GEORGEL SI GEORGETA STOICESCU vs. ROMANIA – Incalcarea obligatiilor pozitive ale autoritatilor de a asigura respectarea vietii private prin neluarea de masuri suficiente pentru remedierea problemei cainilor fara stapan si de a-i oferi reclamantei o despagubire adecvata in urma ranilor suferite. Incalcarea dreptului efectiv de acces la instanta prin respingerea actiunilor civile in despagubiri promovate de reclamanta, victima a unui atac al cainilor fara stapan

In cauza Georgel Stoicescu si Georgeta Stoicescu contra Romaniei, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a constatat incalcarea Art. 8 din Conventie, privind dreptul la respectarea vietii private si de familie, si a Art. 6.1, privind dreptul la un proces echitabil.

Georgeta Stoicescu, victima a unui atac al cainilor fara stapan, a reclamat incalcarea Art. 8 din Conventie invocand esecul autoritatilor de a implementa masuri adecvate pentru rezolvarea problemei cainilor fara stapan, precum si incalcarea dreptului de acces la instanta - ca parte subsidiara dreptului la un proces echitabil -, sub aspectul respingerii celor doua actiuni civile in despagubiri pe care le-a formulat impotriva autoritatilor locale din Bucuresti.

Curtea a apreciat ca lipsa unor masuri suficiente luate de autoritati pentru solutionarea problemei cainilor fara stapan, combinata cu esecul instantelor nationale de a-i oferi reclamantei o despagubire adecvata pentru vatamarile suportate (judecatorii europeni au stabilit ca reclamanta nu a avut o oportunitate practica clara de a cere despagubiri intr-o instanta pentru atacurile suferite), a echivalat cu incalcarea obligatiei pozitive a statului de a asigura respectarea vietii private.

Cu opinie partial disidenta a judecatorului Luis Lopez Guerra (Spania) – in sensul aprecierii inexistentei unei incalcari a Art. 8 din Conventie.

>>Hotararea CEDO in cauza Georgel si Georgeta Stoicescu contra Romaniei (cererea nr. 9718/03; Sectia a III-a, 26 iulie 2011)

Nota: Cauza Georgel si Georgeta Stoicescu a fost dezbatuta in cadrul reunirii din decembrie 2013 a Comitetului Ministrilor, ocazie cu care s-a luat act de masurile adoptate de autoritatile romane, in special intrarea in vigoare a noii legislatii referitoare la problema cainilor fara stapan. Autoritatile au fost invitate sa informeze Comitetul Ministrilor cu privire la modalitatile concrete de punere in aplicare a noilor masuri legislative si la impactul acestora asupra numarului accidentelor semnalate. In ceea ce priveste accesul la justitie al persoanelor atacate de caini fara stapan, s-a solicitat autoritatilor sa prezinte detalii cu privire la reglementarile interne si la practica judiciara existenta in privinta actiunilor in despagubire.

Extras din hotarare:

"Cu privire la pretinsa incalcare a Art. 8 din Conventie

53. Curtea observa de la bun inceput ca reclamanta a fost atacata, muscata si trantita la pamant de o haita de circa sapte caini fara stapan intr-o zona rezidentiala din Bucuresti.

Fara indoiala, atacul si consecintele sale au cauzat reclamantei o grava suferinta fizica si psihica (supra, par. 7-10).

54. Curtea observa, de asemenea, ca problema cainilor fara stapan, mentionata cu regularitate in mass-media dupa 1989, s-a dezvoltat dramatic si a devenit o problema de siguranta si sanatate publica, avand in vedere numarul mare de persoane atacate si ranite de acesti caini (supra, par. 34-36).

55. In consecinta, Curtea trebuie sa stabileasca daca faptele acestei cauze dezvaluie o nereusita a autoritatilor din statul parat de a proteja integritatea fizica si psihica a reclamantei, cu incalcarea Art. 8 din Conventie.

56. Partile nu au pus in discutie faptul ca autoritatile detineau informatii detaliate despre acest subiect, in special despre numarul mare de caini fara stapan din Bucuresti si pericolul pe care acestia il reprezentau pentru integritatea fizica si sanatatea populatiei. Datele disponibile autoritatilor au confirmat, de asemenea, regularitatea acestor incidente in Bucuresti (supra, par. 34-36).

57. In aceasta privinta, Curtea observa ca abia in 2001, dupa incidentul din speta, autoritatile au recunoscut situatia deosebita a populatiei cainilor fara stapan, iar la 19 aprilie 2001 s-au emis Hotararea Consiliului General al Municipiului Bucuresti nr. 82 si Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a cainilor fara stapan, care a intrat in vigoare la 13 decembrie 2001. Ambele dispozitii prevedeau capturarea si castrarea sau eutanasierea cainilor (supra, par. 24-30).

58. Curtea admite ca, chiar inainte de incidentul din speta, in Romania erau in vigoare reglementari care ofereau o baza legala pentru crearea unor structuri specifice responsabile de controlul cainilor fara stapan (supra, par. 20, 22-23). Aceste reglementari au fost modificate de mai multe ori dupa incidentul din 2000. Modificarile au privit in special organizarea si supravegherea structurilor responsabile de controlul populatiei cainilor fara stapan si tratamentul rezervat acestor caini dupa capturare.

Cu toate acestea, Curtea observa ca, in ciuda acestor reglementari, situatia a continuat sa fie critica, cu mii de persoane ranite de cainii fara stapan in Bucuresti (supra, par. 34-36). Curtea este de acord cu Guvernul in acest context ca, in general, si societatea civila este responsabila de cainii fara stapan din Romania.

59. Nu este de datoria Curtii de a inlocui autoritatile nationale competente in stabilirea celei bune politici care trebuie adoptata pentru solutionarea problemelor de sanatate si siguranta publica cum este problema cainilor fara stapan din Romania. In aceasta privinta, Curtea accepta faptul ca nu trebuie impusa o sarcina imposibila sau exorbitanta autoritatilor fara sa se tina seama in special de alegerile pe care acestea trebuie sa le faca prin raportare la prioritati si resurse (a se vedea Osman, citata anterior, par. 116, si Hajduova vs. Slovacia, nr. 2660/03, par. 47, 30 noiembrie 2010); aceasta reiese din marja larga de apreciere de care se bucura statele, dupa cum a retinut Curtea anterior, in domenii dificile cum este cel din speta (a se vedea, mutatis mutandis, Hatton si Altii vs. Regatul Unit, Marea Camera, nr. 36022/97, par. 100-101; Oneryildiz, citata anterior, par. 107).

In estimarea conformitatii cu Art. 8, Curtea trebuie sa realizeze o examinare globala a diverselor interese in cauza, tinand seama de faptul ca intentia Conventiei este de aparare a drepturilor 'practice si efective'. Acest lucru este valabil si in cazurile in care o problema generala pentru societate atinge un asemenea nivel de gravitate incat devine o amenintare fizica serioasa si concreta pentru populatie.

De asemenea, Curtea trebuie sa priveasca dincolo de aparente si sa investigheze realitatile situatiei reclamate. Estimarea poate implica si conduita partilor, inclusiv mijloacele folosite de stat si implementarea lor. Intr-adevar, atunci cand este in joc o problema de interes general, care atinge un asemenea nivel de gravitate incat devine o problema de sanatate publica, este de datoria autoritatilor publice sa actioneze in timp util, intr-un mod adecvat si consecvent (a se vedea, mutatis mutandis, Hutten-Czapska vs. Poloniei, Marea Camera, nr. 35014/97, par. 168). In estimarea sa, Curtea accepta faptul ca masurile si actiunile ce trebuie adoptate si luate nu sunt o obligatie de rezultat, ci o obligatie de mijloace.

60. In acest context, Curtea observa ca Tribunalul Bucuresti, prin hotararea din 19 iunie 2001, s-a pronuntat pe fondul plangerii reclamantei. A sustinut ca Administratia pentru Supravegherea Animalelor, un organism public, nu a luat toate masurile necesare pentru evitarea punerii in pericol a vietii populatiei si pentru protejarea sanatatii si integritatii lor fizice si ca atacul suferit de reclamanta i-a pus viata si sanatatea in pericol, cauzandu-i o suferinta fizica si psihica si privand-o de o viata normala din cauza fricii unui nou atac.

Cu toate acestea, hotararea mentionata a fost casata din motive procedurale si incercarile ulterioare ale reclamantei de a obtine o hotarare judecatoreasca care sa-i ofere despagubirea adecvata au esuat.

61. Mai mult, Curtea observa ca, dincolo de argumentarea ca, in general, societatea ar trebui sa fie responsabila de situatia actuala a cainilor fara stapan din Romania, Guvernul nu a dat nicio indicatie cu privire la masurile concrete luate de autoritati la momentul incidentului pentru o implementare corespunzatoare a cadrului legislativ existent in vederea rezolvarii gravei probleme de sanatate publica si amenintare la integritatea fizica a populatiei reprezentata de numarul mare de caini fara stapan. Nici nu a indicat daca reglementarile sau practicile luate la momentul incidentului sau adoptate mai tarziu erau capabile sa ofere despagubirea adecvata victimelor atacurilor cainilor fara stapan. in aceasta privinta, Curtea observa ca situatia mentionata anterior pare sa persiste (supra, par. 34-36).

62. Avand in vedere cele mentionate anterior, Curtea constata ca lipsa unor masuri suficiente luate de autoritati pentru solutionarea problemei cainilor fara stapan in circumstantele particulare din speta, combinata cu nereusita acestora de a oferi o despagubire adecvata reclamantei in urma ranilor suferite, a dus la o incalcare a obligatiilor pozitive ale statului prevazute de Art. 8 din Conventie, acelea de a asigura respectarea vietii private a reclamantei.

63. Prin urmare, a fost incalcata aceasta prevedere in acest caz.

Cu privire la pretinsa incalcare a Art. 6.1 din Conventie

68. Curtea repeta faptul ca Art. 6.1 din Conventie garanteaza pentru oricine dreptul de stabilire a drepturilor si obligatiilor sale de catre o instanta. Fixeaza asadar un 'drept la instanta', din care dreptul de acces, in special dreptul de a introduce o actiune civila, reprezinta doar un aspect. Cu toate acestea, 'dreptul la instanta' nu este absolut. Se preteaza la limitari avand in vedere ca, prin insasi natura sa, necesita reglementarea statului, care poate selecta mijloacele ce trebuie folosite in acest scop. Totusi, aceste limitari nu trebuie sa restrictioneze exercitarea dreptului intr-un asemenea mod incat insasi esenta dreptului sa fie micsorata. Ele trebuie sa urmareasca un scop legitim si trebuie sa existe o proportionalitate rezonabila intre mijloacele folosite si scopul urmarit (a se vedea, printre alte autoritati, Fayed vs. Regatul Unit, 21 septembrie 1994, par. 65; Bellet vs. Franta, 4 decembrie 1995, par. 31; Levages Prestations Services vs. Franta, 23 octombrie 1996, par. 40).

69. Curtea a sustinut ca valoarea taxelor estimate in cadrul circumstantelor deosebite dintr-un anumit caz, inclusiv posibilitatea reclamantului de a le plati si stadiul procedurii in care a fost impusa restrictia, sunt factori materiali in a stabili daca unei persoane i se respecta dreptul de acces la instanta sau daca, prin taxele ce trebuie platite, insasi esenta dreptului de acces la instanta a fost afectata (a se vedea Tolstoy Miloslavsky vs. Regatul Unit, 13 iulie 1995, par. 63; Kreuz - nr. 1 vs. Polonia, nr. 28249/05, par. 60).

70. Mai mult, Curtea a considerat ca sunt excesive si, prin urmare, afecteaza insasi esenta dreptului de acces la instanta, taxele judiciare de timbru mari care nu tineau seama de situatia financiara a reclamantei, ci erau calculate pe baza unui procentaj stabilit prin lege la suma aflata in joc (a se vedea Weissman si altii vs. Romania, nr. 63945/00, par. 39-42).

71. In cele din urma, Curtea a sustinut ca atunci cand o entitate publica este raspunzatoare de daune, obligatia pozitiva a statului de a facilita identificarea corecta a paratului este cu atat mai importanta (a se vedea Plechanow vs. Polonia, nr. 22279/04, par. 109, 7 iulie 2009).

72. In cauza de fata, Curtea observa ca, teoretic, legislatia romana a permis reclamantei posibilitatea de a introduce actiuni judiciare in despagubiri in temeiul Codului civil. Reclamanta s-a folosit de aceasta posibilitate, pretinzand ca administratia locala este raspunzatoare pentru atacul pe care ea l-a suferit. In ciuda saraciei, aceasta a trebuit sa plateasca taxele judiciare de timbru pentru audierea cauzei, dar, avand in vedere dreptul intern care prevede calcularea taxelor de timbru in functie de un procent al despagubirilor, a trebuit sa-si limiteze pretentiile in fata instantelor nationale. Mai mult, desi Tribunalul Bucuresti a hotarat, la 19 iunie 2001, ca reclamanta era scutita de la plata taxelor judiciare, banii pe care aceasta i-a platit nu i-au fost niciodata inapoiati.

73. Curtea observa, de asemenea, ca, chiar si dupa depasirea partiala a obstacolului taxelor judiciare de timbru, reclamanta nu a obtinut o hotarare definitiva privind fondul actiunii sale civile deoarece cauza i-a fost respinsa in repetate randuri fara o examinare a fondului, pe motiv ca nu a identificat bine autoritatea locala in subordinea careia este organismul responsabil de cainii fara stapan. In primul set de proceduri, Consiliul General al Municipiului Bucuresti, si nu Primaria Bucuresti, iar in al doilea set de proceduri, primariile de sector ale Municipiului Bucuresti, si nu Consiliul General al Municipiului Bucuresti si ASA.

74. Curtea observa ca accesul la caile de atac interne numai pentru a fi informat ca actiunea este respinsa in urma interpretarii capacitatii procesuale a unei autoritati parate, in comparatie cu cea a unui departament sau organism executiv, poate ridica o problema in temeiul Art. 6.1. De asemenea, gradul accesului permis de legislatia nationala si interpretarea sa de catre instantele nationale trebuie sa fie suficiente pentru a asigura 'dreptul la instanta' al unei persoane, avand in vedere standardele statului de drept intr-o societate democratica. Pentru ca dreptul de acces sa fie efectiv, un individ trebuie sa aiba o oportunitate practica clara de a contesta un act care constituie o ingerinta in drepturile sale (a se vedea, mutatis mutandis, Bellet, citata anterior, par. 36, si F.E. vs. Franta, 30 octombrie 1998, par. 46 si 47).

75. In aceasta privinta, Curtea observa ca, in temeiul ambelor legi ale administratiei publice locale (nr. 69/1991 si nr. 215/2001), primariile de sector sunt organismele executive ale consiliilor municipale, acestea din urma fiind responsabile de infiintarea serviciilor pentru cainii fara stapan, in vreme ce primele implementeaza aceasta politica specifica. In prezenta cauza, stampila de pe documentul emis de ASA avea imprimat numele Primariei Municipiului Bucuresti (supra, par. 11).

Prin urmare, reclamanta ar putea crede in mod rezonabil - si nici Tribunalul Bucuresti, in cadrul primei proceduri, nici autoritatea parata nu au declarat altceva - ca Primaria Municipiului Bucuresti avea capacitate procesuala in fata unei instante intr-o cauza privind activitatea si responsabilitatile ASA.

Curtea constata asadar ca, in contextul schimbarilor organizationale locale in domeniul protectiei animalelor, obligarea reclamantei de a identifica autoritatea impotriva careia ar trebui sa faca plangerea era o cerinta disproportionata si nu a reusit sa pastreze un echilibru echitabil intre interesul public si drepturile reclamantei.

76. In consecinta, Curtea constata ca reclamanta nu a avut o oportunitate practica clara de a cere despagubiri intr-o instanta pentru atacurile suferite.

Prin urmare, in lumina tuturor elementelor de mai sus, Curtea considera ca reclamanta nu a avut dreptul efectiv de acces la instanta. Prin urmare, a fost incalcat Art. 6.1 din Conventie".