NECONSTITUTIONALITATE IN CODUL DE PROCEDURA FISCALA - "Afecteaza securitatea juridica a persoanei"

Lumea Juridica prezinta Decizia 581/2019 prin care Curtea Constitutionala a Romaniei a solutionat exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art.213 alin.(8) din Legea nr.207/2015 privind Codul de procedura fiscala, in redactarea anterioara modificarii prin Ordonanta Guvernului nr.30/2017 pentru modificarea si completarea Legii nr.207/2015 privind Codul de procedura fiscala, precum si ale art.213 alin.(8) din Legea nr.207/2015 privind Codul de procedura fiscala, astfel cum a fost modificata prin Ordonanta Guvernului nr.30/2017, exceptie ridicata de Societatea Miadi S.R.L. din Bucuresti, in Dosarul nr.31317/3/2017 al Curtii de Apel Bucuresti.

In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate, autoarea acesteia arata, in esenta, ca prevederile legale criticate sunt neclare, lipsite de previzibilitate si lasa loc arbitrariului organelor fiscale. Acestea permit organului fiscal sa nu mai dispuna ridicarea masurii asiguratorii daca a formulat sesizare penala, insa, fara a face vreo referire la mentinerea in continuare a obligativitatii organului fiscal de a emite titlul de creanta. Or, in lipsa titlului de creanta - act administrativ impotriva caruia dispozitiile legale permit contribuabilului sa urmeze calea administrativa de contestare si, ulterior, de sesizare a instantei de judecata - contribuabilul nu are deschisa calea legala de a accede la justitie.

Extras din decizia CCR:

“Examinand exceptia de neconstitutionalitatea dispozitiilor art.213 alin.(8) din Legea nr.207/2015 privind Codul de procedura fiscala, in redactarea anterioara modificarii prin Ordonanta Guvernului nr.30/2017, Curtea retine ca masurile asiguratorii constau in indisponibilizarea unor bunuri mobile sau imobile ale debitorului, precum si a veniturilor acestuia, dupa caz, sub forma popririi asiguratorii sau a sechestrului asigurator. Acestea se dispun prin decizie emisa de organul fiscal competent, potrivit art.213 alin.(2) din Codul de procedura fiscala, in cazuri exceptionale, respectiv in situatia in care exista pericolul ca debitorul sa se sustraga, sa isi ascunda ori sa isi risipeasca patrimoniul, periclitand sau ingreunand in mod considerabil colectarea.

Dispunerea masurilor asiguratorii nu este conditionatade existenta titlului de creanta, iar ducerea lor la indeplinire se realizeazaprin procedura administrativa. Impotriva deciziei prin care se dispune instituirea masurilor asiguratorii, indiferent daca a fost emis sau nu titlul de creanta, cel interesat poate face contestatie, in cadrul procedurii administrative,in termen de 30 de zile de la comunicare, la instanta de contencios administrativ competenta [art.213 alin.(13) coroborat cu alin.(1) si (4) din Codul de procedura fiscala].

Art.213 alin.(3) stabileste ca masurile asiguratorii sub forma popririi si sechestrului asigurator care au fost luate de catre organele fiscale competente, cat si de instantele judecatoresti ori de alte organe competente inainte de emiterea titlului de creanta, inclusiv in cazul efectuarii de controale sau al antrenarii raspunderii solidare, daca nu au fost desfiintate in conditiile legii, raman valabile pe toata perioada executarii silite, fara indeplinirea altor formalitati. Odata cu individualizarea creantei si ajungerea acesteia la scadenta, in cazul neplatii, masurile asiguratorii se transforma in masuri executorii.

In schimb, in situatia in care masurile asiguratorii au fost luate inainte de emiterea titlului de creanta, acestea inceteaza daca titlul de creanta nu a fost emis si comunicat in termen de cel mult 6 luni de la data la care au fost dispuse masurile asiguratorii. In cazuri exceptionale, acest termen poate fi prelungit pana la un an, de organul fiscal competent, prin decizie. Organul fiscal are obligatia sa emita decizia de ridicare a masurilor asiguratorii in termen de cel mult doua zile de la implinirea termenului de 6 luni sau un an, dupa caz, iar in cazul popririi asiguratorii sa elibereze garantia.

Totusi, textul legal criticat excepteaza organele fiscale de la obligatia de a ridica masurile asiguratorii in ipoteza in care in termen de 6 luni, respectiv cel mult un an,nu a fost emis si comunicat titlul de creanta, cu conditia doar ca acestea sa fi sesizat organele de urmarire penala. In acest caz, masura asiguratorie luata de catre organele fiscale inceteaza doar daca au fost luate masuri asiguratorii potrivit Legii nr.135/2010 privind Codul de procedura penala. Curtea subliniaza ca, odata cu sesizarea organelor de urmarire penala de catre organul fiscal competent, contestatia prevazuta de art.213 alin.(13) din Codul de procedura fiscala nu mai poate fi exercitata, ea fiind specifica procedurii administrativ-fiscale, si nu celei penale [a se vedea art.213 alin.(1) din Codul de procedura fiscala].

 Totodata, in cazul in care organul fiscal competent sesizeaza organele de urmarire penala pe parcursul judecarii contestatiei, aceasta din urma nu isi mai poate atinge finalitatea urmarita, si anume incetarea masurilor asiguratorii, avand in vedere ca prevederile legale criticate stabilesc ca 'masurile asiguratorii inceteaza de drept la data la care au fost luate masuri asiguratorii potrivit Legii nr.135/2010privind Codul de procedura penala, cu modificarile si completarile ulterioare', ceea ce inseamna ca masurile asiguratorii nu pot fi  ridicate pe calea contestatiei antereferite.

De altfel, nu poate fi acceptata reglementarea in afara regulilor care guverneaza procesul penal a unei proceduri de contestare a unor masuri asiguratorii, care, prin natura lor, se afla in legatura directa cu desfasurarea acestuia – indisponibilizarea unor bunuri care pot face obiectul confiscarii speciale sau al confiscarii extinse ori care pot servi la garantarea executarii pedepsei amenzii/ cheltuielilor judiciare/ repararii pagubei produse prin savarsirea infractiunii; prin urmare, o asemenea procedura trebuie sa fie intotdeauna integrata procesului penal.

Avand in vedere cele expuse, Curtea constata ca textul analizat vizeaza un punct de contact intre procedura administrativ-fiscala si cea penala, fiecare dintre acestea avand, insa, o reglementare bine determinata. Aceasta interferenta intre cele doua proceduri este reprezentata deprelungirea in timp a unei masuri luate in cursul procedurii administrativ-fiscale si mentinerea acesteia in cursul procesului penal pana la un moment temporal nedeterminat, cu consecinta excluderii analizei de oportunitate a luarii masurii asiguratorii de catre procuror/instanta judecatoreasca in functie de datele cauzei. Rezulta, astfel, o nepermisa confuzie intre cele doua proceduri, iar masura asiguratorie administrativa capata valentele unei veritabile masuri procesuale specifice procesului penal.

Or, in cadrul procesului penal, masurile procesuale, cum sunt si cele asiguratorii, se dispun de organele judiciare. Astfel, in cadrul urmaririi penale, procurorul poate lua masura asiguratorie potrivit art.249 din Codul de procedura penala, iar in faza de camera preliminara, judecatorul de camera preliminara/instanta de judecata este cea care, in temeiul aceluiasi text legal, are aceasta competenta. In sensul celor antereferite, art.249 alin.(1) din Codul de procedura penala prevede ca 'Procurorul, in cursul urmaririi penale, judecatorul de camera preliminara sau instanta de judecata, din oficiu sau la cererea procurorului, in procedura de camera preliminara ori in cursul judecatii, poate lua masuri asiguratorii, prin ordonanta sau, dupa caz, prin incheiere motivata, pentru a evita ascunderea, distrugerea, instrainarea sau sustragerea de la urmarire a bunurilor care pot face obiectul confiscarii speciale sau al confiscarii extinse ori care pot servi la garantarea executarii pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a repararii pagubei produse prin infractiune'. (…)

Totodata, Curtea observa ca, in situatia data, organul fiscal, sesizand organul de urmarire penala, se comporta ca un organ de constatare in sensul art.61 din Codul de procedura penala, iar procesul-verbal incheiat de acesta, atunci cand exista o suspiciune rezonabila cu privire la savarsirea unei infractiuni, constituie un act de sesizare al organelor de urmarire penala, conform art.61 alin.(5) din Codul de procedura penala. Or, a accepta ca, in lipsa actului procesual corespunzator emis de organul judiciar competent, o masura asiguratorie dispusa de un organ de constatare in cadrul unei proceduri premergatorare inceperii procesului penal subzista, pe tot parcursul acestuia, inseamna ca s-ar recunoaste competenta organului de constatare de a dispune masuri procesuale care privesc desfasurarea procesului penal, ceea ce este inacceptabil. Prin urmare, legiuitorul nu are competenta ca, in cursul procesului penal, sa substituie actiunea organelor judiciare in ceea ce priveste dispunerea masurii asiguratorii cu cea a organelor fiscale.(...)


Curtea constata ca textul normativ analizat nu este unul previzibil si coerent, intrucat  permite translarea si aplicarea masurii asiguratorii administrative in cadrul procesului penal, substituind astfel masura asiguratorie ce poate fi dispusa in conditiile Codului de procedura penala si (ii) denatureaza rolul si competenta organelor judiciare in cadrul procesului penal. Totodata, afecteaza securitatea juridica a persoanei, intrucat relativizeaza garantiile procesuale cuprinse in Codul de procedura penala referitoare la titularul dreptului de a dispune masurile asiguratorii, precum si regimul juridic al acestora in cadrul procesului penal.

Curtea mai constata ca o asemenea reglementare contravine art.21 alin.(3) din Constitutie cu referire la caracterul echitabil al procesului penal, intrucat elimina garantiile procesuale corespunzatoare dispunerii si contestarii masurii asiguratorii, ceea ce are drept consecinta o intindereexcesiva in timp a masurii asiguratorii cu caracter administrativ fiscal. (…)

Admite exceptia de neconstitutionalitate ridicata de Societatea Miadi S.R.L. din Bucuresti in Dosarul nr.31317/3/2017 alCurtii de Apel Bucuresti – Sectia a VIII-a de contencios administrativ si fiscal si constata ca prevederile art.213 alin.(8) din Legea nr.207/2015 privind Codul de procedura fiscala, in redactarea anterioara modificarii prin Ordonanta Guvernului nr.30/2017 pentru modificarea si completarea Legii nr.207/2015 privind Codul de procedura fiscala sunt neconstitutionale.

Admite exceptia de neconstitutionalitate ridicata de aceeasi parte in dosarul aceleiasi instante si constata ca prevederile art.213 alin.(8) din Legea nr.207/2015 privind Codul de procedura fiscala, astfel cum au fost modificate prin Ordonanta Guvernului nr.30/2017 pentru modificarea si completarea Legii nr.207/2015 privind Codul de procedura fiscala sunt neconstitutionale”.
>>Decizia CCR