ccf

Reprezentantii INM, prezenti la conferinta internationala consacrata celei de a XX-a aniversari a aderarii Republicii Moldova la Consiliul Europei

Data: 08 November 2015, 09:30 | autor: C.G. | 0 comentarii | 1960 afisari

Institutul National al Magistraturii a dat publicitatii, vineri 6 noiembrie 2015, un comunicat de presa privind participarea reprezentantilor INM la conferinta internationala "Aducerea drepturilor omului acasa: angajamente, provocari, educatie si cooperare", organizata cu ocazia aniversarii a 20 de ani de la aderarea Republicii Moldova la Consiliul Europei.


Comunicatul de presa al INM:

In perioada 4-5 noiembrie 2015, Institutul National al Justitiei din Republica Moldova a fost gazda conferintei internationale intitulate ‘Aducerea drepturilor omului acasa: angajamente, provocari, educatie si cooperare’. Evenimentul a fost organizat cu ocazia aniversarii a 20 de ani de la aderarea Republicii Moldova la Consiliul Europei.

Organizatori ai conferintei au fost Consiliul Europei, Institutul National al Justitiei si Ministerul Justitiei din Republica Moldova, in contextul proiectelor ‘Sustinere in implementarea coerenta a Conventiei Europene a Drepturilor Omului in Republica Moldova’, finantat de Fondul Fiduciar pentru Drepturile Omului, si ‘Sustinerea reformei justitiei penale in Republica Moldova’, finantat de Guvernul Danemarcei.

Evenimentul a urmarit o trecere in revista a realizarilor Republicii Moldova in ultimii 20 de ani de parcurs spre asigurarea principiilor democratiei, a statului de drept si a protectiei drepturilor omului, in vederea indeplinirii angajamentelor sale asumate odata cu aderarea la Consiliul Europei.

Lucrarile conferintei au fost deschise de catre gazda evenimentului, doamna Diana SCOBIOALA, director executiv al Institutului National de Justitie, totodata coordonator national al Programului HELP al Consiliului Europei in Republica Moldova.

In cadrul conferintei, doamna Octavia SPINEANU-MATEI (foto), director al Institutului National al Magistraturii, a avut o interventie cu tema ‘Tendinte moderne in materie de formare profesionala in domeniul drepturilor omului’.

Cu aceeasi ocazie a avut loc lansarea oficiala a Programului European pentru Formarea Juristilor in Domeniul Drepturilor Omului (Programul HELP) al Consiliului Europei, in cadrul careia doamna Beatrice RAMASCANU, formator cu norma intreaga al Institutului National al Magistraturii, a sustinut, in calitatea sa de coordonator national al Programului HELP din Romania, prezentarea cu tema ‘Aspecte practice privind educatia juridica in materia drepturilor omului’.

Pe parcursul celor doua zile ale conferintei au luat cuvantul distinsi reprezentanti ai Curtii Europene a Drepturilor Omului, Oficiului Consiliului Europei in Republica Moldova, Directoratului General Drepturile Omului si Statul de Drept din cadrul Consiliului Europei, Programului HELP din Republica Moldova, precum si ai Ministerului Afacerilor Externe si Integrarii Europene, Agentului Guvernamental al Republicii Moldova la CEDO, Parlamentului, Ministerului Justitiei, Curtii Supreme de Justitie, Parchetului General, Consiliului Superior al Magistraturii, Institutului National al Justitiei, Curtii Constitutionale si Uniunii Barourilor din Republica Moldova, dar si alti reprezentanti ai celor mai importante institutii din sistemul de justitie al Republicii Moldova, responsabili si coordonatori de proiecte din cadrul Consiliului Europei si reprezentanti ai sistemelor de justitie din alte state.

Institutul National al Magistraturii adreseaza organizatorilor, si pe aceasta cale, felicitari pentru buna desfasurare si reusita evenimentului si, totodata, isi exprima intentia continuarii fructuoasei colaborari cu institutul omolog din Republica Moldova”.

Adauga comentariu

*
*
laugh.giflol.gifsmile.gifwink.gifcool.gifnormal.gifwhistling.gifredface.gifsad.gifcry.gifsurprised.gifconfused.gifsick.gifshocked.gifsleeping.giftongue.gifrolleyes.gifunsure.gif

*

DISCLAIMER

Mesajele cu continut indecent nu vor fi postate. Atentie! Postati pe propria raspundere!

Inainte de a posta, cititi regulamentul: Termeni legali si Conditii

rominvent.ro Harta avocati romania Harta avocati romania Lege5
PORTAL JURISPRUDENTA RELEVANTA
ULTIMELE ACTE NOUTATI
ABONEAZA-TE!

Introdu-ti adresa de email pentru a te abona la Lumea Juridica si vei primi notificari cu cele mai noi stiri si articole.