Practica judiciara comentata. Hotarare legala si temeinica schimbata in apel

1. Preliminarii

Din pacate, uneori se intampla ca in caile de atac sa fie desfiintate hotararile legale si temeinice pronuntate la fond. In opinia noastra, este extrem de grav si de periculos. In primul rand, deoarece instantele de control judiciar, instante superioare, trebuie sa verifice legalitatea (si temeinicia) hotararilor instantelor inferioare, sa le indrepte cand este cazul si sa asigure conformitatea acestora cu legea. in al doilea rand, intrucat hotararile respective devin irevocabile (definitive si executorii), desi atesta situatii adevarate, afectand astfel ordinea juridica.

Speta pe care o discutam a format obiectul dosarului nr. 11010/3/2016 (numar in format vechi 5147/2017), solutionat de Curtea de Apel Bucuresti, Sectia a VII-a pentru cauze privind conflicte de munca si asigurari sociale - Decizia civ. nr. 1447/2018.

---

2. Circumstantele cauzei

Unitatea, apartinand Academiei Romane, a fost supusa reorganizarii, determinata, in esenta, de necesitatea administrarii si gestionarii unor terenuri agricole si silvice retrocedate (in suprafata de mii de hectare), cu ajutorul unor specialisti in materie (ingineri).

Exercitandu-si prerogativa organizatorica atribuita de lege (art. 40 alin. 1 lit. a din Codul muncii), angajatorul a adoptat o noua structura organizatorica, aprobata de organele competente (inclusiv de Presedintele Academiei Romane). Au fost desfiintate doua posturi de tipograf si unicul post de sef birou administrativ si infiintate doua posturi de inginer (unul de agronom, celalalt de inginer silvic).

Titularul postului de sef de birou administrativ, supus desfiintarii, a solicitat trecerea pe postul de inginer agronom, dar el nu detinea actele de studii necesare ocuparii acestui post. A urmat, in mod firesc, concedierea sa, in temeiul art. 65 din Codul Muncii, cu respectarea prevederilor art. 75-76 din acelasi Cod.

Salariatul a contestat aceasta masura, sesizand Tribunalul Bucuresti, Sectia a VIII-a conflicte de munca si asigurari sociale.

3. Solutia Tribunalului Bucuresti

Prin sentinta nr. 11335/2017 Tribunalul a respins contestatia, cu motivarea care urmeaza.

„Astfel cum rezulta din planul de reorganizare si din decizia de concediere nr. 4/12.02.2016, contractul de munca a incetat ca urmare a desfiintarii postului de munca ocupat de contestator, avand in vedere reorganizarea activitatii institutiei.

Motivele de fapt care au stat la baza concedierii contestatorului si desfiintarea postului au constat in masura de eficientizare a activitatii institutiei si de necesitatea reorganizarii care sa conduca la perfectionarea activitatii Fundatiei Patrimoniu in vederea cresterii in continuare a contributiei fondurilor si imbunatatirii fondului funciar agro-silvic si care sa corespunda. In principal obiectivelor fundatiei.

Existenta acestor motive rezulta din decizia Consiliului director si decizia Directorului Executiv al Fundatiei Patrimoniu.

Se retine faptul ca desfiintarea postului contestatorului a avut la baza o cauza temeinica si serioasa, astfel cum prevede art. 65. alin. (2) din Codul muncii si ca atare decizia de concediere a tost emisa de catre institutie in mod intemeiat, cu respectarea tuturor dispozitiilor.

Desfiintarea postului contestatorului a fost efectiva, a avut o cauza reala si serioasa.

In cauza dedusa judecatii nu este vorba de o desfacere abuziva a contractului individual de munca, ci o desfiintare a postului pentru reorganizarea activitatii societatii.

Art. 65 din Codul muncii care reprezinta temeiul de drept al concedierii contestatorului stabileste in alin. 2 ca desfiintarea locului de munca ocupat de salariat trebuie sa fie efectiva si sa aiba o cauza reala si serioasa, prin aceasta intelegandu-se ca locul de munca nu se mai regaseste in structura angajatorului si ca nu se mai regaseste in organigrama acestuia, ca solutia este impusa de realitati economice si prin aceasta se realizeaza o imbunatatire a activitatii si evitarea pagubelor pentru angajator.

Sustinerile contestatorului sunt nefondate avand in vedere ca masura concedierii a fost efectiva, avand la baza o cauza reala si serioasa.

Consiliul Director al Fundatiei Patrimoniu a aprobat in sedinta sa din 16 decembrie 2015, implementarea tuturor masurilor de punere in aplicare a Planului de reorganizare al activitatii Fundatiei Patrimoniu avand in vedere obiectivele institutiei: urmarirea indeaproape a gestionarii fondului funciar, a tehnologiilor specifice de cultura a plantelor, a modului de exploatare a acestuia, in vederea cresterii randamentelor, revizuirea organigramei de functionare a Fundatiei, prin revederea competentelor fiecarui angajat in corelatie cu sarcinile ce ii revin, in urma careia sa rezulte o restructurare, cu personal strict necesar, corespunzator necesitatilor reale cerute de indeplinirea scopului Fundatiei, imbunatatirea mecanismelor financiar-economice care sa reflecte realitatile gestionarii fondului funciar, transparenta si incredere in activitatea Fundatiei.

Motivele de fapt care au stat la baza concedierii contestatorului si desfiintarea postului au constat in masura de eficientizare a activitatii societatii in conformitate cu obiectivele institutiei, care o persoana juridica de drept privat, fara scop patrimonial, neguvernamentala, apolitica, constituita in temeiul O.G. nr. 26/2000, al O.G. nr. 37/2003 si al Regulamentului de aplicare a acesteia, Legii nr. 246/2005 pentru aprobarea Ordonantei Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociatii si fundatii, respectand prevederile Decretului nr. 31/1954 privind persoanele fizice si persoanele juridice, precum si ale Ordinului Ministerului Justitiei nr. 954/2000, ce are ca Fondator Unic, Academia Romana, iar potrivit art. 11 din Statutul Fundatiei Patrimoniu, membrii Consiliului Director sunt numiti de catre Academia Romana. De asemenea, in conformitate cu prevederile art. 4 alin. 16 din Legea nr. 752/2001 privind organizarea si functionarea Academiei Romane, cu modificarile si completarile ulterioare - „ Terenurile agricole si forestiere retrocedate vor fi administrate si gestionate, potrivit legii, in scopurile stabilite de Academia Romana, pe baza clauzelor actelor de donatie, prin Fundatia Patrimoniu a Academiei Romane, conform statutului acesteia, iar coordonarea tehnico-stiintifica pentru eficienta economico-sociala se face prin Sectia de stiinte Agricole si Silvice a Academiei Romane si prin Institutul National de Cercetari Economice „Costin C. Kiritescu" (I.N.C.E.) al Academiei Romane.

Instanta nu poate cenzura modalitatea prin care intimata intelege sa isi eficientizeze activitatea, sa isi stabileasca directiile de dezvoltare.

Astfel cum rezulta din organigrama societatii emisa ulterior desfiintarii postului, in prezent nu mai figureaza, nefiind efectuate angajari pe acest post.

Asadar, nu poate fi pusa in discupe o incalcarea a prevederilor art. 65 din Codul muncii sub aspectul invocat de contestator.

Oricum, motivul invocat de contestator nu este unul real care sa conduca la nulitatea deciziei de desfacere a contractului individual de munca, intrucat reorganizarea se face evident, in fapt, prin desfiintarea postului, iar eliminarea unui post din organigrama societatii inseamna reorganizarea.

Problema reorganizarii este reala si serioasa, si a fost pusa in practica prin desfiinlarea postului.

Au fost respectate dispozipile art. 65, art. 75 si art. 76 si art. 77 din Codul muncii.

Decizia de concediere nr. 4/12.02.2016 a fost emisa cu respectarea tuturor conditiilor impuse de Codul muncii, continand motivele care determina concedierea, durata preavizului, temeiul de drept, termenul in care poate fi contestata, mentionarea instantei la care se poate contesta.

Prin emiterea Deciziei de concediere nr. 4/12.02.2016 au fost respectate prevederile art. 75 si art. 76 din Codul muncii, respectiv: A fost comunicata in scris contestatorului; este motivata in fapt si in drept, continand motivele care au determinat concedierea; este mentionata durata preavizului; contine termenul legal de contestare a deciziei de concediere, respectiv, 45 de zile de la data comunicarii; contine instanta competenta sa solutioneze contestatia impotriva deciziei de concediere, respectiv la tribunalul pe raza unde isi are domiciliul.

Reorganizarea institutiei este asadar reala, serioasa si efectiva.

Astfel cum rezulta din organigramele dinainte si dupa reorganizare, se poate lesne observa ca nu mai exista functia ce a fost detinuta de contestator, fara a fi infiintate alte posturi care sa preia atributiile celui desfiintat.

Conduita intimatei in raport de contestator este in conformitate si cu art. 24 din Carta Sociala Europeana, potrivit caruia, in vederea asigurarii exercitarii efective a dreptului la protectie in caz de concediere, partile se angajeaza sa recunoasca dreptul lucratorilor de a nu fi concediati fara motiv intemeiat, legat de aptitudinea sau conduita acestora sau de cerintele de functionare a intreprinderii, a institutiei sau a serviciului.

Prevederea citata instituie atat protectia lucratorului in cadrul raporturilor de dreptul muncii, cat si componenta corelativa a acestei protectii si anume respectul pentru cerintele de functionare a intreprinderii, institutiei sau serviciului pe care doar angajatorul le cunoaste.

Concluzia care se desprinde din prevederile citate este aceea ca protectia sociala a angajatilor este conditionata de compatibilitatea existenta intre mentinerea locului acestora de munca, pe de o parte, si bunul mers al activitatii angajatorului, pe de alta parte.

Rolul pe care functia de sef Birou Administrativ il are in cadrul institutiei, precum si consecintele pe care le are asupra fundatiei, desfiintarea acestui post sunt elemente, decizii de oportunitate ale fundatiei.

Instanta de judecata nu poate si nu este in masura sa decida pentru o persoana juridica ceea ce este bine sau nu, nu poate cenzura oportunitatea, angajatorul fiind singurul in masura sa aprecieze asupra oportunitatii restructurarii locului de munca al salariatului, iar in cauza dedusa judecatii aceasta a fost solutia considerata optima pentru asigurarea succesului companiei in conditiile concrete oferite de societate.

Instanta de judecata este chemata sa aprecieze strict indeplinirea sau nu a conditiilor prevazute de art. 65 din Codul Muncii. Respectiv sa aprecieze, sa verifice daca reorganizarea este reala si serioasa.

Prin urmare, in ceea ce priveste temeinicia deciziei de concediere, desfiintarea postului ocupat de contestator a fost reala si serioasa, cata vreme in organigrama si statul de functii ale institutiei intocmite ulterior emiterii deciziei contestate nu mai exis acest post in structura departamentala.

In intelesul prevederilor art. 65 alin. 1 din Codul muncii reorganizarea nu presupune cu necesitate existenta unei situatii precare a angajatorului, fiind suficienta doar o modificare a schemei de personal, in functie de oportunitatea unitatii.

Astfel cum rezulta din documentele atasate, desfiintarea postului detinut de contestator a avut la baza o cauza reala, iar desfiintarea a fost efectiva, tinand cont de situatia institutiei, utilitatea pentru fundatie a unui asemenea post fiind direct determinata de situatia economica a sectoarelor economice din aria de responsabilitate definita, context in care intimata a adoptat masuri de urgenta pentru asigurarea indeplinirii obiectivelor. in cazul concedierii pentru motive care nu tin de persoana salariatului, determinata de desfiintarea locului de munca ocupat de saiariat, in temeiul art 65 alin. 1 Codul muncii, dificultatile economice pot fi reflectate si de masurile de eficientizare, de optimizare a gestionarii fondurilor, incercate de angajator pentru inlaturarea pierderilor.”

4. Solutia Curtii de Apel Bucuresti

Instanta superioara, in „intelepciunea sa”, a decis:

-admiterea apelului salariatului contestator;

-schimbarea in tot a sentintei atacate;

-anularea deciziei de concediere si repunerea apelantului in functia detinuta anterior, evident cu plata despagubirilor prevazute de lege.

In esenta, motivarea hotararii Curtii de Apel Bucuresti, pe nici o pagina si jumatate, din cele 7 pe care le are, este urmatoarea:

„In acest context, ce circumstantiaza obiectul prezentei cauze ca fiind reprezentat de o decizie de incetare a contractului individual de munca al salariatului-apelant ca urmare a concretizarii unei decizii administrative interne de reorganizare a activitatii, Curtea, in analiza caracterului real, dar mai ales serios al concedierii, a avut de examinat in ce masura reorganizarea invocata de catre institutia-intimata a fost si pusa in practica, cu alte cuvinte care a fost finalitatea acestei masuri de reorganizare pretinsa si in decizia nr.4/12.02.2016, dar si in cadrul prezentei proceduri judiciare.

Ceea ce prezinta relevanta juridica din aceasta perspectiva este reprezentat nu doar de dovedirea masurii dispuse, ci si de seriozitatea acesteia, in sensul dovedirii faptului ca a fost materializata de angajator in forma prevazuta in decizia de concediere si in inscrisurile ce au fundamentat aceasta decizie. Altfel spus, intereseaza aici nu doar actul decizional, ci si continuitatea sa practica, cele doua faze fiind indisolubil relationate.

Or, in prezenta cauza, Curtea noteaza ca, desi a clamat necesitatea reorganizarii ca urmare a cresterii suprafetelor de teren aflate in administrarea sa, aspect ce ar fi impus crearea a doua noi posturi si angajarea a doi ingineri care sa se ocupe la fata locului de administrarea acestor suprafeje de teren, Fundatia „Patrimoniu", nu a dovedit si faptul ca a intreprins acest lucru corespunzator intentiei initiale.

Astfel, din actele depuse la dosarul de apel, mai exact raspunsul transmis Curtii de catre intimata Fundatia „Patrimoniu" a Academiei Romane pentru termenul de judecata din data de 13.03.2018, aceasta a comunicat ca postul de inginer silvic a fost acoperit la data de 02.03.2018 odata cu semnarea contractului individual de munca cu numitul F. L., iar, in ceea ce priveste postul de inginer agronom, acest post nu a fost acoperit inca, urmand a fi angajata o persoana pe acesta doar dupa finalizarea procedurii de selectie a firmelor atestate, de negociere si atribuire a contractelor de antrepriza pentru infiintarea perdelelor forestiere din amplasamentele Bucu (jud.Ialomita) si Gradistea (jud.Calarasi).

Asadar, Curtea retine ca dupa momentul incetarii contractului individual de munca al apelantului -12.02.2016, intimata a angajat unul dintre cei doi ingineri cuprinsi in planul de reorganizare la un interval de timp de doi ani si o luna (in timpul judecarii prezentului apel), iar despre cel de-al doilea doar se invedereaza probabilitatea angajarii sale la un moment dat viitor, dupa finalizarea unei proceduri ce are drept scop infiintarea unor perdele forestiere.

Pe cale de consecinta, Curtea refine ca procesul de reorganizare al activitatii institutiei intimate nu este finalizat in acest moment in conformitate cu cele propuse prin decizia de concediere ce formeaza obiectul cauzei de fata si nici nu se intrevede un orizont rezonabil de timp in care acest proces ar putea fi finalizat.

Dintr-o alta perspectiva dar legat de pretinsa reorganizare invocata de intimata, Curtea noteaza ca aceasta nu a explicat intr-un mod dincolo de orice dubiu motivul pentru care o parte a procesului sau de reorganizare, dispusa inca prin planul de reorganizare adoptat la data de 05.10.2015, respectiv partea ce corespundea angajarilor ce urmau a fi efectuate ca efect al noilor realitati economice, a fost finalizata partial si aceasta doar pe parcursul judecarii prezentei contestatii judiciare. Pretinsele dificultati intampinate pe parcursul acestei reorganizari, desi, posibil, pertinente, nu sunt si concludente, nefiind apte a contura o alta pozitionare juridica a prezentei spete prin raportare la imperativul caracterului serios ce ar trebui sa caracterizeze orice procedura de concediere pentru motive ce nu tin de persoana salariatului, enuntat de art.65 alin.(2) din Codul muncii.

Este adevarat ca decizia de reorganizare reprezinta un act administrativ intern de oportunitate al angajatorului ce poate fi cenzurat de instantele de judecata doar din perspectiva legalitatii, insa dovada intreprinderii masurilor consemnate in proiectul de reorganizare reprezinta un aspect procedural ce se impune a fi probat de catre angajator in conditiile art.272 din Codul muncii. in cauza, o astfel de restructurare a posturilor din structure organizatorica a intimatei nu a fost efectuata de catre aceasta din urma, in conditiile mai sus expuse.

Or, in aceasta ipoteza juridica, Curtea retine ca nefiind indeplinita in speta conditia cauzei serioase a masurii desfacerii unilaterale a contractului individual de munca, conditie stipulata de prevederile art.65 alin.(2) din Codul muncii drept una cu caracter imperativ din perspectiva legalitatii ce trebuie sa caracterizeze o astfel de decizie”.

5. Nota critica

In opinia noastra, hotararea Curtii de Apel Bucuresti este flagrant nelegala si netemeinica.

In primul rand, pentru ca depasind competenta generala a puterii judecatoresti, instanta s-a preocupat de modul in care s-a facut reorganizarea, citam din hotarare: „invocata de institutia-intimata a fost pusa in practica, cu alte cuvinte care au fost finalizate aceste masuri de reorganizare pretinsa prin decizia nr. 4/12.02.2016”.

Asadar, onorata curte a fost interesata nu doar de actul concedierii, ci si, a subliniat, de continuitatea practica a reorganizarii, cele doua faze, in conceptia sa, „fiind indisolubil relationate”.

Dar, punerea in practica a masurii de organizare revenea exclusiv angajatorului, singurul in drept sa aprecieze asupra oportunitatii transpunerii acelei masuri. Apoi, dispunand reintegrarea intr-un post devenit inutil, Curtea de Apel s-a substituit angajatorului privind reinfiintarea acelui post si, in consecinta, l-a obligat sa isi modifice structura organizatorica si sa efectueze cheltuieli (neeconomicoase) cu un loc de munca ce nu ii este necesar.

Procedind astfel, completul de judecata a ignorat solutiile pronuntate anterior de aceeasi sectie, conform carora, de exemplu:

-angajatorul are prerogativa de a stabili organizarea si functionarea unitatii, respectiv organizarea eficienta a structurilor sale interne si selectia acelor posturi pe care urmeaza sa le desfiinteze in masura in care apreciaza ca masura duce la eficientizarea activitatii (Dec. nr. 3864/R/2012);

-aprecierea cu privire la utilitatea unui loc de munca in organigrama unitatii, precum si raspunderea pentru starea financiara si perspectiva de dezvoltare a acesteia revin factorilor de conducere din unitate, care isi asuma astfel riscul pentru masura dispusa, iar nu instantei de judecata, care nu se poate substitui organelor de conducere ale angajatorului pentru a decide mentinerea anumitor posturi (Dec. nr. 3776/R/2012);

Din considerentele mai sus expuse, apreciem ca suntem in prezenta unui exces al puterii judecatoresti, de vreme ce a fost pronuntata o hotarare in afara prerogativelor recunoscute instantelor prin lege, ce a constat, in esenta, in obligarea angajatorului sa isi modifice structura sa organizatorica.

In al doilea rand, ceea ce intareste ideea amintita anterior, curtea, plusand pe acelasi rationament, error iuris, si fortand motivarea in scopul solutiei preconizate, a retinut ca „procesul de reorganizare al activitatii institutiei-intimatei nu este finalizat la acest moment in conformitate cu cele propuse prin decizia de concediere ce formeaza obiectul cauzei de fata si nu se prevede un orizont rezonabil de timp in care acest proces ar putea fi finalizat”.

Eroarea facuta de instanta este grosiera intrucat procesul de reorganizare nu s-a „propus” prin decizia de concediere, ci el s-a dispus anterior printr-un act juridic, avand un atare obiect, iar decizia mentionata a fost determinata tocmai de reorganizarea unitatii.

Apoi, „orizontul rezonabil de timp”, clamat cu tarie de completul de judecata ca nu se intrevedea, era vazut si perceput chiar in sedinta din 13.03.2018, cand a fost depusa dovada angajari inginerului silvic si cand aparatorul unitatii a anuntat ca este in curs si angajarea inginerului agronom, dovada care se va face pana la pronuntarea anuntata peste doua saptamani. Si intr-adevar, cu o zi inainte de pronuntare au fost inaintate instantei:

-contractul individual de munca al noului salariat;

-contractele de antrepriza pentru amplasamentele unor terenuri (si alte motivari pertinente) care au intarziat angajarea inginerului agronom.

Rezulta fara nicio indoiala ca la acea data a pronuntarii hotararii criticate „orizontul rezonabil de timp care nu se intrevedea” era totalmente vazut, mai putin desigur de catre autorii acelei hotarari.

Dispunand anularea deciziei de concediere pe motivul ca nu se finalizase procesul de reorganizare, deoarece nu s-au facut noile angajari, curtea a nesocotit si dispozitiile art. 1246 C.civ. conform carora nulitatea este o sanctiune ce intervine pentru incalcarea conditiilor prevazute de lege pentru incheierea sa valabila, deci nu si pentru cele intervenite ulterior. Doctrina este categorica in aceasta privinta, nulitatea fiind definita ca acea sanctiune de drept civil, care lipseste actul juridic de efectele contrarii normelor juridice edictate pentru incheierea sa valabila.

Dupa stiinta noastra, solutia discutata este una cu totul singulara, o solutie unicat, din pacate ilegala, de vreme ce s-a decis ca desfiintarea locului de munca nu a avut o cauza reala si serioasa pentru ca nu s-au facut ulterior, intr-un anumit interval de timp angajarile preconizate.

Amintim, ceea ce dupa aprecierea noastra este relevant, ca anterior aceeasi sectie a Curtii de Apel statuase in mod corect si anume: in reglementarea art. 65 alin. 2 „conditia de a avea la baza o cauza reala si serioasa se refera la desfiintarea locului de munca, iar nu la motivul/motivele (fara legatura cu persoana salariatului) care au determinat desfiintarea locului de munca al acestuia, in cazul concret, reorganizrea activitatii” (Dec. nr. 2835/R2014).

De asemenea, s-a decis: „controlul judiciar se limiteaza la analiza daca desfiintarea postului ocupat de salariat a fost efectiva, adica daca postul a fost suprimat din statul de functii, iar cauza desfiintarii a fost reala si serioasa, daca are caracter obiectiv, fiind independenta de factori subiectivi care au legatura cu persoana angajatului, determinand cu necesitate restructurarea” (Dec. nr. 3864/R/2012).

In consecinta, in analiza cauzei reale si serioase desfiintarii locului de munca trebuie sa aiba in vedere, exclusiv, imprejurarea ca aceasta nu priveste persoana salariatului, ca este determinata de motive obiective, de necesitatea imbunatatirii si perfectionarii activitatii angajatorului.

Celelalte fapte, ca nu s-a finalizat reorganizarea intr-un anumit termen, ca nu s-au facut inca angajarile preconizate, exced notiuni de cauza reala si serioasa a desfiintarii locului de munca.

Este fara nici un dubiu ca posturile desfiintate, inclusiv al apelantului nu ii mai erau utile angajatorului, motiv pentru care le-a suprimat din organigrama sa. Nici-un angajator nu renunta la posturile utile! Este in interesul lui si in scopul realizarii intocmai a obiectului sau de activitate.

6. O propunere de lege ferenda

Fara legatura directa cu cele sustinute in cele ce preced, apreciem ca, din ratiuni practice, ar trebui modificat si completat art. 80 alin. 2 din Codul muncii in sensul ca in situatia in care, din diverse motive, reintegrarea este imposibila, instanta sa nu dispuna obligatoriu repunerea partilor in situatia anterioara emiterii actului de concediere.

Intr-adevar, in practica apar destul de frecvent situatii, anterioare pronuntarii hotararii judecatoresti de anulare a deciziei de concediere, care impiedica reintegrarea in conditiile art. 80 alin. 2 din Codul muncii.

Asemenea situatii pot consta in:

-incetarea de drept a contractului individual de munca in temeiul art. 56 alin. 1 din Codul muncii (in situatia indeplinirii cumulative a conditiilor de varsta standard si a stagiului minim de cotizare pentru pensionare; la data comunicarii deciziei de pensie anticipate partiale, pensiei anticipate, pensie pentru limita de varsta cu reducerea varstei standard de pensionare; la data comunicarii deciziei medicale asupra capacitatii de munca in cazul invaliditatii de grad I sau II - lit. c); ca urmare a admiterii cererii de reintegrare in functia ocupata de salariat a unei persoane concediate nelegal sau pentru motive temeinice - lit. e; ca urmare a condamnarii la executarea unei pedepse privative de libertate - lit. f; ca o consecinta a retragerii de catre autoritatile sau organismele competente a avizelor, autorizatiilor ori atestarilor necesare pentru exercitarea profesiei - lit. g; ca urmare a interzicerii exercitarii unei profesii sau unei functii, ca masura de siguranta ori pedeapsa complementara - lit. h; consecinta expirarii termenului contractului incheiat pe durata determinata - lit. i);

-survenirea unor (noi) cauze de concediere care tin de persoana salariatului, in temeiul art. 61 din Codul muncii (acesta este arestat preventiv sau arestat pentru o perioada mai mare de 30 de zile - lit. b; cand, prin decizie a organelor competente de expertiza medicala, se constata inaptitudinea fizica si/sau psihica a salariatului, fapt ce nu permite acestuia sa isi indeplineasca atributiile corespunzatoare locului de munca ocupat - lit. c);

-desfiintarea efectiva a locului de munca, avand intr-adevar o cauza reala si serioasa, in care urmeaza sa fie reintegrat salariatul respectiv (art. 65).

Opinia in sensul nerepunerii in situatia anterioara in cazul anularii deciziei de concediere este sustinuta argumentele legale si jurisprudentiale astfel:

-conform art. 1527 alin. 1 din Codul civil, „creditorul poate cere intotdeauna ca debitorul sa fie constrans sa execute obligatia in natura, cu exceptia cazului in care o asemenea executare este imposibila”;

-din art. 10 al Constitutiei Organizatiei Internationale a Muncii nr. 158/1982 privind incetarea raporturilor de munca la initiativa angajatorului (neratificata de Romania) rezulta ca in ipoteza in care organele de jurisdictie constata ca nu este posibila repunerea in functie a lucratorului, ele sunt „imputernicite sa dispuna plata unei compensatii corespunzatoare sau acordarea a unei alte asemenea prestatii considerate potrivite”;

-la randul ei, Curtea Europeana a Drepturilor Omului este orientata spre acordarea unui post echivalent, iar daca acesta nu exista, acordarea unei despagubiri.

-potrivit Deciziei Curtii Constitutionale nr. 1101/2009, instanta de judecata dispune reintegrarea „in masura in care aceasta este posibil, la solicitarea salariatului, in cazul anularii concedierii”.

In afara de argumentele de mai sus, exista si altele desprinse din dreptul comparat. in Franta, Italia, Spania, de exemplu, reintegrarea in munca, in cazul anularii concedierii, nu este obligatorie.

Astfel, potrivit Codului muncii francez, in cazul in care se contesta concedierea si a fost declansat litigiul, angajatorul si salariatul pot sa concilieze si sa ajunga la un acord privind incetarea raporturilor de munca si care sa prevada acordarea unei indemnizatii forfetare in cuantum determinat, fara sa fie afectate indemnizatiile legale sau contractuale care i se cuvin acelui salariat. in lipsa acordului, judecatorul va aprecia asupra procedurii urmate si caracterul real si serios al motivelor invocate de catre angajator si va dispune masurile pe care el le considera utile (art. L.1235-1). Daca licentierea survine pentru o cauza care nu este reala si serioasa, judecatorul poate doar propune reintegrarea salariatului in unitate cu mentionarea avantajelor pe care acesta la avut. Daca angajatorul refuza integrarea, judecatorul va acorda salariatului o indemnizatie platita de catre angajator, al carei cuantum depinde de vechime lui in unitate, cuprinsa intre o limita minima de cel putin un salariu brut, pana la 20 de asemenea salarii (art. L.1235-3). Si in cazul in care reintegrare este imposibila, judecatorul acorda o indemnizatie care nu poate fi inferioara salariilor avute de angajat pe ultimele 10 luni (art. 1235-3-1).

Renuntarea la obligativitatea reintegrarii in munca in cazul anularii concedierii si preluarea solutiei legiuitorului francez, prezinta anumite avantaje, avand in vedere ca de cele mai multe ori relatiile dintre angajator si salariatul integrat sunt degradate; ele nu se vor desfasura in continuare fara dificultati, putandu-se manifesta si tensiuni revansarde, constand, de pilda, in ideea unei noi concedieri (ceea ce se intampla adesea).