Judecatoarele Oprina si Baltag, solicitari privind dosarele DNA (Documente)
Data: 10 January 2020, 14:51 | autor: L.J. | 0 comentarii | 1909 afisari
Judecatoarele CSM Evelina Oprina (foto dreapta) si Gabriela Baltag (foto stanga) au lansat vineri, 10 ianuarie 2019, doua solicitari catre presedinta Consiliului Superior al Magistraturii, judecatoarea Nicoleta Tint, in ceea ce priveste dosarele Directiei Nationale Anticoruptie.
Mai precis, Oprina si Baltag vor ca sefa CSM sa ceara informatii de la toate instantele din Romania privind dosarele instrumentate de catre Directia Nationala Anticoruptie din 2014 pana in prezent impotriva judecatorilor si procurorilor, dar si impotriva cetatenilor obisnuiti.
De asemenea, cele doua judecatoare vor sa stie de ce unii dintre magistratii si ceilalti cetateni inculpati in dosarele DNA au fost tinuti in arest preventiv ori sub interceptari, precum si care a fost temeiul legal al solutiilor de achitare, acolo unde astfel de solutii au fost pronuntate definitiv.
Prima solicitare a judecatoarelor Evelina Oprina si Gabriela Baltag:
„Subsemnatele, judecator Gabriela Baltag si judecator Evelina Oprina, membri alesi ai Consiliului Superior al Magistraturii,
prin prezenta va rugam sa demarati, la nivelul Sectiei pentru Judecatori, formalitatile necesare in sensul solicitarii de date si informatii de la toate Curtile de Apel din tara, precum si de la Inalta Curte de Casatie si Justitie in vederea evidentierii situatiei dosarelor vizand magistrati instrumentate de Directia Nationala Anticoruptie incepand cu data de 01.02.2014 la zi, dupa cum urmeaza:
- indicarea dosarelor instrumentate de Directia Nationala Anticoruptie inregistrate pe rolul acestor instante vizand magistrati
- numarul magistratilor vizati de aceste dosare, distinct pe judecatori si procurori
- infractiunile care au facut obiectul dosarelor penale
- masurile preventive si/sau metodele speciale de supraveghere sau cercetare dispuse cu privire la magistrati in aceste dosare si perioadele pentru care au fost dispuse
- solutia definitiva pronuntata in fiecare dosar in parte
- temeiul legal in cazul solutiilor de achitare, de incetare a procesului penal dispuse in cursul judecatii, dar si in cazul solutiilor judecatorului de camera preliminara in fiecare dosar in parte
Consecvente misiunii incredintate in calitate de membri ai Consiliului Superior al Magistraturii, garantul independentei justitiei,
Avand in vedere considerentele Hotararii Plenului CSM nr. 225/15 octombrie 2019 prin care s-a aprobat Raportul Inspectiei Judiciare nr. 5488/IJ/2510/DIJ/1365/DIP/2018 privind „respectarea principiilor generale care guverneaza activitatea Autoritatii Judecatoresti in cauzele de competenta Directiei Nationale Anticoruptie vizand magistrati sau in legatura cu acestea”, prin care se arata ca la nivelul Structurii Centrale si al structurilor teritoriale ale Directiei Nationale Anticoruptie au fost instrumentate dosare care au vizat peste 1.900 judecatori,
Faptul ca in multe cauze au fost dispuse solutii de achitare, dupa ce anterior impotriva magistratilor au fost luate masuri preventive si/sau acestia au facut obiectul unor metode speciale de supraveghere sau cercetare,
Relevarea in spatiul public in ultimii ani a unor numeroase situatii de magistrati vizati de dosare penale si ulterior achitati,
Efectele produse asupra situatiei profesionale si personale a magistratilor vizati de aceste dosare,
Apreciem necesara si urgenta analiza la nivelul Sectiei pentru Judecatori a CSM a situatiei dosarelor ce s-au inregistrat pe rolul tuturor Curtilor de Apel din tara, precum si al Inaltei Curti de Casatie si Justitie vizand magistrati instrumentate de Directia Nationala Anticoruptie incepand cu data de 01.02.2014 la zi, pentru a putea aprecia in ce masura s-a afectat independenta judecatorilor si, implicit, caracterul echitabil al procedurilor derulate si, eventual, in functie de concluziile ce vor fi stabilite, identificarea responsabilitatilor si luarea masurilor corespunzatoare”.
A doua cerere a celor doua membre CSM:
„Subsemnatele, judecator Gabriela Baltag si judecator Evelina Oprina, membri alesi ai Consiliului Superior al Magistraturii,
prin prezenta va rugam sa demarati, la nivelul Sectiei pentru Judecatori, formalitatile necesare in sensul solicitarii de date si informatii de la toate tribunalele, Curtile de Apel din tara, precum si de la Inalta Curte de Casatie si Justitie in vederea evidentierii situatiei dosarelor vizand cetateni instrumentate de Directia Nationala Anticoruptie incepand cu data de 01.02.2014 la zi, dupa cum urmeaza:
- indicarea dosarelor instrumentate de Directia Nationala Anticoruptie inregistrate pe rolul acestor instante vizand persoane fizice si persoane juridice
- numarul persoanelor fizice si persoanelor juridice vizate de aceste dosare
- infractiunile care au facut obiectul dosarelor penale
- masurile preventive si/sau metodele speciale de supraveghere sau cercetare dispuse cu privire la persoanele fizice si persoanele juridice in aceste dosare si perioadele pentru care au fost dispuse
- solutia definitiva pronuntata in fiecare dosar in parte
- temeiul legal in cazul solutiilor de achitare, de incetare a procesului penal dispuse in cursul judecatii, dar si in cazul solutiilor judecatorului de camera preliminara in fiecare dosar in parte
Consecvente misiunii incredintate in calitate de membri ai Consiliului Superior al Magistraturii, garantul independentei justitiei,
Avand in vedere ca justitia reprezinta un serviciu public, iar independenta justitiei este o garantie puternica pentru evitarea producerii oricarui abuz si incalcare a legii de catre organele judiciare,
Preocupate de respectarea garantiilor prevazute de lege pentru asigurarea caracterului echitabil al procedurilor judiciare, ceea ce implica si respectarea drepturilor si libertatilor fundamentale ale cetatenilor consfintite de Constitutie,
Faptul ca in multe cauze au fost dispuse solutii de achitare, dupa ce anterior impotriva persoanelor vizate au fost luate masuri preventive si/sau acestea au facut obiectul unor metode speciale de supraveghere sau cercetare,
Relevarea in spatiul public in ultimii ani a unor numeroase situatii de persoane vizate de dosare penale si ulterior achitate,
Efectele produse asupra situatiei profesionale si personale a cetatenilor vizati de aceste dosare,
Apreciem necesara si urgenta analiza la nivelul Sectiei pentru Judecatori a CSM a situatiei dosarelor ce s-au inregistrat pe rolul tuturor tribunalelor, Curtilor de Apel din tara, precum si al Inaltei Curti de Casatie si Justitie vizand cetateni instrumentate de Directia Nationala Anticoruptie incepand cu data de 01.02.2014 la zi, pentru a putea aprecia in ce masura s-a afectat caracterul echitabil al procedurilor judiciare derulate si, eventual, in functie de concluziile ce vor fi stabilite, identificarea responsabilitatilor si luarea masurilor corespunzatoare”.
Sursa foto: Zi-de-zi.ro
PORTAL JURISPRUDENTA RELEVANTA
-
C.C.R. 16 November 2023, 10:53
MOTIVAREA CCR PE CUMULUL PENSIEI CU SALARIUL – Decizia 521/2023: “Legea criticata conditioneaza dreptul la pensie de neexercitarea dreptului la munca, limitandu-l pana la anihilare”
-
RECURSURI IN INTERESUL LEGII 23 September 2022, 14:32
EXECUTAREA SILITA – Recursul in interesul legii, admis de ICCJ
-
RECHIZITORII 24 August 2022, 17:13
NOUL RECHIZITORIU DIN DOSARUL REVOLUTIEI – „Militarii l-au recunoscut pe Iliescu Ion ca fiind noul sef de stat si de guvern, noul comandant suprem al Fortelor Armate Romane”
-
HOTARARI CIVILE 22 August 2022, 11:13
TAXA JUDICIARA DE TIMBRU - Decizia ICCJ 71/2022
-
C.C.R. 11 August 2022, 18:08
REGIMUL JURIDIC AL CONTRAVENTIILOR - Decizia CCR 365/2022
-
CONTENCIOS 28 July 2022, 09:46
COMPETENTA INSTANTEI – Solutia Inaltei Curti
-
RECURSURI IN INTERESUL LEGII 26 July 2022, 11:40
SOLUTIA DE CLASARE. Inalta Curte a lamurit problema
-
C.C.R. 21 July 2022, 14:16
STATUTUL FUNCTIONARILOR PUBLICI – Exceptie admisa la CCR
-
RECURSURI IN INTERESUL LEGII 15 July 2022, 12:39
SPORURILE BUGETARILOR – Decizia ICCJ dupa sesizarea procurorului general
-
HOTARARI CIVILE 13 July 2022, 18:17
VOUCHERELE DE VACANTA. Apel respins
-
HOTARARI CIVILE 08 July 2022, 14:51
VARSTA DE PENSIONARE – Dezlegare de drept a Inaltei Curti
-
RECURSURI IN INTERESUL LEGII 28 June 2022, 15:58
BANII MAGISTRATILOR – A fost admisa sesizarea Procurorului General
-
RECURSURI IN INTERESUL LEGII 24 June 2022, 11:33
CODUL DE PROCEDURA CIVILA – Recurs in interesul legii
-
C.C.R. 23 June 2022, 15:48
LEGEA PENTRU COMBATEREA EVAZIUNII - CCR a dat verdictul
-
HOTARARI CIVILE 22 June 2022, 13:03
LEGEA INSOLVENTEI – Dezlegare de drept a Inaltei Curti. Decizia
-
C.C.R. 17 June 2022, 11:22
PENSIILE SPECIALE – Decizia prin care CCR a declarat legea neconstitutionala
-
C.C.R. 03 December 2021, 20:57
ART. 88 CPP – Sesizare admisa de CCR: “Dispozitiile art. 88 alin. (2) lit. b) din Codul de procedura penala sunt constitutionale in masura in care...”
-
C.C.R. 04 November 2021, 13:24
DECIZIA CCR PE STAREA DE ALERTA – Hotararea Parlamentului nr.5/2020 este neconstitutionala
-
C.C.R. 27 October 2021, 10:19
OBIECTIA PRESEDINTELUI, ADMISA DE CCR – Modificarea art. 369 din Legea 286/2009 privind Codul penal
-
HOTARARI CIVILE 25 October 2021, 16:44
DEZLEGARE CHESTIUNE DE DREPT – Decizia ICCJ dupa sesizarea Tribunalului Bucuresti
-
C.C.R. 25 October 2021, 16:21
NECONSTITUTIONALITATE IN LEGEA POLITISTULUI – Decizie pe art. 583 alin. 4 teza I din Legea 360/2020 privind statutul politistului
-
C.C.R. 12 May 2021, 15:19
NECONSTITUTIONALITATE IN CPP – Motivarea Curtii Constitutionale privind sintagma „cu exceptia imprejurarilor care privesc existenta infractiunii” din art.52 alin.(3) din Codul de procedura penala
Adauga comentariu
DISCLAIMER
Mesajele cu continut indecent nu vor fi postate. Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul: Termeni legali si Conditii