Kovesi da cu subsemnatul la Politie, dupa care neaga abuzurile DNA
Data: 29 March 2019, 11:37 | autor: L.J. | 0 comentarii | 1325 afisari
Prima masura luata in cadrul controlului judiciar care a fost dispus fata de Laura Kovesi (foto) a fost pusa in aplicare. Fosta sefa a Directiei Nationale Anticoruptie s-a mers vineri, 29 martie 2019, la Politie pentru a da cu subsemnatul, asa cum va trebui sa o faca saptamanal.
Astfel, Laura Kovesi s-a prezentat cu putin inainte de ora 11 la Sectia 18 Politie, din zona Rahova, cea pe raza careia se afla domiciliul fostei sefe DNA. Kovesi a stat aproximativ 10 minute, iar la iesire a oferit cateva declaratii jurnalistilor care o asteptau.
Interesant este ca si cu aceasta ocazie, in pofida nenumaratelor cazuri cu oameni trimisi in judecata, si chiar arestati, pentru ca in final sa fie achitati definitiv, Laura Kovesi a negat ca DNA a comis abuzuri in timpul mandatului sau. De asemenea, Laura Kovesi a catalogat rata de achitari pentru anul 2018, de aproape 40%, rata prezentata chiar de DNA, ca fiind una nereala. In rest, fosta sefa DNA a reluat aceleasi declaratii pe care le-a dat si in trecut, cum ca dosarele in care este suspecta sau inculpata au fost deschise ca sa blocheze numirea sa la conducerea Parchetului European.
Prezenta Laurei Kovesi la Sectia 18 de Politie a avut dupa ce Sectia pentru investigarea infractiunilor din justitie (SIIJ) a dispus inculparea sa pentru luare de mita, abuz in serviciu si marturie mincinoasa. Decizia a fost luata in dosarul deschis ca urmare a plangerii lui Sebastian Ghita, in legatura cu modul in care a fost adus in tara fostul director al Gelsor Nicolae Popa.
Odata cu inculparea, Laura Kovesi a fost plasata sub control judiciar, fiindu-i impuse urmatoarele interdictii:
-sa nu discute cu presa despre cazul sau;
-sa nu paraseasca tara fara acordul procuroarei de caz Adina Florea;
-sa nu desfasoarea vreo activitate la PICCJ.
Prezentam mai jos declaratiile pe care Laura Kovesi le-a facut joi seara, 28 martie 2019, dupa ce audierea de la SIIJ si dupa ce a aflat ca a fost inculpata pentru luare de mita, abuz in serviciu si marturie mincinoasa:
„Laura Kovesi: Totul face parte din campania de hartuire cu care m-am obisnuit deja. In acest moment, am interdictie de a vorbi cu presa despre dosarul pentru care am fost citata. Mi s-a interzis de catre procurorul de caz sa mai vorbesc cu presa pe acest dosar. Ca atare, nu doresc sa am probleme. Cred ca este o masura de a-mi inchide gura, de a nu mai spune ce se intampla. Sunt intr-o procedura internationala in care am iesit prima. Probabil ca disperarea unora ca voi putea ocupa acea functie a ajuns la anumite cote si din acest motiv eu nu mai am voie sa vorbesc cu presa. Doamna procuror mi-a interzis orice referitor la acest dosar. Ca atare, nu va pot raspunde la niciun fel de intrebari legate de acest dosar. Va raspund la alte intrebari, daca sunt.
Reporter: Aceasta interdictie poate fi contestata?
Laura Kovesi: Nu pot sa va raspund absolut nimic legat de acest dosar. Apreciez ca incercati sa ma provocati, dar nu voi vorbi despre acest dosar. Daca mai sunt alte intrebari despre alte subiecte...
Reporter: Referitor la Parlamentul European: am vazut ca a fost amanata din nou o decizie. Ce semnal da faptul acesta?
Laura Kovesi: Calendarul negocierilor a fost facut public de luna trecuta. Se stia ca sunt intalniri pentru negocieri inclusiv ieri (n.r. miercuri), ca vor fi intalniri pentru negocieri in 4 aprilie, in 10 aprilie – exact in aceasta perioada. Repet: eu am iesit prima in urma procedurilor derulate in fata unei comisii tehnice care a analizat profesionalismul celor care sunt prezenti in procedura. Dintre toti cei care ne-am inscris, am iesit prima. Ulterior am fost audiata in Parlamentul European – din nou am iesit prima. Acum are loc o etapa de negociere intre Parlamentul European si Consiliu (n.r. Consiliul Uniunii Europene). Este o procedura care este prevazuta in regulamentul viitorului Parchet European – nu este ceva nou, nu este ceva diferit. Astept rezultatul acestor discutii.
Reporter: Avand in vedere aceasta interdictie: astazi la sectia speciala, ieri la CSM, alaltaieri la Inalta Curte, toate aceste proceduri vin ca un minus sau ca un plus in candidatura dumneavoastra?
Laura Kovesi: Deci am o cariera profesionala de aproape 24 de ani ca procuror. Niciodata n-am fost cercetata disciplinar in cei 24 de ani. In mod cu totul ciudat, intr-un an de zile am reusit sa am 4 actiuni disciplinare, sa fiu cercetata in peste 40 de verificari ale Inspectiei Judiciare, sa fie peste 18 dosare in care sunt implicata (asa cum am citit intr-un comunicat de presa) si toate aceste lucruri se intampla ca urmare a faptului ca mi-am facut treaba si eu, si alti colegi de-ai mei. Nu sunt singura care sunt supusa unor asemenea hartuiri; sunt si alti procurori din sistem, sunt si alti procurori din DNA care au actiuni disciplinare sau care sunt cercetati disciplinar. Sunt cercetati si alti procurori sau judecatori care au avut curajul sa spuna ce se intampla atunci cand vorbim de modificarea legilor care practic amputa (n.r. corect: „amputeaza”) posibilitatile de a investiga faptele de coruptie, se iau tot felul de decizii prin care se incearca intimidarea noastra si (mai nou) reducerea la tacere – acea de a nu mai putea sa vorbim despre lucrurile care ni se intampla.
Reporter: Ce riscati daca nu respectati aceasta interdictie de a vorbi cu presa?
Laura Kovesi: Eu respect aceasta interdictie. Nu o sa vorbesc cu presa si nu vorbesc cu presa despre acest dosar. Daca aveti intrebari pe alte subiecte...
Reporter: Veti contesta la instanta aceasta interdictie?
Laura Kovesi: Stiti ca sunt rezistenta la stres (cred ca am dovedit acest lucru); deci de 50 de ori, de 100 de ori, de 1.000 de ori daca ma veti intreba despre acest dosar, de fiecare data am sa va spun ca nu va voi raspunde.
Reporter: In legatura cu lucrurile inimaginabile pe care le-a comis Directia Nationala Anticoruptie...
Laura Kovesi: Nu comentez niciodata ce zic altii, insa despre acest subiect al abuzurilor care vad ca este in spatiul public de o perioada de timp...
Reporter: Dar nu s-au savarsit abuzuri atata timp cat ati fost la sefia DNA? Nu s-au savarsit abuzuri sub mandatul dumneavoastra?
Laura Kovesi: Mai aveti intrebari sau pot sa raspund?
Reporter: Va rog.
Laura Kovesi: Multumesc.
Reporter: Cu placere.
Laura Kovesi: Deci cu privire la abuzuri: acestea trebuiesc constatate de instantele de judecata sau de un judecator. Nu stiu in acest moment sa fie hotarari definitive ale instantelor care sa constate ca un procuror din DNA a comis abuzuri in ultima perioada de timp.
Dar revenind la hotararile judecatoresti: in mandatul de procuror-sef al DNA, au fost peste 70 de magistrati care au fost trimisi in judecata inclusiv pentru infractiuni de abuz in serviciu si inclusiv pentru ceea ce se cunoaste in spatiul public ca fiind abuzuri. Deci eu am fost prima care atunci cand au fost astfel de situatii am intervenit atat din perspectiva investigarii faptelor penale, am sesizat Consiliul Superior al Magistraturii sau Inspectia Judiciara...
Reporter: Ati mai spus asta. Cu tot respectul, doamna procuror: la Lucian Onea si la Mircea Negulescu stim ca nu a fost asa.
Laura Kovesi: Pot sa continui raspunsul la intrebare? Si dupa aceea sa va raspund. In toate situatiile in care au existat indicii despre un procuror ca a savarsit fapte penale (chiar daca a fost din DNA), intotdeauna am intervenit. Atunci cand au fost indicii despre procurori – inclusiv din cadrul DNA – ca nu si-au indeplinit atributiile de serviciu, am sesizat Inspectia Judiciara, am sesizat Consiliul Superior al Magistraturii. Cu privire la serviciile teritoriale, trebuie sa va spun ca se faceau si am dispus controale la fiecare 6 luni – controale care s-au realizat prin intermediul colegilor mei, in special prin intermediul celor doi adjuncti. De asemenea, am sesizat de fiecare data Inspectia Judiciara si Inspectia Judiciara a facut controale regulate in cadrul Directiei Nationale Anticoruptie. Pana nu avem decizii devinitive ale instantelor prin care sa se stabilieasca ca un procuror din DNA a comis un abuz in serviciu, a comis alte fapte disciplinare, eu nu cred ca putem vorbi de abuzuri. Faptul ca in activitatea lui, un procuror nu respecta o procedura sau nu respecta legea intotdeauna este sanctionat. Si, ca sef de institutie, intotdeauna cand am avut astfel de indicii am luat masuri.
Reporter: Maine mergeti la Sectia 18, pentru a da cu subsemnatul pe aceasta masura a controlului judiciar?
Laura Kovesi: Nu pot sa va raspund absolut nimic ce are legatura cu acest dosar.
Reporter: Exista un razboi intre Laura Codruta Kovesi si Adina Florea?
Laura Kovesi: Nu este niciun razboi. Eu imi fac apararile in cauzele in care sunt citata, asa cum mi-am facut apararile si mi le fac in continuare in toate cauzele disciplinare. De cate ori am fost citata de catre o instanta sau de catre un organ de urmarire penala, m-am prezentat. Asa cum dupa un an si sase luni sau dupa un an si opt luni am dovedit ca abaterile disciplinare care au fost retinute in sarcina mea au fost simple fabulatii si nu am comis absolut nicio incalcare a Codului deontologic si nicio incalcare a niciunei dispozitii legale, sunt convinsa ca absolut toate acuzatiile care se fac cu privire la persoana mea in timp se vor dovedi ca sunt nereale.
Reporter: Aveti interdictie chiar de a parasi tara?
Laura Kovesi: Repet: procurorul de caz mi-a interzis sa dau absolut orice relatii despre acest dosar.
Reporter: Masura preventiva de astazi v-ar putea afecta in parcursul dumneavoastra spre sefia Parchetului European?
Laura Kovesi: Deci nu pot sa fac niciun fel de comentariu despre dosarul penal.
Reporter: Europarlamentarul Cristian Preda spunea astazi ca Viorica Dancila face presiune in Consiliul European, pentru ca dumneavoastra sa nu fiti numita procuror-sef european. Au ajuns la dumneavoastra astfel de informatii? Cum le comentati?
Laura Kovesi: Nu le comentez in niciun fel. Repet: eu m-am inscris in aceasta procedura singura, m-am pregatit singura, fara sa am sprijinul Guvernului, fara sa am sprijinul altor institutii. Nici nu am cerut acest sprijin, nici nu ma astept sa am acest sprijin. Am dovedit ca sunt un procuror profesionist, pentru ca am iesit prima din Europa intr-o procedura in care au fost inscrisi zeci de procurori, cu o comisie extrem de exigenta, formata din 12 specialisti in domeniu (procurori generali, presedintele GRECO, presedintele Curtii Europene de Audit si alte personalitati din domeniul justitiei, care ne-au examinat intr-o procedura extrem de profesionista si transparenta. Deci am dovedit ca am fost prima, am dovedit ca sunt profesionista, am dovedit ca intrunesc conditiile din punct de vedere profesional pentru a ocupa aceasta pozitie. Este evident ca tot ceea ce se intampla in ultima perioada de timp are legatura cu candidatura mea la aceasta pozitie.
Atacurile in mod repetat, campaniile false care se fac; zilnic, zilnic sunt zeci de stiri false... Deci nu reusesc sa raspund la toate stirile false. Ele apar atat de des si atat de mult, incat stiti si dumneavoastra ca nu le pot raspunde.
Reporter: Dar ce au oamenii astia cu dumneavoastra, doamna procuror? De ce vor sa va faca rau daca n-ati facut rau?
Laura Kovesi: Nu stiu. Probabil ca deranjez pe cineva prin faptul ca doresc sa ocup o functie intr-o institutie europeana. Acesta este raspunsul.
Reporter: Pe cine?
Laura Kovesi: Pe cei care nu-si doresc acest lucru, pe toti cei care sunt disperati de faptul ca procurorii si-au facut treaba, ca judecatorii si-au facut treaba... Deci toti cei care vor sa fure linistiti in aceasta tara si care vor ca procurorii sa stea la birou si, daca se poate, sa investigheze fapte marunte, sa nu mai investigheze fapte de coruptie, sa nu mai recupereze prejudicii...
Reporter: Vorbiti despre actuala guvernare care nu v-a sustinut in Parlamentul European?
Laura Kovesi: Vorbesc in general despre toti cei care incearca sa limiteze actiunile justitiei, despre toti cei care incearca sa modifice instrumentele pe care procurorii si judecatorii le au pentru a investiga astfel de fapte si vorbesc despre toti cei care ataca justitia in mod nedrept in ultima perioada de timp.
Reporter: Modificarile la codurile penale au fost intens criticate de institutia pe care dumneavoastra ati condus-o. Cum le vedeti dumneavoastra?
Laura Kovesi: Da, am aceeasi opinie ca si colegii mei din cadrul sistemului judiciar. Sunt modificari care vor afecta in mod grav posibilitatile de investigare a faptelor de coruptie. Cred ca tot ceea ce s-a spus – inclusiv de catre Consiliul Superior al Magistraturii, de colegii din DNA, de ceilalti procurori si judecatori din sistemul judiciar – sunt intemeiate si intr-adevar putem fi ingrijorati ca astfel de modificari legislative vor fi adoptate. Ele nu vor fi pentru a putea lupta eficient cu criminalitatea, ci ele vor fi adoptate pentru a ajuta anumite persoane sa scape de consecintele raspunderii penale.
Reporter: In calitatea dumneavoastra de candidat la sefia Parchetului European, cum vedeti un referendum pe teme de justitie organizat in Romania pe 26 mai?
Laura Kovesi: Candidez la sefia Parchetului European, dar sunt tot procuror. Ca atare, nu comentez ce se intampla in domeniul politicii.
Reporter: Dar in domeniul justitiei, 30 de colegi de-ai dumneavoastra s-ar pregati sa plece la Bruxelles, pentru a vorbi cu Frans Timmermans si a protesta fata de ceea ce se intampla in justitie. Cum vedeti demersul dumnealor?
Laura Kovesi: Ii felicit si ii sustin atat cat pot.
Reporter: Nu e un referendum politic; e pe justitie. Poate fi ajutat sistemul judiciar printr-un astfel de demers?
Laura Kovesi: Repet: sunt procuror si nu comentez ce se intampla in spatiul politic. Acest referendum este decizia unor politicieni, va fi organizat de politicieni – ca atare, eu nu comentez in niciun fel.
Reporter: In DNA ati santajat un afacerist pentru a face declaratii impotriva familiei Cosma?
Laura Kovesi: Nici vorba! Nici vorba! Sunt atat de multe minciuni care au fost spuse in spatiul public, incat vedeti si dumneavoastra: nu am reusit sa tin pasul cu ele. Nu am comis niciodata nicio ilegalitate. Nu am santajat pe nimeni, nu am amenintat pe nimeni... Nu am avut niciun fel de contact cu partile din dosare, pentru ca, totusi, eram procurorul-sef al acestei institutii. Nu faceam eu anchete, ci erau procurori care faceau anchete. Anchetele procurorilor erau coordonate si verificate pentru legalitate de catre sefi (n.r. procurorii-sefi de sectii). Intre un procuror de caz si seful DNA, de obicei sunt cam 3 sau 4 sefi, care pe cale ierarhica verifica masurile pe care le iau. Deci era imposibil sa intru in contact cu partile. Sunt niste povesti si niste fabulatii care se spun in spatiul public. Ma rog: eu sunt obisnuita cu minciunile care se spun. Incerc, atat cat, pot, sa le dezmint de fiecare data, dar este foarte greu in aceasta avalansa de minciuni care se spun zilnic sa reusesti sa demontezi absolut toate afirmatiile.
Reporter: Au aparut in spatiul public fotografii cu dumneavoastra in anumite situatii....
Laura Kovesi: Am vazut si fotografii, si inregistrari, si discutii trucate, mixate, colantate... Asa ma duc si eu acasa si fac fotografii cu oricine...
Reporter: Jurnalistul Ion Cristoiu minte?
Laura Kovesi: Eu nu spun de nimeni ca minte, nu comentez declaratiile pe care le fac altii. Va spun categoric ceea ce am spus si anterior: ca sunt situatii in care au fost prezentate inregistrari cu mine falsificate, filme cu mine falsificate, poze cu mine falsificate si nu pot exista poze din locuri in care eu nu am fost sau de la persoane cu care eu nu m-am intalnit sau din expresii pe care eu nu le-am spus sau discutii pe care eu nu le-am avut. Este foarte evident; si s-a facut si o expertiza tehnica cu privire la inregistrarea care a aparut in spatiul public, ca aceea a fost trucata... Deci am vazut si poze trucate, si fotografii trucate, si filme trucate... Deci nu pot sa va raspund absolut la toate fotografiile, ca nu le-am urmarit pe toate.
Reporter: As vrea sa ne raspundeti cu 'da' sau 'nu'. Ar putea exista fotografii, filmulete reale cu dumneavoastra in anumite spatii private, la intalniri private (nu institutionale) cu anumite persoane care au facut parte din politic?
Laura Kovesi: Acuma, daca eu am fost la ziua fratelui meu, e o persoana privata, intr-un spatiu privat. E posibil sa am.
Reporter: Este om politic?
Laura Kovesi: Nu, el nu este om politic. Daca am fost la prieteni de-ai mei care nu sunt oameni politici, e posibil sa apara poze din spatiul privat. Daca am fost cu colegii mei in timpul liber, e posibil sa apara poze cu mine in spatiul privat. Adica nu stau doar la mine in casa; mai ies...
Reporter: Era o intrebare. Vorbesc despre oameni care au facut parte din politic sau sunt si acum.
Laura Kovesi: Haideti, ca asa raspundem la speculatii!...
Reporter: Doamna procuror, sa presupunem ca minte Sebastian Ghita si ca n-ati fost acolo. Dar toti cei care vin si spun in spatiul public mint?
Laura Kovesi: Eu va apreciez consecventa. Nu numai astazi; asa, in general, ca sunteti unii din cei care in mod consecvent imi puneti intrebari.
Reporter: Ce vreti sa spuneti cu asta?
Laura Kovesi: Sa va raspund la intrebare. Va apreciez consecventa inclusiv de a ma intreba despre acest dosar. Dar nu pot sa fac niciun fel de comentariu, pentru ca am interdictie.
Reporter: Ce vreti sa spuneti ca sunteti sub control judiciar, cand foarte multe persoane care au iesit din birourile procurorilor pe care i-ati condus dumneavoastra candva au fost pusi sub aceasta masura?
Laura Kovesi: Deci repet: procurorul de caz mi-a interzis sa discut cu presa despre acest subiect. Daca mai aveti intrebari pe alte subiecte.
Reporter: Aceasta interdictie a presupus schimbarea calitatii de suspect in cea de inculpat?
Laura Kovesi: Va multumesc pentru consecventa. Daca nu mai aveti alte intrebari, va multumesc. La revedere, o zi buna tuturor”.
PORTAL JURISPRUDENTA RELEVANTA
-
C.C.R. 16 November 2023, 10:53
MOTIVAREA CCR PE CUMULUL PENSIEI CU SALARIUL – Decizia 521/2023: “Legea criticata conditioneaza dreptul la pensie de neexercitarea dreptului la munca, limitandu-l pana la anihilare”
-
RECURSURI IN INTERESUL LEGII 23 September 2022, 14:32
EXECUTAREA SILITA – Recursul in interesul legii, admis de ICCJ
-
RECHIZITORII 24 August 2022, 17:13
NOUL RECHIZITORIU DIN DOSARUL REVOLUTIEI – „Militarii l-au recunoscut pe Iliescu Ion ca fiind noul sef de stat si de guvern, noul comandant suprem al Fortelor Armate Romane”
-
HOTARARI CIVILE 22 August 2022, 11:13
TAXA JUDICIARA DE TIMBRU - Decizia ICCJ 71/2022
-
C.C.R. 11 August 2022, 18:08
REGIMUL JURIDIC AL CONTRAVENTIILOR - Decizia CCR 365/2022
-
CONTENCIOS 28 July 2022, 09:46
COMPETENTA INSTANTEI – Solutia Inaltei Curti
-
RECURSURI IN INTERESUL LEGII 26 July 2022, 11:40
SOLUTIA DE CLASARE. Inalta Curte a lamurit problema
-
C.C.R. 21 July 2022, 14:16
STATUTUL FUNCTIONARILOR PUBLICI – Exceptie admisa la CCR
-
RECURSURI IN INTERESUL LEGII 15 July 2022, 12:39
SPORURILE BUGETARILOR – Decizia ICCJ dupa sesizarea procurorului general
-
HOTARARI CIVILE 13 July 2022, 18:17
VOUCHERELE DE VACANTA. Apel respins
-
HOTARARI CIVILE 08 July 2022, 14:51
VARSTA DE PENSIONARE – Dezlegare de drept a Inaltei Curti
-
RECURSURI IN INTERESUL LEGII 28 June 2022, 15:58
BANII MAGISTRATILOR – A fost admisa sesizarea Procurorului General
-
RECURSURI IN INTERESUL LEGII 24 June 2022, 11:33
CODUL DE PROCEDURA CIVILA – Recurs in interesul legii
-
C.C.R. 23 June 2022, 15:48
LEGEA PENTRU COMBATEREA EVAZIUNII - CCR a dat verdictul
-
HOTARARI CIVILE 22 June 2022, 13:03
LEGEA INSOLVENTEI – Dezlegare de drept a Inaltei Curti. Decizia
-
C.C.R. 17 June 2022, 11:22
PENSIILE SPECIALE – Decizia prin care CCR a declarat legea neconstitutionala
-
C.C.R. 03 December 2021, 20:57
ART. 88 CPP – Sesizare admisa de CCR: “Dispozitiile art. 88 alin. (2) lit. b) din Codul de procedura penala sunt constitutionale in masura in care...”
-
C.C.R. 04 November 2021, 13:24
DECIZIA CCR PE STAREA DE ALERTA – Hotararea Parlamentului nr.5/2020 este neconstitutionala
-
C.C.R. 27 October 2021, 10:19
OBIECTIA PRESEDINTELUI, ADMISA DE CCR – Modificarea art. 369 din Legea 286/2009 privind Codul penal
-
HOTARARI CIVILE 25 October 2021, 16:44
DEZLEGARE CHESTIUNE DE DREPT – Decizia ICCJ dupa sesizarea Tribunalului Bucuresti
-
C.C.R. 25 October 2021, 16:21
NECONSTITUTIONALITATE IN LEGEA POLITISTULUI – Decizie pe art. 583 alin. 4 teza I din Legea 360/2020 privind statutul politistului
-
C.C.R. 12 May 2021, 15:19
NECONSTITUTIONALITATE IN CPP – Motivarea Curtii Constitutionale privind sintagma „cu exceptia imprejurarilor care privesc existenta infractiunii” din art.52 alin.(3) din Codul de procedura penala
Adauga comentariu
DISCLAIMER
Mesajele cu continut indecent nu vor fi postate. Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul: Termeni legali si Conditii