ccf

Prim-procurorul PJ Beius, retinut de DNA

Data: 17 December 2015, 13:18 | autor: C.G. | 0 comentarii | 2363 afisari

Directia Nationala Anticoruptie a dat publicitatii, joi 17 decembrie 2015, un comunicat de presa privind retinerea pentru 24 de ore a prim-procurorului Parchetului de pe langa Judecatoria Beius, Gligor Ioan Sabau (foto), cu privire la savarsirea infractiunilor de luare de mita, santaj, favorizarea suspectului, instigare la abuz in serviciu si fals in declaratii.


Gligor Ioan Sabau va fi prezentat de procurori Curtii de Apel Oradea, cu propunere de arestare preventiva pentru 30 de zile.

Potrivit comunicatului DNA, in acelasi dosar este cercetata si Adriana Ardelean, procuror in cadrul PJ Beius, cu privire la savarsirea infractiunii de abuz in serviciu.

Comunicatul DNA:

Procurorii din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie–Serviciul Teritorial Oradea au dispus punerea in miscare a actiunii penale si retinerea pentru 24 de ore, incepand cu data de 16 decembrie 2015, a inculpatului SABAU GLIGOR IOAN, prim-procuror al Parchetului de pe langa Judecatoria Beius, cu privire la savarsirea infractiunilor de:

- luare de mita (4 infractiuni din care 3 in forma continuata)

- santaj,

- favorizarea suspectului,

- instigare la abuz in serviciu,

- fals in declaratii.

De asemenea, procurorii anticoruptie au mai dispus punerea in miscare a actiunii penale fata de inculpatii:

ARDELEAN ADRIANA, procuror in cadrul Parchetului de pe langa Judecatoria Beius, cu privire la savarsirea infractiunii de abuz in serviciu,

LUPAS MIHAI DINU, cu privire la savarsirea infractiunii de santaj.

In ordonantele procurorilor se arata ca, in cauza, exista date si probe care contureaza urmatoarea stare de fapt:

1. In perioada 2009-2012, inculpatul Sabau Gligor Ioan, in calitate de prim procuror al Parchetului de pe langa Judecatoria Beius, a pretins si primit diferite foloase necuvenite (lemne de foc, lemn de lucru, sume de bani, protejarea si avansarea unei rude la locul de munca, asfaltarea drumului de acces la locuinta sa, racordarea locuintei personale la reteaua de apa geotermala a orasului prin decontarea lucrarii din bugetul local), in valoare totala de 36.703 lei, de la o persoana cu functie de conducere din cadrul primariei Beius (denuntator in cauza).

In schimbul foloaselor pretinse si primite, magistratul urma sa protejeze activitatea infractionala a denuntatorului si sa nu isi indeplineasca, ori sa isi indeplineasca in mod defectuos, atributiile de serviciu ce decurgeau din functia detinuta si prevazute de lege, constand in conducerea si coordonarea directa a activitatii Parchetului de pe langa Judecatoria Beius si implicit activitatea de supraveghere a cercetarilor penale in dosarele aflate in lucru la Politia municipiului Beius.

In concret, magistratul urma sa faca demersuri si sa isi exercite atributiile ce decurgeau din functia detinuta, in favoarea persoanei respective, in sensul solutionarii favorabile a dosarelor penale inregistrate la Parchetul de pe langa Judecatoria Beius care-l vizau pe denuntator si, totodata, sa nu procedeze la sesizarea din oficiu si constituirea de noi dosare penale cu privire la faptele penale comise de catre acesta din urma, in domeniul achizitiilor publice, cat si in legatura cu exercitarea atributiilor de serviciu.

2. In vara anului 2009, inculpatul Sabau Gligor Ioan, i-a cerut unei persoane din conducerea Episcopiei Romane Unite cu Roma Greco-Catolica Oradea (denuntator in cauza), sa doneze municipiului Beius suprafata de 427 mp teren, aflat in proprietatea unitatii de cult, astfel incat Primaria municipiului Beius sa poata asfalta drumul ce face accesul la locuinta sa din municipiul Beius.
Lucrarile de asfaltare ce urmau a fi executate in favoarea magistratului, beneficiar al drumului de acces, nu puteau fi realizate si decontate din bugetul local al primariei decat daca terenul ce urma a fi asfaltat ar fi fost in proprietatea primariei Beius.

Ca urmare a demersurilor efectuate de inculpatul Sabau Gligor Ioan, in calitate de prim procuror al Parchetului de pe langa Judecatoria Beius, in data de 28 septembrie 2009, a fost incheiat un contract de donatie prin care reprezentantii Episcopiei Romane Unite cu Roma, Greco - Catolica Oradea, au donat municipiului Beius suprafata respectiva de teren.

Acest lucru s-a intamplat in conditiile in care, pe rolul Parchetul de pe langa Judecatoria Beius, era inregistrat un dosar penal avand ca obiect comiterea infractiunilor de furt calificat, distrugere si profanare de morminte in care erau vizati reprezentantii Bisericii Greco–Catolice.

3. In primavara anului 2015, inculpatul Sabau Gligor Ioan a aflat, printr-un intermediar, despre intentia persoanei din conducerea primariei Beius de a formula un denunt penal impotriva sa pentru savarsirea unor fapte de coruptie, comise in exercitiul mandatului de prim procuror al Parchetului de pe langa Judecatoria Beius.

In acest context, magistratul a exercitat acte de constrangere asupra persoanei respective, prin amenintarea cu o serie de grave repercusiuni la care s-ar expune, in cazul in care ar formula o astfel de sesizare, amenintare menita sa determine persoana respectiva sa nu sesizeze institutiile anticoruptie, respectiv Directia Nationala Anticoruptie-Serviciul Teritorial Oradea.

Concret, inculpatul Sabau Gligor Ioan i-a transmis in mod direct persoanei respective, prin intermediul inculpatului Lupas Mihai Dinu, cumnatul sau, si prin intermediul unei alte persoane, ca detine dovezi din care rezulta ca denuntatorul ar fi incalcat obligatiile ce decurgeau din masurile preventive luate impotriva sa de catre organele judiciare (Curtea de Apel Oradea/Inalta Curte de Casatie si Justitie) respectiv:

- ca ar fi luat legatura cu persoane cu care avea interdictia de a comunica,

- ca detine dovezi privind comiterea unor noi fapte penale, in legatura cu finantarea ilegala din fonduri publice a echipei de fotbal din Beius.

De asemenea, i-a mai comunicat persoanei respective ca il va trimite la D.N.A. pe cumnatul sau, inculpatul Lupas Dinu, sa formuleze denunt penal impotriva acelelei persoane, pentru comiterea unor infractiuni de luare de mita, constand in primirea unor sume de bani remise in legatura cu emiterea unor autorizatii de constructie.

4. La inceputul anului 2015, in contextul in care aceeasi persoana cu functie de conducere din cadrul primariei Beius era cercetata de o unitate de Parchet in mai multe dosare de coruptie, iar in presa locala au aparut mai multe articole pe aceasta tema, inculpatul Sabau Gligor Ioan l-a determinat pe cumnatul sau Lupas Mihai Dinu sa nu formuleze un denunt penal impotriva functionarului respectiv pentru comiterea a doua infractiuni de luare de mita, comise in legatura cu eliberarea autorizatiilor de constructie a unor imobile apartinandu-i denuntatorului si sa nu sesizeze organele abilitate.

La momentul respectiv, inculpatul Sabau Gligor Ioan se afla, din nou, in relatii apropiate/cordiale cu functionarul respectiv si nu avea cunostinta despre intentia acestuia de a formula denunt penal impotriva sa si de a aduce la cunostinta organelor judiciare aspecte despre foloasele necuvenite primite de magistrat pentru a-i asigura protectia.

5. La data de 4 iunie 2013, intr-un dosar penal al Parchetului de pe langa Judecatoria Beius, inculpata Ardelean Adriana, procuror din cadrul acestei unitati de Parchet, fiind determinata si ajutata de prim-procurorul Sabau Gligor Ioan care, in perioada respectiva, se afla in relatii tensionate cu denuntatorul, functionar public, a dispus, cu incalcarea atributiilor de serviciu si judiciare, luarea masurii asiguratorii a sechestrului, in vederea repararii pagubei, asupra unui autoturism aflat in proprietatea persoanei vatamate/partii civile Ocolul Silvic Codrii Beiusului (institutie publica, administrand fondul forestier aflat in domeniul public al Primariei mun. Beius), pana la concurenta valorii pagubei, respectiv pana la concurenta sumei de 16.000 euro.

Sechestrul asigurator asupra autoturismului a fost de luat in semn de razbunare fata de functionarul public respectiv.

La data de 30 ianuarie 2014, inculpata Ardelean Adriana a dispus ridicarea sechestrului asigurator si darea in custodie a autovehiculului catre Ocolul Silvic Codrii Beiusului R.A. cu obligatia de pastrare, pana la solutionarea definitiva a cauzei, in baza unei cereri a reprezentantilor Ocolului Silvic, fara ca la dosarul cauzei sa existe vreo proba care sa modifice situatia de fapt avuta in vedere de procuror la data luarii masurii asiguratorii si fara ca ordonanta de ridicare a sechestrului sa fie motivata.

Ridicarea masurii asiguratorii a fost determinata strict de faptul ca, dupa o perioada de timp de la momentul aplicarii sechestrului, inculpatul Sabau Gligor Ioan s-a impacat cu functionarul public respectiv, astfel ca actiunile procurorilor din cadrul Parchetului de pe langa Judecatoria Beius impotriva acestuia din urma au fost stopate.

6. In perioada 2011–2015, inculpatul Sabau Gligor Ioan, in calitate de prim procuror al Parchetului de pe langa Judecatoria Beius, a pretins si primit diferite foloase necuvenite (produse viticole, obiecte de mobilier, diverse servicii) de la primarul unei comune (denuntator in cauza), in schimbul carora magistratul urma sa protejeze activitatea infractionala a edilului si sa nu isi indeplineasca, ori sa isi indeplineasca in mod defectuos, atributiile de serviciu ce decurgeau din functia detinuta si prevazute in lege, constand in conducerea si coordonarea directa a activitatii Parchetului de pe langa Judecatoria Beius si implicit activitatea de supraveghere a cercetarilor penale in dosarele aflate in lucru la Politia municipiului Beius.

Pretinderea si primirea foloaselor a fost facuta de magistrat atat pentru ca organele de urmarire penala din cadrul Parchetului de pe langa Judecatoria Beius sa nu procedeze la sesizarea din oficiu cu privire la diverse fapte penale comise de edil si, implicit, de a nu constitui dosare penale fata de acesta, cat si pentru a-l favoriza pe primar si a dispune o solutie favorabila fata de acesta intr-un dosar deja existent pe rolul unitatii de Parchet.

7. La data de 29 mai 2015, inculpatul Sabau Gligor Ioan, in calitate de prim – procuror al Parchetului de pe langa Judecatoria Beius, i-a cerut unui om de afaceri (persoana cercetata penal intr-un dosar aflat pe rolul acestei unitati de Parchet), sa efectueze reparatii la instalatia de apa a locuintei magistratului, fara ca acesta din urma sa achite contravaloarea lucrarilor.

In schimbul acestor foloase, inculpatul urma sa-l favorizeze pe omul de afaceri prin tergiversarea cercetarilor si obtinerea unei solutii favorabile acestuia, in dosarul penal in care era vizat.

8. Pe parcursul anului 2015, inculpatul Sabau Gligor Ioan a realizat lucrari de reabilitare si modernizare a unei case de vacanta, aflata in proprietatea sa si care nu figureaza mentionata in declaratia de avere intocmita de acesta la data de 04.06.2015, depusa ulterior la Consiliul Superior al Magistraturii.

Inculpatilor Sabau Gligor Ioan, Lupas Mihai Dinu si Ardelean Adriana li s-au adus la cunostinta calitatea procesuala si acuzatiile, in conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedura penala.

La data de 17 decembrie 2015, inculpatul Sabau Gligor Ioan urmeaza sa fie prezentat Curtii de Apel Oradea, cu propunere de arestare preventiva pentru 30 de zile.

In cauza, procurorii beneficiaza de sprijin de specialitate din partea Serviciului Roman de Informatii–Directia Judeteana Bihor si din partea Directiei Generale Antifrauda Fiscala.

Facem precizarea ca punerea in miscare a actiunii penale este o etapa a procesului penal reglementata de Codul de procedura penala, avand ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, in nici o situatie, sa infranga principiul prezumtiei de nevinovatie”.

sursa foto: ebihoreanul.ro

Adauga comentariu

*
*
laugh.giflol.gifsmile.gifwink.gifcool.gifnormal.gifwhistling.gifredface.gifsad.gifcry.gifsurprised.gifconfused.gifsick.gifshocked.gifsleeping.giftongue.gifrolleyes.gifunsure.gif

*

DISCLAIMER

Mesajele cu continut indecent nu vor fi postate. Atentie! Postati pe propria raspundere!

Inainte de a posta, cititi regulamentul: Termeni legali si Conditii

rominvent.ro Harta avocati romania Harta avocati romania Lege5
PORTAL JURISPRUDENTA RELEVANTA
ULTIMELE ACTE NOUTATI
ABONEAZA-TE!

Introdu-ti adresa de email pentru a te abona la Lumea Juridica si vei primi notificari cu cele mai noi stiri si articole.