la concluzia ca, in absenta prescriptiei raspunderii penale, persoana in cauza ar fi fost considerata vinovata de infractiunile imputate.

>>Hotararea CEDO in cauza Teodor contra Romaniei (cererea nr. 46878/06; Camera de 7 judecatori a Sectiei a III-a, 4 iunie 2013)

Cu opinie concordanta a judecatorului Luis Lopez Guerra (Spania).

Cu opinie disidenta comuna a judecatorilor Jan Sikuta (Slovacia) si Johannes Silvis (Olanda).

Extras din hotarare:

"36. Curtea reaminteste ca prezumtia de nevinovatie este incalcata in cazul in care o hotarare judecatoreasca privind o persoana reflecta impresia ca aceasta este vinovata, desi vinovatia sa nu a fost legal stabilita in prealabil. Chiar si in lipsa unei constatari formale, este suficienta o motivare care lasa de inteles ca judecatorul il considera pe reclamant vinovat. Desi principiul prezumtiei de nevinovatie, consacrat la Art. 6.2, se numara printre elementele procesului penal echitabil impus la Art. 6.1, acesta nu se limiteaza la o simpla garantie procedurala in materie penala. Sfera acestuia de aplicare este mai vasta si impune ca niciun reprezentant al statului sau al unei autoritati publice sa nu declare ca o persoana este vinovata de o infractiune, inainte ca vinovatia acesteia sa fi fost stabilita de o 'instanta' (a se vedea in special hotararile Allenet de Ribemont vs. Franta, par. 35-36; Daktaras vs. Lituania, citata anterior, par. 41-44; Lavents vs. Letonia, par. 126; Butkevicius vs. Lituania, par. 50-52).

37. Curtea reaminteste ca domeniul de aplicare a Art. 6.2 nu se limiteaza la procedurile penale pendinte, ci poate cuprinde hotararile judecatoresti adoptate ulterior incetarii urmaririi penale (a se vedea, in special, Lutz, Englert si Noelkenbockhoff vs. Germania) sau ulterior achitarii (hotararile Sekanina vs. Austria, citata anterior, Lamanna vs. Austria; Leutscher vs. Olanda, par. 29; Del Latte vs. Olanda, par. 30), in masura in care problemele ridicate in respectivele cauze constituiau un corolar si un complement al procedurilor penale respective, in care reclamantul avea calitatea de 'persoana acuzata de o infractiune'. Domeniul de aplicare a Art. 6.2 din Conventie a fost astfel extins asupra diverselor proceduri administrative desfasurate concomitent cu procedurile penale declansate impotriva unei persoane sau ulterior incheierii procedurilor respective, fara a se pronunta o decizie de constatare a vinovatiei penale a persoanei in cauza, atat timp cat exista o legatura intre cele doua proceduri (Vassilios Stavropoulos vs. Grecia; Paraponiaris vs. Grecia; Celik -Bozkurt- vs. Turcia).

38. In speta, Curtea nu are obligatia de a examina in ce masura instantele civile erau tinute de ordonanta de incetare a urmaririi penale, pronuntata de parchet la 5 mai 2005, astfel cum a fost confirmata la 8 iulie 2005, deoarece scopul acesteia nu este de a se substitui instantelor interne. Este in primul rand de competenta instantelor nationale, in special a curtilor si a tribunalelor, sa interpreteze legislatia interna (a se vedea, mutatis mutandis, Brualla Gomez de la Torre vs. Spania, par. 31). In plus, aceasta reaminteste ca a constatat deja ca faptul ca o instanta civila se bazeaza pe documente obtinute in cadrul unei proceduri penale nu poate ridica, in sine, o problema in sensul Art. 6.1 din Conventie (a se vedea, mutatis mutandis, Vanjak cs, Croatia, par. 50).

39. In continuare, Curtea reaminteste ca a considerat, in contextul unei actiuni in despagubire, ca, desi achitarea pronuntata in materie penala nu poate fi contestata in cadrul procedurii de reparatie, acest lucru nu trebuie sa impiedice sa se stabileasca, pe baza unor cerinte mai putin stricte privind probele, o raspundere civila care presupune obligatia de a plati o despagubire din cauza acelorasi fapte [Y vs. Norvegia, par. 41). Totusi, daca decizia interna privind actiunea civila ar trebui sa includa o declaratie de imputare a raspunderii penale impotriva reclamantului, acest lucru ar ridica o problema din perspectiva Art. 6.2 din Conventie.

40. Problema care se ridica in acest caz este de a stabili daca, prin modul in care au actionat, prin motivarea deciziilor lor sau prin limbajul folosit in rationamentul lor, instantele civile au ridicat un semn de intrebare cu privire la nevinovatia reclamantului si au adus astfel atingere principiului prezumtiei de nevinovatie, astfel cum este garantat la Art. 6.2 din Conventie (Puig Panella vs. Spania, par. 54).

41. Desi o simpla trimitere la continutul unei ordonante de incetare a urmaririi penale, pronuntate de parchet, nu poate fi suficienta in sine pentru a concluziona ca persoana in cauza era responsabila penal pentru infractiunile de care era acuzata, o reanalizare fara nuante si rezerve ar putea lasa sa planeze suspiciuni asupra nevinovatiei sale, daca aceasta nu este insotita de alte argumente din partea instantelor civile (a se vedea, mutatis mutandis, Tendam vs. Spania, par. 39).

42. In speta, Curtea observa, in primul rand, ca instantele au citat amplu ordonanta de incetare a urmaririi penale, pronuntata de parchet la 5 mai 2005, in ceea ce priveste savarsirea de catre reclamant a infractiunilor de care era acuzat (supra, par. 17 si 23), fara a incerca sa se abata de la aceasta. In al doilea rand, Curtea remarca faptul ca instantele i-au reprosat reclamantului ca nu a folosit caile de atac prevazute la art. 13 si 278/1 C. proc. pen., pentru 'a i se recunoaste nevinovatia' sau 'pentru a elimina constatarea de vinovatie impotriva sa' (supra, par. 17, 19, 23 si 25). Or, trebuie sa se constate ca aceste dispozitii tin de domeniul penal si privesc in mod evident raspunderea penala a unei persoane. Procedand astfel, instantele civile, care beneficiaza de o competenta deplina, nu si-au folosit puterea de a stabili faptele si eventuala raspundere disciplinara a reclamantului in termeni care corespund exclusiv acestui domeniu (a se vedea, mutatis mutandis, Sikic vs. Croatia, par. 55; Celik-Bozkurt, citata anterior, par. 35).

43. In plus, Curtea subliniaza ca, in procedura privind concedierea reclamantului, instantele civile au insistat pe faptul ca prescriptia 'nu este echivalenta cu anularea verdictului de vinovatie, ci doar se opune aplicarii unei sanctiuni penale' (supra, par. 23 si 25). Or, in opinia Curtii, o astfel de afirmatie privind vinovatia ar putea conduce cu usurinta cititorul la concluzia ca, in absenta prescriptiei raspunderii penale, persoana in cauza ar fi fost considerata in mod necesar vinovata de infractiunile imputate.

44. Tinand seama de considerentele anterioare, Curtea considera ca, in ciuda trimiterii facute de instantele civile la dispozitii din Codul muncii, este la fel de adevarat ca acestea au utilizat termeni care depaseau cadrul civil si astfel au pus la indoiala nevinovatia reclamantului.

45. In concluzie, Curtea considera ca utilizarea de catre instantele civile a ordonantei de incetare a urmaririi penale pronuntate de parchet in procedura penala initiata impotriva reclamantului, pentru a respinge actiunile acestuia privind raporturile sale de munca, justifica extinderea domeniului de aplicare a Art. 6.2 din Conventie la cele doua proceduri civile (Celik-Bozkurt, citata anterior, par. 34; Vanjak citata anterior, par. 41; Sikic citata anterior, par. 47; Hrdalo vs. Croatia, par. 53). In plus, Curtea considera ca faptul de a se baza in mod decisiv pe ordonanta de incetare a urmaririi penale pronuntate in procedura penala si termenii folositi de instantele civile sunt incompatibile cu prezumtia de nevinovatie.

46. In lumina circumstantelor cauzei, Curtea respinge exceptia preliminara ridicata de Guvern si concluzioneaza ca Art. 6.2 din Conventie a fost incalcat in speta".