ccf

NEGOCIEREA SALARIILOR – Decizia Curtii de Apel Bucuresti prin care a fost respins apelul ca nefondat: “Neacordarea unei cresteri salariale apelantei nu reprezinta o fapta ilicita a angajatorului, intrucat acesta nu avea o obligatie in acest sens”

Data: 17 December 2018, 11:36 | autor: L.J. | 0 comentarii | 1017 afisari

Prin Decizia 1017/2018, Curtea de Apel Bucuresti a respins cererea apelantei, care a sustinut ca i s-a aplicat un tratament diferentiat prin faptul ca nu i s-a acordat o crestere salariala, desi celorlalti angajati, aflati in situatii comparabile, li s-au acordat astfel de cresteri.
Prin cererea de apel, apelanta reclamanta SM a solicitat admiterea apelului, schimbarea in tot a hotararii apelate, in sensul admiterii cererii de chemare in judecata astfel cum a fost formulata. A aratat in esenta ca motivarea instantei de fond este necorespunzatoare, acesta neinlaturand mijloacele de proba administrate in favoarea apelantei. De asemenea, instanta de fond a indicat temeiuri de drept care nu au aplicabilitate in cauza.
A mai aratat apelanta ca este singura persoana din cadrul companiei careia nu i s-a acordat dreptul de a-si negocia salariul, incalcandu-se astfel dispozitiile contractului colectiv de munca, ale contractului individual de munca si ale Codului muncii. Mai mult, in urmare negocierii, salariile colegilor sai au fost marite, existand astfel un tratament discriminatoriu in raport cu ceilalti angajati.
A sustinut ca SNLR are calitate procesual pasiva in cauza, in calitate de semnatar al contractului individual de munca si in calitate de organizatie care a fost consultata in legatura cu ingradirea dreptului la negociere al apelantei.
Referitor la acordarea daunelor morale, considera ca sunt intrunite conditiile raspunderii patrimoniale a angajatorului; fapta ilicita este reprezentata de refuzul de acordare a unor drepturi stabilite de lege, vinovatia are forma intentiei directe, prejudiciul fiind reprezentat de scaderea stimei de sine, lipsa de recunoastere a implicarii profesionale, izolarea forțata, precum si afectarea sanatatii, așa cum reiese din anexa 9.
Intimatul SNLR a formulat intampinare, solicitand respingerea apelului ca nefondat. In motivare, a aratat in esenta ca nu are calitate procesual pasiva in cauza. Unica referire potrivit careia Sindicatul este parte semnatara a CCM alaturi de CNLR S.A. nu poate fi de natura sa fundamenteze pretentiile apelantei de plata a unor drepturi salariale in contradictoriu cu acest intimat.
Prin raportare directa la obiectul dedus judecatii, precum si la motivarea in fapt si in drept a cererii de chemare in judecata, reclamanta nu pretinde in contradictoriu cu SNLR realizarea niciunei pretentii concrete care sa fie izvorata sau circumscrisa unui raport juridic obligațional nascut intre sindicat si reclamanta. A aratat faptul ca apelanta nu mai este membra a sindicatului din data de 30.06.2016.

Minuta Curtii de Apel Bucuresti:

“Curtea constata ca neacordarea unei cresteri salariale apelantei nu reprezinta o fapta ilicita a angajatorului, intrucat, astfel cum s-a aratat mai sus, acesta nu avea o obligatie in acest sens. in consecinta, intrucat fapta indicata de apelanta nu reprezinta o fapta ilicita, in speta nu sunt intrunite conditiile raspunderii patrimoniale a angajatorului. Fata de toate aceste considerente, in baza art. 480 alin. (1) Cod procedura civila, Curtea va respinge apelul, ca nefondat”.

Extras din decizia CAB:

 

Citește continuarea pe Monitorul Justiției

Adauga comentariu

*
*
laugh.giflol.gifsmile.gifwink.gifcool.gifnormal.gifwhistling.gifredface.gifsad.gifcry.gifsurprised.gifconfused.gifsick.gifshocked.gifsleeping.giftongue.gifrolleyes.gifunsure.gif

*

DISCLAIMER

Mesajele cu continut indecent nu vor fi postate. Atentie! Postati pe propria raspundere!

Inainte de a posta, cititi regulamentul: Termeni legali si Conditii

rominvent.ro Harta avocati romania Harta avocati romania Lege5
PORTAL JURISPRUDENTA RELEVANTA
ULTIMELE ACTE NOUTATI
ABONEAZA-TE!

Introdu-ti adresa de email pentru a te abona la Lumea Juridica si vei primi notificari cu cele mai noi stiri si articole.