RASPUNDEREA CIVILA DELICTUALA. OANA SCHMIDT HAINEALA vs. LUMEAJUSTITIEI.RO – CAB, decizia nr. 319/A/17.06.2015: „Unul dintre articolele editate de Lumea Justitiei depaseste limitele libertatii de exprimare... Imputatiile concrete aduse reclamantei se intemeiaza pe o baza factuala, cata vreme in calitatea sa de prim-procuror reclamanta a confirmat un rechizitoriu prin care a fost trimisa in judecata o persoana ulterior achitata, dupa 13 luni de arest”

Prin decizia civila nr. 319/A/17.06.2015 pronuntata in dosarul nr. 8983/3/2013, Curtea de Apel Bucuresti-Sectia a IV-a civila a admis apelurile formulate de reclamanta Oana Andrea Schmidt Haineala (procuror, membru/ fost presedinte al Consiliului Superior al Magistraturii) si de paratii Razvan Savaliuc, Jurindex Media SRL si Adina Stancu impotriva sentintei nr. 1454/30.10.2014 pronuntate de Tribunalul Bucuresti-Sectia a III-a civila in acelasi dosar, avand ca obiect actiune in constatarea raspunderii civile delictuale, si a modificat partial hotararea apelata, in sensul ca a redus de la 5.000 euro la 1.000 euro cuantumul despagubirilor pentru daune morale acordate de prima instanta, reclamantei.

Decizia nr. 319/A/17.06.2015. Curtea de Apel Bucuresti-Sectia a IV-a civila

pres. Maria Dalina OANCEA

jud. Liviu Eugen FAGET

Obiectul dosarului: actiune in constatare raspundere civila delictuala.

Solutia: "Admite apelurile declarate de apelanta-reclamanta-parata Schmidt Haineala Oana Andrea si de apelantii-parati-reclamanti Savaliuc Razvan, SC Jurindex Media SRL si Stancu (fosta Anghelescu) Adina impotriva sentintei civile nr. 1454/30.10.2014 pronuntate de Tribunalul Bucursti-Sectia a III-a civila, in dosarul nr. 8983/3/2013. Schimba partial sentinta apelata, in sensul ca obliga paratii sa plateasca reclamantei suma de 1.000 (una mie) euro reprezentand despagubiri pentru daune morale. Obliga paratii la 3.370 lei catre reclamanta reprezentand cheltuieli de judecata. Mentine celelalte dispozitii. Definitiva".

>>Decizia nr. 319/A/17.06.2015 pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti-Sectia a IV-a civila, in dosarul nr. 8983/3/2013

Extras din decizie:

"I. Seria de articole ce vizeaza activitatea reclamantei ca membru CSM si presedinte al acestuia intr-un anumit interval de timp.

Curtea retine ca prin aplicarea conjugata a criteriilor desprinse din jurisprudenta CEDO – relatia dintre dreptul la libertatea de exprimare prevazut de art. 10 si dreptul la imagine, buna reputatie si viata privata protejate de art. 8 din Conventie; calitatea, functia sau notorietatea persoanei supuse criticii jurnalistice; stilul jurnalistic, forma si contextul in care este formulat si transmis mesajul critic; interesul public pentru tema dezbatuta de jurnalist; buna-credinta a jurnalistului; raportul dintre judecati de valoare si fapte materiale concrete; doza de exagerare si provocare specifica limbajului jurnalistic; protejarea surselor jurnalistice –, tribunalul a concluzionat in mod corect ca prin seria de articole referitoare la activitatea CSM si alegerea ca presedinte a reclamantei nu s-au depasit limitele criticii admisibile.

Articolele de presa considerate de catre apelanta ca fiind ofensatoare au ca tema activitatea CSM si, implicit, a reclamantei, in calitatea sa de membru al acestei institutii si, mai ales, de presedinte. Subiectele dezbatute in articolele incriminate sunt de interes public fata de importanta CSM ca institutie si a functiei reclamantei, ca membru si presedinte al acesteia.

Lipsa de baza factuala, invocata de reclamanta, este contrazisa de probatoriul administrat, ziaristii remarcand coincidente intre anumite intamplari, tehnica de natura a capta atentia cititorului. Curtea observa ca in mod corect nu se imputa reclamantei o anumita conduita sau anumite fapte, ci doar, plecand de la situatii de fapt concrete (anchetarea judecatorului Dumbrava de catre ANI, perchezitionarea biroului acestuia, o ancheta demarata de DNA fata de judecatorul Toni Neacsu), ziaristii aduc in atentia cititorilor opinia unor membri CSM creata asupra alegerii reclamantei ca presedinte al acestui for si calitatea de contestatari a celor doi magistrati.

Tensiunile create in CSM de alegerea ca presedinte a reclamantei au fost aduse in atentia media prin comunicate de presa ale CSM, ale unor asociatii profesionale, declaratii de presa ale Sectiei de judecatori a CSM, raspunsul adresat de presedintele si vicepresedintele CSM judecatorilor Adrian Toni Neacsu, Horatius Nicolae Dumbrava si Alexandru Serban, inregistrat sub nr. 1/26601/1154/2012, sesizarea Inspectiei Judiciare pentru efectuarea verificarilor cu privire la membrii CSM implicati in transmiterea mesajelor scrise date publicitatii de un fost angajat.

Articolele prin care se sugereaza legatura dintre reclamanta si Traian Basescu sunt urmarea prezentei acestuia la sedinta CSM ce a precedat votul pentru alegerea presedintelui CSM, faptul fiind exagerat in stil publicistic, fara a se depista in modul de exprimare utilizat de jurnalisti elemente ofensatoare. Comentariile ziaristilor pe baza relatarilor fostului angajat al CSM se incadreaza in limitele libertatii de exprimare, intrucat cerinta generala ca ziaristii sa se distanteze sistematic si formal de continutul unei citari care ar putea insulta terte persoane, ori le-ar putea provoca sau ar aduce atingere onoarei lor, nu se conciliaza cu rolul mass-media de a informa publicul cu privire la faptele, ideile sau opiniile existente in societate la un moment dat (Thoma vs. Luxemburg; Radio France si altii vs. Franta). In cauza Jersild vs. Danemarca, argumentele CEDO sunt in sensul ca a sanctiona un jurnalist pentru ca, pe calea unui interviu, a ajutat la difuzarea unor declaratii ce apartin unui tert afecteaza grav contributia presei la discutarea problemelor de interes general si nu poate fi acceptata decat in situatii in care exista ratiuni extrem de serioase pentru sanctionarea jurnalistului.

Exista, asadar, o baza factuala credibila pentru articolele scrise de parati, neputandu-se reprosa ziaristilor ca au adus in atentia publicului niste evenimente de interes pentru segmentul de cititori caruia i se adreseaza publicatia, pe care le-au prezentat in conexiune cu alte intamplari, ce au adus-o in centrul atentiei pe reclamanta.

Chiar daca, prin modul de expunere a anumitor fapte, se amplifica importanta sau se acorda o semnificatie acestora, nu poate fi retinuta prezentarea intr-o maniera care excede libertatii de exprimare jurnalistica, ci tocmai exagerarea specifica stilului jurnalistic caracteristic timpului, fiind evident ca, in era informatiei de orice tip, limbajul publicistic este in continua cautare de inedit, de aspecte incitante, forta mesajului mediatic avand ca finalitate captivarea, prin orice mijloace, a potentialului client care, citind publicatia, o mentine pe piata de profil. Pe langa continutul propriu-zis al informatiei, si modul de prezentare a acesteia constituie o caracteristica a jurnalismului, de aceea redactarea articolelor prin sugerarea unei conexiuni intre anumite evenimente, intrebari retorice, exarcebarea unor intamplari, are scopul de a atrage atentia si de a determina publicul sa le citeasca. Nu se poate imputa, deci, intimatilor ca nu au folosit informatiile detinute in legatura cu anumite fapte, prin publicarea unor articole prin care stirea sa ajunga la cititor in mod sec, printr-un limbaj rigid si anost. Dincolo de substanta ideilor si informatiilor exprimate, articolul 10 protejeaza modul de exprimare (Jersild vs. Danemarca).

Totodata, libertatea de exprimare este aplicabila si 'informatiilor' ori 'ideilor' care ofenseaza, socheaza sau deranjeaza, iar pentru a constitui o incalcare a art. 8 din Conventie, care protejeaza dreptul la reputatie, un atac impotrivsa reputatiei unei persoane trebuie sa atinga un anumit nivel de gravitate si sa cauzeze un prejudiciu victimei prin atingerile aduse dreptului acesteia la respectul vietii private (A. vs. Norvegia).

Apelanta-reclamanta pretinde ca se creeaza o falsa corelatie intre o serie de fapte reale si pretinse actiuni ilicite ale acesteia, care sunt de natura a afecta iremediabil imaginea acesteia. Insa, in conditiile in care afirmatiile din articole nu reprezinta imputatii precise, exprimate in afara oricarui dubiu, tinandu-se seama si de calitatea de magistrat si membru CSM a reclamantei, limitele criticii sunt mai largi. (...) Presa reprezinta intr-adevar unul dintre mijloacele de care dispun responsabilii politici si opinia publica pentru a se asigura ca judecatorii se achita de inaltele lor responsabilitati conform scopului constitutiv al misiunii care le este incredintata (Prager si Oberschlick vs. Austria). Tema centrala supusa dezbaterii – alegerea presedintelui CSM – in jurul careia au gravitat si alte subiecte, precum si calitatea de persoana publica a reclamantei, sunt elemente de natura a conduce la interpretarea mai larga a libertatii de exprimare (Bugan vs. Romania, Tanasoaca vs. Romania).

Circumstantele cauzei trebuie abordate global, fiind necesar ca instantele nationale sa acorde atentie contextului in care au fost publicate articolele (cauzele Niculescu-Dellakeza, Ileana Constantinescu vs. Romania). Or, in cauza, contextul este cel al alegerii presedintelui CSM, a carui importanta nu poate fi ignorata, astfel ca nu se poate invinui presa ca a adus in atentia publica o serie de fapte petrecute in perioada evenimentului mentionat.

Problema stabilirii limitelor criticii admisibile, in special in domeniul mass-media, este una dificila, cu atat mai mult cu cat se diversifica, invariabil, formele de exprimare la nivelul societatii.

In ceea ce priveste presa, orice restrictie impusa acesteia trebuie raportata la interesul pe care il are o societate democratica de a mentine un grad cat mai ridicat de libertate 'cainelui de paza al democratiei'.

Concluzia ce se impune este ca in mod temeinic si legal tribunalul a constatat ca nu se depasesc limitele libertatii de exprimare in seria de articole avand ca tema activitatea reclamantei in calitate de membru CSM.

II. Cu privire la critica reclamantei ce vizeaza cuantumul despagubirilor acordate pentru afirmatiile din articolele ce prezinta situatia lui Nicolae Tigaret, considerate disproportionate in raport de gravitatea prejudiciului, se retin urmatoarele. (...)

Curtea observa ca problema 'cazului Nicolae Tigaret' se regaseste in patru articole publicate in cotidianul Lumea Justitiei, parte scrise de paratii persoane fizice, parte publicate ca apartinand redactiei sau altui jurnalist, insa editate cu acordul paratilor, deci asumate de acestia, prin urmare, cazand in responsabilitatea lor civila.

Se retine ca, in general, sunt fondate criticile apelantilor referitoare la imprejurarea ca prima instanta a gresit atunci cand a apreciat ca paratii au exprimat in cadrul acestor articole judecati de valoare intr-o maniera excesiva, inutil prejudiciabila si care exced bunei-credinte cand determina transferul opiniei publice intr-un registru emotional, atunci cand se utilizeaza termeni precum 'are pe constiinta distrugerea vietii unui student la arte', 'a facut 13 luni de inchisoare nevinovat, din cauza procurorilor Vasile Pavel si Oana Haineala', 'iata ce drame umane produc magistratii care nu stiu carte ori care sunt rau intentionati' sau 'in pofida acestei erori judiciare, Oana Haineala a promovat ametitor in functie, lucrand ani in sir detasata prin institutii guvernamentale, pentru ca recent sa ajunga din vicepresedinte al CSM, primul procuror presedinte al CSM. Cum poate conduce un asemenea om Justitia romana, la cel mai inalt nivel? Cum poate o asemenea persoana care a distrus destinul unui tanar nevinovat sa se cramponeze de cea mai inalta functie din CSM, stiind ce dezastru a lasat in urma, va lasam pe dumneavoastra sa judecati. Din ea (actiunea publicata) veti intelege pe deplin ce nenorociri comit anumiti magistrati cand se joaca cu destinele oamenilor!'.

Spre deosebire de prima instanta, Curtea apreciaza ca expresiile mentionate mai sus tin de stilul jurnalistic, de natura caruia este exagerarea, cu intentia transferului opiniei publice intr-un registru emotional – ceea ce este specific activitatii gazetaresti si legitim a se urmari, consecinta fiind ca utilizarea acestor expresii nu poate fi apreciata ca depasind limitele libertatii de exprimare.

In ceea ce priveste imputatiile concrete aduse prin articole reclamantei (acuzatia de a fi trimis in judecata o persoana nevinovata), se retine ca aceasta se intemeiaza pe o baza factuala, cata vreme in calitatea sa de prim-procuror reclamanta a confirmat un rechizitoriu prin care a fost trimisa in judecata o persoana ulterior achitata de instanta, dupa 13 luni de arest preventiv.

Este adevarat ca, in mod gresit, paratii, fie in calitate de autori, fie in calitate de editori, au pus eroarea trimiterii in judecata in responsabilitatea reclamantei, cata vreme instrumentarea dosarului si administrarea probelor in faza urmaririi penale nu intrau in atributia reclamantei ca procuror sef si, totodata, ca in mod gresit au considerat arestarea lui Nicolae Tigaret ca fiind atributia reclamantei, in conditiile in care instanta de judecata si nu procurorul dispune dispune cu privire la starea de libertate, dar eroarea de analiza nu dovedeste, in sine, reaua-credinta si intentia jurnalistilor de a o denigra pe reclamanta, putand fi la fel de bine rezultatul unei capacitati discutabile a acestora de apreciere si intelegere a normelor juridice ce reglementeaza desfasurarea procesului penal.

Simpla licentiere in stiinte juridice, la care apelanta-reclamanta face referire atunci cand afirma ca reaua-credinta in prezentarea atributiilor sale profesionale rezulta tocmai din faptul ca jurnalistii aveau cunostinte de drept nu echivaleaza cu dobandirea de catre parati, in mod automat si necesar, a aptitudinii de a discerne, mai mult decat la un nivel elementar, asupra modului in care sunt distribuite atributiile si responsabilitatile procurorului intr-un proces penal.

Paratii au respectat obligatia de a se fi informat (au lecturat si prezentat hotararea judecatoreasca), dificultatile de intelegere a responsabilitatilor judiciare neechivaland automat cu reaua-credinta.

In consecinta, baza factuala existenta, precum si nedovedirea relei-credinte, inlatura raspunderea apelantilor pentru cea mai mare parte a articolelor referitoare la asa-numitul 'caz Tigaret'.

Cu toate acestea, unul dintre articolele editate de Lumea Justitiei depaseste intr-un mod de netagaduit limitele libertatii de exprimare, prin aceea ca i se imputa reclamantei o acuzatie concreta intemeiata pe continutul hotararii judecatoresti de achitare a lui Nicolae Tigaret, desi hotararea nu sustine aceasta acuzatie.

Acesta este articolul editat in august 2012, intitulat 'Vicepresedintele CSM, Oana Haineala, nu da explicatii pentru grava sa eroare judiciara – Haineala si procurorul Pavel Vasile au trimis in judecata un student, pentur omor, care a stat 13 luni in arest, dar a fost achiatat pentru ca nu era autorul crimei. Aflati abuzurile acuzarii retinute de judecatori in acest caz' (fila 54 vol. I dosarul tribunalului).

Se afirma, astfel, fara dubiu, existenta unor abuzuri ale acuzarii retinute de judecatori, abuzuri explicitate in cuprinsul primului paragraf din text, prin trimiterea la titlul dintr-un articol din iulie 2012 reluat integral, in care, dupa ce se afirma ca 'Oana Haineala si procurorul bacauan Pavel Vasile au pus in carca unui student un omor comis de altcineva', se adauga ca 'judecatorii au retinut presiunile procurorilor asupra martorilor'.

Practic, se afirma ca eroarea judiciara constand in acuzarea unui nevinovat pentru omor este rezultatul abuzurilor procurorului de caz si ale reclamantei prim-procuror, abuzuri constand in presiunile celor doi procurori asupra martorilor, afirmandu-se si ca acest aspect a fost retinut de instanta in hotararea judecatoreasca, prin expresiile 'Aflati abuzurile acuzarii, retinute de judecatori in acest caz!' si 'judecatorii au retinut presiunile procurorilor asupra martorilor.

Acuzatia este falsa, neputandu-se vorbi de buna-credinta in prezentarea informatiilor, intrucat sentinta penala face referire la martorul care, in fata instantei, nu si-a mentinut declaratiile date in urmarirea penala, oferind o perspectiva diferita asupra cauzei, insa prezentat in articolele de presa in mod deformat, prin referirea la presiunea exercitata de procurori (deci inclusiv de reclamanta) asupra martorilor, aspect ce, contrar afirmatiilor din articol, nu a fost constatat in hotararea mentionata, din ale carei considerente rezultand ca: 'In fata instantei martorul nu a mentinut declaratiile de la urmarirea penala, aratand ca a fost insultat de procuror si amenintat'. Or, justificarea martorului cu privire la modificarea continutului declaratiei, consemnata intocmai de instanta, nu echivaleaza nici cu faptul ca instanta insasi ar fi constatat existenta acestor presiuni (doar a reprodus declaratia martorului) si nici cu retinerea adevarului celor afirmate de martor, valoarea probatorie a acestei declaratii fiind apreciata si in raport de alte probe, din ansamblul carora a rezultat nesiguranta in privinta vinovatiei inculpatului, dandu-se eficienta principiului 'dubiul profita celui acuzat'.

De altfel, reclamanta, in calitate de prim-procuror al parchetului de pe langa tribunal, nici nu avea atributii in audierea martorilor si nu rezulta de undeva ca ar fi participat la aceste audieri; nici macar martorul nu face referire la vreun abuz al reclamantei (prim-procuror), ci doar la procurorul de caz.

Se retine, astfel, ca este depasit cadrul judecatilor de valoare, fiind aduse reprosuri precise, exprimate in afara oricarei indoieli, din modul de redactare a articolului rezultand prezentarea deformata a realitatii, astfel ca nu se poate vorbi in speta de prezentarea critica a raspunderii morale si profesionale a reclamantei, ci de intentia de compromitere a acesteia, afirmarea fara dubii a abuzului acesteia in modul de exercitare a atributiilor profesionale fiind contrara bunei-credinte ce sta la baza informarii publicului.

La nivel principial, in practica CEDO (Lingens vs. Austria) s-a statuat ca atunci cand jurnalistul nu poate dovedi intru totul exactitatea informatiilor facute, este necesara analiza atitudinii subiective a acestuia cu privire la adevarul afirmatiilor sale si scopul demersului jurnalistic, respectiv a bunei sale credinte. Prezentand in mod partinitor informatiile ce tin de cazul prezentat, prin imputarea exercitarii abuzive a functiei, ce contureaza un mesaj de acuzare direct, paratii au depasit limitele criticii admisibile, astfel ca nu se incadreaza in sfera de protectie a art. 10 din Conventie.

Posibilitatea oferita de publicatie reclamantei de a utiliza dreptul la replica nu are drept consecinta inlaturarea sau atenuarea caracterului prejudiciabil al articolului prin care se afirma exercitarea abuziva a profesiei".