ccf

Forumul Judecatorilor din Romania, demers catre presedintele Iohannis pentru sesizarea CCR

Data: 13 March 2016, 09:03 | autor: C.G. | 0 comentarii | 2110 afisari

Asociatia Forumul Judecatorilor din Romania a dat publicitatii, vineri 11 martie 2016, un comunicat de presa in care anunta ca ii va solicita presedintelui Klaus Iohannis sa sesizeze Curtea Constitutionala cu privire la Hotararea Senatului nr. 28 din 7 martie 2016, prin care mandatele a opt membri ai CSM, care au fost investiti in functii ulterior compunerii Consiliului din 2011, au fost prelungite pana la implinirea termenului de 6 ani.


Comunicatul Colegiului Director al Asociatiei, format din judecatorii Dragos Calin (CAB), Ionut Militaru (CAB) si Claudiu Dragusin (JS 4 Bucuresti):

Evenimentul care a determinat reactia publica

Prin Hotararea Senatului nr.28 din 7 martie 2016, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 181 din 10 martie 2016, s-a dispus modificarea hotararilor Senatului nr. 44/2011, 4/2012, 36/2012, 43/2012, 3/2013 si 47/2013 cu privire la durata mandatelor membrilor Consiliului Superior al Magistraturii validati prin aceste hotarari (Alina Nicoleta Ghica, Florentina Gavadia, Bogdan Gabor, Gheorghe Muscalu, Mona-Lisa Neagoe, Adrian Bordea, Luminita Palade, Daniela Ciochina), efectul fiind ca sapte magistrati alesi si un reprezentant al societatii civile vor ramane in exercitarea mandatului pana la implinirea termenului de 6 ani, respectiv 8 septembrie 2017, 3 aprilie 2018, 10 octombrie 2018, 28 ianuarie 2019, respectiv 23 iunie 2019, iar nu doar pana la 7 ianuarie 2017, respectiv 6 ani de la investirea in 2011 a actualului Consiliu Superior al Magistraturii. Un al optulea magistrat, Norel Popescu, ales in luna mai 2014, nu a fost nici pana astazi validat de Senatul Romaniei.

Cu alte cuvinte, acesti membri ai CSM au primit de la Senat un mandat intreg, de 6 ani, calculat de la momentul validarii, in conditiile in care validarea trebuia sa fie facuta doar pentru restul mandatului persoanei pe care au inlocuit-o. In astfel de imprejurari, ad absurdum, un mandat ar putea avea si un caracter perpetuu, cat timp Senatul nu valideaza mandatul altui membru CSM. Spre comparatie, ar putea fi imaginata vacantarea in fiecare zi a unui loc de senator sau deputat si, in logica asumata de Senat exclusiv in situatia CSM, nu si a Curtii Constitutionale, spre exemplu, organizarea de alegeri parlamentare tot in fiecare zi pentru fiecare loc vacant, ceea ce este o fictiune.

De asemenea, este afectata fundamental constituirea acestui organism colectiv (garant al independentei justitiei), o operatiune unica, specifica unui organ unitar, durata de 6 ani a mandatului membrilor Consiliului Superior al Magistraturii fiind indisolubil legata de functionarea CSM ca un intreg, restul de mandat al celor opt membri in cauza fiind exclusiv un rest, iar nu un mandat intreg. Acest artificiu ridicol nu se mai utilizeaza nici macar in statele africane.

Impiedicarea Consiliului Superior al Magistraturii sa functioneze in parametrii sai constitutionali, prin hotarari ale puterii legiuitoare, poate concretiza un blocaj institutional, inclusiv un conflict intre puterea legislativa si puterea judecatoreasca, principiul suprematiei Constitutiei si principiul legalitatii fiind de esenta cerintelor statului de drept.

O „scrisoare pierduta”

Un prim aspect extrem de grav consta in aceea ca Hotararea Senatului nr.28 din 7 martie 2016 este adoptata ca urmare a unei „scrisori” a Consiliului Superior al Magistraturii.

Reamintim ca, potrivit dispozitiilor art. 18 din Legea nr. 317/2004, „Consiliul Superior al Magistraturii alcatuieste lista finala cuprinzand magistratii alesi, potrivit prevederilor art. 8 alin. (3) si art. 16 alin. (2), si o transmite Biroului permanent al Senatului”.

Potrivit dispozitiilor art. 27 din aceeasi lege, lucrarile Plenului Consiliului Superior al Magistraturii se desfasoara in prezenta a cel putin 15 membri, iar hotararile Plenului Consiliului Superior al Magistraturii se iau cu votul majoritatii membrilor prezenti.

Prin urmare, o „scrisoare” nu reprezinta un act administrativ care sa reprezinte rezultatul procesului decizional al Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, ca organ colegial care are atributia de a alcatui lista finala cuprinzand magistratii alesi si de a o transmite Biroului permanent al Senatului.

Rectificarea” nu este echivalenta cu „modificarea”

Potrivit principiului simetriei juridice, trebuia urmata aceeasi procedura pentru a obtine „rectificarea” hotararilor Senatului.

In temeiul art. 59 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative, „modificarea unui act normativ consta in schimbarea expresa a textului unora sau mai multor articole ori alineate ale acestuia si in redarea lor intr-o noua formulare”. Potrivit dispozitiilor art. 71 alin. (2) din aceeasi lege, „se interzice modificarea prevederilor unor acte normative prin recurgerea la operatiunea de rectificare, care trebuie limitata numai la erorile materiale”.

Similar, pentru hotararile Senatului nr. 44/2011, 4/2012, 36/2012, 43/2012, 3/2013 si 47/2013, publicate in Monitorul Oficial, desi au caracter individual, nu era posibila modificarea duratei mandatului membrilor CSM, in conditiile in care o astfel de operatiune este „admisa numai daca nu se afecteaza conceptia generala ori caracterul unitar al acelui act” (art. 61 alin. 1 din Legea nr. 24/2000).

„Scrisoarea” CSM prin care se solicita o „rectificare” a fost avuta in vedere de Senat pentru a „modifica” hotararile in cauza, de unde rezulta ca s-a considerat - pe buna dreptate - ca nu este vorba despre o eroare materiala, iar prin actul final a fost modificata conceptia asupra interpretarii dispozitiilor constitutionale si legale, fara o hotarare asumata de Plenul CSM in acest sens.

Trebuie mentionat ca hotararea Senatului nr. 44/2011 a fost atacata in fata instantei de contencios administrativ de membrii CSM validati, nemultumiti de limitarea mandatului prin mentiunea expresa „…care va expira la data de 6 ianuarie 2017”, iar actiunea a fost respinsa in mod definitiv si irevocabil, ca inadmisibila. Or, autoritatea emitenta nu mai putea revoca actul (modificandu-l in sensul dorit de beneficiari), deoarece a intrat in circuitul juridic civil.

Incalcarea principiului transparentei decizionale

Potrivit dispozitiilor art. 29 alin. (2) din Legea nr. 317/2004, „asociatiile profesionale ale judecatorilor si procurorilor pot participa la lucrarile plenului si ale sectiilor, exprimand, atunci cand considera necesar, un punct de vedere asupra problemelor ce se dezbat, la initiativa lor sau la solicitarea membrilor Consiliului Superior al Magistraturii”.

Nu numai ca pe ordinea de zi a lucrarilor plenului Consiliului Superior al Magistraturii nu a fost o astfel de problema extrem de importanta pentru functionarea sa, dar au fost incalcate si dispozitiile legale potrivit carora hotararile Consiliului Superior al Magistraturii, in plen, se iau prin vot direct si secret si se motiveaza. In niciun caz, nu se trimit „scrisori”.

Analiza dispozitiilor constitutionale si legale incidente

Temeiul de drept invocat in Hotararea Senatului il reprezinta prevederile art. 133 alin. (4) din Constitutia Romaniei, republicata, potrivit carora “Durata mandatului membrilor Consiliului Superior al Magistraturii este de 6 ani”.

Potrivit rolului si atributiilor conferite de art. 133 si 134 din Constitutie, dar si din perspectiva modalitatii in care se iau hotararile, atat in plen, cat si in sectii, Consiliul Superior al Magistraturii este un organ colectiv, cu membri alesi pe durata unui singur mandat, avand o serie de drepturi si indatoriri stabilite atat prin Constitutie, cat si prin legea organica. In baza art.23 alin.(1) din Legea nr. 317/2004, "Consiliul Superior al Magistraturii functioneaza ca organ cu activitate permanenta. Hotararile Consiliului Superior al Magistraturii se iau in plen sau in sectii, potrivit atributiilor care revin acestora". Indeplinirea tuturor atributiilor prevazute de capitolul IV din Legea nr.317/2004 presupune intrunirea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii sau a sectiilor acestuia, deci nu o activitate separata a membrilor Consiliului.

De altfel, Curtea Constitutionala, prin Decizia nr. 196 din 4 aprilie 2013 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 55 alin. (4) si (9) din Legea nr.317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 231 din 22 aprilie 2013, a retinut ca, „potrivit dispozitiilor constitutionale si infraconstitutionale, calitatea de membru al Consiliului Superior al Magistraturii, ca autoritate reprezentativa in cadrul sistemului judiciar, presupune o identitate de statut in raport cu celelalte puteri. Asadar, statutul membrilor Consiliului implica calitatea de demnitar, potrivit art. 54 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, calitate recunoscuta si deputatilor si senatorilor. Ca si acestia, membrii Consiliului sunt alesi pe durata mandatului, prin vot direct, secret si liber exprimat. In realizarea mandatului lor, membrii alesi ai Consiliului au o serie de drepturi si indatoriri stabilite atat prin Constitutie, cat si prin legea organica, stabilindu-se conditiile pentru desfasurarea activitatii specifice.”

Fiind un organism cu mandat colectiv, mandatul membrilor Consiliului Superior al Magistraturii expira la implinirea termenului de 6 ani, respectiv la aceeasi data, pentru toti membrii Consiliului Superior al Magistraturii, de vreme ce art. 22 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii dispune ca ”presedintele Inaltei Curti de Casatie si Justitie convoaca membrii Consiliului Superior al Magistraturii in sedinta de constituire” a Noului Consiliu.

Consideram ca modalitatea in care Curtea Constitutionala a interpretat art. 142 alin. 2 din Constitutie („Curtea Constitutionala se compune din noua judecatori, numiti pentru un mandat de 9 ani, care nu poate fi prelungit sau innoit”), in sensul ca numirea in functia de judecator la Curtea Constitutionala se face pentru diferenta de mandat (si nu pentru un nou mandat de 9 ani), trebuie sa isi gaseasca aplicarea in cazul Consiliului Superior al Magistraturii.

De altfel, este de subliniat ca, in Hotararea nr. 10/2015 (publicata in Monitorul Oficial nr. 126 din 18.02.2015) pentru numirea unui judecator la Curtea Constitutionala, aceeasi interpretare a fost avuta in vedere chiar de Senatul Romaniei la stabilirea duratei mandatului judecatorului numit, fiind o vadita contradictie in interpretarea dispozitiilor Legii fundamentale in ceea ce priveste trei institutii fundamentale ale Statului (Parlament si Curtea Constitutionala – cu mandate pana la expirarea termenului initial – si Consiliul Superior al Magistraturii – cu mandate noi, de cate 6 ani fiecare).

Prin urmare, avand in vedere identitatea de statut in raport cu celelalte puteri, constituirea acestui organism colectiv (garant al independentei justitiei) este o operatiune unica, specifica unui organ unitar, iar durata de 6 ani a mandatului membrilor Consiliului Superior al Magistraturii este indisolubil legata de functionarea CSM ca un intreg, restul de mandat al celor sapte membri in cauza fiind exclusiv un rest, iar nu un mandat intreg.

Exemple de drept comparat

Nici macar statele africane nu mai utilizeaza astfel de artificii ridicole. Spre exemplu, in Guineea, in baza art. 7 din legea organica, membrul ales in caz de vacantare a unui loc in Consiliul Superior al Magistraturii preia restul de mandat al predecesorului sau. In Camerun, o dispozitie similara este cuprinsa in art. 4 alin. (2) din legea privind organizarea si functionarea CSM. De asemenea, un stat cu probleme delicate ale justitiei, Republica Moldova, propune cu onestitate aceeasi acceptiune (art. 13 din Legea cu privire la CSM), in caz de incetare a mandatului de membru al Consiliului Superior al Magistraturii, acesta fiind continuat de membrul supleant ales.

In Uniunea Europeana, situatia Romaniei este unica. Spre exemplu, in Franta, Belgia sau Bulgaria, conform legilor de functionare a consiliilor superioare ale magistraturii, membrul al carui mandat devine vacant prematur este inlocuit de un supleant, pentru restul mandatului sau. De asemenea, Constitutia Republicii Malta, la art. 101a pct. 5, dispune ca, „atunci cand o persoana ocupa un loc care a ramas vacant din cauza faptului ca un membru al Consiliului Magistraturii inceteaza sa mai detina calitatea de membru indiferent de motiv, cu exceptia expirarii mandatului, respectiva persoana va detine functia pentru perioada ramasa din mandatul membrului pe care il inlocuieste.

Sesizarea Curtii Constitutionale pentru solutionarea conflictului juridic de natura constitutionala

Sesizarea Curtii Constitutionale pentru solutionarea conflictului juridic de natura constitutionala

Asociatia profesionala „Forumul Judecatorilor din Romania” solicita reintrarea in firesc, prin readucerea Consiliului Superior al Magistraturii in coordonatele de legalitate si constitutionalitate in care a fost conceput, printr-un astfel de remediu institutional.

Titularii dreptului de sesizare sunt Presedintele Romaniei, unul din presedintii celor doua Camere, primul-ministru si presedintele Consiliului Superior al Magistraturii.
Sesizarea Curtii Constitutionale pentru solutionarea conflictului juridic se poate efectua de oricare dintre titulari, chiar daca autoritatea pe care o reprezinta nu este implicata in conflictul respectiv.

Conform Deciziei Curtii Constitutionale nr. 97 din 7 februarie 2008, „conflictul juridic de natura constitutionala exista intre doua sau mai multe autoritati si poate privi continutul ori intinderea atributiilor lor decurgand din Constitutie, ceea ce inseamna ca acestea sunt conflicte de competenta, pozitive sau negative, si care pot crea blocaje institutionale”. Impiedicarea Consiliului Superior al Magistraturii sa functioneze in parametrii sai constitutionali, prin hotarari ale puterii legiuitoare, poate concretiza un astfel de blocaj.

Prin Decizia nr. 270 din 10 martie 2008, instanta de contencios constitutional a statuat ca textul art. 146 lit. e) din Constitutie „stabileste competenta Curtii de a solutiona in fond orice conflict juridic de natura constitutionala ivit intre autoritatile publice, iar nu numai conflictele de competenta nascute intre acestea”.

Senatul Romaniei, in calitate de autoritate legiuitoare, a mai fost implicat in conflicte juridice de natura constitutionala cu autoritatea judecatoreasca, reprezentata de Inalta Curte de Casatie si Justitie, solutionate prin Decizia Curtii Constitutionale nr. 972 din 21 noiembrie 2012 si prin Decizia Curtii Constitutionale nr. 460 din 13 noiembrie 2013.

In masura in care scrisoarea Consiliului Superior al Magistraturii prin care s-a solicitat rectificarea hotararilor Senatului nr. 44/2011, 4/2012, 36/2012, 3/2013 si 47/2013 cu privire la durata mandatelor membrilor Consiliului Superior al Magistraturii, nu este rezultatul procesului decizional al Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, ca organ colegial care are atributia de a alcatui lista finala cuprinzand magistratii alesi si de a o transmite Biroului permanent al Senatului (deci si atributia de a initia modificarea unei atare liste, sub aspectul duratei mandatului), solicitam convocarea unei sedinte de plen, de catre presedintele sau vicepresedintele CSM sau de catre majoritatea membrilor plenului, cu scopul de a decide, conform legii, sesizarea Curtii Constitutionale chiar de catre Presedintele Consiliului Superior al Magistraturii pentru solutionarea conflictului juridic de natura constitutionala.

Presedintele Romaniei, avand rolul constitutional de a veghea la respectarea Constitutiei si la buna functionare a autoritatilor publice, scop in care exercita functia de mediere intre puterile statului, precum si intre stat si societate (art. 80 din Constitutie), poate sesiza Curtea Constitutionala pentru solutionarea conflictului juridic de natura constitutionala, urmand a ii fi transmisa de catre Asociatia profesionala „Forumul Judecatorilor din Romania” o solicitare pe cale oficiala.
De asemenea, sesizarea Curtii Constitutionale se poate realiza de un numar de cel putin 25 de senatori, astfel cum s-a intamplat in precedent, motiv pentru care prezenta luare de pozitie se constituie intr-o scrisoare deschisa catre membrii corpului legislativ pentru a initia demersurile institutionale.

Astfel, facem trimitere la Decizia Curtii Constitutionale nr. 53 din 25 ianuarie 2011 referitoare la sesizarea de neconstitutionalitate a Hotararii Plenului Senatului nr. 43 din 22 decembrie 2010 privind validarea magistratilor alesi ca membri ai Consiliului Superior al Magistraturii, prin care s-a constatat neconstitutionalitatea Hotararii Senatului nr. 43/2010 privind validarea magistratilor alesi ca membri ai Consiliului Superior al Magistraturii. Din nefericire, la acel moment, Curtea Constitutionala nu a analizat sustinerea autorilor sesizarii referitoare la cei 3 membri care nu si-au epuizat mandatele de 6 ani validate in anul 2006, intrucat au inlocuit magistrati ai Consiliului Superior al Magistraturii carora le-au incetat mandatele inainte de expirarea duratei, prin pensionare sau demisie, deoarece Hotararea Plenului Senatului nr. 43 din 22 decembrie 2010, fata de care a fost formulata sesizarea de neconstitutionalitate, nu a avut ca obiect si validarea acestora.

In temeiul art. 1 alin. (5) din Constitutie, „In Romania, respectarea Constitutiei, a suprematiei sale si a legilor este obligatorie.” Principiul suprematiei Constitutiei si principiul legalitatii sunt de esenta cerintelor statului de drept, in sensul prevederilor constitutionale ale art.16 alin.(2), conform carora 'Nimeni nu este mai presus de lege'”.

foto: jud. Dragos Calin

Adauga comentariu

*
*
laugh.giflol.gifsmile.gifwink.gifcool.gifnormal.gifwhistling.gifredface.gifsad.gifcry.gifsurprised.gifconfused.gifsick.gifshocked.gifsleeping.giftongue.gifrolleyes.gifunsure.gif

*

DISCLAIMER

Mesajele cu continut indecent nu vor fi postate. Atentie! Postati pe propria raspundere!

Inainte de a posta, cititi regulamentul: Termeni legali si Conditii

rominvent.ro Harta avocati romania Harta avocati romania Lege5
PORTAL JURISPRUDENTA RELEVANTA
ULTIMELE ACTE NOUTATI
ABONEAZA-TE!

Introdu-ti adresa de email pentru a te abona la Lumea Juridica si vei primi notificari cu cele mai noi stiri si articole.