SURUGIU vs. ROMANIA – Obligatia autoritatilor de a interveni in relatiile dintre particulari pentru a asigura respectarea drepturilor garantate de Art. 8 din Conventie. Inactiunea autoritatilor in ceea ce priveste incetarea atingerilor aduse de o terta persoana dreptului reclamantului la respectarea domiciliului

In cauza Mitica Surugiu contra Romaniei, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a stabilit ca a existat o incalcare a Art. 8 din Conventie, privind dreptul la respectarea vietii private si de familie.

Curtea a constatat ca autoritatile nationale competente nu au depus eforturi pentru a determina incetarea atingerilor aduse de o terta persoana, timp de cativa ani, dreptului reclamantului la respectarea domiciliului.

Judecatorii europeni au retinut ca toate plangerile reclamantului privind pretinsa violare a domiciliului au fost solutionate prin ordonante de neincepere a urmaririi penale, in conditiile in care dreptul de proprietate al reclamantului asupra imobilului in care isi stabilise domiciliul nu a fost niciodata contestat de autoritatile nationale, de terti sau de Guvernul parat.

>>Hotararea CEDO in cauza Mitica Surugiu contra Romaniei (cererea nr. 48995/99; Sectia a II-a, 20 aprilie 2004)

>>Hotararea CEDO in cauza Mitica Surugiu contra Romaniei (versiunea in limba romana, disponibila pe site-ul CSM)

Extras din hotarare:

"59. Curtea observa ca prezenta cauza nu se refera, avand in vedere situatia de fapt, la o ingerinta a autoritatilor publice in exercitarea dreptului la respectarea domiciliului, astfel cum este garantat prin Art. 8 din Constitutie, ci la inactiunea autoritatilor in ceea ce priveste incetarea atingerilor aduse de terte persoane dreptului reclamantului prevazut de dispozitia citata anterior. Or, Curtea aminteste ca, daca Art. 8 are, in principal, ca obiect protejarea individului impotriva ingerintelor arbitrare ale autoritatilor publice, acesta implica, de asemenea, adoptarea de catre acestea a masurilor menite sa asigure respectarea drepturilor garantate prin acest articol, mergand pana la relatiile intre particulari (a se vedea, intre altele, Stubbings si altii vs. Regatul Unit par. 62; Ignaccolo-Zenide vs. Romaniei, par. 94; X si Y vs. Olanda, par. 23).

60. Curtea subliniaza ca ingradirea dreptului la respectarea domiciliului invocata de reclamant se refera la o perioada de aproximativ 5 ani si jumatate, incepand din 13 noiembrie 1995, data la care autoritatile administrative desemnate sa aplice legea privind fondul funciar i-au eliberat lui M.O. un titlu de proprietate asupra terenului pe care se afla casa reclamantului, si pana in 18 mai 2001, data de la care, asa cum reiese din situatia de fapt, respectivele ingerinte au incetat si reclamantului nu i s-a mai ingradit dreptul la respectarea domiciliului (conform par. 25-46 anterioare).

61. Curtea observa ca, in timpul perioadei luate in considerare, toate plangerile penale ale reclamantului privind violarea de domiciliu s-au incheiat cu ordonante succesive de neincepere a urmaririi penale, in ciuda declaratiilor mai multor martori care informasera organele de ancheta cu privire la intentia lui M.O. si a membrilor familiei sale de a demola casa reclamantului (paragraful 43 anterior), si deciziile definitive din 17 februarie 1995, 9 iunie 1998, 5 mai si 21 decembrie 2000, confirmand dreptul de proprietate al societatii E. asupra terenului in litigiu (par. 15, 19, 22 si 23 anterioare).

62. Curtea considera ca deosebit de frapant faptul ca politistii, alertati de reclamant in urma incidentului din 12 iunie 1997, s-au dus la fata locului si, fara sa intervina, s-au marginit pur si simplu sa redacteze un proces-verbal, fapte pe care Guvernul nu le contesta (conform par. 35 anterior).

63. In opinia Curtii, faptul ca o controversa juridica a avut loc privind validitatea dreptului de proprietate al reclamantului asupra terenului aferent imobilului in care isi stabilise domiciliul nu poate exonera autoritatile de orice responsabilitate in ceea ce priveste ingradirile repetate, din partea unor terti, ale dreptului garantat de Art. 8.

64. Concluzia se impune cu atat mai mult cu cat faptele evidentiaza clar ca autoritatile administrative locale din Falticeni sunt cele care au creat si intretinut controversa, in special eliberand unui tert un al doilea titlu de proprietate asupra terenului aferent imobilelor C.A.P. dupa o hotarare definitiva care confirma dreptul de proprietate al societatii E. asupra terenului respectiv si contestand neincetat dreptul de proprietate al societatii respective asupra terenului in litigiu, in pofida deciziilor definitive succesive pe care erau obligate sa le execute, in temeiul art. 11 alin. (10) din Legea nr. 18/1991 si a Hotararii Guvernului nr. 13/1991 (a se vedea dreptul intern pertinent, par. 49 anterior).

65. Cu privire la acest ultim punct, Curtea aminteste ca administratia constituie un element al statului de drept, al carui interes se identifica cu cel al unei bune administrari a justitiei, si ca, daca administratia refuza sau omite sa execute ori intarzie sa o faca, garantiile de care a beneficiat justitiabilul in faza judecatoreasca a procedurii isi pierd orice ratiune de a fi (mutatis mutandis, Hornsby vs. Grecia, par. 41). In opinia Curtii, executarea imediata, de catre autoritatile administrative competente, a hotararilor judecatoresti definitive confirmand dreptul de proprietate al societatii E. asupra terenului pe care se afla casa reclamantului ar fi clarificat situatia juridica a imobilului in litigiu si ar fi antrenat astfel, in termen, repercusiunile asupra dreptului reclamantului de a beneficia, in liniste, de domiciliul sau.

66. In plus, Curtea observa ca dreptul de proprietate al reclamantului asupra imobilului in care isi stabilise domiciliul nu a fost niciodata contestat de autoritatile nationale, de terti sau de Guvernul parat. Or, in pofida declaratiilor mai multor martori care confirmasera, in cursul anchetei penale incepute ca urmare a plangerii reclamantului, in 2000, ca M.O. si membrii familiei sale, inarmati cu bate, batusera la usa casei reclamantului, amenintand sa o distruga, autoritatile nu au luat nici o masura, inainte de 18 mai 2001, pentru a-i asigura reclamantului respectarea domiciliului sau.

67. Presupunand ca, intr-o prima etapa, inactiunea autoritatilor s-ar fi putut explica prin faptul ca unuia dintre tertii respectivi i se acordase un titlu de proprietate asupra terenului pe care se afla casa reclamantului, faptele spetei evidentiaza clar ca, chiar dupa data la care acest titlu de proprietate a fost anulat prin hotarare definitiva, autoritatile nu au reactionat suficient de rapid pentru a-l pune pe reclamant in posesia terenului si a pune capat ingerintelor repetate ale tertilor in exercitarea dreptului sau garantat prin Art. 8. Sub acest aspect, Curtea considera deosebit de frapant faptul ca, dupa Hotararea definitiva din 6 octombrie 1999, prin care titlul de proprietate al lui M.O. asupra terenului aferent imobilului reclamantului a fost anulat, abia la 18 mai 2001, adica dupa un an si jumatate, o sanctiune administrativa i-a fost aplicata lui M.O., in timp ce incalcarile dreptului reclamantului la respectarea domiciliului se pare ca se repetau zilnic, fapt pe care Guvernul nu l-a contestat (conform par. 44 anterior)”.