RECURS RESPINS DE INALTA CURTE - " Definitiva"

Prin Decizia 610/2019, Inalta Curte de Casatie si Justitie a respins recursul.

Prin Decizia penala nr. 320/P/C din 27 septembrie 2019 a Curtii de Apel Constanta - sectia penala si pentru cauze penale cu minori si de familie, printre altele, a fost respinsa cererea de sesizare a Curtii Constitutionale cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 33 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 si art. 163 alin. (1) C. pen.

In acest sens, relativ la sesizarea Curtii Constitutionale a Romaniei cu privire la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 33 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 si art. 163 alin. (1) din C. pen., formulata de contestatorul A., Curtea a subliniat ca cererea de sesizare este inadmisibila.

Impotriva dispozitiei de respingere a cererii de sesizare a Curtii Constitutionale cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 33 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 si art. 163 alin. (1) C. pen. cuprinsa in Decizia penala nr. 320/P/C din 27 septembrie 2019 a Curtii de Apel Constanta - sectia penala si pentru cauze penale cu minori si de familie, recurentul A. a declarat recurs.

Minuta Inaltei Curti:

„Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul A. impotriva dispozitiei de respingere a cererii de sesizare a Curtii Constitutionale cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 33 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 si art. 163 alin. (1) C. pen. cuprinsa in Decizia penala nr. 320/P/C din 27 septembrie 2019 a Curtii de Apel Constanta - sectia penala si pentru cauze penale cu minori si de familie.

Obliga recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare catre stat.
Onorariul partial cuvenit aparatorului desemnat din oficiu, in suma de 75 RON, pana la prezentarea aparatorului ales, ramane in sarcina statului si se plateste din fondul Ministerului Justitiei.
Definitiva”.

Extras din decizia Inaltei Curti:

„Cu titlu preliminar, analizand criticile formulate de inculpat cu referire la modalitatea in care judecatorul s-a pronuntat asupra cererii de sesizare a Curtii Constitutionale cu exceptia de neconstitutionalitate invocata, Inalta Curte nu le poate da relevanta solicitata, avand in vedere, pe de o parte, ca nu reprezinta o chestiune de nelegalitate, iar, pe de alta parte, intrucat nu exista niciun text de lege care sa impuna o anumita ordine de solutionare a cererii in raport cu calea de atac in care a fost formulata, fiind suficient ca, in masura in care cele doua aspecte au fost dezbatute in aceeasi sedinta, judecatorul sa delibereze concomitent asupra ambelor probleme de drept, astfel cum s-a intamplat si in speta.

Inalta Curte constata ca, art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, republicata, prevede ca exceptia de neconstitutionalitate trebuie sa fie ridicata in fata instantelor de judecata, la cererea uneia dintre parti sau, din oficiu, de catre instanta ori de procuror, in cauzele in care participa; sa vizeze neconstitutionalitatea unei legi sau ordonante ori a unei dispozitii dintr-o lege sau dintr-o ordonanta in vigoare; sa nu aiba ca obiect prevederi constatate ca neconstitutionale printr-o decizie anterioara a Curtii Constitutionale si sa aiba legatura cu solutionarea cauzei, in orice faza a litigiului si oricare ar fi obiectul acestuia.

Din redactarea art. 29 din Legea nr. 47/1992 rezulta ca cerintele de admisibilitate ale exceptiei sunt si cele de admisibilitate a cererii de sesizare a Curtii cu exceptia ridicata. In aplicarea acestui text de lege, instanta realizeaza o verificare sub aspectul respectarii conditiilor legale in care exceptia de neconstitutionalitate, ca incident procedural, poate fi folosita, care nu echivaleaza cu o analiza a conformitatii prevederii atacate cu Constitutia si nici cu solutionarea de catre instanta a unui aspect de contencios constitutional, deoarece instanta nu statueaza asupra temeiniciei exceptiei, ci numai asupra admisibilitatii acesteia. Se constata, asadar, ca prin art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicata, a fost reglementata o forma a controlului de constitutionalitate, in sensul solutionarii exceptiilor de neconstitutionalitate ridicate in fata instantelor judecatoresti.

Cu referire la conditia de admisibilitate, privind legatura cu solutionarea cauzei, aceasta priveste incidenta dispozitiei legale a carei neconstitutionalitate se cere a fi constatata in privinta solutiei ce se va pronunta asupra cauzei deduse judecatii, a obiectului procesului penal aflat pe rolul instantei judecatoresti. Textul de lege contestat pentru neconformitate cu legea fundamentala trebuie sa fie determinant in judecarea si solutionarea cauzei aflate pe rolul instantei de judecata, conditie care nu poate insa sa determine, doar prin ea insasi, in lipsa intrunirii cumulative a tuturor cerintelor prevazute de lege, sesizarea Curtii Constitutionale.

Totodata, articolul 29 alin. (6) prevede ca, daca exceptia este inadmisibila, fiind contrara prevederilor alin. (1), (2) sau 3, instanta respinge printr-o incheiere motivata cererea de sesizare a Curtii Constitutionale.
In cauza, se constata ca recursul declarat vizeaza dispozitia de respingere a cererii de sesizare a Curtii Constitutionale cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 33 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 si art. 163 alin. (1) C. pen. cuprinsa in Decizia penala nr. 320/P/C din 27 septembrie 2019 a Curtii de Apel Constanta - sectia penala si pentru cauze penale cu minori si de familie, exceptie invocata in dosarul Curtii de Apel Constanta avand ca obiect contestatia formulata de contestatorul A. impotriva Sentintei penale nr. 271 din 3 iunie 2019 pronuntata de Tribunalul Constanta prin care a fost respinsa contestatia le executare.

Inalta Curte constata ca obiectiunile formulate de acesta vizeaza interpretarea legii, iar nu neconstitutionalitatea textului de lege invocat.
Astfel, Inalta Curte apreciaza ca autorul exceptiei nu formuleaza veritabile critici de neconstitutionalitate, ci, in realitate, sustinerile sale vizeaza modul concret de interpretare a dispozitiilor enuntate. Insa aceste aspecte nu pot fi cenzurate pe calea controlului de constitutionalitate exercitat de instanta de contencios constitutional, care, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 ‘se pronunta numai asupra constitutionalitatii actelor cu privire la care a fost sesizata, fara a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului’.

De altfel, potrivit jurisprudentei Curtii Constitutionale, daca, sub aparenta unor critici referitoare la ambiguitatea si neclaritatea textelor de lege, se solicita, in realitate, interpretarea acestora, sesizarea este inadmisibila, intrucat o asemenea analiza excedeaza competentei Curtii Constitutionale (Decizia nr. 357 din 22 martie 2011, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 406 din 9 iunie 2011, Decizia nr. 785 din 17 noiembrie 2015, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 79 din 3 februarie 2016, par. 17, Decizia nr. 145 din 17 martie 2016, publicata in Monitorul Oficiat al Romaniei, Partea I, nr. 437 din 10 iunie 2016, par. 19, Decizia nr. 698 din 29 noiembrie 2016, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 163 din 6 martie 2017, par. 23, Decizia nr. 91 din 28 februarie 2018, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 348 din 20 aprilie 2018 paragraful 25).

In aceste cazuri, Curtea Constitutionala, prin natura sa, nu este legiuitor pozitiv si numai organul legiuitor are competenta de a adopta, modifica sau completa legile, in acest sens fiind prevederile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale. A accepta un alt punct de vedere inseamna nu numai sa se adauge la lege, dar sa se eludeze in esenta rolul Parlamentului de legiuitor.

In consecinta, Inalta Curte retine ca nu poate fi sesizata Curtea Constitutionala pentru a se pronunta in legatura cu cereri pe care, potrivit legii sale de organizare si conform propriei jurisprudente, Curtea Constitutionala le considera inadmisibile”.

>>Decizia Inaltei Curti