SAMOILA SI CIONCA vs. ROMANIA – Esecul instantei supreme de a le asigura reclamantilor posibilitatea de a contesta legalitatea mentinerii masurii arestarii preventive. Infrangerea prezumtiei de nevinovatie prin aducerea in sala de judecata, din arest, a reclamantilor imbracati in zeghe specifica detinutilor condamnati definitiv. Inlcalcarea Art. 5.3, Art. 5.4 si Art. 6.2 din Conventie

In cauza Samoila si Cionca contra Romaniei, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a stabilit ca au existat trei incalcari ale Conventiei:

Art. 5.3 - pe motiv ca reclamantii Cristian Samoila si Dumitru Cionca nu au fost adusi „de indata” inaintea unui judecator al Curtii de Apel Oradea, ci dupa 9 zile de la arestarea lor;

Art. 5.4 - prin refuzul Curtii Supreme de Justitiei de a examina, la 14 mai 2003, recursul reclamantilor impotriva prelungirii arestarii preventive dispuse de Curtea de Apel Oradea la 25 aprilie 2003 si prin esecul aceleiasi instante de a le asigura reclamantilor posibilitatea de a contesta masura arestarii preventive;

Art. 6.2 - infrangerea prezumtiei de nevinovatie prin declaratiile publice ale unui procuror si ale unui comisar de politie, pe de o parte, precum si prin aducerea in sala de judecata a reclamantilor, din arest, imbracati in costumul locului de detentie specific persoanelor condamnate.

>>Hotararea CEDO in cauza Samoila si Cionca contra Romaniei (cererea nr. 33065/03; Sectia a III-a, 4 martie 2008)

>>Hotararea CEDO in cauza Samoila si Cionca contra Romaniei (versiunea in limba romana, disponibila pe site-ul CSM)

Extras din hotarare (asupra incalcarii Art. 5.4):

"Neprezentarea la termenele din 2, 3 si 12 septembrie si 3 si 24 octombrie 2003 in fata Curtii Supreme de Justitie

73. Curtea reitereaza faptul ca un stat care prevede recursul impotriva deciziilor privind arestarea preventiva trebuie sa acorde celor interesati aceleasi garantii in apel ca si in prima instanta.

74. In cazul in speta, Curtea considera ca prezenta reclamantilor si a avocatilor lor la sedinte in fata Curtii de Apel Oradea nu ar putea scuti statul de obligatia de a asigura si prezentarea lor personal in fata Curtii Supreme de Justitie sau, la nevoie, a reprezentantilor lor, pentru a garanta egalitatea de arme cu procurorul care, fiind prezent la fiecare termen, a cerut mentinerea arestului (a se vedea, mutatis mutandis, Kampanis, citata anterior, par. 47; Nikolovo, citata anterior, par. 58).

75. In privinta apararii gratuite din partea diversilor avocati din oficiu, Curtea constata ca acestia au fost desemnati pe loc, ca nu cunosteau nici dosarul, nici clientii si ca, in plus, nu au avut la dispozitie timpul necesar pentru a pregati apararea deoarece Curtea Suprema de Justitie a solutionat recursurile in aceeasi zi.

76. Pe baza acestor circumstante si fara a se pronunta asupra modului concret in care avocatii numiti din oficiu si-au indeplinit obligatiile, Curtea concluzioneaza ca reclamantii nu au beneficiat in fata Curtii Supreme de Justitie de o aparare efectiva (a se vedea, mutatis mutandis, Goddi vs. Italia, par. 27).

77. In privinta termenului de notificare a citatiilor de a comparea si a posibilitatii avocatilor reclamantilor de a asista la sedintele Curtii Supreme de Justitie, Curtea constata ca, din sapte citatii, patru au fost notificate reclamantilor in ajunul sau chiar in aceeasi zi a audierilor. In aceste conditii si tinand cont de faptul ca distranta dintre Oradea si Bucuresti este de circa 600 km, Curtea considera ca posibilitatea avocatilor de a se prezenta in timp util la sedinte era practic nula.

78. In plus, Curtea constata ca, potrivit informatiilor furnizate de Guvern, reclamantii beneficiau de o singura convorbire telefonica pe saptamana si ca corespondenta trecea pe la serviciile administrative ale inchisorii, ceea ce intarzia inevitabil distribuirea scrisorilor. Prin urmare, in privinta citatiilor de a comparea la termenele din 2 si 3 septembrie si din 3 octombrie 2003 pentru care reclamantii au fost convocati cu patru, opt si respectiv doua zile inainte, Curtea considera ca posibilitatea de a informa avocatii si sansele ca acestia sa se prezinte erau de asemenea foarte reduse.

79. In acest caz, Curtea constata ca atunci cand reclamantii au facut cunoscuta in mod expres dorinta de a asista la sedintele Curtii Supreme, procurorul I.M. s-a opus pe motiv ca acestia trebuiau sa fie prezenti la alte sedinte ale Curtii de Apel.

80. In consecinta, neoferind reclamantilor o participare adecvata la sedinte al caror rezultat era decisiv pentru mentinerea sau sfarsitul arestarii lor, autoritatile interne i-au privat pe reclamanti de posibilitatea de a contracara in mod adecvat motivele prezentate de parchet pentru a justifica mentinerea lor in arest".