MASZNI vs. ROMANIA – Inegalitatea in fata justitiei. Judecatorii militari nationali - ofiteri de cariera, remunerati de MApN si supusi disciplinei militare - nu indeplinesc conditia de independenta si impartialitate atunci cand condamna inculpati civili. Incalcarea dreptului la un proces echitabil (Art. 6.1)

Data: 03 December 2015, 16:16 | autor: A.P. | 0 comentarii | 1138 afisari

In cauza Marcel Maszni contra Romaniei, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a stabilit existenta unei incalcari a dreptului la un proces echitabil, garantat de Art. 6.1 din Conventie, si inexistenta incalcarii art. 4 din Protocolul nr. 7 la Conventie.


Curtea a apreciat ca judecatorii nationali militari nu indeplinesc conditia de independenta si impartialitate cu privire la condamnarea penala a unor civili. Chiar daca statutul judecatorilor militari asigura anumite garantii de independenta si impartialitate - judecatorii militari urmeaza aceeasi formare profesionala ca si judecatorii civili si se bucura de garantii constitutionale identice cu cele de care beneficiaza judecatorii civili, in masura in care sunt numiti de Presedintele Romaniei la propunerea CSM, sunt inamovibili si se bucura de stabilitate - alte caracteristici ale statutului judecatorilor militari pot aduce o umbra de indoiala asupra independentei si impartialitatii lor (judecatorii militari sunt ofiteri de cariera, remunerati de Ministerul Apararii, supusi disciplinei militare si promoveaza prin reglementari interne ale armatei).

>>Hotararea CEDO in cauza Marcel Maszni contra Romaniei (cererea nr. 59892/00; Sectia a I-a, 21 septembrie 2006)

Nota: Maszni vs. Romania se numara printre cauzele importante a caror executare a fost finalizata. In 2013, Comitetul Ministrilor a adoptat rezolutia finala prin care a inchis procesul de supraveghere a executarii acestei hotarari, constatand ca statul roman a adoptat toate masurile necesare pentru a evita producerea unor incalcari similare.

Extras din hotarare:

"I. Asupra pretinsei incalcari a Art. 6.1 din Conventie

1. Principii generale

39. Curtea reafirma inca de la inceput ca, pentru a stabili daca o instanta poate fi considerata 'independenta' in sensul Art. 6.1, trebuie luata in calcul, in special, modalitatea de numire si durata mandatului membrilor sai, existenta unei protectii vs. presiunilor externe si capacitatea de a sti daca exista sau nu o apartenenta de independenta (vezi, printre multe altele, Zolatas vs. Grecia, nr. 38240/02, par. 24, 2 iunie 2005).

40. Cat despre problema impartialitatii unei instante, in contextul specific al prezentei cauze, ea trebuie apreciata in functie de un demers obiectiv care sa permita asigurarea ca ea ofera garantii suficiente pentru a exclude orice indoiala legitima in aceasta privinta (vezi, printre multe altele, Bulut vs. Austria din 22 februarie 1996, Culegere 1996-II, p. 356, par. 31; Thomann vs. Elvetia din 10 iunie 1996, Culegere 1996-III, p. 815, par. 30).

41. Curtea observa ca trebuie facuta o distinctie intre procedurile civile si cele administrative, pe de o parte, si procedurile penale, pe de alta parte. Deoarece circumstantele spetei se refera la o procedura penala, Curtea isi va limita analiza la acest domeniu precis.

42. Curtea reaminteste ca prin Conventie nu se interzice ca instantele militare sa statueze asupra acuzatiilor in materie penala impotriva membrilor personalului ce apartine armatei, cu conditia sa fie respectate garantiile de independenta si impartialitate prevazute de Art. 6.1 (Morris vs. Regatul Unit, nr. 38784/97, par. 59; Cooper vs. Regatul Unit, Marea Camera, nr. 48843/99, par. 106; Onen vs. Turcia, decizie, nr. 32860/96, 10 februarie 2004).

43. Cu toate acestea, avem de-a face cu o cu totul alta situatie atunci cand legislatia nationala abiliteaza acest tip de instante sa judece civili in materie penala.

44. Curtea observa ca nu se poate sustine ca textul Conventiei exclude in mod absolut competenta instantelor militare in cauze ce implica civili. Totusi, existenta unei astfel de competente ar trebui sa faca obiectul unei analize mult mai riguroase.

45. De altfel, Curtea a acordat importanta in numeroase precedente circumstantei in care un civil trebuie sa apara in fata unei instante compuse, chiar si partial, din cadre militare (a se vedea, in ultima instanta, Ergin vs. Turcia - nr. 6, nr. 47533/99, par. 43, 4 mai 2006; Ocalan vs. Turcia, Marea Camera, nr. 46221/99, par. 116; Sahiner vs. Turcia, nr. 29279/95, par. 45). Ea a considerat ca o astfel de situatie ridica in mod serios problema increderii pe care instantele trebuie s-o inspire intr-o societate democratica (a se vedea, mutatis mutandis, Canevi si altii vs. Turcia, nr. 40395/98 par. 33, 10 noiembrie 2004).

46. Aceasta preocupare, care este cu atat mai importanta atunci cand este vorba despre o instanta compusa exclusiv din magistrati militari, determina Curtea sa afirme ca faptul ca astfel de instante hotarasc asupra temeiniciei acuzatiilor in materie penala indreptate impotriva unor civili nu poate fi considerat conform cu art. 6 decat in cazuri exceptionale.

47. Curtea este sustinuta in abordarea sa de evolutia ce a marcat ultimul deceniu la nivel international (par. 27-33 de mai sus) si care confirma existenta unei tendinte nete de a exclude competenta instantelor militare din domeniul penal atunci cand este vorba de judecarea civililor.

48. In aceasta privinta trebuie reamintit Raportul din 13 ianuarie 2006 privind problemele administrarii justitiei de catre instantele militare. Acest text enunta, la principiul nr. 5, ca 'instantele militare trebuie, din principiu, sa fie necompetente sa judece civili. In orice caz, statul trebuie sa aiba grija ca civilii acuzati de o infractiune penala, oricare ar fi natura ei, sa fie judecati de instante civile' (vezi par. 31 de mai sus).

49. O pozitie similara fusese deja adoptata de Curtea Interamericana a Drepturilor Omului (a se vedea, de exemplu, Durand si Ugarte vs. Peru, 16 august 2000, par. 117, citata la par. 32 de mai sus), care subliniase ca instanta militara era infiintata, prin diferite legi, in scopul de a mentine ordinea si disciplina in cadrul fortelor armate. Competenta sa trebuia rezervata asadar personalului militar ce a comis infractiuni sau delicte in timp ce isi exercita indatoririle.

50. Curtea reaminteste locul special pe care il ocupa armata in organizarea constitutionala a statelor democratice, ce trebuie limitat la domeniul securitatii nationale, puterea judiciara tinand in principiu, dupa parerea sa, de domeniul societatii civile. De asemenea, ea tine cont de existenta unor reguli speciale ce guverneaza organizarea interna si structura ierarhica a fortelor armate.

51. Puterea justitiei penale militare nu ar trebui sa se extinda asupra civililor decat daca exista motive imperioase care sa justifice o astfel de situatie, aceasta sprijinindu-se pe o baza legala clara si previzibila. Existenta unor astfel de motive trebuie demonstrata pentru fiecare caz, in concreto. Atribuirea anumitor categorii de infractiuni instantelor militare, facuta in abstracto de legislatia nationala, nu este de ajuns.

52. Acceptarea unei astfel de atribuiri in abstracto i-ar putea pune pe civilii in cauza intr-o pozitie foarte diferita de cea a cetatenilor judecati de instante comune si ar putea cauza o problema de inegalitate in fata justitiei, care ar trebui evitata pe cat posibil, in special in materie penala (a se vedea Ergin, citata mai sus).

2. Aplicarea acestor principii in speta

53. In speta, Curtea observa ca, prin jocul prevederilor legale referitoare la competenta instantelor militare, reclamantul, care nu avea nicio legatura de loialitate sau de subordonare cu armata, a fost totusi adus in fata instantelor militare pentru infractiuni de drept comun.

54. Avand in vedere ca acest capat de cerere al reclamantului se refera in mod esential la pretinsa lipsa de independenta a judecatorilor militari si ca el avanseaza acelasi argument, si anume, apartenenta judecatorilor militari la ierarhia armatei, pentru a contesta si impartialitatea instantelor militare, Curtea va analiza cele doua probleme deodata (a se vedea, mutatis mutandis, Incal vs. Turcia, 9 iunie 1998, par. 65; Ciraklar vs. Turcia, 28 octombrie 1998, par. 38).

55. In acest sens, Curtea observa ca statutul judecatorilor militari asigura anumite garantii de independenta si impartialitate. Astfel, judecatorii militari urmeaza aceeasi formare profesionala ca si omologii lor civili si se bucura de garantii constitutionale identice cu cele de care beneficiaza judecatorii civili, in masura in care sunt numiti de Presedintele Republicii la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii, sunt inamovibili si se bucura de stabilitate.

56. In schimb, alte caracteristici ale statutului judecatorilor militari pot aduce o umbra de indoiala asupra independentei si impartialitatii lor. Art. 29 si 30 din Legea nr. 54/1993 prevad ca judecatorii militari sunt ofiteri de cariera, ca sunt remunerati de catre Ministerul Apararii, ca se supun disciplinei militare si ca promovarea lor este guvernata de reglementarile interne ale armatei.

57. In ceea ce priveste motivele invocate de Guvern pentru a justifica competenta instantelor militare in ceea ce-l priveste pe reclamant, Curtea nu poate subscrie la argumentul conform caruia ea era necesara pentru a proceda la o analiza a ansamblului faptelor si a evita solutii contradictorii, din moment ce infractiunile pentru care era acuzat reclamantul puteau fi disociate de cele puse pe seama agentului de politie.

58. In ceea ce priveste ultimul argument al Guvernului, care se aseamana mai degraba cu o exceptie de neepuizare a cailor de recurs interne, Curtea apreciaza ca reclamantului nu i se poate reprosa faptul ca nu a ridicat in fata instantelor militare problema lipsei de independenta si de impartialitate a acestor instante. O eventuala plangere in acest sens nu ar fi schimbat cu nimic procedura, deoarece competenta exclusiva a instantelor militare pentru toate infractiunile conexe comise de catre un civil si de catre un militar reiese direct din art. 35 din Codul de procedura penala.

59. Avand in vedere cele de mai sus si in special situatia la nivel international expusa mai sus (par. 27-33), Curtea apreciaza ca indoielile nutrite de reclamant in ceea ce priveste independenta si impartialitatea instantelor militare pot fi considerate ca justificate obiectiv (mutatis mutandis, Incal, citata mai sus, p. 1.573, par. 72 in fine).

60. Prin urmare, a avut loc incalcarea art. 6 par. 1 din Conventie.

II. Asupra pretinsei incalcari a art. 4 din Protocolul nr. 7 la Conventie

64. Curtea observa ca, pentru ca a condus autoturismul in perioada de suspendare a permisului sau, reclamantul a fost mai intai condamnat penal prin Decizia Curtii Militare de Apel din 15 aprilie 1999 la o pedeapsa de un an si 4 luni de inchisoare cu suspendare. Ulterior, ca urmare a acestei condamnari, permisul i-a fost anulat prin Decizia din 7 septembrie 1999 a comandantului Politiei Suceava.

65. Curtea observa ca, inainte de toate, se pune problema aplicabilitatii art. 4 din Protocolul nr. 7.

66. In acest sens, Curtea observa ca, desi dreptul intern califica anularea permisului de conducere drept o masura administrativa, ea imbraca, prin gradul sau de gravitate, un caracter punitiv si descurajant si se aseamana asadar cu o pedeapsa penala (a se vedea, mutatis mutandis, Malige vs. Franta, nr. 27812/95, par. 39; Nilsson vs. Suedia, decizie, nr. 73661/01, 13 decembrie 2005).

67. Curtea reaminteste apoi ca art. 4 din Protocolul nr. 7 are ca scop sa interzica repetarea urmaririi penale definitiv incheiate, evitand astfel ca o persoana sa fie urmarita sau pedepsita penal de doua ori pentru acelasi comportament de catre instantele aceluiasi stat. Aceasta prevedere nu isi gaseste asadar aplicabilitate inainte de deschiderea unei noi proceduri (Gradinger vs. Austria, 23 octombrie 1995, par. 53, 55).

68. Or, in speta, trebuie constatat ca anularea permisului a fost consecinta directa si previzibila a condamnarii penale a reclamantului. Intr-adevar, Curtea constata ca, desi anularea litigioasa a fost hotarata de o autoritate administrativa, ea nu a intervenit decat ca urmare a condamnarii definitive pronuntate de judecatorul penal si fara deschiderea unei noi proceduri.

69. Desigur, Curtea observa ca Hotararea din 12 decembrie 2001 a Curtii Supreme de Justitie pare sa contrazica prevederile art. 42 par. 2 din Decretul nr. 328/1966 referitoare la determinarea daca condamnarea penala atragea sau nu anularea automata a permisului, insa, in orice caz, stransa legatura dintre cele doua sanctiuni determina Curtea sa concluzioneze ca anularea in discutie se aseamana cu o pedeapsa complementara condamnarii penale, din care face parte integranta (a se vedea, mutatis mutandis, R.T., citata mai sus, si Nilsson, citata mai sus). Dorinta legiuitorului de a disocia anularea permisului de pedeapsa principala pronuntata de judecatorul penal, incredintand-o politiei locale, nu ii poate schimba natura (a se vedea, mutatis mutandis, Malige, citata mai sus, p. 2.936, par. 39).

70. Prin urmare, nu a avut loc incalcarea art. 4 din Protocolul nr. 7".

Adauga comentariu

*
*
laugh.giflol.gifsmile.gifwink.gifcool.gifnormal.gifwhistling.gifredface.gifsad.gifcry.gifsurprised.gifconfused.gifsick.gifshocked.gifsleeping.giftongue.gifrolleyes.gifunsure.gif

*

DISCLAIMER

Mesajele cu continut indecent nu vor fi postate. Atentie! Postati pe propria raspundere!

Inainte de a posta, cititi regulamentul: Termeni legali si Conditii

rominvent.ro Harta avocati romania Harta avocati romania Lege5
PORTAL JURISPRUDENTA RELEVANTA
ULTIMELE ACTE NOUTATI
ABONEAZA-TE!

Introdu-ti adresa de email pentru a te abona la Lumea Juridica si vei primi notificari cu cele mai noi stiri si articole.