Palmaresul DNA pe luna mai
Data: 03 June 2020, 15:15 | autor: L.J. | 0 comentarii | 1477 afisari
Lumea Juridica prezinta o sinteza a cauzelor finalizate de procurorii anticoruptie condusi de Crin - Nicu Bologa (foto) in luna mai 2020, altele decat cele deja mediatizate.
Iata dosarele trimise in instanta de DNA:
"1. Procurorii din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie – Sectia de combatere a infractiunilor asimilate infractiunilor de coruptie au dispus sesizarea instantei de judecata, in baza dispozitiilor art. 483 Cod procedura penala, cu acordurile de recunoastere a vinovatiei a urmatorilor inculpati:
GRIGORE EMILIA, la data faptelor director financiar-contabil al Institutului Clinic Fundeni,
PARVULESCU ADRIAN, la data faptelor sef Birou Achizitii Publice in cadrul Institutului Clinic Fundeni,
fiecare sub aspectul savarsirii infractiunilor de:
- permitere a accesului unor persoane neautorizate la informatii ce nu sunt destinate publicitatii, in scopul obtinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, in forma continuata
- luare de mita, in forma continuata.
In acordurile de recunoastere a vinovatiei, procurorii au retinut urmatoarea stare de fapt:
Inculpatii Grigore Emilia si Parvulescu Adrian, in calitatile mentionate mai sus, le-ar fi oferit unor oameni de afaceri, in mod nelegal, informatii nedestinate publicitatii, astfel incat acestia sa poata incheia mai multe contracte de echipamente si produse medicale cu Institutul Clinic Fundeni.
Cei doi inculpati ar fi oferit informatiile nedestinate publicitatii atat anterior organizarii procedurilor de achizitie publica, cat si in timpul derularii acestora, respectiv in perioada iulie 2015 - februarie 2016.
Ulterior, contractele au si fost incheiate de unitatea medicala cu firmele administrate de persoanele care au beneficiat de informatiile respective.
Concret, informatiile nedestinate publicitatii oferite de inculpata Grigore Emilia ar fi reprezentat, printre altele, date despre firma concurenta, acordul cadru incheiat de spital cu o firma concurenta, necesarul de echipamente medicale, planul achizitii publice al spitalului, etc.
De asemenea, documentatia de atribuire a contractelor ar fi fost intocmita astfel incat sa avantajeze anumite firme, pe baza unor specificatii tehnice pe care inculpatul Parvulescu Adrian le-ar fi obtinut de la persoanele care controlau acele societati.
Urmarea acestor conduite a fost atribuirea contractelor de achizitie publica catre firmele administrate de persoanele respective, ale caror oferte au intrunit conditiile stipulate in documentatia de atribuire.
Intr-un context similar, in perioada 30 aprilie 2008-30 septembrie 2012, inculpatii Grigore Emilia si Parvulescu Adrian ar fi beneficiat de plata unor bilete de avion si excursii in valoare totala de 153.364 lei de la firme ale unor oameni de afaceri. Foloasele ar fi fost primite in legatura cu indeplinirea unor acte ce intrau in indatoririle de serviciu ale celor doi inculpati sau in legatura cu indeplinirea unor acte contrare acestor indatoriri (referitoare la organizarea unor proceduri de achizitie publica prin licitatie).
Pe parcursul urmaririi penale, in vederea confiscarii speciale, s-au instituit masuri asiguratorii cu privire la aceasta suma totala consemnata de cei doi inculpati intr-un cont bancar.
In prezenta avocatilor, cei doi inculpati au declarat expres ca recunosc comiterea faptelor retinute in sarcina lor, accepta incadrarea juridica pentru care a fost pusa in miscare actiunea penala si sunt de acord cu felul si cuantumul pedepsei aplicate, precum si cu forma de executare a acesteia, respectiv:
– 2 ani si 3 luni inchisoare cu suspendarea executarii pedepsei sub supraveghere, pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani si 6 luni si interzicerea, pe o perioada de 3 ani de la ramanerea definitiva a hotararii de condamnare, a drepturilor: de a fi ales in autoritatile publice sau in orice alte functii publice, de a ocupa o functie ce implica exercitiul autoritatii de stat si de a ocupa functia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfasura activitatea de care s-a folosit pentru savarsirea infractiunilor.
Dosarele de urmarire penala privindu-i pe cei doi inculpati impreuna cu acordurile de recunoastere a vinovatiei au fost trimise la Tribunalul Bucuresti.
2. Procurorii din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie – Serviciul Teritorial Pitesti au dispus trimiterea in judecata, in stare de libertate, a inculpatului
METEHOIU CONSTANTIN, la data faptelor, director al Sucursalei Hidrocentrale Curtea de Arges din cadrul Societatii Comerciale de Producere a Energiei Electrice Hidroelectrica - S.A. Bucuresti, in sarcina caruia s-a retinut savarsirea infractiunilor de:
- abuz in serviciu cu obtinere de foloase necuvenite, in forma continuata,
- participatie improprie la infractiunea de abuz in serviciu cu obtinere de foloase necuvenite.
In rechizitoriul intocmit, procurorii au retinut urmatoarea stare de fapt:
Inculpatul Metehoiu Constantin, prevalandu-se de functia detinuta, ar fi incalcat mai multe dispozitii legale, in contextul in care, in cursul anului 2011, folosind resursele societatii pe care o administra, ar fi construit pe propriul teren aflat pe malul lacului Vidraru, fara autorizatie, o constructie metalica pentru deservirea unui ponton plutitor pentru exploatarea ambarcatiunilor sale in cadrul unor activitati de agrement pentru turisti.
Concret, inculpatul ar fi incalcat prevederile Legii 500/2002 privind finantele publice si ale OUG nr.119/1999 privind controlul financiar preventiv.
Ulterior, in cursul anului 2012, inculpatul ar fi semnat doua ordine de plata si ar fi asigurat decontarea unor facturi catre firma executanta a lucrarilor si cea de proiectare, in conditiile in care documentele atestau in fals ca respectiva constructie s-ar fi realizat (scriptic) la Barajul Valsan, cand in realitate fusese realizata la locatia mentionata mai sus.
Pentru una dintre facturi, inculpatul Metehoiu Constantin ar fi determinat doua persoane cu atributii financiare, aflate in subordinea sa, sa acorde vizele de acceptare la plata si de control financiar preventiv fara ca ele sa cunoasca faptul ca structura era deja executata.
Prin actiunile realizate de inculpat s-ar fi produs un prejudiciu de 325.879 lei bugetului S.C. Hidroelectrica S.A., suma cu care aceasta societate s-a constituit parte civila in cauza.
In cauza, procurorii au dispus instituirea masurii asiguratorii a sechestrului asupra mai multor bunuri imobile ce apartin inculpatului.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Arges, cu propunere de a se mentine masurile asiguratorii dispuse in cauza.
Precizam ca la data de 14 iulie 2016, procurorii anticoruptie au dispus trimiterea in judecata a mai multor persoane fizice printre care si pe inculpatul Metehoiu Constantin, in legatura cu savarsirea unor infractiuni de abuz in serviciu si de fals (vezi comunicat nr. 1018/VIII/3 din 14 iulie 2016).
3. Procurorii din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie – Serviciul teritorial Timisoara au dispus trimiterea in judecata, in stare de libertate, a doi inculpati
- avocat in cadrul Baroului Bucuresti, sub aspectul savarsirii infractiunii de trafic de influenta,
- persoana fizica fara calitate speciala, sub aspectul savarsirii infractiunilor de complicitate la trafic de influenta si complicitate la cumparare de influenta.
In rechizitoriul intocmit, procurorii au retinut in esenta urmatoarea stare de fapt:
In prima parte a anului 2012, inculpatul, in calitate de avocat in Baroul Bucuresti, ar fi pretins si primit (la data de 19 martie 2012), prin intermediul celuilalt inculpat, suma de 50.000 euro de la o persoana condamnata intr-un dosar penal, la pedeapsa inchisorii de 5 ani cu executare. Persoana fusese condamnata atat in prima instanta cat si in apel, dar decizia nu era definitiva.
In conditiile in care urma sa se judece recursul, inculpatul avocat ar fi pretins si primit banii de inculpatul condamnat nedefinitiv, in schimbul influentei pe care pretindea ca ar avea-o asupra magistratilor de la Inalta Curte de Casatie si Justitie care urmau sa solutioneze recursul. Inculpatul avocat ar fi promis ca-i va determina sa pronunte o solutie favorabila, de achitare sau de condamnare cu suspendare.
Recursul avea sa fie respins, iar persoana avea sa fie condamnata definitiv in dosarul in care era judecata.
Dosarul a fost trimis spre judecare Curtii de Apel Timisoara.
4. Procurorii din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie – Sectia de combatere a coruptiei au dispus trimiterea in judecata, in stare de libertate, a inculpatului RIZEA IULICA IULIAN, la data faptelor director al Directiei relatii contractuale din cadrul Casei de Asigurari de Sanatate (C.A.S.) Teleorman, pentru comiterea a trei infractiuni de luare de mita.
In rechizitoriul intocmit, procurorii au retinut urmatoarea stare de fapt:
In perioada 2014 - 2015, inculpatul Rizea Iulica Iulian, in calitatea mentionata mai sus, ar fi pretins si primit de la mai multe persoane, sume de bani si bunuri care nu i s-ar fi cuvenit, in legatura cu indeplinirea, respectiv urgentarea indeplinirii atributiunilor sale de serviciu.
Concret, inculpatul ar fi pretins bunurile respective pentru a aproba:
- incheierea unui act aditional astfel incat un punct de lucru farmaceutic sa poata intra in relatii contractuale cu C.A.S. Teleorman,
- incheierea, de catre C.A.S. Teleorman, a unui act aditional cu un medic, prin care acesta solicita modificarea programului de lucru la cabinetul sau individual, de la 3 la 6 ore pe zi,
- emiterea unei decizii de eliberare a unui dispozitiv medical (proteza auditiva).
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Teleorman cu propunere de a se mentine masura asiguratorie dispusa in cauza.
5. Procurorii din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie – Serviciul teritorial Cluj a dispus trimiterea in judecata, in stare de arest la domiciliu, a unui inculpat – persoana fizica, pentru savarsirea infractiunilor de:
- trafic de influenta in forma continuata,
- nerespectarea regimului armelor si munitiilor.
In rechizitoriul intocmit, procurorii au retinut in esenta urmatoarea stare de fapt:
I. In perioada 2017-decembrie 2018, inculpatul ar fi pretins si primit de la mai multe persoane diferite sume de bani pentru a-si trafica influenta pe care ar fi pretins ca o are asupra mai multor functionari din cadrul unor persoane juridice de drept privat sau asupra unor functionari publici (instructori auto din cadrul unor scoli de soferi, profesori de legislatie rutiera, medici si psihologi din institutii medicale si cabinete psihologice, examinatori (politisti) de la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere si Inmatriculare a Vehiculelor Maramures si functionari care elibereaza carti de identitate din cadrul Serviciului Public Comunitar Local de Evidenta a Persoanelor Baia Mare).
Concret, in schimbul sumelor de bani primite, inculpatul ar fi promis ca va determina persoanele respective sa-si incalce atributiile de serviciu specifice/sa efectueze acte contrare atributiilor de serviciu, avand, printre altele, ca finalitate:
- obtinerea in mod fraudulos a unor permise de conducere auto sau a altor categorii de conducere auto,
- eliberarea in alte conditii decat cele legale a documentelor de identitate.
Pentru pretinsele „servicii”, inculpatul ar fi primit in total sumele de 49.459 euro, 7.500 lei si 200 lire sterline.
II. In cursul lunii decembrie 2018, inculpatul ar fi detinut fara drept o arma cu aer comprimat ce se incadreaza din categoria armelor neletale, supuse autorizarii.
In cauza, in vederea confiscarii speciale, s-a dispus luarea masurii asiguratorii a sechestrului.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Maramures cu propunere de a se mentine masurile preventive si asiguratorii dispuse in cauza.
Facem precizarea ca aceasta etapa a procesului penal reprezinta, conform Codului de procedura penala, finalizarea anchetei penale si trimiterea rechizitoriului la instanta spre judecare, situatie care nu poate sa infranga principiul prezumtiei de nevinovatie".
PORTAL JURISPRUDENTA RELEVANTA
-
C.C.R. 16 November 2023, 10:53
MOTIVAREA CCR PE CUMULUL PENSIEI CU SALARIUL – Decizia 521/2023: “Legea criticata conditioneaza dreptul la pensie de neexercitarea dreptului la munca, limitandu-l pana la anihilare”
-
RECURSURI IN INTERESUL LEGII 23 September 2022, 14:32
EXECUTAREA SILITA – Recursul in interesul legii, admis de ICCJ
-
RECHIZITORII 24 August 2022, 17:13
NOUL RECHIZITORIU DIN DOSARUL REVOLUTIEI – „Militarii l-au recunoscut pe Iliescu Ion ca fiind noul sef de stat si de guvern, noul comandant suprem al Fortelor Armate Romane”
-
HOTARARI CIVILE 22 August 2022, 11:13
TAXA JUDICIARA DE TIMBRU - Decizia ICCJ 71/2022
-
C.C.R. 11 August 2022, 18:08
REGIMUL JURIDIC AL CONTRAVENTIILOR - Decizia CCR 365/2022
-
CONTENCIOS 28 July 2022, 09:46
COMPETENTA INSTANTEI – Solutia Inaltei Curti
-
RECURSURI IN INTERESUL LEGII 26 July 2022, 11:40
SOLUTIA DE CLASARE. Inalta Curte a lamurit problema
-
C.C.R. 21 July 2022, 14:16
STATUTUL FUNCTIONARILOR PUBLICI – Exceptie admisa la CCR
-
RECURSURI IN INTERESUL LEGII 15 July 2022, 12:39
SPORURILE BUGETARILOR – Decizia ICCJ dupa sesizarea procurorului general
-
HOTARARI CIVILE 13 July 2022, 18:17
VOUCHERELE DE VACANTA. Apel respins
-
HOTARARI CIVILE 08 July 2022, 14:51
VARSTA DE PENSIONARE – Dezlegare de drept a Inaltei Curti
-
RECURSURI IN INTERESUL LEGII 28 June 2022, 15:58
BANII MAGISTRATILOR – A fost admisa sesizarea Procurorului General
-
RECURSURI IN INTERESUL LEGII 24 June 2022, 11:33
CODUL DE PROCEDURA CIVILA – Recurs in interesul legii
-
C.C.R. 23 June 2022, 15:48
LEGEA PENTRU COMBATEREA EVAZIUNII - CCR a dat verdictul
-
HOTARARI CIVILE 22 June 2022, 13:03
LEGEA INSOLVENTEI – Dezlegare de drept a Inaltei Curti. Decizia
-
C.C.R. 17 June 2022, 11:22
PENSIILE SPECIALE – Decizia prin care CCR a declarat legea neconstitutionala
-
C.C.R. 03 December 2021, 20:57
ART. 88 CPP – Sesizare admisa de CCR: “Dispozitiile art. 88 alin. (2) lit. b) din Codul de procedura penala sunt constitutionale in masura in care...”
-
C.C.R. 04 November 2021, 13:24
DECIZIA CCR PE STAREA DE ALERTA – Hotararea Parlamentului nr.5/2020 este neconstitutionala
-
C.C.R. 27 October 2021, 10:19
OBIECTIA PRESEDINTELUI, ADMISA DE CCR – Modificarea art. 369 din Legea 286/2009 privind Codul penal
-
HOTARARI CIVILE 25 October 2021, 16:44
DEZLEGARE CHESTIUNE DE DREPT – Decizia ICCJ dupa sesizarea Tribunalului Bucuresti
-
C.C.R. 25 October 2021, 16:21
NECONSTITUTIONALITATE IN LEGEA POLITISTULUI – Decizie pe art. 583 alin. 4 teza I din Legea 360/2020 privind statutul politistului
-
C.C.R. 12 May 2021, 15:19
NECONSTITUTIONALITATE IN CPP – Motivarea Curtii Constitutionale privind sintagma „cu exceptia imprejurarilor care privesc existenta infractiunii” din art.52 alin.(3) din Codul de procedura penala
Adauga comentariu
DISCLAIMER
Mesajele cu continut indecent nu vor fi postate. Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul: Termeni legali si Conditii