Reexaminare pe modificarile la Legea 303/2004 privind statutul judecatorilor

Presedintele Romaniei Klaus Iohannis a trimis Camerei Deputatilor spre reexaminare Legea 303/2004 privind statutul judecatorilor si procurorilor.

---

In cererea sa, Klaus Iohannis sustine ca o serie de dispozitii din lege sunt neclare si contradictorii. De asemenea, presedintele arata ca unele reglementari sunt lipsite de coerenta si previzibilitate intrucat nu sunt corelate nici cu alte dispozitii ale legilor ce compun 'pachetul legislativ' in materie de reforma in justitie (Legea de modificare si completare a Legii nr. 304/2004, respectiv Legea de modificare si completarea a Legii nr. 317/2004), putand afecta exigentele constitutionale in materie de independenta si buna functionare a sistemului judiciar.

Cererea de reexaminare formulata de presedintele Klaus Iohannis asupra Legii pentru modificarea si completarea Legii 303/2004 privind statutul judecatorilor si procurorilor:

“Legea pentru modificarea si completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecatorilor si procurorilor vizeaza interventii legislative de substanta asupra unuia dintre cele mai importante acte normative ce reglementeaza activitatea autoritatii judecatoresti.

Prin Decizia nr. 45/2018, Curtea Constitutionala a constatat neconstitutionalitatea unui numar de 12 puncte din legea de modificare a Legii nr. 303/2004 si a unui numar important de dispozitii si sintagme aflate in stransa legatura cu acestea. Cu toate acestea, o serie de dispozitii din legea transmisa la promulgare ridica in continuare probleme, unele dintre modificari fiind, prin ele insele, neclare si contradictorii, aspect cu consecinte grave asupra exigentelor calitatii legii, impuse de Legea fundamentala, de natura sa genereze un puternic impact negativ asupra bunei functionari a sistemului judiciar. De asemenea, prin continutul lor normativ, unele dintre reglementari sunt lipsite de coerenta si previzibilitate intrucat nu sunt corelate nici cu alte dispozitii ale legilor ce compun 'pachetul legislativ' in materie de reforma in justitie (Legea de modificare si completare a Legii nr. 304/2004, respectiv Legea de modificare si completarea a Legii nr. 317/2004), putand afecta exigentele constitutionale in materie de independenta si buna functionare a sistemului judiciar.

 

In acest context, trebuie subliniat ca, desi a atribuit valoare de principiu unor prevederi legale, legiuitorul opereaza ulterior modificari de substanta cu privire la statutul judecatorilor si procurorilor care insa contravin principiului statuat prin acelasi act normativ. Astfel, chiar punctul 1 al art. I al legii supuse reexaminarii consacra o norma careia i-a fost atribuita de catre Curtea Constitutionala valoare de principiu in toata reglementarea sistemului judiciar, respectiv separarea carierei judecatorilor de aceea a procurorilor, pentru ca, prin modificarile legislative realizate cu privire la statutul judecatorilor si procurorilor, in cuprinsul legii, acest principiu sa fie ignorat si chiar incalcat.

Totodata, consideram ca prin modificarile adoptate in privinta criteriilor de promovare a examenului de capacitate ori de promovare la instantele superioare si indeosebi la Inalta Curte de Casatie si Justitie se relativizeaza standardele profesionale, se introduc criterii subiective exclusive ori determinante in evaluarea magistratilor, cu efect asupra calitatii actului de justitie la cel mai inalt nivel, in conditiile in care gradul de exigenta profesionala trebuie sa fie direct proportional cu ierarhia instantelor de judecata in sistemul judiciar roman.

In acelasi timp, apreciem ca in lipsa unor dispozitii tranzitorii care sa permita etapizarea aplicarii noii conceptii a legiuitorului privind accederea in profesie si respectiv, incetarea activitatii de magistrat, aplicarea imediata a dispozitiilor din cuprinsul Legii nr. 303/2004 privind statutul judecatorilor si procurorilor risca sa puna in pericol chiar stabilitatea si buna functionare a sistemului judiciar, reprezentand un pericol real pentru bunul mers al justitiei din Romania, prin posibila blocare a activitatii instantelor si parchetelor.

1. La art. I pct. 2 din legea supusa reexaminarii se modifica art. 2 alin. (3) din Legea nr. 303/2004, potrivit caruia: 'Judecatorii sunt independenti si se supun numai legii. Judecatorii trebuie sa fie impartiali avand libertate deplina in solutionarea cauzelor deduse judecatii, in conformitate cu legea si in mod impartial, cu respectarea egalitatii de arme si a drepturilor procesuale ale partilor. Judecatorii trebuie sa ia decizii fara nici un fel de restrictii, influente, presiuni, amenintari sau interventii, directe sau indirecte, din partea oricarei autoritati, fie chiar autoritati judiciare. Hotararile pronuntate in caile de atac nu intra sub imperiul acestor restrictii. Scopul independentei judecatorilor consta inclusiv in a garanta fiecarei persoane dreptul fundamental de a fi examinat cazul sau in mod echitabil avand la baza doar aplicarea legii.'

In Decizia nr. 45/2018, Curtea Constitutionala a aratat ca sintagma 'fie chiar autoritati judiciare' este una clara si ca obligatia judecatorului de a lua decizii fara 'restrictii, influente, presiuni, amenintari sau interventii directe sau indirecte' este in concordanta cu art. 1 alin. (5) si art. 124 alin. (3) din Constitutia Romaniei. Asadar, asa cum a retinut si Curtea in jurisprudenta sa, 'legiuitorul constituant a consacrat independenta judecatorului pentru a-l apara pe acesta de influenta autoritatilor politice si, in special, a puterii executive; aceasta garantie nu poate fi, insa, interpretata ca fiind de natura sa determine lipsa responsabilitatii judecatorului. Legea fundamentala nu confera numai prerogative - care, in textul mentionat, se circumscriu conceptului de independenta - ci stabileste si limite pentru exercitarea acestora, care, in acest caz, se circumscriu sintagmei se supun numai legii' (Decizia nr. 2/2012). In aceeasi decizie, Curtea a aratat ca 'independenta judecatorilor, atat din punct de vedere functional (in raporturile cu reprezentantii puterii legislative si executive), cat si personal (respectiv al statutului care trebuie sa i se acorde judecatorului prin lege), reprezinta o garantie destinata infaptuirii unei justitii independente, impartiale si egale, in numele legii'.

Cu toate acestea, textul de lege mentioneaza ca 'Hotararile pronuntate in caile de atac nu intra sub imperiul acestor restrictii'. Asadar, toate aceste principii stabilite in jurisprudenta Curtii Constitutionale nu se aplica hotararilor pronuntate in caile de atac si nici judecatorilor care iau aceste hotarari.

In primul rand, o atare dispozitie instituie un tratament diferentiat, nejustificat obiectiv si rational, intre judecatorii care pronunta hotarari in prima instanta si judecatorii care pronunta hotarari in cai de atac, cei din prima categorie fiind supusi tuturor acestor restrictii si dand expresie, asa cum si Curtea a retinut, principiului independentei judecatorilor. Se incalca pe aceasta cale art. 16 alin. (1) din Constitutia Romaniei referitor la egalitatea in drepturi, fiind aplicat un tratament discriminatoriu, fara o justificare obiectiva si rationala, pentru persoane aflate in aceeasi situatie juridica.

In al doilea rand, neaplicarea tezei intai a art. 2 alin. (3) pentru hotararile date in caile de atac conduce la concluzia ca judecatorii care le pronunta pot fi supusi unor 'restrictii, influente, presiuni, amenintari sau interventii, directe sau indirecte'. O astfel de interpretare contravine flagrant art. 124 alin. (3) din Constitutia Romaniei referitor la independenta judecatorilor, iar prin modul neclar de redactare, dispozitia incalca si art. 1 alin. (5) din Constitutie in componenta sa referitoare la calitatea legii.

2. La art. I pct. 4 din legea reexaminata, alin. (11) al art. 3 din Legea nr. 303/2004 prevede: 'Procurorii sunt independenti in dispunerea solutiilor, in conditiile prevazute de Legea nr. 304/2004, privind organizarea judiciara, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare.'

Prin Decizia nr. 924/2012, Curtea Constitutionala a retinut ca Ministerul Public a fost instituit, prin art. 131 si 132 din Constitutie, ca o magistratura componenta a autoritatii judecatoresti, avand rolul de a reprezenta in activitatea judiciara interesele generale ale societatii si de a apara ordinea de drept, precum si drepturile si libertatile cetatenilor. Prin aceeasi decizie s-a aratat ca procurorii au, la fel ca si judecatorii, statut constitutional de magistrati, prevazut expres in art. 133 si 134 din Legea fundamentala, ca acestia sunt numiti in functie, la fel ca judecatorii, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii si ca acelasi organ al autoritatii judecatoresti indeplineste – prin Sectia pentru procurori, rolul de instanta de judecata in domeniul raspunderii disciplinare a procurorilor. Nu in ultimul rand, Curtea Constitutionala a statuat ca independenta justitiei cuprinde doua componente, respectiv componenta institutionala (care nu se refera exclusiv la judecatori, ci acopera sistemul judiciar in intregime) si componenta individuala (independenta judecatorului). Asadar, in activitatea judiciara, Ministerul Public reprezinta interesele generale ale societatii si apara ordinea de drept, precum si drepturile si libertatile cetatenilor.

In cursul procesului penal, procurorul nu dispune doar solutia, ci are un rol mult mai amplu si mai important. Pana la adoptarea unei solutii la finalizarea fazei de urmarire penala, procurorul, reprezentand interesele generale ale societatii, poate lua masura preventiva a retinerii, poate dispune aplicarea masurilor de protectie in cazul acordarii statutului de martor amenintat, poate autoriza unele masuri de supraveghere tehnica, poate propune judecatorului de drepturi si libertati luarea celorlalte masuri preventive prevazute de lege, dispune unele masuri de supraveghere, etc. Textul in discutie ii limiteaza insa independenta asupra dispunerii acestor masuri, asa cum acestea sunt conferite de normele procesual penale, cu consecinta imposibilitatii de respectare a obligatiei constitutionale de a apara ordinea de drept, precum si drepturile si libertatile cetatenilor.

Prin urmare, limitarea independentei procurorilor doar la dispunerea solutiilor incalca rolul Ministerului Public si statutul procurorilor, asa cum acestea sunt stabilite prin art. 131 alin. (1) si art. 132 alin. (1) din Legea fundamentala.

3. La art. I pct. 5, alin. (2) al art. 4 din Legea nr. 303/2004 prevede: 'Procurorii si judecatorii trebuie sa se asigure, in toate stadiile unui proces, ca drepturile si libertatile individuale sunt garantate si ca ordinea publica este protejata'.

In activitatea judiciara, magistratii au obligatia de a infaptui justitia prin aplicarea legii si prin respectarea dispozitiilor procesuale si substantiale ale legii. Arestarea preventiva, condamnarea la pedeapsa inchisorii, aplicarea unor masuri educatorii ori asiguratorii obligatorii, prin hotarari judecatoresti, sunt elemente care conduc la limitarea drepturilor si libertatilor cetateanului, realizand insa o limitare prevazuta de lege, necesara intr-o societate democratica. Proportionalitatea acestor limitari, garantarea respectarii drepturilor si libertatilor cetateanului prin raportare la textul legii care le prevede sunt aspecte care intra in competenta unor autoritati ale statului, precum Curtea Constitutionala sau Avocatul Poporului, motiv pentru care apreciem ca este necesar ca legiuitorul sa circumstantieze aceste prevederi, intrucat o formulare generala si vaga poate conduce la dificultati in aplicare.

4. La art. I pct. 6 din legea supusa reexaminarii, alin. (3) al art. 4 din Legea nr. 303/2004 prevede: '(3) Judecatorii si procurorii trebuie atat sa fie, cat si sa apara, ca fiind independenti unii de ceilalti.'

Textul este neclar, imprecis, contradictoriu si genereaza impredictibilitate prin imposibilitatea aplicarii concrete, incalcand astfel art. 1 alin. (5) din Constitutie.

Pe de o parte, se stabileste obligatia independentei procurorilor si judecatorilor unii fata de ceilalti si, pe de alta parte, se accepta lipsa de independenta a unora fata de ceilalti atata timp cat exista o aparenta (nu o certitudine/obligatie) a respectivei independente.

Sintagma 'trebuie sa fie, cat si sa apara' - provenita dintr-o expresie jurisprudentiala folosita de instantele europene strict in anumite contexte faptice - nu este insa suficient de previzibila pentru a fi folosita cu caracter general, nefiind clar si precis care este obiectul reglementarii, destinatarii normei propuse neputand intelege care ar fi conduita pe care ar trebui sa o adopte pentru a respecta aceasta obligatie, mai ales raportat la aparenta de independenta a unui magistrat fata de alt magistrat. in plus, textul legal nu stabileste criterii privind 'aparenta de independenta', motiv pentru care apreciem ca se impune reanalizarea acestei norme de catre Parlament.

5. Art. I pct. 7 din legea supusa reexaminarii modifica art. 5 alin. (1) si (2) din Legea nr. 303/2004.

a) Potrivit alin. (1) al art. 5: 'Functiile de judecator, procuror, magistrat-asistent si asistent judiciar sunt incompatibile cu orice alte functii publice sau private, cu exceptia functiilor didactice din invatamantul superior, asa cum acestea sunt definite de legislatia in vigoare.'

Mentionam ca potrivit art. 285 alin. (1) din Legea educatiei nationale nr. 1/2011, functiile didactice din invatamantul superior sunt cele de: asistent universitar; lector universitar/sef de lucrari; conferentiar universitar si profesor universitar. De asemenea, art. 285 alin. (2) din aceeasi lege prevede ca in institutiile de invatamant superior functiile de cercetare sunt: asistent cercetare; cercetator stiintific; cercetator stiintific gradul III; cercetator stiintific gradul II si cercetator stiintific gradul I, functii care, conform alin. (3), sunt echivalate cu cele didactice.

Potrivit art. 125 alin. (3) din Constitutie, 'Functia de judecator este incompatibila cu orice alta functie publica sau privata, cu exceptia functiilor didactice din invatamantul superior'. Dupa cum se observa, legiuitorul constituant a avut in vedere functiile din invatamantul superior, fara a realiza vreo distinctie intre functiile de conducere si cele de executie. Nici legile de organizare judiciara nu au realizat o distinctie sub acest aspect, ceea ce a fost de natura sa genereze in practica interpretari diferite, cu consecinte grave asupra carierei judecatorilor si procurorilor.

In privinta 'functiilor didactice din invatamantul superior, asa cum acestea sunt definite de legislatia in vigoare', acest text de lege a generat in aplicare interpretari diferite in legatura cu posibilitatea judecatorilor si a procurorilor de a exercita functii de conducere in cadrul institutiilor de invatamant superior (sef de catedra, prodecan, decan, prorector, rector, etc.).

O distinctie in acest sens a fost realizata insa de catre Consiliul Superior al Magistraturii, care prin Hotararea nr. 821 din 4 septembrie 2008 a stabilit ca judecatorii pot ocupa doar functii de executie, in considerentele hotararii aratandu-se ca functiile didactice stabilite de art. 53 alin. (1) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic sunt: preparator universitar, asistent universitar, lector universitar/sef de lucrari, conferentiar universitar, profesor universitar si profesor universitar consultant. in privinta functiilor de conducere din invatamantul superior, in hotararea sus-mentionata s-a aratat ca acestea pot fi ocupate numai de profesori universitari sau de conferentiari universitari, iar cu aceasta precizare, Consiliul Superior al Magistraturii a conchis ca 'din interpretarea sintetica a acestor norme juridice, rezulta ca functiile didactice la care se refera art. 125 alin. (3) si art. 132 alin. (2) din Constitutie au natura unor functii de executie in structura unei universitati.'

Fata de cele aratate, consideram ca norma de la art. 5 alin. (1) din legea supusa reexaminarii perpetueaza aceeasi neclaritate si, prin urmare, revine legiuitorului rolul sa clarifice aceasta situatie, intr-un domeniu de o importanta majora pentru cariera magistratilor, prin dispozitii legale clare, neechivoce, a caror aplicare sa nu permita arbitrariul ori abuzul. Astfel, textul de lege de la art. 5 alin. (1) impune clarificari sub aspectul naturii functiilor didactice din invatamantul juridic superior, respectiv daca se au in vedere doar functiile de executie sau si cele de conducere.

b) Alin. (2) al art. 5 prevede: 'Judecatorii si procurorii sunt obligati sa se abtina de la orice activitate legata de actul de justitie in cazuri care presupun existenta unui conflict intre interesele lor si interesul public de infaptuire a justitiei sau de aparare a intereselor generale ale societatii'.

In forma anterioara punerii de acord a legii cu Decizia Curtii Constitutionale nr. 45/2018, alin. (2) continea si urmatoarea teza: 'In alte situatii care exced activitatii legate de actul de justitie, conflictul de interese va fi adus la cunostinta, in scris, colegiului de conducere al instantei sau parchetului care apreciaza asupra existentei sau inexistentei acestuia'. Prin Decizia nr. 45/2018, Curtea Constitutionala a admis obiectia de neconstitutionalitate si a constatat ca sintagma 'alte situatii care exced activitatii legate de actul de justitie' este neconstitutionala, intrucat nu respecta cerintele privind calitatea legii impuse de art. 1 alin. (5) din Constitutie, iar cazurile care exced activitatii actului de justitie nu sunt explicitate. In urma punerii de acord a legii cu Decizia Curtii Constitutionale nr. 45/2018, Parlamentul Romaniei a eliminat complet teza a doua a articolului 5 alin. (2), eliminandu-se astfel si posibilitatea judecatorilor sau procurorilor de a aduce la cunostinta colegiului de conducere al instantei sau conducatorului parchetului respectivul conflict de interese.

Apreciem ca eliminarea acestei posibilitati pentru judecatori sau procurori nu este una oportuna, aducerea la cunostinta colegiului de conducere al instantei sau conducatorului parchetului fiind un filtru suplimentar in eliminarea situatiilor in care magistratii s-ar afla in conflicte de interese.

In forma in vigoare a art. 5 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 se prevede ca 'judecatorii si procurorii sunt obligati sa se abtina de la orice activitate legata de actul de justitie in cazuri care presupun existenta unui conflict intre interesele lor si interesul public de infaptuire a justitiei sau de aparare a intereselor generale ale societatii, cu exceptia cazurilor in care conflictul de interese a fost adus la cunostinta, in scris, colegiului de conducere al instantei sau conducatorului parchetului si s-a considerat ca existenta conflictului de interese nu afecteaza indeplinirea impartiala a atributiilor de serviciu'. In Decizia nr. 45/2018, Curtea a retinut ca 'si textul in vigoare cuprinde serioase probleme de previzibilitate, in sensul ca da in competenta colegiilor de conducere atributii jurisdictionale, de solutionare a unor motive de abtinere si recuzare, ce se suprapun peste cele ale judecatorului chemat sa judece aceste incidente procedurale, ajungandu-se in situatia unor paralelisme intre competenta instantelor de a solutiona cererile de recuzare ori de abtinere formulate si competenta colegiilor de conducere de a decide asupra conflictului de interese. Daca, insa, se doreste reglarea acestor situatii generate de aplicarea, pe de o parte, a dispozitiilor codurilor de procedura referitoare la motivele de recuzare sau abtinere si, pe de alta parte, a dispozitiilor art. 5 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, legiuitorul trebuie sa formuleze textul analizat intr-o maniera de natura a concilia cele doua ipoteze normative si de a oferi solutia normativa care trebuie aplicata'.

Ca atare, apreciem ca este necesara reanalizarea acestui text de catre legiuitor, in sensul concilierii celor doua ipoteze normative si pastrarii posibilitatii magistratilor de a aduce la cunostinta colegiului de conducere al instantei, respectiv conducatorului parchetului existenta unei activitati care presupune un conflict de interese.

De asemenea, se impune reglementarea unei proceduri clare prin care aprecierea cu privire la afectarea sau nu a indeplinirii impartiale a atributiilor de serviciu sa nu fie lasata la latitudinea judecatorului sau procurorului.

Nu in ultimul rand, consideram ca folosirea sintagmei 'sa se abtina' ar impune legiuitorului sa clarifice cadrul juridic incident, sub aspectul aplicarii sau nu a regulilor de drept procesual in materia abtinerii, cu consecinte clare şi previzibile, reglementate de lege.

6. Art. I pct. 8 din legea supusa reexaminarii completeaza dispozitiile art. 6 din Legea nr. 303/2004 cu un nou alineat, alin (21), cu urmatorul cuprins: 'Apartenenta in calitate de colaborator al organelor de securitate, ca politie politica, are ca efect eliberarea din functia detinuta'.

Din modul de redactare a acestei dispozitii nu este clar la ce functie face trimitere noul text introdus. Observam ca nici modificarile preconizate la art. I pct. 119 – 122, vizand dispozitiile art. 65 din Legea nr. 303/2004, nu sunt corelate cu aceasta modificare. in aceste conditii, textul nu precizeaza in mod clar despre ce 'functie detinuta' este vorba – functia de conducere detinuta sau cea de judecator/procuror – si nici pe baza carei proceduri se realizeaza aceasta eliberare din functie (prin similitudine cu dispozitiile art. 7 alin. (2) – pct. 9 din legea supusa reexaminarii). Lipsa de claritate a normei genereaza reale dificultati de aplicare a acesteia, motiv pentru care este incalcat si art. 1 alin. (5) din Constitutie in componenta sa referitoare la calitatea legii, astfel cum aceasta a fost dezvoltata in jurisprudenta Curtii Constitutionale.

Completarea adusa art. 6 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecatorilor si procurorilor nu este corelata cu dispozitiile art. 65 din aceeasi lege, care prevad in mod limitativ cazurile de eliberare din functie a judecatorilor si procurorilor. Asadar, se observa ca situatia in care judecatorul sau procurorul este lucrator operativ, informator sau colaborator al unui serviciu de informatii este prevazuta in randul cazurilor de eliberare din functie, dispozitia fiind corelata cu cea a art. 7 din aceeasi lege, astfel cum acesta este modificat, care arata: 'incalcarea dispozitiilor alin. (1) conduce la eliberarea din functia detinuta, inclusiv cea de judecator sau procuror'. Spre deosebire de acel caz, semnalam ca apartenenta in calitate de colaborator al organelor de securitate, ca politie politica, nu se regaseste printre cazurile de eliberare din functie.

7. La art. I pct. 9 se modifica art. 7 alin. (6), alin. (7) si alin. (8) din Legea nr. 303/2004.

In forma adoptata dupa punerea in acord cu Decizia Curtii Constitutionale nr. 45/2018, Parlamentul a introdus urmatoarele dispozitii in continutul art. 7: '(6) Rezultatul verificarilor se comunica din oficiu Consiliului Superior al Magistraturii, judecatorului sau procurorului vizat, precum si, la cerere, oricarei persoane. (7) Actul Consiliului Suprem de Aparare a tarii prevazut la alin. (5) poate fi contestat in instanta, in termen de 3 luni de la data la care a luat cunostinta, de catre orice persoana care justifica un interes legitim, conform Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificarile si completarile ulterioare. Dispozitiile prevazute la art. 7 din Legea nr. 554/2004, cu modificarile si completarile ulterioare, nu sunt aplicabile. (8) Raspunsul eronat se pedepseste conform legii.'

In Decizia nr. 252/2018, Curtea Constitutionala a aratat ca neconstitutionalitatea textului a fost atrasa de faptul ca actul Consiliului Suprem de Aparare al Tarii era considerat o proba preeminenta, de necontestat in procedura disciplinara care se desfasura in privinta magistratului. in paragraful 107 din aceeasi decizie, Curtea a aratat ca, 'avand in vedere ca noul text prevede ca actul Consiliului Suprem de Aparare al Tarii poate fi atacat in contencios administrativ, rezulta ca optiunea legiuitorului a fost aceea de a-l califica drept unul administrativ in sensul art. 2 alin. (l) lit. c) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004'. Curtea a retinut ca 'actul Consiliului Suprem de Aparare al Tarii nu reprezinta o simpla operatiune materiala, respectiv un act de informare/de comunicare a unei stari de drept, ci un act administrativ care finalizeaza o etapa a procedurii de stabilire a incalcarii regimului incompatibilitatilor/interdictiilor si da, astfel, nastere unor raporturi juridice'. In aceeasi decizie, Curtea a aratat ca art. 7 alin. (7) teza a doua (exceptarea contestarii actului CSAT de la parcurgerea procedurii recursului gratios, conform art. 7 din Legea nr. 554/2004) cuprinde dispozitii neclare din punct de vedere al determinarii datei de la care curge dreptul de a contesta actul Consiliului Suprem de Aparare al tarii in fata instantei judecatoresti. Curtea Constitutionala a retinut ca atat art. 11 alin. (1), cat si alin. (2) din Legea nr. 554/2004, care reglementeaza termenul de prescriptie de 6 luni, respectiv termenul de decadere de 1 an pentru introducerea actiunii, sunt legate de parcurgerea procedurii prealabile, iar in cazul de fata, aceasta nefiind aplicabila, reglementarea este una lipsita de claritate.

In urma punerii in acord a legii cu aceasta dispozitie, Parlamentul a modificat art. 7 alin. (7) din Legea nr. 303/2004 astfel: 'Actul Consiliului Suprem de Aparare a Tarii prevazut la alin. (5) poate fi contestat in instanta, in termen de 3 luni de la data la care a luat la cunostinta, de catre orice persoana care justifica un interes legitim, conform Legii nr. 554/2004. Dispozitiile prevazute la art. 7 din Legea nr. 554/2004 nu sunt aplicabile'.

Dispozitia astfel modificata ramane in continuare una neclara si imprecisa, intrucat nu se poate deduce cine ia la cunostinta si de la ce moment incepe sa curga termenul de 3 luni instituit de legiuitor. Astfel, sunt posibile cel putin trei ipoteze de lucru:

a) intr-o prima ipoteza, in care ar fi vorba despre judecatorul sau procurorul vizat, alin. (6) din acelasi articol precizeaza ca 'rezultatul verificarilor se comunica din oficiu Consiliului Superior al Magistraturii, judecatorului sau procurorului vizat, precum si, la cerere, oricarei persoane'. In aceasta situatie, termenul de 3 luni curge de la momentul la care judecatorul sau procurorul vizat a luat la cunostinta de acest act.

b) intr-o a doua ipoteza, in care rezultatul verificarii se comunica din oficiu Consiliului Superior al Magistraturii si, 'la cerere', oricarei persoane, termenul de 3 luni curge de la data comunicarii catre Consiliul Superior al Magistraturii, respectiv de la data comunicarii catre orice persoana care, in prealabil, ar fi solicitat astfel de informatii.

c) in cea de-a treia ipoteza, termenul de 3 luni curge de la data la care 'orice persoana care justifica un interes legitim' ia la cunostinta de acest act. Intr-un atare caz, se ajunge la un termen nedeterminat in care, de la momentul comunicarii rezultatului verificarii realizate de CSAT, acesta ar putea fi contestat la instanta de contencios administrativ. O astfel de situatie este contrara securitatii raporturilor juridice care decurge din art. 1 alin. (3) din Constitutia Romaniei.

Prin Decizia nr. 797/2007, Curtea a retinut ca 'actul administrativ unilateral cu caracter individual nu este opozabil tertilor, nefiind supus niciunei forme de publicitate, astfel incat acestia nu au posibilitatea reala de a cunoaste existenta de la data emiterii lui. Acest act este adus la cunostinta doar destinatarului sau prin comunicare. Asa fiind, tertii – persoane vatamate intr-un drept al lor sau intr-un interes legitim – se gasesc in imposibilitatea obiectiva de a cunoaste existenta unui act administrativ adresat altui subiect de drept'. Aceasta decizie viza insa procedura prealabila prevazuta de Legea contenciosului administrativ, iar Curtea a aratat ca, in urma modificarii art. 11 din Legea nr. 554/2004, textul de lege prevede ca limita a termenului de introducere a cererii termenul de un an de la data comunicarii actului, data luarii la cunostinta, data introducerii cererii sau data incheierii procesului-verbal de conciliere, dupa caz. Spre deosebire de reglementarile stabilite in Legea nr. 554/2004, comunicarea realizata de Consiliul Suprem de Aparare a Tarii, calificata de Curtea Constitutionala drept act administrativ, este exceptata de la parcurgerea procedurii prealabile si, in plus, art. 7 alin. (6) din legea supusa reexaminarii arata ca 'rezultatul verificarii se comunica din oficiu Consiliului Superior al Magistraturii si, la cerere, oricarei persoane'. Asadar, orice persoana care justifica un interes poate adresa o cerere Consiliului Suprem de Aparare a Tarii pentru a-i fi comunicat acest rezultat al verificarii anuale. Scopul acestei verificari instituite de legiuitor este tocmai acela de a conferi o garantie suplimentara in privinta impartialitatii necesare unui judecator sau procuror pentru exercitarea profesiei sale, iar rezultatele acestei proceduri sunt comunicate chiar Consiliului Superior al Magistraturii, garant al independentei justitiei. Aceasta verificare este realizata anual, conform dispozitiilor introduse in textul legii. Din aceasta perspectiva, instituirea unui termen de 3 luni de la data luarii la cunostinta de catre orice persoana interesata, conduce la o situatie in care aceste acte administrative pot fi contestate in instanta intr-un interval nedefinit raportat la momentul emiterii lor, desi verificarile sunt realizate anual, afectandu-se in acest fel securitatea raporturilor juridice si, in mod direct, cariera magistratilor.

Avand in vedere neclaritatea momentului de la care curge termenul, corelat cu sfera persoanelor vizate de luarea la cunostinta a acestei verificari, dar mai ales tinand seama de faptul ca, potrivit art. 7 alin. (2) din lege, sanctiunea pentru nerespectarea acestei interdictii este chiar eliberarea din functia de judecator si procuror, o astfel de prevedere creeaza incertitudine cu privire la exercitarea profesiilor de judecator si procuror. Acest lucru aduce atingere art. 124 alin. (3) referitor la independenta judecatorilor si art. 132 alin. (1) referitor la statutul procurorului si principiile legalitatii si impartialitatii.

In consecinta, Parlamentul nu si-a indeplinit obligatia de a pune in acord legea cu Decizia Curtii Constitutionale nr. 252/2018 cu privire la neclaritatea momentului de la care curge termenul de contestare a rezultatului verificarii, aspect ce contravine art. 147 alin. (4) din Constitutie.

In alta ordine de idei, semnalam ca dispozitiile art. 7 alin. (8) din Legea nr. 303/2004 – art. I pct. 9 din legea supusa reexaminarii – se impun a fi reanalizate sub aspectul claritatii, intrucat din redactarea acestei norme nu se intelege care este autoritatea care constata caracterul eronat al raspunsului, tinand seama – mai ales – de faptul ca instanta de contencios administrativ se pronunta asupra legalitatii sau nelegalitatii actului in cauza si nu asupra caracterului eronat sau nu al raspunsului. in plus, este neclara si natura raspunderii juridice antrenate, sintagma folosita, aceea de 'se pedepseste' putand sa conduca la concluzia angajarii raspunderii penale.

8. Dispozitiile art. 7 alin. (9) din cadrul art. I pct. 9 prevad: 'Informatiile care privesc statutul judecatorilor si procurorilor, organizarea judiciara, organizarea si functionarea Consiliului Superior al Magistraturii (...) prin derogare de la prevederile art. 12 din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informatii de interes public (...) constituie informatii de interes public la care accesul liber este garantat'.

Prin Decizia nr. 45/2018, Curtea Constitutionala a aratat ca includerea informatiilor din procedurile judiciare in categoria informatiilor de interes public, 'prin modul generic de reglementare, fragilizeaza regimul de protectie acordat atat informatiilor/datelor clasificate/private, cat si unor categorii de persoane, drept care incalca prevederile constitutionale ale art. 1 alin. (3) privind statul de drept, art. 26 alin. (1) referitor la obligatia autoritatilor publice de a respecta si ocroti viata intima, familiala si privata si art. 49 cu referire la protectia minorilor'.

In urma punerii textului in acord cu aceasta decizie, Parlamentul a eliminat referirea la procedurile judiciare, iar prin Decizia nr. 252/2018, Curtea a retinut ca, atribuind aceasta calitate actelor administrative extrajudiciare, acestea vor trebui declasificate, avand in vedere referirea expresa la exceptarea de la art. 12 din Legea nr. 544/2001, care reglementeaza exceptiile de la categoria informatiilor de interes public. Asadar, critica la care Curtea Constitutionala a raspuns prin considerentele Deciziei nr. 252/2018 viza actele extrajudiciare. Cu toate acestea, observam ca in forma adoptata de legiuitor dupa punerea de acord a legii cu Decizia nr. 252/2018 a Curtii Constitutionale, in continuare informatiile care privesc statutul judecatorilor si procurorilor, prin exceptie de la art. 12 din Legea nr. 544/2001, reprezinta informatii de interes public. Or, printre exceptiile stabilite de Legea nr. 544/2001, art. 12 lit. b), d) si e) include si urmatoarele: informatiile privind deliberarile autoritatilor, precum si cele care privesc interesele economice si politice ale Romaniei, daca fac parte din categoria informatiilor clasificate, potrivit legii; informatiile cu privire la datele personale, potrivit legii; informatiile privind procedura in timpul anchetei penale sau disciplinare, daca se pericliteaza rezultatul anchetei, se dezvaluie surse confidentiale ori se pun in pericol viata, integritatea corporala, sanatatea unei persoane in urma anchetei efectuate sau in curs de desfasurare. Asadar, prin instituirea acestor exceptii in Legea accesului la informatii de interes public, legiuitorul a dat expresie si altor limite stabilite de Constitutie, nu doar celei prevazute in art. 31 alin. (3) conform carora 'Dreptul la informatie nu trebuie sa prejudicieze masurile de protectie a tinerilor sau securitatea nationala'. Exceptarea datelor personale de la regimul informatiilor de interes public reiese din necesitatea respectarii dreptului la viata intima, familiala si privata prevazut de art. 26 din Constitutie. De asemenea, exceptarea informatiilor privind procedura disciplinara, daca se pericliteaza rezultatul anchetei, este o expresie a respectarii principiului legalitatii, dar si o garantie pentru eficienta derularii anchetelor disciplinare.

Prin sfera larga pastrata de legiuitor si exceptarea tuturor informatiilor privind statutul judecatorilor si procurorilor, organizarea judiciara sau organizarea si functionarea Consiliului Superior al Magistraturii de la art. 12 din Legea nr. 544/2001 amintita, dispozitia art. I pct. 9 din legea trimisa la promulgare stabileste, implicit, ca datele personale care vizeaza judecatorii si procurorii devin informatii de interes public, ceea ce contravine altor dispozitii legale in vigoare si prevederilor constitutionale ale art. 26. Un prim exemplu in acest sens este oferit de datele din dosarul profesional al magistratilor (art. 5 alin. 3 din Legea nr. 303/2004), caz in care dispozitia mentionata din legea transmisa la promulgare vine intr-o contradictie cu art. 42 alin. (2) din legea in vigoare (nesupus modificarii), care arata ca: 'Datele continute in dosarul profesional sunt confidentiale, in conditiile prevazute de lege'. Un alt exemplu este reprezentat de dosarele candidatilor de la admiterea in magistratura (art. 15 alin. 5, in vigoare, din Legea nr. 303/2004), care, conform acestei dispozitii, devin publice. Asa cum a retinut chiar Curtea Constitutionala in Decizia nr. 45/2018, 'date cu caracter personal sunt orice informatii referitoare la o persoana fizica identificata sau identificabila; o persoana identificabila este acea persoana care poate fi identificata, direct sau indirect, in mod particular prin referire la un numar de identificare ori la unul sau la mai multi factori specifici identitatii sale fizice, fiziologice, psihice, economice, culturale sau sociale [a se vedea art. 3 lit. a) din Legea nr. 677/2001]. Astfel, date cu caracter personal sunt chiar si numele si prenumele persoanei'. De altfel, si raspunsurile scrise furnizate de un candidat in cadrul unui examen profesional sau observatiile examinatorului referitoare la aceste raspunsuri pot cuprinde date personale, asa cum a stabilit si Curtea Europeana de Justitie in Hotararea Peter Nowak c./Data Protection Commissioner, 20 decembrie 2017, (Cauza C-434/16).

Acelasi argument este valabil si pentru procedurile disciplinare care tin de organizarea si functionarea Consiliului Superior al Magistraturii. Astfel, informatiile care vizeaza verificarile efectuate de Inspectia Judiciara in conformitate cu prevederile Legii nr. 317/2004 vor deveni, potrivit legii a carei reexaminare se solicita, informatii de interes public, chiar daca se pericliteaza rezultatul anchetei disciplinare. Or, conform art. 73 alin. (5) din forma actuala a Legii nr. 317/2004: 'Actele, documentele sau orice alte informatii care se afla pe rolul Inspectiei Judiciare au caracter confidential, cu exceptia celor care constituie, potrivit legii, informatii de interes public', iar datorita exceptiei prevazute de art. 12 lit. e) din Legea nr. 544/2001, aceste informatii erau exceptate, tocmai cu scopul protejarii rezultatului anchetei disciplinare.

Fata de cele expuse mai sus, apreciem ca art. 7 alin. (9) aduce atingere rolului CSM, prevazut de art. 133 alin. (1) si art. 1 alin. (5) din Constitutia Romaniei, referitor la respectarea obligatorie a Constitutiei si a legilor, lasand fara efect anchetele disciplinare ale Inspectiei Judiciare.

9. In forma adoptata de Parlament, art. I pct. 23 din legea supusa reexaminarii reglementeaza, in cuprinsul dispozitiilor art. 18, doar partial, procedura disciplinara pentru auditorii de justitie, mentionandu-se in alin. (8) ca 'procedura de cercetare disciplinara si de aplicare a sanctiunilor disciplinare se stabileste prin Regulamentul Institutului National al Magistraturii'.

Dupa aceasta reglementare de principiu, urmeaza modificari ale art. 18, inserate in alin. (9) – (11), care vizeaza, doar in parte, modul de desfasurare a procedurii disciplinare, legiuitorul limitandu-se doar la a mentiona ca: '(9) Cercetarea disciplinara se suspenda atunci cand impotriva auditorului de justitie s-a dispus trimiterea in judecata pentru aceeasi fapta. (10) Organul de urmarire penala este obligat sa comunice, de indata, Institutului National al Magistraturii actul prin care s-a dispus trimiterea in judecata a auditorului de justitie. (11) Suspendarea cercetarii disciplinare se dispune de catre directorul Institutului National al Magistraturii si opereaza pana cand solutia pronuntata in cauza care a motivat suspendarea a devenit definitiva. Hotararea definitiva este comunicata de indata Institutului National al Magistraturii. Pe durata suspendarii cercetarii disciplinare, cursul prescriptiei raspunderii disciplinare este suspendat.'

Din analiza intregii abordari a legiuitorului cu privire la statutul auditorilor de justitie, se constata ca acesta a reglementat conditiile de admitere la Institutul National al Magistraturii, statutul, drepturile si obligatiile, incompatibilitatile si interdictiile, abaterile disciplinare, sanctiunile aplicabile auditorilor de justitie, fara ca procedura disciplinara sa fie reglementata in mod complet prin acelasi act normativ sau printr-un act normativ cu aceeasi forta juridica, ceea ce ar impune o reanalizare a intregii reglementari in materie si completarea in mod corespunzator a acesteia. in plus, instituirea unei rezerve a legiuitorului in privinta modului de desfasurare a procedurii disciplinare impotriva auditorilor de justitie – mentionand ca procedura de cercetare disciplinara si de aplicare a sanctiunilor disciplinare se stabileste prin regulament al Institutului National al Magistraturii, pentru ca apoi sa reglementeze prin lege unele aspecte ale acestei proceduri disciplinare – incalca prevederile constitutionale cuprinse in art. 1 alin. (5) din Constitutie referitoare la principiul legalitatii, in dimensiunea sa referitoare la calitatea legii.

10. Art. I pct. 30 modifica art. 21 din Legea nr. 303/2004, care reglementeaza criteriile de repartizare a judecatorilor si procurorilor stagiari, dupa promovarea examenului de capacitate, in alin. (3) prevazandu-se 'in circumscriptiile instantelor si parchetelor unde o minoritate nationala are o pondere de cel putin 50% din numarul locuitorilor, la medii egale, au prioritate candidatii cunoscatori ai limbii acelei minoritati'.

In primul rand, acest text de lege prezinta dificultati majore de aplicare, intrucat legea nu prevede procedura prin care se stabileste care este candidatul care cunoaste mai bine limba acelei minoritati, cum este verificat sau ce se intampla daca sunt doi astfel de candidati. Nu este clar daca aceasta procedura presupune infiintarea unei comisii sau cine stabileste acest aspect si nici modul de functionare si verificare concreta a acestei conditii. Aceasta reglementare lacunara lipseste norma de claritate si precizie, contrar exigentelor de calitate a legii prevazute de art. 1 alin. (5) din Constitutie, astfel cum acestea au fost dezvoltate in jurisprudenta Curtii Constitutionale.

In al doilea rand, apreciem ca aceasta conditie – de cunoastere a unei limbi a unei minoritati nationale – nu reprezinta o conditie de promovare a examenului de capacitate, pentru a fi avuta in vedere de catre candidat si pentru a si-o insusi. Astfel, nefiind o conditie prealabila si nederivand din prestatia sa curenta, profesionala, candidatului judecator sau procuror nu ii poate fi opusa ori impusa in exercitarea unui drept castigat prin examen. Egalitatea in fata legii in acele circumscriptii in care 'minoritatea' are o pondere de 50% si in care criteriile obiective dispar, este inlocuita cu un alt criteriu bazat pe 'cunoasterea' limbii minoritatii respective.

In plus, potrivit principiului constitutional inscris in art. 128 alin. (1), 'procedura judiciara se desfasoara in limba romana', iar potrivit alin. (2), cetatenii romani apartinand minoritatilor nationale au dreptul sa se exprime in limba materna in fata instantelor de judecata, in conditiile legii organice. De asemenea, potrivit dispozitiilor art. 13 din Constitutie, 'in Romania, limba oficiala este limba romana'. Caracterul oficial al limbii romane instituie obligativitatea utilizarii acesteia in raporturile cetatenilor cu autoritatile statului, in aceasta limba fiind redactate si aduse la cunostinta publica toate actele oficiale ale statului roman. Consacrarea constitutionala a caracterului oficial al limbii romane trebuie coroborata cu dispozitiile art. 32 din Legea fundamentala referitoare la dreptul minoritatilor nationale de a invata in limba lor materna si de a fi instruite in aceasta limba si cu prevederile art. 128 din Constitutie care reglementeaza dreptul minoritatilor de a utiliza limba materna in justitie.

Totodata, in dreptul procesual penal roman se aplica deja Directiva 2010/64 UE a Parlamentului European si a Consiliului din 20 octombrie 2010 privind dreptul la interpretare si traducere in cadrul procedurilor penale, ce a fost transpusa prin dispozitiile art. 12 din Codul de procedura penala, potrivit carora '(1) Limba oficiala in procesul penal este limba romana. (2) Cetatenii romani apartinand minoritatilor nationale au dreptul sa se exprime in limba materna in fata instantelor de judecata, actele procedurale intocmindu-se in limba romana. (3) Partilor şi subiectilor procesuali care nu vorbesc sau nu inteleg limba romana ori nu se pot exprima li se asigura, in mod gratuit, posibilitatea de a lua cunostinta de piesele dosarului, de a vorbi, precum şi de a pune concluzii in instanta, prin interpret. in cazurile in care asistenta juridica este obligatorie, suspectului sau inculpatului i se asigura in mod gratuit posibilitatea de a comunica, prin interpret, cu avocatul in vederea pregatirii audierii, a introducerii unei cai de atac sau a oricarei alte cereri ce tine de solutionarea cauzei. (4) in cadrul procedurilor judiciare se folosesc interpreti autorizati, potrivit legii. Sunt inclusi in categoria interpretilor şi traducatorii autorizati, potrivit legii.'

Modalitatea de audiere prin interpret este reglementata strict in dispozitiile art. 105 din Codul de procedura penala, care prevad ca '(1) Ori de cate ori persoana audiata nu intelege, nu vorbeste sau nu se exprima bine in limba romana, audierea se face prin interpret. Interpretul poate fi desemnat de organele judiciare sau ales de parti ori persoana vatamata, dintre interpretii autorizati, potrivit legii. (2) in mod exceptional, in situatia in care se impune luarea urgenta a unei masuri procesuale sau daca nu se poate asigura un interpret autorizat, audierea poate avea loc in prezenta oricarei persoane care poate comunica cu cel ascultat, organul judiciar avand insa obligatia de a relua audierea prin interpret imediat ce aceasta este posibila (...)'.

Astfel, ascultarea oricarei persoane care nu intelege bine, nu vorbeste ori nu se poate exprima in limba romana trebuie realizata prin intermediul serviciilor unui interpret autorizat, nu realizata ad-hoc de catre o alta persoana neautorizata de Ministerul Justitiei in acest scop, iar in cazul in care situatii exceptionale impun acest lucru, legea reglementeaza obligativitatea pentru organul judiciar de a relua procedura in prezenta unui interpret autorizat.

Mai mult, cu referire la conditia cunoasterii limbii minoritatilor nationale de catre judecatorul/procurorul ce urmeaza sa fie repartizat, nu exista vreo dispozitie legala care sa permita judecatorilor unei instante sa efectueze ei insisi traducerile in limba romana, echivaland cu un cumul al calitatii de judecator cu cea de traducator/interpret autorizat.

Acceptand si chiar reglementand in legea organica posibilitatea ca judecatorul/procurorul, cunoscator al limbii minoritatilor nationale, sa efectueze el insusi traducerile in limba romana, pentru intocmirea actelor procesuale si procedurale in limba romana, s-ar ajunge la ignorarea incompatibilitatii constitutionale instituita de art. 125 alin. (3) din Legea fundamentala.

Ca atare, prin introducerea acestei cerinte privind cunoasterea limbii minoritatilor nationale drept criteriu pentru repartizarea in functia de judecator sau procuror se recunoaste, indirect, dreptul magistratului de a utiliza o alta limba decat cea romana in cursul procedurilor judiciare, drept recunoscut si consacrat doar in favoarea cetatenilor romani apartinand minoritatilor nationale – care au dreptul sa se exprime in limba materna in fata instantelor de judecata, dar in conditiile legii organice – aspect ce contravine art. 128 alin. (1) din Constitutia Romaniei.

Cu alte cuvinte, judecatorul/procurorul nu are obligatia de a cunoaste limba minoritatilor nationale, ci pe aceea de a asigura cetatenilor romani apartinand minoritatilor nationale dreptul de a se exprima in limba materna, urmata in mod firesc de folosirea serviciilor unor interpreti/traducatori autorizati.

Realizarea traducerilor chiar de catre judecator ar echivala şi cu incalcarea dispozitiilor art. 125 alin. (3) din Constitutie referitoare la incompatibilitatile judecatorilor. Posibilitatea ca un judecator/procuror sa poata beneficia de o prioritate in alegerea postului, doar in considerarea unor 'pretinse' cunostinte lingvistice suplimentare, care sa ii asigure posibilitatea de a comunica cu partile in alta limba decat cea romana, incalca art. 128 alin. (1) si (2) din Constitutie.

Totodata, o astfel de activitate desfasurata de un judecator/procuror cunoscator al limbii minoritatii nationale, temei al prioritatii sale la repartizare, ar crea premisele ca acesta sa fie pus ulterior in situatia de a efectua unele traduceri in limba romana, ceea ce nu se poate realiza decat dupa depunerea juramantului, cu riscul de a pune in discutie o eventuala incidenta a infractiunii de marturie mincinoasa. Astfel, art. 273 din Codul penal incrimineaza fapta martorului care, intr-o cauza penala, civila sau in orice alta procedura in care se asculta martori, face afirmatii mincinoase ori nu spune tot ce stie in legatura cu faptele sau imprejurarile esentiale cu privire la care este intrebat, fiind prevazut la alin. (2) lit. c) ca se pedepseste si marturia mincinoasa savarsita (...) de un interpret.

11. La art. I pct. 37 din legea supusa reexaminarii, alin. (1) al art. 26 din Legea nr. 303/2004 prevede: 'Examenul de capacitate consta in sustinerea unei probe scrise si a unei probe orale, respectiv evaluarea mapei de stagiu, fiecare avand ponderi egale in media finala'.

Asadar, examenul de capacitate primeste o noua componenta, care vizeaza evaluarea mapei de stagiu. Conform noilor prevederi, stagiul este de doi ani, astfel incat 50% din nota examenului de capacitate va fi data de evaluarea facuta de conducatorul instantei sau parchetului la care judecatorul sau procurorul stagiar a activat. in aceste conditii, in absenta unor criterii clare stabilite chiar in legea care reglementeaza statutul judecatorilor si procurorilor, creste riscul aparitiei unor elemente subiective in evaluarea magistratilor la examenul de capacitate.

Apreciem ca pentru asigurarea unui proces cat mai obiectiv de promovare a examenului de capacitate, se impune reanalizarea acestor dispozitii de catre Parlamentul Romaniei, dat fiind faptul ca, in prezent, modalitatea de desfasurare a examenului de capacitate pentru judecatorii si procurorii stagiari consta in verificarea cunostintelor teoretice si practice prin probe scrise si orale.

12. Art. I pct. 48 din legea supusa reexaminarii introduce un nou articol, 331, in cuprinsul Legii nr. 303/2004 cu urmatorul continut: 'Persoanele care au ocupat minimum 10 ani functia de judecator sau procuror si magistrat-asistent, care nu au fost sanctionate disciplinar, au avut numai calificativul foarte bine la toate evaluarile si si-au incetat activitatea din motive neimputabile, pot fi numite, fara concurs sau examen, in functiile vacante de judecator sau procuror, la instante sau parchete de acelasi grad cu cele unde au functionat sau la instante ori parchete de grad inferior.'

in opinia noastra, aceasta dispozitie reglementeaza practic un nou mod de numire in magistratura, cu respectarea celor patru conditii enuntate.

Apreciem ca reglementarea este una incompleta si imprecisa, deoarece nu este stabilita in mod corespunzator procedura aferenta unei asemenea numiri, aspect in masura sa creeze premise pentru interpretari diferite si aplicare neunitara.

In acest sens, Curtea Constitutionala a retinut: 'O functie publica prevazuta prin Constitutie, precum cea de judecator/procuror, presupune reglementarea unui statut bine definit, fara elemente de subiectivitate si arbitrariu. Un asemenea statut se caracterizeaza prin reglementarea riguroasa a carierei, a drepturilor si indatoririlor, a raspunderii judecatorilor/procurorilor, toate avand ca finalitate exercitarea in conditii optime a functiei publice. Mai mult, o functie publica este instituita tocmai pentru a fi exercitata constant si continuu'. (Decizia nr. 45/2018 par. 183). in plus, in perioada petrecuta de la incetarea activitatii din motive neimputabile si momentul in care respectiva persoana ar reveni in functia de judecator, procuror sau magistrat asistent, respectivei persoane nu i se aplica dispozitiile privind interdictiile si incompatibilitatile, iar revenirea sa in randurile judecatorilor/procurorilor activi, ar produce o fragilizare a sistemului judiciar. in acest sens s-a pronuntat si Curtea Constitutionala in Decizia nr. 45/2018, paragrafele 185 - 186, aratand ca, in cazul revenirii judecatorilor sau procurorilor in urma unei suspendari voluntare, 'independenta si impartialitatea pot fi afectate in mod iremediabil de natura activitatilor pe care acesta le-a desfasurat in perioada antereferita si de reputatia astfel dobandita, imprimandu-se asupra sistemului judiciar imaginea functiilor/activitatilor pe care judecatorul/procurorul le-a exercitat'.

Prin aceste propuneri se nesocotesc si actele internationale care consacra principiile fundamentale privind independenta judecatorilor – importanta selectiei, pregatirii si a conduitei profesionale a acestora, respectiv a standardelor obiective ce se impun a fi respectate atat la intrarea in profesia de magistrat, cat si la instituirea modalitatilor de promovare. Potrivit Principiilor Fundamentale privind Independenta Judecatorilor, adoptate de Congresul al VII-lea al Natiunilor Unite, aprobate prin rezolutiile Adunarii Generale a Organizatiei Natiunilor Unite nr. 40/32 din 29 noiembrie 1985 si 40/146 din 13 decembrie 1985, 'cei selectati pentru functiile de judecator vor fi persoane integre si competente, avand pregatire adecvata sau calificare juridica. Orice metoda de selectie si de promovare a judecatorilor/procurorilor va fi elaborata astfel incat sa nu permita numirile pe motive necorespunzatoare' (pct. 10); de asemenea, se prevede ca 'promovarea judecatorilor, oriunde exista un astfel de sistem, trebuie sa aiba la baza factori obiectivi, in special calificarea profesionala, integritatea si experienta.' (pct. 13).

Asadar, fara nicio limitare cu privire la activitatile pe care judecatorul, procurorul sau magistratul asistent le poate desfasura intre momentul incetarii activitatii si momentul revenirii in randul personalului activ (activitati economice, politice sau de alta natura) caruia, din punct de vedere normativ, ii sunt interzise tocmai prin statutul functiei sale, forma articolului 331aduce atingere infaptuirii justitiei si fragilizeaza sistemul judiciar, afectand statutul judecatorilor si procurorilor si chiar infaptuirea justitiei, contrar articolelor art. 124, art. 125 alin. (3), art. 132 alin. (1) si (2) din Constitutie.

13. Art. I pct. 49 modifica art. 35 din Legea nr. 303/2004. Potrivit alin. (1) al art. 35, 'Formarea profesionala continua a judecatorilor si procurorilor constituie garantia independentei si impartialitatii in exercitarea functiei. Formarea initiala si continua este un drept si o indatorire pentru judecator'.

in raport cu continutul tezei a II-a a art. 35, consideram ca nu exista o ratiune pentru care formarea initiala si continua sa reprezinte un drept si o indatorire doar pentru judecator, nu si pentru procuror. in egala masura, legea reglementeaza formarea initiala pentru viitorii magistrati, indiferent daca sunt judecatori sau procurori, iar alin. (1) face referire la formarea profesionala continua a judecatorilor si procurorilor.

De altfel, dispozitiile art. 35 teza a II-a vin in contradictie si cu art. 36 din Legea nr. 303/2004, in vigoare si nemodificat prin legea supusa reexaminarii, care instituie responsabilitatea pentru formarea profesionala continua in sarcina 'fiecarui judecator si procuror, prin pregatire individuala'.

14. Art. I pct. 53 din legea supusa reexaminarii modifica art. 39 din Legea  nr. 303/2004.

a) Art. 39 alin. (1) in forma modificata reglementeaza modalitatea de realizare a evaluarii periodice privind calitatea activitatii, eficienta, integritatea si obligatia de formare profesionala continua pentru judecatori si procurori, iar in cazul celor numiti in functii de conducere, si modul de indeplinire a atributiilor manageriale. Acest text de lege instituie perioadele de realizare a evaluarii activitatii profesionale a judecatorilor si procurorilor, in mod distinct, in raport cu vechimea in functia de judecator, respectiv de procuror, dupa cum urmeaza: a) o data la 2 ani, pentru judecatorii si procurorii cu o vechime intre un an si 5 ani; b) o data la 3 ani, pentru judecatorii si procurorii cu o vechime intre 5 si 10 ani; c) o data la 4 ani, pentru judecatorii si procurorii cu o vechime intre 10 si 15 ani; d) o data la 5 ani, pentru judecatorii si procurorii cu o vechime mai mare de 15 ani.

Aceasta reglementare vine in contradictie cu prevederea cuprinsa in art. 40 alin. (1) lit. g) si alin. (2) lit. h) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii – in noua forma adoptata de Parlament – care prevede evaluarea 'anuala' a judecatorilor si procurorilor. Prin reglementarea diferita si chiar contradictorie, in cuprinsul a doua dintre actele normative referitoare la justitie, a termenelor pentru realizarea aceleiasi proceduri de evaluare a activitatii profesionale a judecatorilor si procurorilor se incalca art. 1 alin. (5) din Constitutie, ce impune adoptarea unor reglementari clare, precise si neechivoce. Chiar daca dispozitiile Legii de modificare si completare a Legii nr. 317/2004 nu sunt inca in vigoare, Curtea Constitutionala a aratat prin Decizia nr. 251/2018, par. 107, faptul ca astfel de corelari reflecta 'o viziune legislativa coerenta, apta sa asigure functionalitatea autoritatii judecatoresti, in ansamblul sau, sub toate aspectele si in toate componentele sale' si 'corelarea acelor dispozitii declarate neconstitutionale, cuprinse in aceste legi si care se afla indisolubil legate intre ele prin prisma normelor de trimitere sau chiar a reglementarii aceleiasi solutii juridice de principiu reprezinta (...) o obligatie ce revine legiuitorului in cadrul procesului de reexaminare a acestor legi'.

b) Potrivit art. 39 alin. (5): 'Pentru judecatorii si tribunale si, respectiv, pentru parchetele de pe langa acestea, comisiile prevazute la alin. (4) se constituie prin hotarare a colegiului de conducere al curtii de apel sau al parchetului de pe langa aceasta. Pentru curtile de apel si pentru parchetele de pe langa acestea, comisiile de evaluare se constituie prin hotarare a colegiului de conducere al Inaltei Curti de Casatie si Justitie (...).'

Se poate observa ca, in ceea ce priveste teza a II-a a art. 39 alin. (5), legiuitorul a statuat ca pentru evaluarea parchetelor de pe langa curtile de apel, comisiile de evaluare se constituie prin hotarare a colegiului de conducere al inaltei Curti de Casatie si Justitie. Aceasta ipoteza normativa nu corespunde intentiei declarate a legiuitorului de a separa complet carierele judecatorilor de cele ale procurorilor (art. I pct. 1 din legea supusa reexaminarii). in conditiile in care, din reglementarea mentionata, rezulta ca inalta Curte de Casatie si Justitie, prin colegiul sau de conducere, dispune asupra constituirii comisiilor de evaluare a activitatii profesionale a procurorilor de la parchetele de pe langa curtile de apel, in acest mod activitatea judecatorilor de la instanta suprema va interfera, fara nici o indoiala, in activitatea procurorilor ce urmeaza a fi evaluati.

Reamintim ca la art. 1 pct. 1 din legea supusa reexaminarii, noul alin. (2) al art. 1 din Legea nr. 303/2004 prevede: 'Cariera judecatorului este separata de cariera procurorului, judecatorii neputand interfera in cariera procurorilor si nici procurorii in cea a judecatorilor.' in Decizia nr. 252/2018, par. 134, Curtea Constitutionala a aratat, spre exemplu, ca prin organizarea concursului de promovare in functia de judecator la inalta Curte de Casatie si Justitie de catre Sectia de judecatori a Consiliului Superior al Magistraturii, si nu de Consiliul Superior al Magistraturii, se pune in aplicare principiul consacrat la art. I pct. 1, mai sus citat. Asadar, instanta constitutionala a ridicat la rang de principiu norma cuprinsa in noul alin. (2) al art. 1 din Legea nr. 303/2004, cu care teza a II-a a art. 39 alin. (5) vine in vadita contradictie.

c) Art. 39 alin. (6) se modifica astfel: 'Regulamentul privind evaluarea activitatii profesionale a judecatorilor si procurorilor se aproba prin hotarare de fiecare din sectiile corespunzatoare ale Consiliului Superior al Magistraturii'. Transferul competentei de stabilire a regulamentului privind evaluarea activitatii profesionale de la Plenul Consiliului Superior al Magistraturii la sectiile acestuia reprezinta o incalcare a rolului dat de Legea fundamentala organismului colegial, reprezentat de Consiliul Superior al Magistraturii. Singura atributie data in mod separat sectiilor de catre constituant este cea in materie disciplinara, orice alte atributii, precum cele de stabilire a regulamentelor de evaluare a activitatii profesionale a judecatorilor si procurorilor, fiind de competenta Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.

Referitor la evaluarea profesionala, Comisia de la Venetia a retinut ca 'Evaluarile periodice ale performantelor unui judecator sunt instrumente importante pentru ca judecatorul sa-si imbunatateasca activitatea si pot, de asemenea, sa serveasca drept baza pentru promovare. Este important ca evaluarea sa fie in primul rand calitativa si sa se concentreze asupra competentelor profesionale, personale si sociale ale judecatorului. Nu ar trebui sa existe nicio evaluare pe baza continutului deciziilor si solutiilor, nici tinand seama de criterii cantitative cum ar fi numarul de achitari sau casari, care ar trebui evitate ca baza standard pentru evaluare' (CDL-AD (2011) 012, Aviz comun al Comisiei de la Venetia si OSCE/Biroul pentru Institutii Democratice si Drepturile Omului referitor la legea constitutionala privind sistemul judiciar si statutul judecatorilor din Kazahstan, par. 55).

Evaluarea profesionala a magistratilor constituie un element care tine in mod direct de statutul acestora, de aceea, aspectele care privesc aceasta evaluare trebuie sa fie realizate printr-o norma de rangul legii. in acest sens, in Decizia nr. 637/2015, Curtea Constitutionala a aratat, in cazul statutului politistilor, ca stabilirea printr-o norma infralegala a unor elemente esentiale in materia evaluarii, precum: stabilirea reprezentantilor institutiei angajatoare care efectueaza evaluarea, precizarea criteriilor de evaluare a activitatii si conduitei politistului, comunicarea rezultatului evaluarii si posibilitatea de contestare a acestuia nu sunt reglementate prin lege, ci prin ordin al ministrului de interne, incalca art. 73 alin. (3) lit. j) si art. 1 alin. (4) din Legea fundamentala.

15. Art. I pct. 54 din legea supusa reexaminarii modifica art. 40 alin. (4) din Legea nr. 303/2004 astfel: '(4) Hotararile sectiilor pot fi atacate cu recurs, la sectia de contencios administrativ si fiscal a curtii de apel, in termen de 15 zile de la comunicare, fara parcurgerea procedurii prealabile. Hotararea curtii de apel este definitiva'.

In Decizia nr. 45/2018, Curtea Constitutionala a aratat ca legiuitorul s-a plasat in marja sa de apreciere in stabilirea competentei curtii de apel, chiar daca in materie disciplinara competenta apartine inaltei Curti de Casatie si Justitie si a mentionat, de asemenea, ca in acest caz, recursul este o cale devolutiva de atac, nu o cale extraordinara. Cu toate acestea, in reglementarea anterioara, hotararile sectiilor puteau fi atacate la Plenul Consiliului Superior al Magistraturii.

Avand in vedere faptul ca hotararile sectiilor nu mai sunt supuse niciunui control al Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, dispozitia in discutie aduce atingere rolului constitutional al CSM, determinand si inaplicabilitatea art. 133 alin. (7) din Constitutie, care prevede ca hotararile Consiliului Superior al Magistraturii sunt definitive si irevocabile, singura exceptie fiind cea a hotararilor date in materie disciplinara. Asadar, noua prevedere introduce o procedura derogatorie de la procedurile reglementate de catre legiuitorul constituant prin raportare la rolul Consiliului Superior al Magistraturii, fiind contrara art. 133 alin. (1) si (7) din Constitutie.

16. Art. I pct. 61 din legea supusa reexaminarii introduce trei noi articole dupa art. 46 din Legea nr. 303/2004, care reglementeaza aspecte referitoare la promovarea judecatorilor si procurorilor. Art. 463, nou introdus, are urmatorul cuprins: '(1) Concursul de promovare efectiva consta in sustinerea unei probe avand ca obiect evaluarea activitatii si conduitei candidatilor din ultimii 3 ani. (2) Procedura de organizare si desfasurare a concursului, inclusiv comisiile de concurs si constituirea acestora, aspectele supuse verificarii in cadrul probei prevazute la alin. (1) si modalitatea de stabilire si contestare a rezultatelor, se stabilesc prin Regulamentul prevazut la art. 46 alin. (3). (3) Dispozitiile art. 21 alin. (3) se aplica in mod corespunzator. '

Fata de forma aflata in vigoare se introduce o noua etapa a promovarii in functie, cea reprezentata de promovarea efectiva realizata printr-o proba constand in evaluarea activitatii si conduitei candidatilor in ultimii 3 ani. Formularea generala prin folosirea sintagmei 'evaluarea activitatii si conduitei', fara precizarea altor elemente in textul legii, ridica riscul introducerii unor elemente subiective in aceasta noua etapa. Astfel, chiar daca procedura de organizare si desfasurare a concursului, comisiile de concurs si constituirea acestora, aspectele supuse verificarii sau modalitatea de stabilire si contestare a rezultatelor sunt stabilite prin Regulamentul privind organizarea si desfasurarea concursului de promovare a judecatorilor si procurorilor adoptat de Consiliul Superior al Magistraturii, textul legii nu prevede si un set de criterii clare, obiective, care sa puna accent pe calitatile, competentele  si meritele reale ale magistratilor care participa la concursul de promovare. Acest lucru ar putea lasa mult spatiu pentru influente exterioare in deciziile privind cariera magistratilor, cu un potential impact negativ asupra neutralitatii si integritatii sistemului judiciar.

In consecinta, apreciem necesara reevaluarea de catre Parlament a dispozitiilor art. I pct. 61 in sensul stabilirii unor criterii clare, obiective pentru evaluarea 'activitatii si conduitei candidatilor din ultimii 3 ani' si eliminarea oricaror elemente susceptibile sa lase loc influentelor in promovarea magistratilor, aspect deosebit de important pentru neutralitatea sistemului judiciar.

17. Art. I pct. 75 din legea reexaminata modifica dispozitiile art. 51, in sensul ca, dupa alineatul (7) se introduc trei noi alineate, alin. (8) – (10) in Legea nr. 303/2004, care prevad: '(8) Pana la finalizarea procedurii de revocare din functiile de conducere prevazute la alin. (2) si (7), Sectia pentru judecatori, respectiv Sectia pentru procurori a Consiliul Superior al Magistraturii, dupa caz, poate dispune suspendarea judecatorului sau procurorului din functia de conducere. (9) Hotararea se motiveaza in termen de 5 zile de la pronuntare si poate fi atacata cu contestatie la inalta Curte de Casatie si Justitie – Sectia de contencios administrativ si fiscal, in termen de 5 zile de la comunicare, fara indeplinirea procedurii prealabile. (10) Pana la solutionarea contestatiei, instanta poate dispune, la cerere, suspendarea executarii hotararii de suspendare.'

Dupa cum se poate observa, la alin. (9) si (10), legiuitorul a reglementat momentele procesuale ale pronuntarii, redactarii si atacarii hotararii pronuntate de sectiile Consiliului Superior al Magistraturii, fara insa a reglementa procedura prealabila pronuntarii hotararii. Astfel, legiuitorul nu prevede cine are initiativa suspendarii judecatorului sau procurorului din functia de conducere. Lipsa acestei reglementari poate conduce la necesitatea adoptarii unor completari ulterioare, intrucat se impune a fi reglementata modalitatea de sesizare a sectiilor Consiliului Superior al Magistraturii pentru a dispune suspendarea din functia de conducere a judecatorului sau procurorului, pana la finalizarea procedurii de revocare din functiile de conducere (modalitatile posibile de sesizare sunt multiple: spre exemplu, sesizarea din oficiu a sectiei corespunzatoare a Consiliului Superior al Magistraturii; solicitarea adunarii generale a judecatorilor/procurorilor din cadrul instantei/parchetului; solicitarea presedintelui instantei/a conducatorului parchetului; solicitarea inspectorilor judiciari, ca urmare a verificarilor efectuate privind eficienta manageriala a persoanelor care exercita functii de conducere etc.).

Se constata astfel ca dispozitia legala mentionata nu este completa si precisa, contravenind prevederilor art. 1 alin. (5) din Constitutie.

18. Art. I pct. 79 din legea supusa reexaminarii a eliminat concursul constand in proba scrisa pentru promovarea in functia de judecator la inalta Curte de Casatie si Justitie.

Prin interventia legislativa asupra art. 521 alin.(2) lit. c), respectiv prin eliminarea 'probei scrise, cu caracter practic' si mentinerea doar a unei probe a interviului – art. 521 alin. (2) lit. b) – in vederea promovarii in functia de judecator la inalta Curte de Casatie si Justitie, legiuitorul a eliminat o garantie a derularii unui concurs intr-un mod cat mai obiectiv, care sa asigure promovarea la instanta suprema a judecatorilor cu un inalt nivel de pregatire profesionala. Prin mentinerea doar a probei interviului pentru candidati se relativizeaza standardele profesionale, cu efect asupra calitatii activitatii judecatorilor instantei supreme, este sporita doza de subiectivism si, in acelasi timp, se creeaza discriminari intre promovarile in functii de executie la celelalte instante si cele la inalta Curte de Casatie si Justitie.

Pe de alta parte, obiectul interviului, astfel cum e prevazut in art. 524 alin. (1), este identic cu cel al verificarilor efectuate de catre Inspectia Judiciara in procedura prevazuta de Regulamentul privind promovarea in functiile de judecator la inalta Curte de Casatie si Justitie. Cu alte cuvinte, toate datele care formeaza obiect al interviului se regasesc in Raportul intocmit de catre inspectorii judiciari cu ocazia verificarilor ce au tocmai acest obiect: 'integritatea candidatilor si modul in care candidatii se raporteaza la valori precum independenta justitiei si impartialitatea judecatorilor, motivatia si competentele 'umane si sociale ale acestora'.

Inechitatea in reglementarea procedurilor de promovare la instantele superioare este cu atat mai evidenta cu cat gradul de exigenta profesionala trebuie sa fie direct proportional cu ierarhia instantelor de judecata in sistemul judiciar roman, fiind imperios necesar ca la instanta suprema sa isi desfasoare activitatea judecatori care au dovedit ca detin cunostinte teoretice si practice temeinice in specializarea pentru care candideaza.

Mentionam ca, potrivit reglementarii in vigoare, concursul de promovare in functia de judecator la inalta Curte de Casatie si Justitie se organizeaza pe baza unor criterii obiective de apreciere a performantelor profesionale ale judecatorilor, motiv pentru care apreciem ca este necesara revenirea la forma aflata in vigoare, una care reglementeaza o garantie suplimentara a unor concursuri derulate cu obiectivitate.

19. Art. I pct. 104 din legea supusa reexaminarii modifica dispozitiile art. 62 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 303/2004, in sensul ca 'Judecatorul sau procurorul este suspendat din functie (...) a) cand a fost trimis in judecata pentru savarsirea unei infractiuni, dupa confirmarea judecatorului de camera preliminara'. Fata de forma aflata in vigoare, este introdusa conditia confirmarii judecatorului de camera preliminara.

a) in jurisprudenta sa, Curtea Constitutionala a aratat: '(...) suspendarea functionarului public din functia publica pe care o detine, in cazul in care s-a dispus trimiterea in judecata a acestuia, reprezinta o masura administrativa care are ca finalitate protejarea autoritatii sau a institutiei publice fata de pericolul continuarii activitatii ilicite si al extinderii consecintelor periculoase ale faptei penale savarsite de catre functionarul public' (Decizia nr. 32/2018). in aceeasi decizie, Curtea a aratat ca aceasta sanctiune este instituita de legiuitor si in privinta altor categorii socio-profesionale, si anume: Presedintele Romaniei, membrii Guvernului, persoanele angajate potrivit Codului muncii,  judecatorii Curtii Constitutionale, membrii Curtii de Conturi, magistratii-asistenti, Avocatul Poporului si adjunctii sai, personalul auxiliar de specialitate al instantelor judecatoresti si al parchetelor de pe langa acestea, etc. Asadar, in cazul tuturor acestor categorii profesionale, suspendarea opereaza de drept, fara a fi necesara o confirmare din partea judecatorului de camera preliminara. Acest lucru este explicat prin scopul unei astfel de sanctiuni: apararea interesului public, prin suspendarea din functie a unei persoane acuzate de comiterea unei infractiuni de serviciu si astfel, prin prevenirea comiterii altor posibile acte similare sau consecinte ale unor asemenea acte.

Conceptul 'statul de drept', consacrat de art. 1 alin. (3) din Constitutie, presupune, pe de o parte, capacitatea statului de a asigura cetatenilor servicii publice de calitate si de a crea mijloacele pentru a spori increderea acestora in institutiile si autoritatile publice. Aceasta presupune obligatia statului de a impune standarde etice si profesionale, in special celor chemati sa indeplineasca activitati ori servicii de interes public si, cu atat mai mult, celor care infaptuiesc acte de autoritate publica, adica pentru acei agenti publici sau privati care sunt investiti si au abilitarea de a invoca autoritatea statului in indeplinirea anumitor acte sau sarcini. Statul este dator sa creeze toate premisele – iar cadrul legislativ este una dintre acestea – pentru exercitarea functiilor sale de catre profesionisti care indeplinesc criterii profesionale si de probitate morala (Decizia nr. 582/2016).

Or, in situatia de fata, prin modificarea art. 62 alin. 1) lit. a) se creeaza o situatie privilegiata pentru judecatori si procurori, in conditiile in care ei sunt cei dintai chemati sa aplice legea si sa vegheze la respectarea ei. Asa cum a retinut si Curtea Constitutionala in Decizia nr. 32/2018, paragrafele 60-61, toate categoriile socio-profesionale amintite exercita atributii de autoritate publica, iar introducerea unui dublu standard in materia suspendarii raporturilor de munca ca urmare a desfasurarii unor proceduri judiciare apare ca un demers arbitrar, fara nicio justificare rationala, obiectiva si rezonabila.

Pentru aceste considerente, modificarea operata stabileste un privilegiu pentru judecatori si procurori, care, spre deosebire de celelalte categorii de persoane ce exercita atributii de autoritate publica, sunt suspendati numai dupa confirmarea judecatorului de camera preliminara, aspect ce contravine art. 16 alin. (1) din Constitutie.

Importanta unei suspendari imediate a magistratilor trimisi in judecata a fost subliniata si de Comisia Europeana in Raportul privind progresele inregistrate de Romania in cadrul Mecanismului de Cooperare si Verificare din luna iulie 2012. La acel moment, Comisia Europeana arata ca 'in multe state membre, ar exista asteptarea ca persoanele care ocupa pozitii de autoritate publica sa accepte ca trebuie sa se retraga din functie, daca acest lucru este necesar, pentru a proteja reputatia organismului public in cauza. Faptul ca judecatori criticati sever de opinia publica si-au continuat activitatea pe parcursul desfasurarii anchetelor a adus atingere reputatiei instantelor. Ar trebui instituite norme clare, cum ar fi suspendarea imediata a magistratilor care sunt anchetati pentru infractiuni grave precum coruptia la nivel inalt, pentru a proteja atat magistratii respectivi, cat si sistemul judiciar in ansamblu'.

b) in plus, posibilitatea lasata judecatorilor si procurorilor trimisi in judecata de a continua sa isi exercite prerogativele intre momentul trimiterii in judecata si momentul confirmarii judecatorului de camera preliminara, cu toate drepturile si responsabilitatile pe care exercitiul autoritatii de stat le implica, in conditiile in care s-ar afecta activitatea si imaginea publica a autoritatii, contravine principiului statului de drept si principiului suprematiei Constitutiei si a obligativitatii respectarii legilor, consacrate de art. 1 alin. (3) si (5) din Legea fundamentala si, totodata, vulnerabilizeaza increderea cetatenilor in autoritatile statului, afectand deopotriva independenta judecatorilor si statutul procurorilor, prevazute de art. 124 alin. (4) si art. 132 alin. (1) din Legea fundamentala.

c) Totodata, trebuie mentionat ca, in raport cu modificarile preconizate la Codul de procedura penala prin care se elimina institutia judecatorului de camera preliminara, acest text de lege va trebui modificat de indata, dupa intrarea in vigoare a Noului Cod de procedura penala, daca, in aceasta faza a reexaminarii, nu se realizeaza o uniformizare a intentiei legiuitorului privind institutiile fundamentale, care sa permita o viziune unitara asupra regulilor procesual penale si asupra statutului judecatorilor si procurorilor.

20. Art. I. pct. 107 din legea supusa reexaminarii modifica art. 62 alin. (11) din Legea nr. 303/2004, astfel: 'Judecatorul sau procurorul poate fi suspendat din functie si in cazul in care a fost trimis in judecata pentru o infractiune, daca se apreciaza, in raport de circumstantele cauzei, ca se aduce atingere prestigiului profesiei. in situatia in care s-a apreciat ca judecatorul sau procurorul poate fi mentinut in functie, acestuia i se poate interzice provizoriu exercitarea anumitor atributii pana la solutionarea definitiva a cauzei.'

In forma aflata in vigoare, art. 62 alin. (11) instituie o exceptie de la suspendarea judecatorului sau procurorului trimis in judecata numai pentru infractiunile savarsite din culpa si daca se apreciaza ca nu se aduce atingere prestigiului profesiei.

In primul rand, trebuie mentionat ca noua forma modificata a art. 62 alin. (11) contrazice chiar alin. (1) al aceluiasi articol. Astfel, pe de o parte, art. 62 alin. (1), astfel cum este modificat de legea supusa reexaminarii, prevede ca judecatorul sau procurorul este suspendat cand a fost trimis in judecata pentru savarsirea unei infractiuni, dupa confirmarea judecatorului de camera preliminara, iar pe de alta parte, in art. 62 alin. (11) se mentioneaza ca judecatorul sau procurorul poate fi suspendat daca a fost trimis in judecata pentru o infractiune, daca se apreciaza, in raport de circumstantele cauzei, ca se aduce atingere prestigiului profesiei. Astfel, in cadrul aceluiasi articol, sunt instituite doua reguli diferite pentru aceeasi situatie: trimiterea in judecata a unui judecator sau procuror. O astfel de contradictie lipseste norma de claritate si de previzibilitate, fiind imposibil de determinat conduita care trebuie urmata intr-o atare situatie, ceea ce contravine cerintelor de calitate a legii instituite prin art. 1 alin. (5) din Constitutie.

In al doilea rand, daca s-ar interpreta ca pentru orice infractiune, in momentul trimiterii in judecata, se poate realiza aceasta apreciere asupra afectarii sau nu a prestigiului profesiei, s-ar ajunge la situatia in care norma juridica ar fi golita de continut. in forma aflata in vigoare, o astfel de evaluare este posibila doar pentru infractiunile savarsite din culpa, nu si pentru cele intentionate. in aceste conditii, noua prevedere elimina practic un standard de integritate in ceea ce priveste categoria socio-profesionala a magistratilor.

Asa cum a retinut Curtea Constitutionala in Decizia nr. 32/2018, 'eliminarea unei garantii a integritatii si probitatii morale a persoanei care ocupa o functie publica, ce presupune, in temeiul art. 2 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, realizarea unor prerogative de putere publica, introduce un dublu standard in materia suspendarii raporturilor de munca ca urmare a desfasurarii unor proceduri judiciare si apare ca un demers arbitrar, fara nicio justificare rationala, obiectiva si rezonabila'.

in opinia noastra, chiar daca optiunea pentru o suspendare de drept sau una facultativa apartine legiuitorului, reglementarea trebuie sa respecte, insa, prevederile constitutionale si principiile de drept general valabile. Astfel, o eliminare a acestui standard in sensul in care sfera infractiunilor pentru care suspendarea este facultativa este extinsa de la infractiunile din culpa la toate infractiunile aduce atingere art. 1 alin. (3) din Constitutia Romaniei referitoare la statul de drept si obligatiei legiuitorului de a institui criterii si standarde clare de conduita morala in randul persoanelor care exercita prerogative de putere publica.

Mai mult decat atat, instituirea posibilitatii ca un magistrat trimis in judecata pentru o infractiune intentionata sa fie mentinut in functie, daca se apreciaza ca o astfel de infractiune nu aduce atingere prestigiului profesiei, reprezinta o afectare a independentei judecatorilor prevazuta de art. 124 alin. (3) si a statutului procurorilor si a principiilor legalitatii si impartialitatii care le guverneaza activitatea, conform art. 132 alin. (1) din Legea fundamentala.

Totodata, trebuie mentionat ca, in raport cu modificarile preconizate la Codul de procedura penala, prin care se elimina procedura de camera preliminara, acest text de lege va trebui modificat de indata, dupa intrarea in vigoare a Noului Cod de procedura penala, daca, in aceasta faza a reexaminarii, nu se realizeaza o uniformizare a intentiei legiuitorului privind institutiile fundamentale care sa permita o viziune unitara asupra regulilor procesual penale si asupra statutului judecatorilor si procurorilor.

21. Art. I punctele 125 – 128 si punctul 133 din legea supusa reexaminarii introduce dispozitii referitoare la magistratii asistenti ai Curtii Constitutionale in cadrul capitolului VIII al Titlului II din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecatorilor si procurorilor.

In Decizia nr. 45/2018, Curtea Constitutionala a retinut ca legiuitorul a preluat elemente referitoare la statutul magistratului-asistent al Curtii Constitutionale din Legea nr. 124/2000 privind structura personalului Curtii Constitutionale. Potrivit art. 2 alin. (8) din Legea nr. 124/2000, 'Prim-magistratul-asistent, magistratii asistenti sefi si magistratii asistenti fac parte din Corpul magistratilor, in sensul prevazut prin titlul IV din Legea nr. 92/1992, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare. Acestia sunt asimilati, ca rang si salarizare, cu magistratii de la Curtea Suprema de Justitie care ocupa functiile similare, beneficiind in mod corespunzator de drepturile acestora'.

Conform art. 14 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnica legislativa privind elaborarea actelor normative, '(1) Reglementarile de acelasi nivel si avand acelasi obiect se cuprind, de regula, intr-un singur act normativ. (2) Un act normativ poate cuprinde reglementari si din alte materii conexe numai in masura in care sunt indispensabile realizarii scopului urmarit prin acest act'.

In acest context, apreciem ca pentru respectarea normelor de tehnica legislativa si pentru coerenta reglementarii, dispozitiile referitoare la magistratii asistenti ai Curtii Constitutionale trebuie sa se regaseasca doar in cuprinsul Legii nr. 124/2000 privind structura personalului Curtii Constitutionale, sens in care este necesara reevaluarea dispozitiilor amintite de catre Parlament.

22. Art. I pct. 134 din legea supusa reexaminarii modifica art. 75 din Legea nr. 303/2004 in privinta competentelor Plenului, respectiv ale sectiilor Consiliului Superior al Magistraturii de a apara judecatorii si procurorii 'impotriva oricarui act de imixtiune in activitatea profesionala sau in legatura cu aceasta', care le-ar putea afecta independenta si impartialitatea, precum si 'impotriva oricarui act care ar crea suspiciuni cu privire la acestea' ori de a apara reputatia profesionala a judecatorilor si procurorilor.

Prin dispozitiile art. 75 alin. (1) lit. c) din legea supusa reexaminarii s-a atribuit Sectiei pentru judecatori a Consiliului Superior al Magistraturii competenta de a 'apara independenta puterii judecatoresti', pentru ca prin dispozitiile alin. (3) al aceluiasi articol sa se atribuie Plenului Consiliului Superior al Magistraturii competenta de a solutiona 'sesizarile privind apararea independentei autoritatii judecatoresti in ansamblul sau', 'cu avizul fiecarei sectii'.

Prin Decizia nr. 252/2018, paragrafele 143 – 145, Curtea Constitutionala a aratat ca 'Solutionarea sesizarilor privind apararea independentei autoritatii judecatoresti in ansamblul sau era de competenta Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, noua solutie legislativa altereaza competenta acestuia, intrucat nu se poate indeparta de solutia data de sectiile Consiliului Superior al Magistraturii in avizul exprimat, iar rolul sau devine unul formal, de executare a avizului conform al sectiilor'. in aceasta decizie, Curtea a aratat ca este incalcat art. 133 alin. (l) din Constitutie, intrucat textul analizat conditioneaza de avizele conforme ale sectiilor apararea independentei intregii autoritati judecatoresti.

In urma punerii in acord a legii cu decizia Curtii Constitutionale, Parlamentul a eliminat caracterul conform al avizelor, dar a separat in acelasi timp atributiile celor doua sectii ale Consiliului Superior al Magistraturii in aceasta materie. Mai mult, prin modificarile aduse art. 75 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, legiuitorul a introdus o noua atributie pentru Sectia pentru judecatori a Consiliului Superior al Magistraturii si anume: dreptul, respectiv obligatia ca, la cerere sau din oficiu 'sa apere independenta puterii judecatoresti'.

In primul rand, noua atributie data Sectiei pentru judecatori a Consiliului Superior al Magistraturii este una care vizeaza substanta legii. Aceasta modificare nu are legatura cu Decizia nr. 252/2018, in care Curtea Constitutionala a aratat ca nu este de competenta sectiilor CSM sa solutioneze aspecte care tin de apararea independentei autoritatii judecatoresti in ansamblul sau, ci de competenta Plenului CSM, prin prisma rolului sau constitutional de garant al independentei justitiei. Dat fiind faptul ca aceasta modificare nu vizeaza nici prevederile legale constatate ca fiind neconstitutionale, nici prevederi care se gasesc intr-o legatura indisolubila cu dispozitiile declarate ca fiind neconstitutionale si nici alte prevederi care, desi nu sunt in relatie indisolubila cu acestea, trebuie recorelate ca urmare a modificarilor operate in vederea punerii de acord cu decizia Curtii Constitutionale, astfel cum s-a aratat in jurisprudenta Curtii Constitutionale (Decizia nr. 250/2018), apreciem ca Parlamentul a depasit limitele de a pune legea in acord cu Decizia Curtii Constitutionale nr. 252/2018, incalcand art. 147 alin. (2) din Constitutie.

In al doilea rand, daca se apreciaza ca nu s-au depasit limitele reexaminarii in acest caz, reglementarea atributiei Sectiei pentru judecatori de a apara 'independenta puterii judecatoresti' este una incompleta si neclara, contrar exigentelor de calitate a legii dezvoltate in jurisprudenta Curtii Constitutionale. Observam ca, in privinta apararii judecatorilor sau procurorilor ('impotriva oricarui act de imixtiune in activitatea profesionala care le-ar putea afecta independenta sau impartialitatea judecatorilor, respectiv impartialitatea sau independenta procurorilor in dispunerea solutiilor, precum si impotriva oricarui act care ar putea crea suspiciuni cu privire la aceasta', dar si in cazul 'apararii reputatiei profesionale' a judecatorilor si procurorilor), legea mentioneaza ca acestia se pot adresa direct sectiilor CSM pentru a dispune masurile necesare, conform legii.

Insa, in cazul noii atributii introduse de legiuitor prin art. 75 alin. (1) lit. c), observam ca reglementarea nu precizeaza cum se exercita aceasta atributie, respectiv daca ea este exercitata din oficiu sau la cerere, iar daca s-ar concluziona ca se realizeaza la cerere, care sunt titularii care au posibilitatea de a sesiza Sectia pentru judecatori a Consiliului Superior al Magistraturii pentru 'apararea independentei puterii judecatoresti'. Reglementarea in acest mod a acestei atributii creeaza confuzie si lipseste norma de previzibilitate, incalcandu-se totodata art. 1 alin. (5) din Constitutie in componenta sa referitoare la calitatea legii.

In al treilea rand, introducerea acestei atributii vine in contradictie cu rolul constitutional al Consiliului Superior al Magistraturii de garant al independentei justitiei prevazut de art. 133 alin. (1) din Legea fundamentala. Asa cum a retinut Curtea Constitutionala in Decizia nr. 252/2018, par. 147, 'Consiliul Superior al Magistraturii este garantul independentei justitiei, drept pentru care, atunci cand sesizarea priveste apararea independentei autoritatii judecatoresti, aceasta trebuie dezbatuta in mod efectiv si cu caracter decizional de catre Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, nu de sectiile acestuia, care s-ar putea anihila reciproc, plenul ramanand cu o competenta formala in toata aceasta procedura'. in conformitate cu dispozitiile constitutionale, competenta generala de garant al independentei justitiei apartine Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, ca organism colectiv reprezentativ al autoritatii judecatoresti, iar Sectiile au doar o competenta speciala, de atribuire, limitata numai la raspunderea disciplinara a magistratilor. De altfel, materia raspunderii disciplinare este singura pe care art. 134 alin. (2) din Legea fundamentala o atribuie tot Consiliului Superior al Magistraturii, dar prin sectiile sale. Pentru aceste considerente, intrucat un astfel de subiect nu vizeaza apararea reputatiei unui singur judecator sau protejarea acestuia de orice imixtiune de natura sa-i afecteze independenta sau impartialitatea, ci chiar 'apararea independentei puterii judecatoresti', in ansamblul sau, aceasta atributie ar trebui sa revina tot Consiliului Superior al Magistraturii in componenta sa plenara, in caz contrar incalcandu-se art. 133 alin. (1) din Legea fundamentala.

23. Art. I pct. 142 din legea supusa reexaminarii modifica art. 82 din Legea nr. 303/2004 ce reglementeaza conditiile de pensionare ale magistratilor.

Astfel, in forma aflata in vigoare, art. 82 alin. 3 prevede ca 'De pensia de serviciu prevazuta la alin. (1) beneficiaza, la implinirea varstei de 60 de ani, si judecatorii si procurorii cu o vechime in magistratura intre 20 si 25 de ani, in acest caz cuantumul pensiei fiind micsorat cu 1% din baza de calcul prevazuta la alin. (1), pentru fiecare an care lipseste din vechimea integrala in magistratura'. Asadar, pensionarea judecatorilor si procurorilor care nu au o vechime in magistratura de cel putin 25 de ani, se poate face in prezent si daca acestia au o vechime cuprinsa intre 20 si 25 de ani, cu conditia implinirii varstei de 60 de ani.

Modificarea adusa art. 82 alin. (3) introduce posibilitatea ca aceasta pensionare a judecatorilor care au intre 20 si 25 de ani vechime in magistratura sa se poata realiza chiar inainte de implinirea varstei de 60 de ani.

Apreciem ca o astfel de prevedere este de natura sa produca un impact negativ semnificativ asupra calitatii actului de justitie, prin iesirea din sistemul judiciar a judecatorilor si procurorilor specializati, cu o experienta profesionala construita de-a lungul unei cariere, fiind afectata si capacitatea generala de functionare a instantelor si parchetelor (in conditiile in care, in prezent, sunt instante si parchete care nu pot functiona in lipsa delegarii unor judecatori de la alte instante, respectiv a unor procurori de la alte parchete).

In conditiile in care nu sunt prevazute dispozitii tranzitorii, nu exista o analiza de impact asupra unei astfel de reglementari, fiind ignorate semnalele de ingrijorare transmise chiar din interiorul sistemului judiciar de catre magistrati, apreciem necesara mentinerea formei aflata in vigoare.

Totodata, in conditiile in care un numar semnificativ de magistrati – cei mai multi de la inalta Curte de Casatie si Justitie – ar putea beneficia de o asemenea dispozitie, apreciem ca aceste modificari risca sa puna in pericol chiar stabilitatea si buna functionare a sistemului judiciar, reprezentand un pericol real pentru bunul mers al justitiei din Romania.

in acelasi timp, semnalam ca prin prevederea unei conditii de vechime de minimum 18 ani pentru ca magistratii sa fie eligibili pentru un post in cadrul inaltei Curti de Casatie si Justitie, teoretic, judecatorii ar putea activa la instanta suprema pentru o perioada de doar doi ani, daca respectivele persoane intentioneaza sa se pensioneze dupa 20 de ani de activitate in magistratura.

Efectul combinat al acestor dispozitii poate afecta gestionarea corespunzatoare a cauzelor aflate pe rolul inaltei Curti de Casatie si Justitie (spre exemplu, intarzieri in solutionarea dosarelor prin necesitatea repunerii pe rol a cauzelor, urmare a incetarii activitatii unor judecatori in fata carora s-au administrat in mod direct probe sau care au participat la cercetarea judecatoreasca ori dezbateri, respingerea cauzelor urmare a implinirii termenelor de prescriptie etc.).

In consecinta, solicitam Parlamentului reanalizarea dispozitiilor mentionate si inlaturarea riscurilor unor plecari masive din magistratura care, in absenta oricaror analize de impact, pot duce la un blocaj al sistemului judiciar. in acelasi scop, consideram ca se impune si instituirea unor dispozitii tranzitorii in continutul legii.

24. Art. I pct. 151 din legea supusa reexaminarii modifica art. 96 din Legea nr. 303/2004, care reglementeaza, in cuprinsul alin. (1) – (11), eroarea judiciara, procedura de constatare a acesteia si conditiile exercitarii actiunii in regres de catre statul roman, prin Ministerul Finantelor Publice.

a) Alin. (3) al art. 96 prevede ca 'exista eroare judiciara atunci cand: a) s-a dispus in cadrul procesului efectuarea de acte procesuale cu incalcarea evidenta a dispozitiilor legale de drept material si procesual, prin care au fost incalcate grav drepturile, libertatile si interesele legitime ale persoanei, producandu-se o vatamare care nu a putut fi remediata printr-o cale de atac ordinara sau extraordinara; b) s-a pronuntat o hotarare judecatoreasca definitiva in mod evident contrara legii sau situatiei de fapt care rezulta din probele administrate in cauza, prin care au fost afectate grav drepturile, libertatile si interesele legitime ale persoanei, vatamare care nu a putut fi remediata printr-o cale de atac ordinara sau extraordinara'.

Potrivit alin. (4): 'Prin Codul de procedura civila si Codul de procedura penala, precum si prin alte legi speciale, pot fi reglementate ipoteze specifice in care exista eroare judiciara'.

In Decizia nr. 252/2018, par. 149 si urmatoarele, Curtea Constitutionala a declarat neconstitutionala definitia erorii judiciare si a aratat ca, desi sunt preluate literal considerentele din Decizia Curtii Constitutionale nr. 45/2018, dispozitiile art. 96 alin. (3) si (4) din lege nu corespund unei opere de legiferare. Curtea a aratat ca aceasta nu poate sa se substituie legiuitorului in sensul de a oferi expresia normativa exacta a erorii judiciare, acestuia revenindu-i obligatia de a stabili ipotezele pe care le considera a fi erori judiciare, pe baza criteriilor, exigentelor sau valentelor de natura constitutionala stabilite de Curte.

Astfel, legiuitorul trebuia sa dea o expresie normativa elementelor/imprejurarilor/situatiilor care pot fi incadrate in notiunea de 'eroare judiciara', pentru a stabili criterii clare si univoce, utile instantelor judecatoresti chemate sa interpreteze si sa aplice legea.

In Decizia nr. 45/2018, par. 217, Curtea a aratat ca in definirea erorii judiciare trebuie sa se tina cont de 'dezlegarea unei situatii litigioase contrar realitatii faptice/juridice, precum si neregularitatea manifesta in privinta desfasurarii procedurii, care nu a fost remediata in cursul acesteia, ambele legate de ideea de vatamare a drepturilor si libertatilor fundamentale'. Curtea a retinut ca legiuitorul are obligatia de a identifica si reglementa acele incalcari ale normelor de drept material sau procesual care se circumscriu notiunii de eroare judiciara. in lipsa unor astfel de elemente de circumstantiere, precizie si detaliere, legea ar ramane la un nivel stiintific, abstract, fara legatura cu realitatea juridica, ceea ce nu este de dorit.

In urma reexaminarii legii in conditiile art. 147 alin. (2) din Constitutie, semnalam ca definitia data de legiuitor nu corespunde considerentelor celor doua decizii ale Curtii Constitutionale. Reglementarea pastreaza un caracter general, aspect sanctionat de Curtea Constitutionala chiar in Decizia nr. 252/2018, unde, in paragraful 252 a aratat ca 'legea este adoptata pentru a fi aplicata si nu pentru a contine principii generale pentru ca, ulterior, sa se adopte o alta reglementare care sa le concretizeze; de aceea, o lege cuprinde atat principii generale, cat si reglementari specifice care pun in aplicare aceste principii. Aceasta ar trebui sa fie si abordarea legiuitorului cu privire la eroarea judiciara'. incalcarea acestui considerent este confirmata si de modul de formulare a art. 96 alin. (4) care mentioneaza ca 'Prin Codul de procedura civila si Codul de procedura penala, precum si prin alte legi speciale, pot fi reglementate ipoteze specifice in care exista eroare judiciara'.

Asadar, obligatia legiuitorului fixata de Curtea Constitutionala era tocmai de a identifica si reglementa acele incalcari ale normelor de drept material sau procesual care se circumscriu notiunii de eroare judiciara, in sensul considerentelor din Decizia nr. 252/2018, anterior citate. Legiuitorul a pastrat o definitie generala, de principiu, a erorii judiciare, facand trimitere la alte reglementari necesare pentru a completa aceasta definitie, aspect ce incalca art. 147 alin. (4) din Constitutie referitor la efectul obligatoriu al deciziilor Curtii Constitutionale.

In mod suplimentar, folosirea sintagmei 'incalcarea evidenta', in lipsa unor criterii de apreciere a unei astfel de incalcari, lipseste norma de claritate si precizie, contrar exigentelor de calitate a legii stabilite de art. 1 alin. (5) din Constitutie. Este adevarat ca unul dintre elementele de care trebuia sa tina cont legiuitorul era gravitatea incalcarii unor norme de drept material sau procesual, dar o preluare tale quale a considerentelor Curtii Constitutionale, fara detalierea clara a unor astfel de dispozitii lipseste norma de claritate si destinatarii acesteia de posibilitatea de a prevedea conduita de urmat.

b) Alin. (8) al art. 96 din legea supusa reexaminarii contine dispozitii referitoare la raspunderea magistratilor pentru erorile judiciare. Prin Decizia nr. 45/2018, Curtea Constitutionala a declarat neconstitutionale definitiile date erorii judiciare, relei credinte si gravei neglijente, precum si declansarea automata a actiunii in regres impotriva magistratului, fara ca statul sa realizeze o evaluare cu privire la existenta sau nu a gravei neglijente sau a relei-credinte.

In forma adoptata, art. 96 alin. (8) se modifica astfel: 'Statul, prin Ministerul Finantelor Publice, va exercita actiunea in regres impotriva judecatorului sau procurorului daca, in urma raportului consultativ al Inspectiei Judiciare prevazut la alin. 7 si al propriei evaluari, apreciaza ca eroarea judiciara a fost cauzata de judecator sau procuror ca urmare a exercitarii functiei cu rea-credinta sau grava neglijenta. Termenul de exercitare a actiunii in regres este de 6 luni de la data comunicarii raportului Inspectiei Judiciare.'

Chiar daca in urma punerii de acord a legii cu Decizia nr. 45/2018, legiuitorul a reglementat o procedura prin care nu se declanseaza in mod automat actiunea in regres – mentionand ca declansarea actiunii in regres se realizeaza dupa transmiterea unui raport consultativ al Inspectiei Judiciare si dupa 'o proprie evaluare' a Ministerului Finantelor Publice – apreciem ca omisiunea reglementarii prin lege a unei proceduri clare prin care sa fie realizata aceasta 'evaluare proprie' este de natura sa creeze impredictibilitate in aplicarea normei.

In plus, data fiind importanta asigurarii tuturor garantiilor privind independenta judecatorilor şi procurorilor, avand in vedere ca Ministerul Finantelor Publice decide cu privire la exercitarea functiei de catre un magistrat, cu rea-credinta sau grava neglijenta, desi este un organ al administratiei publice centrale, se impune reanalizarea dispozitiilor criticate, in vederea eliminarii oricarui element de natura subiectiva in luarea deciziei privind promovarea actiunii in regres.

Fata de argumentele expuse mai sus si avand in vedere competenta legislativa exclusiva a Parlamentului, va solicitam reexaminarea Legii pentru modificarea si completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecatorilor si procurorilor”.