ccf

PICCJ. Administratorii Clubului Colectiv au fost retinuti pentru ucidere din culpa

Data: 03 November 2015, 11:15 | autor: A.P. | 0 comentarii | 1771 afisari

Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie a dispus, in cursul zilei de luni 2 noiembrie 2015, retinerea preventiva a celor trei administratori ai Clubului Colectiv, in care si-au pierdut viata, pana la aceasta ora, 32 de persoane, iar alte 88 se afla in stare critica sau grava, ca urmare a incendiului de vineri seara, 30 octombrie 2015.


Potrivit comunicatului de presa al Parchetului General, dat publicitatii marti 3 noiembrie, masura preventiva a fost luata sub aspectul infractiunii de ucidere din culpa.

Comunicatul PICCJ:

"Procurori ai Sectiei de urmarire penala si criminalistica din cadrul Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie au dispus retinerea inculpatilor:

MINCU COSTIN

ANASTASESCU GEORGE- ALIN

GANCEA PAUL-CATALIN

sub aspectul savarsirii infractiunilor de ucidere din culpa, prevazuta de art. 192 alin. 3 Cod penal.

Cu privire la infractiunile retinute in sarcina inculpatilor, facem urmatoarele precizari:

Prin ordonanta din data de 31 octombrie 2015, procurori ai Parchetului de pe langa Tribunalul Bucuresti, fiind sesizati cu privire la faptul ca in incinta Clubului Colectiv a avut loc un incendiu in urma caruia au murit mai multe persoane, iar altele au suferit vatamari corporale, au dispus inceperea urmaririi penale cu privire la savarsirea infractiunilor de omor calificat si distrugere calificata, in vederea stabilirii circumstantelor si imprejurarilor savarsirii faptelor.

Din datele si probele administrate ulterior a rezultat ca incendiul s-a produs ca urmare a faptului ca persoanele care aveau in administrare spatiul respectiv au incurajat si permis accesul unui numar de persoane mult peste limita admisa a clubului, in conditiile in care spatiul nu era prevazut cu mai multe cai de evacuare in caz de urgenta, precum si desfasurarea unui spectacol cu efecte pirotehnice (foc de artificii) in incinta acoperita a clubului, in conditiile amenajarii interioare improprii unor astfel de activitati, caracterizate prin existenta unor materiale usor inflamabile, montate cu incalcarea dispozitiilor legale si pentru evitarea costurilor suplimentare (obiecte de decor si pentru izolare fonica pe stalpii de sustinere, pereti si tavan, respectiv perete antifonat), cu consecinta mortii si vatamarii corporale a mai multor persoane aflate in club.

Avand in vedere imprejurarile in care fapta a fost comisa, dupa cum rezulta din probatoriul administrat pana in acest moment al urmaririi penale, se releva forma de vinovatie a culpei, si nu a intentiei, astfel incat, prin ordonanta din data de 2 noiembrie 2015, s-a dispus schimbarea incadrarii juridice data faptelor din infractiunea de omor calificat prev. de art. 189 alin. 1 Cod penal in infractiunea de ucidere din culpa, prev. de art. 192 alin. 3 Cod penal.

Prin ordonanta motivata din data de 2 noiembrie 2015, procurorii au dispus efectuarea in continuare a urmaririi penale fata de Grancea Paul Catalin, Anastasescu George Catalin si Mincu Costin, administratori ai SC Colectiv Club SRL, sub aspectul infractiunilor de ucidere din culpa si vatamare corporala din culpa.

Facem precizarea ca inceperea urmaririi penale si punerea in miscare a actiunii penale sunt etape ale procesului penal reglementate de Codul de procedura penala, avand ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitati care nu pot, in nicio situatie, sa infranga principiul prezumtiei de nevinovatie".

foto: Tiberiu Nitu, Procuror General al PICCJ

Adauga comentariu

*
*
laugh.giflol.gifsmile.gifwink.gifcool.gifnormal.gifwhistling.gifredface.gifsad.gifcry.gifsurprised.gifconfused.gifsick.gifshocked.gifsleeping.giftongue.gifrolleyes.gifunsure.gif

*

DISCLAIMER

Mesajele cu continut indecent nu vor fi postate. Atentie! Postati pe propria raspundere!

Inainte de a posta, cititi regulamentul: Termeni legali si Conditii

rominvent.ro Harta avocati romania Harta avocati romania Lege5
PORTAL JURISPRUDENTA RELEVANTA
ULTIMELE ACTE NOUTATI
ABONEAZA-TE!

Introdu-ti adresa de email pentru a te abona la Lumea Juridica si vei primi notificari cu cele mai noi stiri si articole.