MOLDOVAN SI ALTII vs. ROMANIA (2) – Cazul romilor din Hadareni. Incalcarea Art. 3, Art. 8, Art. 6.1 si Art. 14 din Conventie: „In ciuda implicarii agentilor de politie in actiunea de incendiere a imobilelor reclamantilor, parchetul a dispus N.U.P., impiedicand instantele nationale sa-i traga la raspundere penala... Originea etnica a reclamantilor pare a fi fost decisiva in durata si modul de solutionare a cauzei de catre instantele nationale”

In cauza Iulius Moldovan si altii contra Romaniei (2), Curtea Europeana a Drepturilor Omului a stabilit urmatoarele:

---

1. hotaraste, in unanimitate, ca a fost incalcat Art. 8 din Conventie;

2. hotaraste, in unanimitate, ca a fost incalcat Art. 3 din Conventie;

3. hotaraste, cu 5 voturi la 2, ca, in ceea ce priveste dreptul de acces efectiv la o instanta, nu a fost incalcat Art. 6.1 din Conventie;

4. hotaraste, in unanimitate, ca, in ceea ce priveste durata procedurii, a fost incalcat Art. 6.1 din Conventie;

5. hotaraste, in unanimitate, ca a fost incalcat Art. 14 din Conventie, raportat la Art. 6 si Art. 8;

Pentru incalcarile constatate, Curtea a acordat celor 7 reclamanti daune morale si daune materiale insumand 238.000 euro.

Cu opinie concordanta a judecatorilor Corneliu Birsan (Romania) si Antonella Mularoni (San Marino) – asupra incalcarii Art. 3 si Art. 8 din Conventie.

Cu opinie partial disidenta a judecatorului Wilhelmina Thomassen (Olanda), la care a achiesat judecatorul Loukis Loucaides (Cipru) – in sensul aprecierii existentei unei incalcari a Art. 6.1 din Conventie, in ceea ce priveste dreptul de acces efectiv la o instanta.

>>Hotararea CEDO in cauza Moldovan si altii contra Romaniei (2) - cererile nr. 41138/98 si 64320/01; Sectia a II-a, 12 iulie 2005

>>Hotararea CEDO in cauza Moldovan si altii contra Romaniei (2) - versiunea in limba romana, disponibila pe site-ul CSM

Extras din hotarare:

Asupra pretinselor incalcari ale Art. 3 si Art. 8 din Conventie:

"102. Curtea retine ca distrugerea imobilelor si a bunurilor reclamantilor, precum si indepartarea lor fortata din localitate au avut loc in cursul lunii septembrie 1993, inaintea ratificarii Conventiei de catre Romania, in iunie 1994. In consecinta, ea nu poate examina aceste aspecte (a se vedea Decizia Moldovan si altii impotriva Romaniei, cererile conexate nr. 41.138/98 si 64.320/01, 13 martie 2001).

103. Din probele prezentate de reclamanti si din deciziile civile ale instantelor nationale rezulta in mod evident ca lucratorii de politie au fost implicati in organizarea actiunii de incendiere a imobilelor, iar ulterior, inclusiv dupa luna iunie 1994, au incercat sa musamalizeze incidentul (a se vedea paragrafele 39, 40, 48, 50, 52 si 53 de mai sus). In urma incidentului, fiind izgoniti din caminele lor si din localitate, reclamantii au fost nevoiti sa locuiasca, unii chiar si in prezent, in conditii improprii si supraaglomerate - beciuri, cotete de pasari, grajduri etc. - si sa-si schimbe frecvent adresa, mutandu-se la prieteni sau rude in conditii de extrema supraaglomerare.

104. In consecinta, fata de repercusiunile directe ale actelor agentilor statului asupra drepturilor reclamantilor, Curtea apreciaza ca se poate angaja raspunderea statului parat in ceea ce priveste conditiile locative in care au trait ulterior reclamantii.

105. In speta nu se poate contesta faptul ca aspectul conditiilor locative ale reclamantilor este inclus in notiunea de viata privata si de familie, precum si in notiunea de domiciliu. Art. 8 este astfel incident plangerilor reclamantilor.

106. Curtii ii revine, in consecinta, sarcina de a determina daca autoritatile nationale au luat masuri adecvate pentru a pune capat incalcarii drepturilor reclamantilor.

107. In acest context, Curtea retine urmatoarele:

a) in ciuda implicarii agentilor oficiali ai statului in actiunea de incendiere a imobilelor reclamantilor, parchetul a dispus neinceperea urmaririi penale fata de acestia si, in consecinta, a impiedicat instantele nationale sa-i traga la raspundere penala;

b) instantele nationale au refuzat, timp de multi ani, sa acorde despagubiri materiale corespunzatoare distrugerii bunurilor reclamantilor, intemeindu-si refuzul pe buna-credinta a reclamantilor (a se vedea par. 71);

c) abia prin decizia Tribunalului Mures, pronuntata in data de 12 mai 2003, 10 ani mai tarziu, au fost acordate despagubiri materiale corespunzatoare distrugerii imobilelor, nu insa si aferente bunurilor mobile distruse;

d) in cuprinsul considerentelor sentintei penale privind satenii inculpati sunt mentionate remarci discriminatorii in ceea ce priveste originea reclamantilor de etnie roma (a se vedea par. 44);

e) cererea reclamantilor privind plata de daune morale a fost respinsa in prima instanta, apreciindu-se ca incendierea locuintelor reclamantilor si pierderea unor membri de familie nu este de natura a provoca prejudicii morale (a se vedea paragrafele 72 si 76);

f) analizand cererea reclamantei Floarea Maria Zoltan de acordare a unei rente in favoarea copilului sau minor, al carui parinte a decedat in incendiu, Tribunalul Mures a acordat, prin sentinta sa din data de 25 februarie 2005, o renta al carei cuantum a fost stabilit la o patrime din salariul minim pe economie, injumatatit apoi datorita faptului ca victima fusese cea care a provocat agresorii;

g) trei imobile nu au fost pana in prezent reconstruite, iar conform fotografiilor prezentate de reclamanti, cele reconstruite sunt nelocuibile, prezentand spatii largi intre cadrul ferestrelor si pereti si acoperisuri incomplete;

h) cei mai multi dintre reclamanti nu s-au mai intors in localitate nici pana in prezent, traind raspanditi in tara sau in Europa.

108. In opinia Curtii, elementele anterior mentionate, interpretate coroborat, releva atitudinea generala a autoritatilor - procurori, instante civile si penale, autoritati centrale si locale - care a perpetuat sentimentul reclamantilor de insecuritate, ulterior lunii iunie 1994, si care constituie prin ea insasi o ingerinta in drepturile reclamantilor la domiciliu si la respectarea vietii private si de familie (a se vedea, mutatis mutandis, Akdivar vs. Turcia, par. 88).

109. Curtea concluzioneaza ca ingerinta anterior mentionata si esecul repetat al autoritatilor statale de a stopa incalcarile drepturilor reclamantilor au condus la o incalcare continua a art. 8 din Conventie.

110. Mai mult chiar, Curtea retine ca elemente precum conditiile locative ale reclamantilor aferente ultimilor 10 ani, in special supraaglomerarea si mediul neigienic, si efectele acestora asupra sanatatii si bunastarii reclamantilor, coroborate cu perioada indelungata pe parcursul careia reclamantii au fost nevoiti sa traiasca in asemenea conditii si cu atitudinea generala a autoritatilor, au cauzat acestora suferinte psihice intense, prin aceasta aducand atingere demnitatii lor umane si creandu-le sentimente de natura a-i umili si injosi.

111. De asemenea, referirile la onestitatea reclamantilor si la modul acestora de viata, efectuate de unele autoritati publice investite cu solutionarea plangerilor reclamantilor (a se vedea deciziile instantelor civile si penale si observatiile primarului comunei Chetani, par. 44, 66 si 71 de mai sus) par a fi, data fiind absenta oricarei fundamentari, esentialmente discriminatorii. In acest context, Curtea reaminteste ca orice discriminare rasiala poate constitui prin ea insasi un tratament degradant, in sensul Art. 3 din Conventie (a se vedea East African Asians vs. Regatul Unit al Marii Britanii, Commission Report, 14 decembrie 1973, DR 78, pag. 5, par. 62).

Asemenea observatii trebuie apreciate ca fiind un factor agravant in analiza plangerii reclamantilor referitoare la incalcarea Art. 3 din Conventie.

112. Curtea apreciaza ca cele anterior retinute nu au fost afectate in nici un fel prin pronuntarea deciziei Curtii de Apel Targu Mures din 24 februarie 2004, definitiva si irevocabila la 25 februarie 2005, de vreme ce aceasta nici nu a recunoscut si nici nu a redresat incalcarea Conventiei (a se vedea, in acest sens, Amuur vs. Franta, par. 36; Dalban vs. Romania, par. 44).

113. In lumina celor expuse anterior, Curtea apreciaza ca discriminarea etnica la care reclamantii au fost supusi in mod public prin modul de solutionare a petitiilor acestora de catre autoritati, precum si conditiile locative ale reclamantilor aduc atingere demnitatii lor umane, constituind, in lumina circumstantelor cauzei, tratamente degradante in sensul Art. 3 din Conventie".

Asupra pretinsei incalcari a Art. 6 din Conventie:

"127. De vreme ce competența Curtii ratione temporis acopera numai perioada ulterioara ratificarii Conventiei de catre Romania in data de 20 iunie 1994, va avea in vedere stadiul procedural existent la acea data (a se vedea, printre multe altele, mutatis mutandis, Hotararea Yagci si Sargin vs. Turcia, par. 40).

128. Perioada de luat in considerare a inceput in septembrie 1993, cand reclamantii au formulat plangeri penale si s-au constituit parti civile in procesul penal, si s-a incheiat in 25 februarie 2005, dupa mai mult de 11 ani, dintre care 9 luni inainte de intrarea in vigoare a Conventiei pentru Romania. Trei instante judecatoresti s-au pronuntat in cauza.

129. Curtea retine ca au trecut 5 ani pana la disjungerea actiunii civile de cea penala in data de 23 iunie 1998 (a se vedea par. 43) pentru a evita tergiversarea cauzei. Cu toate acestea, prima sentinta pe latura civila a fost pronuntata in 12 ianuarie 2001, respectiv, la 7 ani dupa depunerea cererii. Aceasta sentinta a fost desfiintata in data de 17 octombrie 2001, din cauza unui ansamblu de erori procedurale (a se vedea par. 75). Numai doi ani mai tarziu, in mai 2003, tribunalul a pronuntat o noua solutie asupra temeiniciei actiunii. In data de 24 februarie 2004, curtea de apel a modificat in parte sentinta instantei inferioare. Curtea Suprema de Justitie a mentinut, prin decizia sa definitiva si irevocabila din data de 25 februarie 2005, hotararea curtii de apel. Desi Curtea constientizeaza dificultatea organizarii procedurii in situatia existentei a mai mult de 30 de inculpati si parti civile, procedura ce reclama necesitatea unei expertize referitoare la cuantumul prejudiciilor cauzate victimelor, ea retine ca durata acesteia nu a fost determinata de timpul necesar efectuarii expertizelor tehnice, de vreme ce raportul principal de expertiza a fost intocmit in cursul anului 1999. Durata indelungata a acesteia s-a datorat mai degraba erorilor comise de instantele nationale.

130. Avand in vedere criteriile stabilite in jurisprundenta sa anterioara privind analiza termenului rezonabil, precum si circumstantele cauzei, Curtea constata ca durata procedurii civile nu satisface cerinta respectarii unui termen rezonabil, instituita de Art. 6.1 din Conventie".

Asupra pretinsei incalcari a Art. 14 raportat la Art. 6 si Art. 8 din Conventie:

"136. Curtea reitereaza ca Art. 14 din Conventie completeaza celelalte dispozitii substantiale ale Conventiei si ale protocoalelor aditionale. El nu are o existenta independenta, ci poate fi invocat numai cu privire la drepturile si libertatile pe care acestea le reglementeaza. Desi incidenta Art. 14 nu presupune o incalcare a acestor drepturi si libertati - iar astfel poate aparea ca autonom -, aplicarea Art. 14 se poate face numai in legatura cu un fapt care intra in sfera de aplicare a unui alt drept aparat de Conventie (a se vedea, printre multe altele, Hotararea Abdulaziz, Cabales si Balkandali vs. Regatul Unit al Marii Britanii, par. 71; Karlheinz Schmidt vs. Germania, par. 22).

137. In ceea ce priveste sfera de aplicare a garantiei instituite de Art. 14 din Conventie, conform unei jurisprudente constante, o diferenta de tratament are natura discriminatorie daca nu se bazeaza pe o justificare rezonabila si obiectiva, adica daca nu urmareste un scop legitim sau daca nu exista un raport rezonabil de proportionalitate intre mijloacele folosite si scopul urmarit. Mai mult, statele contractante dispun de o anumita marja de apreciere pentru a determina daca si in ce masura diferentele dintre situatii analoage sunt de natura sa justifice un tratament diferit (a se vedea, in acest sens cauzele Gaygusuz vs. Austria, par. 42; Frette vs. Franta, par. 34).

138. Curtea retine ca circumstantele cauzate cad sub incidenta Art. 6 si Art. 8 din Conventie (a se vedea par. 105, 109, 126 si 131 de mai sus), in consecinta, Art. 14 este aplicabil.

139. Curtea constata ca atacurile au fost indreptate impotriva reclamantilor datorita originii lor etnice. Curtea nu este competenta ratione temporis sa examineze incendierea locuintelor reclamantilor si nici uciderea unor rude ale acestora. Constata insa ca originea etnica a reclamantilor pare a fi fost decisiva in durata si modul de solutionare a cauzei de catre instantele nationale dupa ratificarea Conventiei de catre Romania. Retine in continuare existenta remarcelor discriminatorii repetate, formulate de catre autoritati pe tot parcursul solutionarii cauzei al carei obiect cadea in sfera de aplicare a Art. 8 din Conventie, prin respingerea capetelor de cerere privind acordarea de despagubiri aferente distrugerii bunurilor mobile si a pieselor de mobilier, precum si respingerea cererii de acordare de daune morale in urma distrugerii locuintelor reclamantilor.

In ceea ce priveste Decizia din 24 februarie 2004, mentinuta de Inalta Curte de Casatie si Justitie in data de 25 februarie 2005, considerentele reducerii cuantumului daunelor morale priveau in mod direct caracteristicile etniei reclamantilor.

140. Curtea constata ca Guvernul nu a prezentat nici o justificare a diferentei de tratament aplicat reclamantilor si, in consecinta, constata o incalcare a Art. 14 din Conventie, raportat la Art. 6 si Art. 8".