FOSTUL MINISTRU DE INTERNE GABRIEL OPREA, VICTORIE LA CCR - “Dispozitiile art.126 alin.(6) din CPP sunt lipsite de claritate”

Lumea Juridica prezinta motivarea Deciziei 248/2019 a Curtii Constitutionale privind solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art.126 alin.(4)—(6) din Codul de procedura penala, exceptie ridicata de fostul ministru de Interne Gabriel Oprea in Dosarul nr. 1.926/1/2016 al Inaltei Curti de Casatie si Justitie — Sectia penala, care formeaza obiectul Dosarului Curtii Constitutionale nr. 2.127D/2017. Exceptia a fost insusita in fata Inaltei Curti de Casatie si Justitie — Sectia penala si de partea Gheorghe Nicolae.

In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate se sustine ca pastrarea in conditii de confidentialitate a ordonantei reglementate la art.126 alin.(4) din Codul de procedura penala restrange nejustificat, in mod total si nediferentiat, dreptul inculpatului de a lua cunostinta de continutul acestei ordonante si de a contesta legalitatea si temeinicia acesteia. Se arata ca textul criticat ignora faptul ca, potrivit alin.(1) al aceluiasi art. 126, procurorul poate dispune luarea uneia sau mai multora dintre masurile enumerate acolo; or, daca procurorul dispune doar masura prevazuta la art.126 alin.(1) lit.b) din Codul de procedura penala, impiedicarea inculpatului de a lua cunostinta de continutul ordonantei este lipsita de ratiune. Pe de alta parte, se arata ca acordarea statutului de martor amenintat si luarea masurilor de protectie nu pot fi solutii arbitrare, ci fundamentate strict pe dispozitiile art.125 din acelasi cod. Se mai sustine ca toate actele de urmarire penala si masurile luate de procuror pot fi atacate cu plangere, conform art.336 din Codul de procedura penala, drept care nu poate fi exercitat de inculpat, de vreme ce acesta nu cunoaste continutul ordonantei. Se arata ca, pentru aceleasi motive, inculpatul nu poate formula cereri si exceptii referitoare la legalitatea si temeinicia ordonantei, conform art.342 din Codul de procedura penala referitor la procedura in camera preliminara. Pentru toate aceste motive, se sustine incalcarea prin textul criticat a accesului liber la justitie. Se sustine totodata ca, daca intr-o cauza penala este acordat in mod nejustificat statutul de martor amenintat ori s-a dispus in mod nejustificat audierea martorului, in lipsa acestuia, prin intermediul mijloacelor audio si video de transmitere, cu vocea si imaginea distorsionate, iar inculpatul nu poate cunoaste continutul ordonantei de dispunere a acestor masuri, pentru a putea contesta masurile astfel dispuse, acestuia ii sunt incalcate dreptul la un proces echitabil, sub aspectul principiului egalitatii armelor, si dreptul la aparare. Se mai arata ca prevederile art. 126 alin.(4)—(6) din Codul de procedura penala incalca dispozitiile art.1 alin.(5) din Constitutie, intrucat sunt lipsite de claritate, precizie si previzibilitate. Se arata ca prevederile legale criticate nu specifica daca procurorul efectueaza verificarile prevazute la art.126 alin.(5) supus analizei doar din oficiu sau si la cerere.

Se mai sustine ca omisiunea stabilirii unei limite obiective a intervalului de timp la care procurorul este obligat sa verifice daca se mentin conditiile care au determinat luarea masurilor de protectie lasa camp liber arbitrariului judiciar. Cu alte cuvinte, se arata ca termenul 'rezonabil' folosit de legiuitor confera procurorului un drept discretionar de a face verificarile de rigoare, aspect ce contravine si dreptului la un proces echitabil. De asemenea, se arata ca din textul criticat nu reiese in mod clar daca procurorul emite dispozitie motivata doar cand dispune incetarea masurilor de protectie sau si atunci cand le mentine. Totodata, se sustine ca textul criticat nu mentioneaza daca si ordonanta emisa in temeiul art.126 alin.(5) din Codul de procedura penala are caracterul confidential, prevazut la alin. (4) al aceluiasi articol. De asemenea, referitor la art.126 alin.(6) din Codul de procedura penala, se arata ca acesta este echivoc sub mai multe aspecte. Se sustine ca art.126 alin.(6) din Codul de procedura penala a generat o practica judiciara neunitara, prin faptul ca nu stabileste organul judiciar competent sa se pronunte asupra masurilor de protectie in faza judecatii, conditii in care unele instante apreciaza ca acestea sunt de competenta lor, iar altele ca sunt de competenta procurorului. De asemenea, se arata ca textul criticat nu prevede daca verificarile reglementate sunt periodice si nici intervalul de timp la care acestea se efectueaza. Totodata, se sustine ca din prevederile legale criticate nu rezulta actul prin care se pronunta organul competent si nici regimul acestuia sub aspectul confidentialitatii si al cenzurii pe calea controlului judiciar. in fine, se mai arata ca textul criticat reglementeaza doar solutia mentinerii masurilor de protectie in faza judecatii, nu si incetarea acestora. Este subliniat faptul ca toate acestea nu sunt simple critici de redactare defectuoasa a dispozitiilor art.126 alin.(4)—(6) din Codul de procedura penala sau referitoare la semnalarea unor lacune legislative, ci veritabile critici de neconstitutionalitate.

Extras din decizia CCR:

“Legiuitorul a prevazut o valoare probanta restransa a declaratiilor martorului protejat, aspect reglementat la art.103 alin.(3) din Codul de procedura penala, potrivit caruia hotararea de condamnare, de renuntare la aplicarea pedepsei sau de amanare a aplicarii pedepsei nu se poate intemeia in masura determinanta pe declaratiile investigatorului, ale colaboratorilor ori ale martorilor protejati. Restrangerea valorii probante a declaratiilor date de martorii protejati are la baza temerea ca acestia ar putea fi supusi unui anumit control de autoritate din partea organului de urmarire penala si astfel ar putea fi influentati in declaratii, pentru ca au anumite interese in a actiona conform dorintei organului judiciar, intrucat resimt datoria morala de a actiona astfel, ca urmare a instituirii masurilor de protectie sau din alte motive. Pentru aceste considerente, si dispozitiile art.861 alin.6 din Codul de procedura penala din 1968 limitau efectele declaratiilor martorilor supusi masurilor de protectie in comparatie cu efectele declaratiilor martorilor obisnuiti, aratand ca acestea pot servi la aflarea adevarului numai in masura in care sunt coroborate cu fapte sau imprejurari ce rezulta din ansamblul probelor existente in cauza.
Mai mult, cu privire la valoarea probanta a declaratiilor martorului protejat, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a retinut, in jurisprudenta sa, ca drepturile apararii sunt restranse intr-un mod incompatibil cu garantiile prevazute la art.6 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, atunci cand o condamnare se fondeaza in intregime sau intr-o masura determinanta pe marturia facuta de o persoana pe care acuzatul nu a putut-o interoga. Prin aceeasi jurisprudenta, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a statuat ca folosirea declaratiilor martorilor anonimi pentru a dispune condamnarea unei persoane nu este, in sine, incompatibila cu prevederile Conventiei, insa, in conditiile mentinerii anonimatului martorului acuzarii, prevederile art.6 paragraful 1 si paragraful 3 lit.d) din Conventie impun ca dezavantajul cu care se confrunta apararea sa fie in mod suficient contrabalansat prin procedura urmata de autoritatile judiciare. S-a retinut, totodata, ca probele obtinute de la martori, in conditiile in care drepturile apararii nu au putut fi asigurate la un nivel cerut de Conventie, trebuie analizate cu extrema atentie, iar condamnarea unui acuzat nu trebuie sa se bazeze in exclusivitate sau intr-o masura determinanta pe marturia anonima (a se vedea hotararile Curtii Europene a Drepturilor Omului din 20 noiembrie 1989, 14 februarie 2002 si 28 februarie 2006, pronuntate in cauzele Kostovski impotriva Olandei, paragraful 42, Visser impotriva Olandei, paragrafele 43—46, si Krasniki impotriva Republicii Cehe, paragrafele 79—86). Prin urmare, administrarea probei cu martori in procesul penal, in conditiile instituirii in ceea ce ii priveste a unor masuri dintre cele prevazute la art.126 alin.(1) din Codul de procedura penala, reprezinta o exceptie de la regulile generale referitoare la audierea martorilor, exceptie ce determina obtinerea unor declaratii cu o valoare probanta restransa, a caror utilizare in procesul penal trebuie facuta conform art.103 alin.(3) din Codul de procedura penala, mai sus invocat. Pentru acest motiv, se impune ca aceasta exceptie sa fie in mod expres reglementata, atat sub aspectul organelor judiciare competente sa dispuna, sa verifice sau sa constate incetarea masurilor de protectie a martorilor, cat si sub cel al procedurii corespunzatoare exercitarii acestor atributii, in toate etapele procesului penal, in scopul respectarii exigentelor constitutionale referitoare la claritatea, precizia si previzibilitatea legii, prevazute la art.1 alin.(5) din Legea fundamentala si al asigurarii dreptului la un proces echitabil si dreptului la aparare, astfel cum acestea sunt reglementate la art.21 alin.(3) si art.24 din Constitutie. In aceste conditii, dispozitiile art.126 alin.(6) din Codul de procedura penala, intrucat nu stabilesc, in mod expres, nici organul judiciar care are competenta de a se pronunta cu privire la masurile de protectie dispuse conform alin.(1) al aceluiasi articol, nici actul si modalitatea in care este exercitata competenta anterior mentionata, in ipoteza in care masurile de protectie astfel luate se mentin dupa momentul inceperii judecatii, sunt lipsite de claritate, precizie si previzibilitate, contravenind prevederilor art.1 alin.(5) din Constitutie. (…)
Respinge, ca inadmisibila, exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art.126 alin.(4) si (5) din Codul de procedura penala, exceptie ridicata de Gabriel Oprea si Gheorghe Nicolae in Dosarul nr.1.926/1/2016 al inaltei Curti de Casatie si Justitie — Sectia penala.
Admite exceptia de neconstitutionalitate ridicata de Gabriel Oprea si Gheorghe Nicolae in Dosarul nr.1.926/1/2016 al Inaltei Curti de Casatie si Justitie — Sectia penala si constata ca dispozitiile art.126 alin.(6) din Codul de procedura penala sunt neconstitutionale”.
>>Decizia CCR