Motivarea Deciziei nr.264 din 27 aprilie 2017 a CCR – Curtea a constatat ca sintagma 'in cazul in care convietuiesc' din cuprinsul dispozitiilor art.5 lit.c) din Legea nr.217/2003 pentru prevenirea si combaterea violentei in familie incalca dispozitiile constitutionale ale art.1 alin.(3) privind statul de drept, art.22 privind dreptul la viata si la integritate fizica si psihica si ale art.26 referitoare la viata intima si privata

Data: 10 august 2017, 16:22 | autor: L.J. | 0 comentarii | 51 afisari

Curtea Constitutionala a Romaniei a dat publicitatii motivarea Deciziei nr.264 din 27 aprilie 2017 prin care a statuat ca sintagma 'in cazul in care convietuiesc' din cuprinsul dispozitiilor art.5 lit.c) din Legea nr.217/2003 pentru prevenirea si combaterea violentei in familie incalca dispozitiile constitutionale ale art.1 alin.(3) privind statul de drept, art.22 privind dreptul la viata si la integritate fizica si psihica si ale art.26 referitoare la viata intima si privata. Judecatori constitutionali au constatat ca, in cazul persoanelor care au stabilit relatii asemanatoare acelora dintre soti sau dintre parinti si copii, impunerea convietuirii victimei violentei cu agresorul, ca una din cerintele necesare pentru emiterea ordinului de protectie, contravine si dispozitiilor constitutionale ale art.26, in componentele referitoare la viata intima si viata privata.


Curtea retine ca cerinta convietuirii impusa de prevederile art.5 lit.c) din Legea nr.217/2003 persoanelor care au stabilit relatii asemanatoare acelora dintre soti sau dintre parinti si copii, pentru a se putea emite un ordin de protectie, este nerezonabila, intrucat poate determina inadmisibilitatea cererii de emitere a ordinului de protectie, chiar daca s-ar constata exercitarea unui act de violenta, de natura sa puna in pericol viata, integritatea fizica sau psihica sau libertatea victimei si chiar daca aceasta ar demonstra in fata instantei ca intre parti s-au stabilit relatii asemanatoare acelora dintre soti sau dintre parinti si copii. Mai mult decat atat, Conventia din 11 mai 2011 a Consiliului Europei privind prevenirea si combaterea violentei impotriva femeilor si a violentei domestice, ratificata de Romania prin Legea nr.30/2016, reprezinta un veritabil tratat privind drepturile omului, iar art.3 lit.b) din aceasta prevede ca 'violenta domestica' inseamna toate actiunile de violenta fizica, sexuala, psihologica sau economica, care se produc in mediul familial sau domestic ori intre fostii sau actualii soti sau parteneri, 'indiferent daca agresorul imparte sau a impartit acelasi domiciliu cu victima'.

Iata fragmente din motivarea Deciziei nr.264 din 27 aprilie 2017 a CCR:

15. Examinand exceptia de neconstitutionalitate, Curtea retine ca scopul Legii nr.217/2003, astfel cum este prevazut la art.1 alin.(1) din aceasta, il reprezinta ocrotirea si sprijinirea familiei, dezvoltarea si consolidarea solidaritatii familiale, bazata pe prietenie, afectiune si intrajutorare morala si materiala a membrilor familiei, ceea ce constituie un obiectiv de interes national. Prevenirea si combaterea violentei in familie fac parte din politica integrata de ocrotire si sprijinire a familiei si reprezinta o importanta problema de sanatate publica, iar, potrivit art.1 alin.(3) din lege, statul roman elaboreaza si implementeaza politici si programe destinate prevenirii si combaterii violentei in familie, precum si protectiei victimelor violentei in familie. in vederea realizarii acestui scop, Legea nr.25/2012 privind modificarea si completarea Legii nr.217/2003 pentru prevenirea si combaterea violentei in familie, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.165 din 13 martie 2012, a introdus in Legea nr.217/2003 cap. VII 'Ordinul de protectie', care, ulterior republicarii Legii nr.217/2003, a devenit cap. IV (art.23—35). Ratiunea introducerii reglementarii privind ordinul de protectie este, asa cum rezulta din Expunerea de motive la Legea nr.25/2012, crearea unui instrument juridic civil eficient pentru prevenirea si combaterea violentei in familie, similar cu cele utilizate in alte legislatii din Uniunea Europeana, deoarece, in legislatia din Romania, exista doar protectie penala impotriva violentei in familie si care se exercita in conditii foarte restrictive. Potrivit art.3 din Legea nr.217/2003, 'violenta in familie' reprezinta orice actiune sau inactiune intentionata (cu exceptia actiunilor de autoaparare ori de aparare), manifestata fizic sau verbal, savarsita de catre un membru de familie impotriva altui membru al aceleiasi familii, care provoaca ori poate cauza un prejudiciu sau suferinte fizice, psihice, sexuale, emotionale ori psihologice, inclusiv amenintarea cu asemenea acte, constrangerea sau privarea arbitrara de libertate. Un ordin de protectie se poate emite daca se comite un act de violenta (care, potrivit art.4 din lege, poate fi: violenta verbala, violenta psihologica, violenta fizica, violenta sexuala, violenta economica, violenta sociala, violenta spirituala), de natura sa puna in pericol viata, integritatea sau libertatea victimei, de catre un membru al familiei. Art.5 din lege defineste notiunea de 'membru de familie', aceasta cuprinzand: a) ascendentii si descendentii, fratii si surorile, copiii acestora, precum si persoanele devenite prin adoptie, potrivit legii, astfel de rude; b) sotul/sotia si/sau fostul sot/fosta sotie; c) persoanele care au stabilit relatii asemanatoare acelora dintre soti sau dintre parinti si copii, in cazul in care convietuiesc; d) tutorele sau alta persoana care exercita in fapt ori in drept drepturile fata de persoana copilului; e) reprezentantul legal sau alta persoana care ingrijeste persoana cu boala psihica, dizabilitate intelectuala ori handicap fizic, cu exceptia celor care indeplinesc aceste atributii in exercitarea sarcinilor profesionale. Curtea observa astfel ca legea romana ofera protectie impotriva violentei in familie si persoanelor care au stabilit relatii asemanatoare acelora dintre soti sau dintre parinti si copii, cu conditia ca acestia sa convietuiasca.

16. Analizand jurisprudenta instantelor judecatoresti, Curtea retine ca practica acestora referitoare la interpretarea art.5 lit.c) din Legea nr.217/2003, in ceea ce priveste conditia convietuirii ceruta persoanelor care au stabilit relatii asemanatoare acelora dintre soti sau dintre parinti si copii, este neunitara.

17. Majoritatea instantelor judecatoresti considera ca, pentru a se putea emite un ordin de protectie, alaturi de indeplinirea celorlalte conditii prevazute de lege, trebuie ca persoanele care au stabilit relatii asemanatoare acelora dintre soti sau dintre parinti si copii sa convietuiasca la momentul depunerii cererii de emitere a ordinului de protectie. Astfel, in cauza de fata, Judecatoria Timisoara, prin Sentinta civila nr.12.266 din 10 noiembrie 2015, a admis exceptia inadmisibilitatii cererii de emitere a unui ordin de protectie formulata de reclamanta impotriva paratului, deoarece a considerat ca in speta nu a fost indeplinita conditia convietuirii, partile intrerupand convietuirea in luna iulie 2015, cererea fiind formulata de reclamanta la data de 22 octombrie 2015. in acelasi sens sunt, de exemplu, Sentinta civila nr.969 din 11 noiembrie 2014, pronuntata de Judecatoria Mizil, Sentinta civila nr.336 din 23 ianuarie

2014, pronuntata de Judecatoria Bistrita, sau Decizia civila nr.374/A din 22 martie 2016, pronuntata de Tribunalul Timis — Sectia I civila.

18. Alte instante judecatoresti considera ca, pentru a se putea emite un ordin de protectie, alaturi de indeplinirea celorlalte conditii prevazute de lege, trebuie ca persoanele care au stabilit relatii asemanatoare acelora dintre soti sau dintre parinti si copii sa fi convietuit, dar nu neaparat la momentul depunerii cererii de emitere a ordinului de protectie. Astfel, Tribunalul Prahova, prin Decizia civila nr.151 din 13 ianuarie 2015, a retinut ca sintagma 'in cazul in care convietuiesc' nu trebuie interpretata in sensul ca legiuitorul a instituit cerinta ca victima sa convietuiasca cu agresorul la data solicitarii ordinului de protectie, o asemenea conditie fiind greu de indeplinit in conditiile in care, intre cele doua parti, exista relatii tensionate, conflictuale care determina de cele mai multe ori victima sa isi paraseasca locuinta. Legiuitorul a stabilit in art.5 lit.c) faptul ca protectia conferita de lege se extinde si asupra celor care s-au aflat la un moment dat intr-o relatie de concubinaj, indiferent daca la data solicitarii ordinului de protectie mai convietuiau sau nu, sintagma aratata in precedent fiind destinata sa defineasca in mod clar categoria de persoane ce intra sub incidenta art.5 lit.c), respectiv a concubinilor. O alta interpretare ar fi de natura sa excluda din sfera de protectie a legii o categorie importanta de persoane, desi relatiile pe care acestea le-au stabilit au natura unor relatii de familie. Judecatoria Constanta, prin Sentinta civila nr.13.940 din 9 iunie 2016, a retinut ca, din art.5 lit.c) din Legea nr.217/2003 se desprind doua conditii care trebuie indeplinite cumulativ: intre parti sa se fi dezvoltat o relatie asemanatoare celei de tipul parinte—copil si partile convietuiesc (nu neaparat si la data sesizarii instantei)...

21. Avand in vedere acestea, Curtea retine ca cerinta convietuirii impusa de prevederile art.5 lit.c) din Legea nr.217/2003 persoanelor care au stabilit relatii asemanatoare acelora dintre soti sau dintre parinti si copii, pentru a se putea emite un ordin de protectie, este nerezonabila, intrucat poate determina inadmisibilitatea cererii de emitere a ordinului de protectie, chiar daca s-ar constata exercitarea unui act de violenta, de natura sa puna in pericol viata, integritatea fizica sau psihica sau libertatea victimei si chiar daca aceasta ar demonstra in fata instantei ca intre parti s-au stabilit relatii asemanatoare acelora dintre soti sau dintre parinti si copii. Astfel, aceasta conditionare impusa de textul de lege criticat contravine insusi scopului pentru care a fost adoptata Legea nr.25/2012, si anume crearea unui instrument juridic civil eficient pentru prevenirea si combaterea violentei in familie — ordinul de protectie, prin care instanta poate sa dispuna, cu caracter provizoriu, una ori mai multe dintre masurile — obligatii sau interdictii prevazute la art.23 din lege, in scopul protejarii vietii, integritatii fizice sau psihice ori libertatii victimei.

22. Astfel, in cazul persoanelor care au stabilit relatii asemanatoare acelora dintre soti sau dintre parinti si copii, conditia convietuirii, prevazuta de textul de lege criticat, aduce atingere dreptului la viata

si dreptului la integritate fizica si psihica a persoanei a carei viata, integritate fizica sau psihica ori libertate este pusa in pericol printr-un act de violenta din partea unui membru al familiei, persoana care nu poate solicita instantei ca, in scopul inlaturarii starii de pericol, sa emita un ordin de protectie. Avand in vedere acestea, Curtea constata ca sintagma 'in cazul in care convietuiesc' din cuprinsul

prevederilor art.5 lit.c) din Legea nr.217/2003 contravine dispozitiilor art.22 din Constitutie, privind dreptul la viata si la integritate fizica si psihica a persoanei.

23. In acelasi sens este si jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, care, prin Hotararea din 9 iunie 2009, pronuntata in Cauza Opuz impotriva Turciei, a statuat ca statele trebuie sa ia masuri preventive pentru ocrotirea dreptul la viata al cetatenilor (paragrafele 128—130) si ca statele au

obligatia pozitiva de a stabili si a aplica eficient un sistem de pedepsire a tuturor formelor de violenta domestica si de a oferi suficiente garantii pentru victime (paragraful 145). De asemenea, prin Hotararea din 2 martie 2017, pronuntata in Cauza Talpis impotriva Italiei, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a stabilit ca printre obligatiile pozitive care incumba autoritatilor — in anumite cazuri, in virtutea art.2 sau art.3 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, iar, in alte cazuri, in virtutea art.8 sau a art.8 coroborat cu art.3 din Conventie — se regaseste si obligatia acestora de a adopta si a aplica un cadru juridic adaptat care sa ofere protectie impotriva actelor de violenta (paragraful 100). in speta, instanta de contencios al drepturilor omului a stabilit ca, desi statul avea obligatia pozitiva de a aplica preventiv masuri de ordin practic pentru protejarea individului a carui viata este amenintata, prin neluarea unor masuri prompte cu privire la plangerea depusa de reclamanta, autoritatile nationale au lipsit plangerea de orice efect, esuand in respectarea obligatiei de a proteja dreptul la viata (paragrafele 123—125).

24. Totodata, Curtea constata ca, in cazul persoanelor care au stabilit relatii asemanatoare acelora dintre soti sau dintre parinti si copii, impunerea convietuirii victimei violentei cu agresorul, ca una din cerintele necesare pentru emiterea ordinului de protectie, contravine si dispozitiilor constitutionale ale art.26, in componentele referitoare la viata intima si viata privata. Astfel, potrivit art.26 alin.(1) din Constitutie, autoritatile publice au obligatia constitutionala de a respecta si ocroti viata intima, familiala si privata a persoanei. Or, conditionarea, prin dispozitiile de lege criticate, a emiterii ordinului de protectie de convietuirea victimei cu agresorul, indiferent de felul cum aceasta conditie a fost interpretata de instantele judecatoresti, echivaleaza cu incalcarea obligatiei autoritatilor publice de a ocroti viata intima si privata a cetatenilor. in acelasi sens este si jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, care, prin Hotararea din 13 noiembrie 2010, pronuntata in Cauza Hajduovà impotriva Slovaciei, paragraful 46, a retinut ca notiunea de 'viata privata' include dreptul persoanei la integritate fizica si psihica si ca statele membre au obligatia de a proteja integritatea fizica si psihica a cetatenilor sai. Instanta de contencios al drepturilor omului a amintit ca vulnerabilitatea particulara a victimelor violentei domestice si necesitatea implicarii active a statelor in protejarea acestora au fost prevazute printr-o serie de instrumente internationale, care au fost enumerate in Hotararea din 9 iunie 2009, pronuntata in Cauza Opuz impotriva Turciei, paragrafele 72—82.

25. Pentru toate aceste argumente, Curea retine si incalcarea dispozitiilor art.1 alin.(3) din Constitutie, ca text de referinta invocat de autoarea exceptiei de neconstitutionalitate, deoarece aceasta dispozitie constitutionala priveste valorile supreme ale statului de drept, fiind o reglementare de principiu care constituie cadrul pe care se grefeaza toate celelalte norme ale Legii fundamentale. (a se vedea in acest sens Decizia nr.350 din 7 mai 2015, publicata in Monitorul Oficial a Romaniei, Partea I, nr.504 din 8 iulie 2015, paragraful 18).

26. in continuare, Curtea constata ca prin Legea nr.30/2016, publicata in Monitorul Oficial a Romaniei, Partea I, nr.224 din 25 martie 2016, Romania a ratificat Conventia din 11 mai 2011 a Consiliului Europei privind prevenirea si combaterea violentei impotriva femeilor si a violentei domestice, adoptata la Istanbul. in preambulul acesteia se mentioneaza ca aceasta a fost adoptata 'luand in considerare volumul in crestere al jurisprudentei Curtii Europene a Drepturilor Omului, care stabileste standarde importante in domeniul violentei impotriva femeilor, avand in vedere Pactul international cu privire la drepturile civile si politice (1966), Pactul international cu privire la drepturile economice, sociale si culturale (1966), Conventia Natiunilor Unite privind eliminarea tuturor formelor de discriminare impotriva femeilor (CEDAW 1979) si protocolul sau optional (1999), precum si Recomandarea generala nr.19 a Comitetului CEDAW privind violenta impotriva femeilor, Conventia Natiunilor Unite cu privire la drepturile copilului (1989) si protocoalele sale optionale (2000) si Conventia Natiunilor Unite cu privire la drepturile persoanelor cu dizabilitati (2006), avand in vedere Statutul de la Roma al Curtii Penale Internationale (2002), reamintind principiile de baza ale legislatiei umanitare internationale si, in special, Conventia de la Geneva (IV) referitoare la protectia persoanelor civile in timp de razboi (1949) si protocoalele aditionale I si II (1977) la aceasta, condamnand toate formele de violenta impotriva femeilor si violenta domestica. Scopurile Conventiei sunt, potrivit art.1, acelea: 'a) de a proteja femeile impotriva tuturor formelor de violenta si de a preveni, de a urmari in justitie si de a elimina violenta impotriva femeilor si violenta domestica; b) de a contribui la eliminarea tuturor formelor de discriminare impotriva femeilor si de a promova egalitatea substantiala intre femei si barbati, inclusiv prin imputernicirea femeilor; c) de a proiecta un cadru cuprinzator, politici si masuri pentru protectia si asistenta tuturor victimelor violentei impotriva femeilor si a violentei domestice; d) de a promova cooperarea internationala in vederea eliminarii violentei impotriva femeilor si violentei domestice; e) de furniza sprijin si asistenta organizatiilor si agentiilor guvernamentale de aplicare a legii pentru a coopera in mod eficient in vederea adoptarii unei abordari integrate pentru eliminarea violentei impotriva femeilor si a violentei domestice. 2. in vederea asigurarii implementarii efective a dispozitiilor sale de catre parti, prezenta conventie stabileste un mecanism de monitorizare specific.' Potrivit art.3 (Definitii) lit.b) din Conventie, 'violenta domestica' inseamna toate actiunile de violenta fizica, sexuala, psihologica sau economica, care se produc in mediul familial sau domestic ori intre fostii sau actualii soti sau parteneri, indiferent daca agresorul imparte sau a impartit acelasi domiciliu cu victima, iar potrivit lit.e) 'victima' inseamna orice persoana fizica care este supusa comportamentului specificat la punctele a) si b). in conformitate cu art.18 — Obligatii generale (care face parte din cap. IV Protectie si sprijin) '1. Partile vor lua masurile legislative sau alte masuri necesare pentru a proteja toate victimele de orice acte de violenta ulterioare. 2. Partile vor lua masurile legislative sau alte masuri necesare, in conformitate cu legislatia interna, pentru a asigura faptul ca exista mecanisme adecvate pentru a prevedea o cooperare eficace intre toate agentiile relevante ale statului, inclusiv sistemul judiciar, procurori, agentiile guvernamentale de aplicare a legii, autoritatile locale si regionale, precum si organizatiile neguvernamentale si alte organizatii si entitati relevante in domeniul protejarii si sprijinirii victimelor si martorilor tuturor formelor de violenta, acoperite de sfera de aplicare a prezentei conventii, inclusiv prin trimiterea catre servicii generale si specializate de sprijin, enuntate la articolele 20 si 22 ale prezentei conventii.'

27. Curtea retine ca art.20 alin.(2) din Constitutie stabileste ca, in caz de neconcordante intre pactele si tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care Romania este parte si legile interne, au prioritate reglementarile internationale, cu exceptia cazului in care Constitutia sau legile interne contin dispozitii mai favorabile. Astfel, aceasta norma constitutionala instituie prioritatea de aplicare a reglementarilor internationale fata de legile interne contrare. Or, Conventia din 11 mai 2011 a Consiliului Europei privind prevenirea si combaterea violentei impotriva femeilor si a violentei domestice, ratificata de Romania prin Legea nr.30/2016, reprezinta un veritabil tratat privind drepturile omului, iar art.3 lit.b) din aceasta prevede ca 'violenta domestica' inseamna toate actiunile de violenta fizica, sexuala, psihologica sau economica, care se produc in mediul familial sau domestic ori intre fostii sau actualii soti sau parteneri, 'indiferent daca agresorul imparte sau a impartit acelasi domiciliu cu victima'. Prin urmare, Curtea constata ca cerinta convietuirii — impusa de prevederile art.5 lit.c) din Legea nr.217/2003 persoanelor care au stabilit relatii asemanatoare acelora dintre soti sau dintre parinti si copii, pentru a se putea emite un ordin de protectie —, constituie o neconcordanta, in acceptiunea art.20 alin.(2) din Constitutie, intre legea interna si un tratat privitor la drepturile fundamentale ale omului. intrucat legea interna nu contine dispozitii mai favorabile, dispozitiile art.20 alin.(2) din Constitutie consacra prioritatea reglementarii internationale, in speta, a Conventiei din 11 mai 2011 a Consiliului Europei privind prevenirea si combaterea violentei impotriva femeilor si a violentei domestice, ratificata de Romania prin Legea nr.30/2016.

28. In concluzie, sintagma 'in cazul in care convietuiesc' din cuprinsul prevederilor art.5 lit.c) din Legea nr.217/2003 incalca dispozitiile constitutionale ale art.1 alin.(3) privind statul de drept, art.22 privind dreptul la viata si la integritate fizica si psihica si ale art.26 referitoare la viata intima si privata...


Cititi aici motivarea Deciziei nr.264 din 27 aprilie 2017 a CCR


Adauga comentariu

*
*
laugh.giflol.gifsmile.gifwink.gifcool.gifnormal.gifwhistling.gifredface.gifsad.gifcry.gifsurprised.gifconfused.gifsick.gifshocked.gifsleeping.giftongue.gifrolleyes.gifunsure.gif

*

DISCLAIMER

Mesajele cu continut indecent nu vor fi postate. Atentie! Postati pe propria raspundere!

Inainte de a posta, cititi regulamentul: Termeni legali si Conditii

rominvent.ro Harta avocati romania Harta avocati romania Lege5
PORTAL JURISPRUDENTA RELEVANTA
ULTIMELE ACTE NOUTATI
ABONEAZA-TE!

Introdu-ti adresa de email pentru a te abona la Lumea Juridica si vei primi notificari cu cele mai noi stiri si articole.