RIL promovat de Procurorul General (Pensia de intretinere datorata de catre parinte, copilului)

Procurorul General al Romaniei, Tiberiu Nitu (foto), a sesizat, marti 11 august 2015, Inalta Curte de Casatie si Justitie cu recurs in interesul legii privind interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 527 alin. (2) si art. 529 alineatele (1) si (2) din Codul civil, prin raportare la prevederile art. 2 alin. (4) si art. 4 alin. (4) din Ordonanta Guvernului nr. 26/1994 privind drepturile de hrana, in timp de pace, ale personalului din sectorul de aparare nationala, ordine publica si siguranta nationala, republicata, modificata si completata in ceea priveste includerea echivalentului valoric al normei de hrana in totalul veniturilor nete lunare in raport de care se stabileste pensia de intretinere datorata de catre parinte copilului.

---

In recursul in interesul legii formulat, Procurorul General Tiberiu Nitu semnaleaza ca, in aceasta problema de drept, jurisprudenta instantelor isi mentine un caracter neunitar, considerand fie ca echivalentul valoric al normei de hrana nu se include, fie ca se include, in venitul lunar net realizat de catre debitorul obligatiei de intretinere.

>>Recursul in interesul legii

„In practica judiciara s-a constatat ca nu exista un punct de vedere unitar cu privire la 'interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 527 alin. (2) si art. 529 alineatele (1) si (2) din Cod civil prin raportare la prevederile art. 2 alin. (4) si art. 4 alin. (4) din Ordonanta Guvernului nr. 26/1994 privind drepturile de hrana, in timp de pace, ale personalului din sectorul de aparare nationala, ordine publica si siguranta nationala, republicata, modificata si completata in ceea priveste includerea echivalentului valoric al normei de hrana in totalul veniturilor nete lunare in raport de care se stabileste pensia de intretinere datorata de catre parinte copilului'.

Urmare sesizarii din oficiu, precum si la sesizarea nr. 101.365/2015 din 19 iunie 2015 a Ministrului Justitiei si in considerarea recursului in interesul legii nr. 2359/A din 8 iunie 2015 promovat de Colegiul de Conducere al Curtii de Apel Suceava (sesizare care formeaza obiectul dosarului nr. 17/2015 al Inaltei Curti de Casatie si Justitie – Completul competent sa judece recursul in interesul legii, cu termen de judecata la data de 19 octombrie 2015, transmisa prin adresa nr. 403 din 17 iunie 2015 a Cabinetului Vicepresedintelui instantei supreme, pentru formularea unui punct de vedere), s-a constatat ca, in aceasta problema de drept, jurisprudenta instantelor isi mentine caracterul neunitar si dupa publicarea deciziei nr. 6 din 23 iunie 2014 pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie – Completul pentru delegarea unor chestiuni de drept in Monitorul oficial, partea I, nr. 691 din 22 septembrie 2014, astfel:

I.Unele instante judecatoresti au considerat ca echivalentul valoric al normei de hrana nu se include in venitul lunar net realizat de catre debitorul obligatiei de intretinere.

In motivarea acestor solutii s-a aratat ca aceste drepturi banesti, nefiind impozitate potrivit art. 55 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, republicat, nu constituie venituri asimilate salariilor.

Excluderea lor din totalul veniturilor care constituie baza de calcul a pensiei de intretinere se datoreaza destinatiei speciale a acestor sume de bani, acestea fiind afectate in mod exclusiv desfasurarii activitatii debitorului obligatiei de intretinere.

Din intreaga economie a Ordonantei Guvernului nr. 26/1994, republicata modificata si completata s-a retinut ca, in principal, personalul caruia i se aplica acest act normativ are dreptul la hrana gratuita care constituie norma de hrana zilnica si ca, doar in mod exceptional, atunci cand executarea obligatiei angajatorului nu se poate face in natura, categoriile profesionale vizate de acest act normativ beneficiaza de echivalentul valoric al normei de hrana.

Prin recunoasterea si acordarea acestor drepturi s-a urmarit in exclusivitate refacerea capacitatii de munca a personalului care beneficiaza de ele, constituind, din aceasta perspectiva, masuri de protectie a unor categorii profesionale.

Chiar daca este un venit permanent si stabil, echivalentul valoric al normei de hrana, ca drept recunoscut unor categorii de persoane in virtutea activitatii desfasurate si a conditiilor de munca deosebite, avand scopul de a asigura mentinerea sanatatii angajatului potrivit standardului locului de munca, reprezinta un venit cu destinatie speciala, exceptat de la orice urmarire pentru orice fel de datorii, inclusiv pentru cele care privesc pensii de intretinere, potrivit art. 409 alin. (7) din Codul de procedura civila din anul 1865 [corespunzator art. 728 alin. (7) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedura civila].

In motivarea unora dintre hotararile judecatoresti examinate s-a facut trimitere si la considerentele deciziei nr. 6 din 23 iunie 2014 pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie – Completul pentru delegarea unor chestiuni de drept.

II.Alte instante judecatoresti au considerat ca echivalentul valoric al drepturilor de hrana prevazute de Ordonanta Guvernului nr. 26/1994, republicata, modificata si completata se include in veniturile nete realizate de catre debitorul obligatiei de intretinere pe baza carora se stabileste cuantumul pensiei de intretinere, intrucat constituie venituri cu caracter permanent, iar dispozitiile art. 529 alin. (1) si (2) din Codul civil nu fac nicio distinctie in aceasta privinta.

Fiind incluse in categoria veniturilor periodice realizate din munca de catre debitorul obligatiei de intretinere, acestea pot fi urmarite in conditiile art. 409 alin. (1) lit. a) din Codul de procedura civila din anul 1965 [corespunzator art. 728 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedura civila].

Faptul ca, potrivit Codului fiscal, aceste sume nu constituie venituri impozabile, nu prezinta relevanta, de vreme ce, in vederea stabilirii pensiei de intretinere, in categoria de 'mijloace ale debitorului' intra toate posibilitatile materiale de care acestea dispune, atat salariul, cat si orice alte sume platite de angajator in temeiul raporturilor de munca deci toate veniturile care au un caracter permanent sau de continuitate.

Din perspectiva indeplinirii obligatiei de intretinere, notiunea de 'venituri cu caracter permanent' are un sens mult mai larg decat acela de venituri salariale, prin aceasta intelegandu-se toate acele sume de bani incluse ori nu in salariu care se dovedesc a fi platite in mod constant si periodic de catre angajator ori avand o alta sursa decat raporturile de munca (ex: redevente, chirii, drepturi de autor si alte asemenea) si care sunt destinate asigurarii mijloacelor de existenta ale debitorului si a celor aflati in intretinerea sa.

In motivarea unor hotarari judecatoresti, indeosebi dupa publicarea in Monitorul oficial a deciziei nr. 6 din 23 iunie 2014 pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, s-a retinut si ca echivalentul valoric al normei de hrana nu reprezinta un spor cu destinatie speciala, aceasta natura avand-o, de exemplu, drepturile de echipament si nici sporuri pentru conditii deosebite de munca, intrucat scopul unui atare spor este de acela de a permite beneficiarului sau sa anihileze efective nocive pe care le are asupra organismului prestarea unei munci in conditii vatamatoare, cum ar fi de exemplu, cazul sporului destinat achizitionarii unui aliment necesar combaterii efectelor substantelor toxice de la locul de munca, situatie in care destinatia sporului consta exclusiv in achizitionarea acelui aliment pentru consumul propriu al angajatului.

Afectatiunea speciala a acestor venituri trebuie stabilita prin actul normativ care le consacra.

Astfel, ar fi trebuit sa fie indeplinite doua conditii: pe de o parte, sa se prevada in actul normativ o atare destinatie, iar, pe de alta parte, prin aceleasi act normativ sa se stabileasca excluderea sa de la orice urmarire, conditii care nu sunt indeplinite in privinta drepturilor analizate.

Prin urmare, nu este aplicabila exceptia prevazuta de art. 407 alin. (7) din Codul de proceduri civila din anul 1865 [corespunzator art. 728 alin. (7) din Legea nr. 134/2010].

De altfel, art. 409 alin. (4) din Codul de procedura civila din anul 1865 [corespunzator art. 728 alin. (4) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedura civila] permite urmarirea ajutoarelor pentru incapacitate de munca pentru sumele datorate cu titlu de obligatie de intretinere, astfel incat, daca in cazul unui debitor al intretinerii care nu primeste decat acest ajutor, exista posibilitatea urmaririi, a fortiori, echivalentul valoric al normei de hrana nu poate fi exclus de la orice urmarire.

Chiar daca reprezinta echivalentul hranei ce nu se acorda in natura personalului prevazut de Ordonanta Guvernului nr. 26/1994, republicata, modificata si completata nu exista un fundament legal pentru ca aceste sume sa nu fie considerate ca avand un caracter stabil, in conditiile in care oricarui debitor al obligatiei de intretinere ce nu face parte din categoria persoanelor la care face referire art. 4 din acest act normativ i se stabileste cuantumul pensiei de intretinere la care este obligat prin raportare la toate veniturile cu caracter permanent, inclusiv sumele de bani pe care le aloca alimentelor.

S-a considerat ca aceasta interpretare si aplicare a legii corespunde principiului interesului superior al copilului impus de art. 2 din Legea nr. 272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului, republicata, principiu caruia trebuie sa i se dea eficienta in legatura cu toate drepturile si indatoririle ce revin parintilor, inclusiv in ceea ce priveste determinarea mijloacelor materiale ale parintelui debitor al obligatiei de intretinere.

Apreciez ca prima orientare a jurisprudentei este in litera si spiritul legii.

1.Prealabil analizei teoretice a problemei de drept, prezint considerentele pentru care apreciez ca acest recurs in interesul legii si recursul in interesul legii declarat de Colegiul de Conducere al Curtii de Apel Suceava sunt admisibile prin raportare la solutia si considerentele deciziei nr. 6 din 23 iunie 2014 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

In cauza este indeplinita conditia prevazuta de art. 514 din Codul de procedura civila, existand o problema de drept rezultata din interpretarea si aplicarea diferita a dispozitiilor legale evocate.

Acesta problema de drept vizeaza, in esenta, a se stabili daca valoarea financiara a normei de hrana prevazuta de art. 4 din Ordonanta Guvernului nr. 26/1994, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare constituie sau nu un venit cu afectatiune speciala, din perspectiva stabilirii bazei de calcul a pensiei de intretinere datorata de parinte copilului sau in conditiile art. 527 si art. 529 din Codul civil.

De asemenea, este indeplinita si conditia de admisibilitate prevazuta de art. 515 din Codul de procedura civila, intrucat divergenta de jurisprudenta este profunda si persista chiar si dupa data publicarii in Monitorul oficial a deciziei nr. 6 din 23 iunie 2014 pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Potrivit celor prezentate in precedent, caracterul neunitar al jurisprudentei este exemplificat prin hotarari judecatoresti definitive (in acele situatii in care litigiile s-au judecat conform Codului de procedura civila aprobat prin Legea nr. 134/2010), precum si prin hotarari judecatoresti irevocabile (in acele situatii in care litigiile s-au judecat conform Codului de procedura civila din anul 1865).

Ambele demersuri de unificare a jurisprudentei sunt admisibile, chiar si in contextul in care, in cuprinsul considerentelor deciziei nr. 6 din 23 iunie 2014 pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin care a fost respinsa ca inadmisibila sesizarea formulata de Tribunalul Botosani privind pronuntarea unei hotarari prealabile asupra modului de interpretare a acelorasi dispozitii legale, instanta suprema a aratat ratiunile pentru care veniturile analizate ar trebui excluse din baza de calcul a pensiei de intretinere.

Bunaoara, solutia de respingere ca inadmisibila a sesizarii in vederea pronuntarii unei hotarari prealabile in aceeasi problema de drept a fost determinata de lipsa caracterului de noutate a acesteia, conditie de admisibilitate speciala, prevazuta de art. 519 din Codul de procedura civila care deosebeste in mod esential acest mecanism a priori de unificare a jurisprudentei, de cel care intervine a posteriori – recursul in interesul legii.

Cu privire la autoritatea de lucru judecat a deciziei nr. 6 din 23 iunie 2014 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie – Completul pentru delegarea unor chestiuni de drept, arat ca aceasta autoritate ce este indeobste atasata actelor jurisdictionale, priveste nu numai dispozitivul, dar si considerentele pe care aceasta se sprijina.

Identic deciziilor pronuntate in interesul legii, deciziile pronuntate in delegarea unor chestiuni de drept beneficiaza de caracter obligatoriu pentru toate instantele judecatoresti de la data publicarii lor in Monitorul oficial.

Esential este faptul ca autoritatea de lucru judecat atasata acestei decizii priveste in mod necesar si prioritar dispozitivul actului jurisdictional, considerentele decisive, precum si pe cele decizorii cuprinse in motivarea sa, potrivit art. 430 alin. (2) din Codul de procedura civila sub imperiul caruia a fost pronuntata.

Din aceste perspective, in cuprinsul precedentei decizii, se deceleaza intre cele doua categorii de considerente: pe de o parte, considerente decisive care au justificat solutia de respingere ca inadmisibila a sesizarii formulata in acea cauza si prin care se expliciteaza lipsa conditiei de admisibilitate prevazuta de art. 519 din Codul de procedura civila sub aspectul cerintei de noutate a problemei de drept si, pe de alta parte,considerente decizorii prin care instanta suprema, raportandu-se la practica de indrumare a fostului Tribunalul Suprem si doctrina recenta, ulterioara adoptarii si intrarii in vigoare a Noului Cod civil, arata, in esenta, ca nu vor putea fi luate in considerare pentru stabilirea pensiei de intretinere sporul pentru conditii deosebite de munca, precum si cele cu destinatie speciala.

Or, astfel cum se observa din partea dedicata expunerii orientarilor de jurisprudenta, unele instante, inclusiv instantele de ultim control judiciar, ulterior publicarii deciziei Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, au analizat caracterul compensatiilor financiare in discutie dintr-o alta perspectiva, argumentand in sensul lipsei unei destinatii speciale a acestora.

In aceste conditii, s-a perpetuat caracterul neunitar al jurisprudentei, ceea ce demonstreaza ca, in practica, precedentul act jurisdictional al instantei supreme nu a primit receptarea pe care ar fi impus-o efectul pozitiv al autoritatii de lucru interpretat de care beneficiau considerentele sale decizorii prin care s-a oferit o interpretare in problema de drept.

Avand in vedere si faptul ca precedenta sesizare pentru dezlegarea chestiunii de drept a fost respinsa ca inadmisibila, apreciez ca recursul in interesul legii in aceeasi problema de drept este admisibil, neoperand in aceasta privinta efectul negativ al autoritatii de lucru judecat.

Efectul negativ al autoritatii de lucru judecat de care beneficiaza decizia nr. 6 din 23 iunie 2014 pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept se opune formularii unei sesizari avand acelasi obiect in procedura prevazuta de art. 519-520 din Codul de procedura civila, intrucat finele de inadmisibilitate ce consta in lipsa caracterului de noutate, explicat pe calea considerentelor decisive din cuprinsul acestei decizii isi mentine valabilitatea in cauze identice.

In schimb, efectul pozitiv al autoritatii de lucru judecat sau, dupa caz, al autoritatii de lucru interpretat ce se ataseaza, considerentelor decizorii din cuprinsul acestei decizii, se impun noilor judecati ale instantelor civile, in virtutea caracterului obligatoriu ex lege al actului jurisdictional care le contine, fara a putea constitui, insa, un fine de neprimire a unui alt demers de unificare a jurisprudentei pentru care cerinta noutatii problemei de drept nu este ceruta, atunci cand se constata ca practica judiciara isi mentine caracterul neunitar.

In acest context, efectul pozitiv al autoritatii de lucru judecat/interpretat de care beneficiaza considerentele decizorii si caracterul obligatoriu al acestora se subsumeaza argumentelor pentru care o anumita orientare a jurisprudentei trebuie considerata ca fiind in litera si spiritul legii.

Mutatis mutandis, in jurisprudenta de unificare a instantei supreme s-a considerat ca un nou recurs in interesul legii este admisibil, dupa ce, acelasi demers de unificare a jurisprudentei, in aceeasi problema de drept, fusese anterior respins.

2.Sub aspect teoretic, apreciez ca in interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 527 alin. (2) si art. 529 alin. (1) si (2) din Cod civil raportate la prevederile art. 2 alin. (4) si art. 4 alin. (4) din Ordonanta Guvernului nr. 26/1994 privind drepturile de hrana, in timp de pace, ale personalului din sectorul de aparare nationala, ordine publica si siguranta nationala, republicata, modificata si completata, echivalentul valoric al normei de hrana nu se include in totalul veniturilor nete lunare in raport de care se stabileste pensia de intretinere datorata de catre parinte copilului, pentru urmatoarele considerente:

Potrivit dispozitiilor art. 524 din Codul civil, temeiul obligatiei legale de intretinere este dat de starea de nevoie a creditorului si de neputinta acestuia de a se intretine din munca sau bunurile sale.

In privinta minorului, intr-o redactare vizibil perfectionata fata de art. 86 alin. (3) din Codul familiei, prin dispozitii speciale cuprinse in art. 525 alin. (1) din Codul civil se arata ca acesta are dreptul de a cere intretinere de la parintii sai atunci cand starea sa de nevoie este determinata de neputinta de a se intretine din munca sa, chiar daca ar avea bunuri ce ar putea fi valorificate.

In ceea ce priveste stabilirea cuantumului intretinerii, similar art. 94 alin. (1) din Codul familiei, art. 529 alin. (1) si art. 527 alin. (1) din Codul civil statueaza cu valoare de principiu ca intretinerea este datorata potrivit cu nevoia celui care o cere si cu mijloacele celui care urmeaza a o plati si ca la stabilirea mijloacelor debitorului obligatiei de intretinere se tine seama de veniturile si bunurile acestuia, de posibilitatile de realizare a acestora, urmand a fi avute in vedere si celelalte categorii de obligatii ale sale.

In privinta intretinerii la care este dator parintele, printr-o dispozitie expresa, cuprinsa in art. 529 alin. (2) din Codul civil se arata ca aceasta se stabileste pana la o patrime din venitul sau lunar net pentru un copil, o treime pentru 2 copii si o jumatate pentru 3 sau mai multi copiii.

In conformitate cu alin. (3) al aceluiasi articol, cuantumul intretinerii datorate copiilor, impreuna cu intretinerea datorata altor persoane, potrivit legii, nu poate depasi jumatate din venitul lunar al celui obligat.

Comparativ cu reglementarea cuprinsa in art. 94 alin. (3) din Codul familiei care se raporta la 'castigul din munca' al parintelului debitor al obligatiei de intretinere, in actuala reglementare, legiuitorul, in dorinta de a elimina orice interpretari contrare cu privire la aceasta notiune, precum si in contextul multiplicarii surselor de venituri licite, a folosit un alt criteriu, cel al veniturilor lunare nete, de unde se deduce ca vor fi avute in vedere, la stabilirea cuantumului pensiei de intretinere, nu doar veniturile realizate de catre debitorul obligatiei de intretinere din munca, ci si din alte surse (ex: chirii, redevente, dividende, depozite bancare, fructe civile si industriale ale bunurilor proprii, etc. ) daca acestea au caracter de continuitate.

In mod constant, atat in doctrina, cat si in practica judiciara s-a stabilit ca la determinarea cuantumului pensiei de intretinere nu se iau in calcul decat veniturile cu caracter permanent, de continuitate, nu si cele intamplatoare.

Pentru evitarea unor posibile impedimente la executarea silita a datoriilor ce constau in pensii de intretinere, dispozitiile de drept substantial trebuie aplicate prin coroborare cu prevederile de drept procesual care stabilesc veniturile ce pot forma obiect al urmaririi silite.

Astfel, prevederile art. 728 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedura civila [corespunzator art. 409 din Codul de procedura civila din anul 1865] reglementeaza urmarirea silita a salariului si a altor venituri periodice realizate din munca sau a altor sume care se platesc periodic debitorului si sunt destinate asigurarii mijloacelor de existenta ale acestuia (venituri si sume periodice asimilate salariului), precum si a pensiilor, sub mai multe aspecte.

In primul rand, art. 728 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedura civila [intr-o redactare identica art. 409 alin. (1) din Codul de procedura din anul 1865] stabileste ca aceste venituri ale debitorului sunt supuse unei insesizabilitati absolute (in raporturile cu oricare dintre creditori), dar partiale, o anumita cota din salariu ori din veniturile asimilate acestuia fiind rezervata creditorilor urmaritori.

In privinta sumelor datorate cu titlu de obligatie de intretinere, prin art. 728 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedura civila [corelativ art. 409 alin. (1) lit. a) din Codul de procedura civila din anul 1865] se stabileste o cota de 1/2 din aceste venituri ce poate fi urmarita silit.

In schimb, din motive de protectie sociala a debitorului, prin art. 728 alin. (7) din acelasi act normativ [corespunzator art. 409 alin. (7) din fostul Cod de procedura civila] se stabileste ca unele venituri ale acestuia sunt absolut si total insesizabile.

Aceasta insesizabilitate instituita de lege in considerarea destinatiei speciale a unor venituri ale debitorului trebuie recunoscuta in raport de orice urmarire silita, fie ea si partiala, chiar si pentru datorii vizand obligatiile de intretinere, intrucat, in caz contrar, ar fi afectat insusi scopul pentru care sumele respective au fost acordate.

In cazul nerespectarii acestui regim juridic, sanctiunea care intervine este nulitatea urmaririi, potrivit art. 729 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedura civila [corespunzator art. 410 din Codul de procedura civila din anul 1865].

Desi, in anumite conditii, veniturile reprezentate de alocatia financiara ce constituie echivalentul valoric al normei de hrana, atunci cand executarea dreptului prevazut in favoarea personalului din cadrul institutiilor indicate in cuprinsul art. 1 din Ordonanta Guvernului nr. 26/1994, republicata, modificata si completata nu se face in natura dobandesc un caracter de continuitate, totusi, nu pot fi luate in considerare la stabilirea bazei de calcul a pensiei de intretinere datorata potrivit art. 527 si art. 529 din Codul Civil, motivat de afectatiunea speciala a acestui venit al debitorului intretinerii, ceea ce face ca, in privinta acestora sa opereze insesizabilitatea absoluta si totala prevazuta de art. 728 alin. (7) din Legea nr. 134/2010 [corespunzator art. 409 alin. (7) din fostul Cod de procedura civila].

Astfel, potrivit art. 3 din Ordonanta Guvernului nr. 26/1994, republicata, modificata si completata, scopul acestui drept este de a asigura nevoile nutritive ale personalului indicat de acest act normativ prin compensarea eforturilor depuse in procesul de instruire si de indeplinire a misiunilor, in considerarea conditiilor de mediu si a altor factori specifici locului de munca si activitatii prestate.

Este evident ca ratiunile pentru care, in general, este recunoscut dreptul anumitor categorii de salariati la o alimentatie de protectie si anume, conditiile de munca deosebite ce necesita un aport caloric crescut, in scopul mentinerii sanatatii pentru desfasurarea activitatilor specifice, se regasesc si in cazul dreptului la hrana prevazut de Ordonanta Guvernului nr. 26/1994, republicata, modificata si completata.

Aceasta afectatiune speciala a dreptului se cuvine a fi recunoscuta si trebuie sa primeasca efectele juridice corespunzatoare, chiar si in acele situatii in care executarea dreptului nu se face in natura, ci in echivalent, prin plata valorii financiare neimpozabile a normei de hrana, potrivit actul normativ mentionat anterior.

Sub acest aspect, exista o vadita asemanare intre veniturile analizate si sporurile pentru conditii deosebite de munca asupra carora Plenul fostului Tribunalul Suprem a statuat prin decizia nr. 14 din 23 mai 1963 in sensul ca nu pot fi cuprinse in castigul din munca pe baza caruia se stabileste pensia de intretinere, intrucat trebuie sa se tina seama de scopul urmarit de lege, acela de a da posibilitatea materiala a angajatilor sa previna ori sa inlature efectele daunatoare pe care le au asupra organismului omenesc acele munci prestate in conditii speciale avute in vedere la acordarea acestor sporuri. A stabili in sens contrar, ar insemna sa nu se tina seama de scopul urmarit de lege, ceea ce ar conduce la micsorarea posibilitatii de aparare a organismului angajatului care lucreaza in aceste conditii, acesta fiind si impotriva intereselor creditorului intretinerii.

Aceleasi ratiuni pot fi retinute mutatis mutandis si in privinta echivalentului financiar al normei de hrana, conducand la aceeasi solutie de excludere a acestor venituri din baza de calcul a pensiei de intretinere datorata potrivit art. 527 si art. 529 din Codul civil, intrucat ubi eadem este ratio, ibi eadem solutio esse debet.

Din aceste perspective, nu prezinta relevanta faptul ca drepturile banesti analizate nu imbraca forma unui spor la salariul de baza, intrucat ceea ce intereseaza este, dupa cu am demonstrat, destinatia speciala a dreptului al carui echivalent valoric il reprezinta.

In acest mod se poate da eficienta juridica pe care o impune efectul pozitiv al autoritatii de lucru interpretat a deciziei nr. 6 din 23 iunie 2014 pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, conferindu-se previzibilitate asupra aplicarii unei reglementari privind folosinta bunurilor debitorului.

Pentru aceste motive, in temeiul dispozitiilor art. 517 din Codul de procedura civila, solicit admiterea prezentului recursul in interesul legii, a recursului in interesul legii declarat de Colegiul de Conducere al Curtii de Apel Suceava si pronuntarea unei decizii pentru interpretarea si aplicarea unitara a legii”.