Marile corporatii care insala, corup sau fac evaziune platesc bani, dar scapa de sanctiuni mai grave
Data: 04 January 2019, 12:12 | autor: av. prof. dr. Gheorghe PIPEREA | 0 comentarii | 1442 afisari
Printr-un soi de neo-imperialism juridic pe care il practica la nivel global, SUA judeca si condamna penal nu numai multinationale cu activitati sau extensii pe teritoriul sau, ci si persoane fizice, indiferent de nationalitate si rezidenta.
Este vorba, de regula, de infractiuni de coruptie, evaziune fiscala si spalare de bani, dar deseori SUA penalizeaza companii sau persoane fizice non-rezidente pentru incalcarea unor embargouri impuse unor state inamice SUA. Pentru a afecta si mai mult statutul organic al persoanei juridice si drepturile fundamentale ale persoanelor fizice, statele mari ale Uniunii Europene, inclusiv Franta si Germania, au adoptat reguli similare. In special a fost importata practica “negocierii” pedepsei penale, care se concretizeaza, intr-un prim pas, in recunoasterea faptelor si, in al doilea pas, in plata unor sume de bani cu titlu de amenda penala sau de despagubiri, fara a se mai aplica pedeapsa cu inchisoarea. In acest fel, corporatiile europene si managerii lor de top scapa si de pedepsele prevazute in legea americana, mult mai severe decat cele din UK, Franta, Germania sau Italia.
Marile corporatii care insala si corup sau fac evaziune fiscala si spalare de bani, mai ales bancile, platesc niste bani, la fel si managerii lor de top, dar scapa de sanctiuni mai grave. Sumele implicate* aproape ca nu conteaza in bilantul corporatiei, intrucat se includ in costuri (pe care le suportam noi, in calitate de consumatori) sau in pierderi fiscale care diminueaza impozitele si taxele (pe care le suportam tot noi, in calitate de contribuabili). Pentru managerii care isi recunosc faptele penale platesc firmele de asigurare de raspundere profesionala, ceea ce ne face tot pe noi responsabili, intrucat primele de asigurare de raspundere profesionala sunt costuri ale comerciantilor, iar sumele achitate cu titlu de despagubire majoreaza costul asigurarilor de viata sau de bunuri pe care le "cumparam" de la firmele de asigurari, pentru ca suntem obligati prin lege.
Citește continuarea pe Monitorul Justiției
PORTAL JURISPRUDENTA RELEVANTA
-
C.C.R. 16 November 2023, 10:53
MOTIVAREA CCR PE CUMULUL PENSIEI CU SALARIUL – Decizia 521/2023: “Legea criticata conditioneaza dreptul la pensie de neexercitarea dreptului la munca, limitandu-l pana la anihilare”
-
RECURSURI IN INTERESUL LEGII 23 September 2022, 14:32
EXECUTAREA SILITA – Recursul in interesul legii, admis de ICCJ
-
RECHIZITORII 24 August 2022, 17:13
NOUL RECHIZITORIU DIN DOSARUL REVOLUTIEI – „Militarii l-au recunoscut pe Iliescu Ion ca fiind noul sef de stat si de guvern, noul comandant suprem al Fortelor Armate Romane”
-
HOTARARI CIVILE 22 August 2022, 11:13
TAXA JUDICIARA DE TIMBRU - Decizia ICCJ 71/2022
-
C.C.R. 11 August 2022, 18:08
REGIMUL JURIDIC AL CONTRAVENTIILOR - Decizia CCR 365/2022
-
CONTENCIOS 28 July 2022, 09:46
COMPETENTA INSTANTEI – Solutia Inaltei Curti
-
RECURSURI IN INTERESUL LEGII 26 July 2022, 11:40
SOLUTIA DE CLASARE. Inalta Curte a lamurit problema
-
C.C.R. 21 July 2022, 14:16
STATUTUL FUNCTIONARILOR PUBLICI – Exceptie admisa la CCR
-
RECURSURI IN INTERESUL LEGII 15 July 2022, 12:39
SPORURILE BUGETARILOR – Decizia ICCJ dupa sesizarea procurorului general
-
HOTARARI CIVILE 13 July 2022, 18:17
VOUCHERELE DE VACANTA. Apel respins
-
HOTARARI CIVILE 08 July 2022, 14:51
VARSTA DE PENSIONARE – Dezlegare de drept a Inaltei Curti
-
RECURSURI IN INTERESUL LEGII 28 June 2022, 15:58
BANII MAGISTRATILOR – A fost admisa sesizarea Procurorului General
-
RECURSURI IN INTERESUL LEGII 24 June 2022, 11:33
CODUL DE PROCEDURA CIVILA – Recurs in interesul legii
-
C.C.R. 23 June 2022, 15:48
LEGEA PENTRU COMBATEREA EVAZIUNII - CCR a dat verdictul
-
HOTARARI CIVILE 22 June 2022, 13:03
LEGEA INSOLVENTEI – Dezlegare de drept a Inaltei Curti. Decizia
-
C.C.R. 17 June 2022, 11:22
PENSIILE SPECIALE – Decizia prin care CCR a declarat legea neconstitutionala
-
C.C.R. 03 December 2021, 20:57
ART. 88 CPP – Sesizare admisa de CCR: “Dispozitiile art. 88 alin. (2) lit. b) din Codul de procedura penala sunt constitutionale in masura in care...”
-
C.C.R. 04 November 2021, 13:24
DECIZIA CCR PE STAREA DE ALERTA – Hotararea Parlamentului nr.5/2020 este neconstitutionala
-
C.C.R. 27 October 2021, 10:19
OBIECTIA PRESEDINTELUI, ADMISA DE CCR – Modificarea art. 369 din Legea 286/2009 privind Codul penal
-
HOTARARI CIVILE 25 October 2021, 16:44
DEZLEGARE CHESTIUNE DE DREPT – Decizia ICCJ dupa sesizarea Tribunalului Bucuresti
-
C.C.R. 25 October 2021, 16:21
NECONSTITUTIONALITATE IN LEGEA POLITISTULUI – Decizie pe art. 583 alin. 4 teza I din Legea 360/2020 privind statutul politistului
-
C.C.R. 12 May 2021, 15:19
NECONSTITUTIONALITATE IN CPP – Motivarea Curtii Constitutionale privind sintagma „cu exceptia imprejurarilor care privesc existenta infractiunii” din art.52 alin.(3) din Codul de procedura penala
Adauga comentariu
DISCLAIMER
Mesajele cu continut indecent nu vor fi postate. Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul: Termeni legali si Conditii