FOLOSIREA INFLUENTEI IN SCOPUL OBTINERII UNUI FOLOS NECUVENIT. DNA vs. SORIN FRUNZAVERDE - Tribunalul Caras-Severin, sentinta nr. 1/16.01.2016: „Inculpatul afirma ca acei bani vor veni de la cei care au fost parasiti prin 'traseism', adica de la PNL, facandu-se si solicitarea ca si acei primari, pe care inculpatul tot 'de-ai lor' ii considera, sa ajute la atingerea scopului avut in vedere de el, respectiv votarea candidatului K.W. Iohannis in UAT-urile respective”
Data: 29 February 2016, 18:05 | autor: A.P. | 0 comentarii | 2714 afisari
Prin sentinta penala nr. 1/16.01.2016 pronuntata in dosarul nr. 2024/115/2015, Tribunalul Caras-Severin-Sectia penala a dispus condamnarea inculpatului Sorin Frunzaverde, presedinte al Consiliului Judetean Caras-Severin si vicepresedinte al Partidului National Liberal, la 2 ani inchisoare cu suspendarea executarii pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de incercare de 4 ani, sub aspectul savarsirii infractiunii de folosire a influentei in vederea obtinerii unui folos necuvenit, fapta prevazuta si pedepsita de art. 13 din Legea nr. 78/2000. Prin aceeasi sentinta, instanta a dispus condamnarea inculpatului Ionesie Ghiorghioni, vicepresedinte al Consiliului Judetean Caras-Severin si vicepresedinte al Filialei Caras-Severin a Partidului National Liberal, la 3 ani si 4 luni inchisoare cu executare, sub aspectul savarsirii unei infractiuni de folosire a influentei in vederea obtinerii unui folos necuvenit, trei infractiuni de influentare a declaratiilor si o infractiune de fals intelectual, precum si obligarea aceluiasi inculpat la plata unei amenzi penale in cuantum de 27.000 lei, sub aspectul savarsirii infractiunii de uz de fals.
Sentinta nr. 1/16.01.2016. Tribunalul Caras-Severin-Sectia penala
pres. Robert BIRSESCU
Obiectul dosarului: infractiuni de coruptie (Legea nr. 78/2000).
Faptele retinute: folosire a influentei in vederea obtinerii unui folos necuvenit – art. 13 din Legea nr. 78/2000; influentare a declaratiilor – art. 272 alin. (1) CP; falsul intelectual – art. 321 alin. (1) CP; uzul de fals – art. 323 teza I CP.
Solutia:
"I. Condamna pe inculpatul Frunzaverde Sorin, pentru savarsirea infractiunii de folosire a influentei in vederea obtinerii unui folos necuvenit, fapta prevazuta si pedepsita de art. 13 din Legea nr.78/2000, la: - 2 (doi) ani inchisoare. In baza art. 67 Cod penal, aplica inculpatului pedeapsa complementara a interzicerii exercitarii drepturilor prevazute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), k) Cod penal, pe o perioada de 5 (cinci) ani, in conditiile art. 68 lit. b) Cod penal. In baza art. 65 alin. (1) Cod penal, interzice inculpatului, ca pedeapsa accesorie, exercitarea drepturilor prevazute la art. 66 alin. (1) lit. a), b), k) Cod penal, in conditiile art. 65 alin. (3) Cod penal. In temeiul art. 91 Cod penal, dispune suspendarea executarii pedepsei inchisorii sub supraveghere pe durata termenului de incercare de 4 ani stabilit conform art. 92 Cod penal. In baza art. 93 alin. (1) Cod penal, dispune ca pe durata termenului de incercare inculpatul sa se supuna urmatoarelor masuri de supraveghere: a) sa se prezinte la Serviciul de Probatiune de pe langa Tribunalul Caras-Severin, la datele fixate de acesta; b) sa primeasca vizitele consilierului de probatiune desemnat cu supravegherea sa; c) sa anunte, in prealabil, schimbarea locuintei si orice deplasare care depaseste 5 zile; d) sa comunice Serviciului de Probatiune de pe langa Tribunalul Caras-Severin schimbarea locului de munca; e) sa comunice Serviciului de Probatiune de pe langa Tribunalul Caras-Severin informatii si documente de natura a permite controlul mijloacelor sale de existenta. In baza art. 93 alin. (3) Cod penal, constata ca nu poate fi aplicata inculpatului obligatia de a presta munca neremunerata in folosul comunitatii, din cauza starii de sanatate a acestuia. In baza art. 404 Cod procedura penala, atrage inculpatului atentia asupra consecintelor nerespectarii dispozitiilor art. 96 Cod penal, privind revocarea beneficiului suspendarii executarii pedepsei sub supraveghere. In baza art. 399 alin. (1), art. 241 alin. (1) lit. b) Cod procedura penala, constata incetata de drept masura preventiva a controlului judiciar dispusa fata de inculpatul Frunzaverde Sorin, prin ordonanta din data de 15.05.2015 a Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie – Directia Nationala Anticoruptie – Sectia de Combatere a Infractiunilor Asimilate Infractiunilor de Coruptie. Executorie cat priveste masura preventiva, in temeiul art. 399 alin. (4) Cod procedura penala.
II. Condamna pe inculpatul Ghiorghioni Ionesie: - pentru savarsirea infractiunii de folosire a influentei in vederea obtinerii unui folos necuvenit, fapta prevazuta de art. 13 din Legea nr. 78/2000, la: - 2 (doi) ani inchisoare. In baza art. 67 Cod penal, aplica inculpatului pedeapsa complementara a interzicerii exercitarii drepturilor prevazute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), k) Cod penal, pe o perioada de 5 (cinci) ani, in conditiile art. 68 lit. b) Cod penal. In baza art. 65 alin. (1) Cod penal, interzice inculpatului, ca pedeapsa accesorie, exercitarea drepturilor prevazute la art. 66 alin. (1) lit. a), b), k) Cod penal, in conditiile art. 65 alin. (3) Cod penal. - pentru savarsirea infractiunii de influentare a declaratiilor, fapta prevazuta de art. 272 alin. (1) Cod penal, la: - 1 (un) an inchisoare. In baza art. 67 Cod penal, aplica inculpatului pedeapsa complementara a interzicerii exercitarii drepturilor prevazute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), k) Cod penal, pe o perioada de 5 (cinci) ani, in conditiile art. 68 lit. b) Cod penal. In baza art. 65 alin. (1) Cod penal, interzice inculpatului, ca pedeapsa accesorie, exercitarea drepturilor prevazute la art. 66 alin. (1) lit. a), b), k) Cod penal, in conditiile art. 65 alin. (3) Cod penal. - pentru savarsirea infractiunii de influentare a declaratiilor, fapta prevazuta de art. 272 alin. (1) Cod penal, la: - 1 (un) an inchisoare. In baza art. 67 Cod penal, aplica inculpatului pedeapsa complementara a interzicerii exercitarii drepturilor prevazute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), k) Cod penal, pe o perioada de 5 (cinci) ani, in conditiile art. 68 lit. b) Cod penal. In baza art. 65 alin. (1) Cod penal, interzice inculpatului, ca pedeapsa accesorie, exercitarea drepturilor prevazute la art. 66 alin. (1) lit. a), b), k) Cod penal, in conditiile art. 65 alin. (3) Cod penal. - pentru savarsirea infractiunii de influentare a declaratiilor, fapta prevazuta de art. 272 alin. (1) Cod penal, la: - 1 (un) an inchisoare. In baza art. 67 Cod penal, aplica inculpatului pedeapsa complementara a interzicerii exercitarii drepturilor prevazute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), k) Cod penal, pe o perioada de 5 (cinci) ani, in conditiile art. 68 lit. b) Cod penal. In baza art. 65 alin. (1) Cod penal, interzice inculpatului, ca pedeapsa accesorie, exercitarea drepturilor prevazute la art. 66 alin. (1) lit. a), b), k) Cod penal, in conditiile art. 65 alin. (3) Cod penal. - pentru savarsirea infractiunii de fals intelectual, fapta prevazuta de art. 321 alin. (1) Cod penal, la: - 1 (un) an inchisoare. In baza art. 67 Cod penal, aplica inculpatului pedeapsa complementara a interzicerii exercitarii drepturilor prevazute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), k) Cod penal, pe o perioada de 5 (cinci) ani, in conditiile art. 68 lit. b) Cod penal. In baza art. 65 alin. (1) Cod penal, interzice inculpatului, ca pedeapsa accesorie, exercitarea drepturilor prevazute la art. 66 alin. (1) lit. a), b), k) Cod penal, in conditiile art. 65 alin. (3) Cod penal. - pentru savarsirea infractiunii de uz de fals, fapta prevazuta de art. 323 teza I Cod penal, la: - 27.000 (douazecisisaptedemii) lei amenda penala. In baza art. 67 Cod penal, aplica inculpatului pedeapsa complementara a interzicerii exercitarii drepturilor prevazute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), k) Cod penal, pe o perioada de 5 (cinci) ani, in conditiile art. 68 lit. b) Cod penal. In baza art. 65 alin. (1) Cod penal, interzice inculpatului, ca pedeapsa accesorie, exercitarea drepturilor prevazute la art. 66 alin. (1) lit. a), b), k) Cod penal, in conditiile art. 65 alin. (3) Cod penal. In baza art. 38, art. 39 alin. (1) lit. e) Cod penal, inculpatul va executa pedeapsa de: - 2 (doi) ani inchisoare, la care se adauga 16 (saisprezece) luni inchisoare, precum si amenda de 27.000 (douazecisisaptedemii) lei. In baza art. 45 alin. (3) lit. a) Cod procedura penala, aplica inculpatului, alaturi de pedeapsa principala rezultanta, pedeapsa complementara a interzicerii exercitarii drepturilor prevazute la art. 66 lit. a), b), k) Cod penal, pe o perioada de 5 (cinci) ani. In baza art. 45 alin. (5) Cod procedura penala, art. 65 alin. (1) si (3) Cod penal, interzice inculpatului, ca pedeapsa accesorie, exercitarea drepturilor prevazute la art. 66 alin. (1) lit. a) si b) Cod penal.
Dispune anularea inscrisului intitulat 'Imputernicire', aflat la fila 42 dosar urmarire penala, vol. III, prin care se atesta ca, la data de 18.11.2014, numitul Savoni Daniel a fost imputernicit sa conduca autovehiculul cu numar de inmatriculare CS 02 JUD, proprietatea Consiliului Judetean Caras-Severin. In baza art. 399 alin. (1), art. 211, art. 215 Cod procedura penala, mentine masura controlului judiciar, dispusa fata de inculpatul Ghiorghioni Ionesie (cu acelasi continut), prin incheierea camerei de consiliu/ preliminare din 07.08.2015, pronuntata de judecatorul de camera preliminara a Tribunalului Caras-Severin, in prezenta cauza. Executorie cat priveste masura preventiva, in temeiul art. 399 alin. (4) Cod procedura penala. In baza art. 275 alin. (2) Cod procedura penala, obliga pe inculpatul Frunzaverde Sorin sa plateasca statului 4.000 lei cheltuieli judiciare. In baza art. 275 alin. (2) Cod procedura penala, obliga pe inculpatul Ghiorghioni Ionesie sa plateasca statului 4.000 lei, cheltuieli judiciare. Cu drept de apel in 10 zile de la comunicare".
Extras din sentinta:
"Tribunalul, analizand actele si lucrarile dosarului, retine urmatoarea situatie de fapt:
La datele de 09.11.2014 si 16.11.2014, pe teritoriul Romaniei si in diaspora au fost organziate alegerile pentru Presedintele Romaniei. Dupa primul tur de scrutin, in cursa pentru obtinerea functiei de Presedinte al Romaniei au ramas domnul Ponta Victor Viorel, candidat din partea USL (Uniunea Social-Liberala), si domnul Iohannis Klaus, candidat din partea ACL (Alianta Crestin Liberala).
Conform statisticilor comunicate de catre Biroul Electoral Central, rezultatele primului tur de scrutin (09.11.2014) au fost: Ponta Victor - 40,44% si Iohannis Klaus - 30,37%.
In aceasta situatie, la nivel national este notoriu ca a existat o mobilizare a membrilor de partid din partidele componente ale ACL si a sustinatorilor ACL pentru obtinerea, pentru candidatul Klaus Werner Iohannis, a unui procent cat mai bun in turul doi al alegerilor din data de 16.11.2014, fapt care, in sine, este normal si in limitele legii.
Inculpatii Frunzaverde Sorin si Ghiorghioni Ionesie erau, in epoca, vicepresedinte al Partidului National Liberal, respectiv vicepresedinte al Filialei Caras-Severin a Partidului National Liberal.
Inculpatul Frunzaverde Sorin, impreuna cu inculpatul Ghiorghioni Ionesie si cu martorul Ciobanu Darian (ultimul fiind secretar al Judetului Caras-Severin, iar ceilalti doi fiind si Presedinte, respectiv Vicepresedinte al Consiliului Judetean Caras-Severin) au purtat, la data de 12.11.2014, intr-un mediu ambiental, o conversatie (redata prin proces-verbal de redare aflat la f. 240-247 vol. I d.u.p.) pe diferite teme, teme ce sunt lipsite de interes pentru prezenta cauza, intrucat vizau probleme administrative sau particulare. La un moment dat, in mod abrupt, inculpatul Frunzaverde Sorin le cere interlocutorilor sa 'isi imparta primarii care au plecat de la noi', precizand ca intelege prin aceasta si fostii primari PDL si PNL 'care au candidat sub PSD' si sa se deplaseze in teritoriu pentru a ii aborda cu privire la desfasurarea turului al doilea al alegerilor prezidentiale.
In zilele de 12 si 13.11.2014, Ghiorghioni Ionesie a luat legatura cu 9 primari din judet carora le-a solicitat, folosindu-se de autoritatea si influenta sa de vicepresedinte al Consiliului Judetean Caras-Severin, sa faca demersuri favorabile candidatului PNL, Klaus Iohannis. Pentru a-i determina sa procedeze in acest sens, Ghiorghioni Ionesie le-a transmis ca de rezultatul votului vor depinde alocarile bugetare efectuate de Consiliul Judetean catre primarii din anii 2015 si 2016 (respectiv pana la terminarea mandatului conducerii CJ Caras-Severin), dar si, voalat, sau in unele cazuri clar, ca ei 'sunt de-ai lor'. Totodata, pentru a da greutate mai mare mesajului, si deopotriva la cererea expresa a coinculpatului Frunzaverde Sorin, Ghiorghioni Ionesie a dat de inteles interlocutorilor ca acesta vine si din partea presedintelui Frunzaverde Sorin.
Asemenea a procedat, dar cu cativa secretari de UAT-uri (n.r. - unitati administrativ-teritoriale), martorul Ciobanu Darian.
Este de stabilit ce mesaje au intentionat sa transmita, respectiv au transmis cei trei, dintre care martorul a fost doar un executant reticent al dorintelor coinculpatilor, pentru ca punctele de vedere asupra intentiilor coinculpatilor expuse de acuzare si de aparare sunt diametral opuse, iar chestiunea este esentiala spre a se da o justa solutie in cauza.
Din coroborarea probei cu afirmatiile inregistrate ambiental cu afirmatiile martorului Ciobanu Darian, audiat atat in faza urmaririi penale cat si de catre judecator, reiese faptul ca inculpatului Gheorghioni Ionesie si martorului mentionat li s-a cerut sa le transmita primarilor cu care vor lua legatura, in urma deplasarii la fata locului, precum si fiecarui secretar din primariile localitatilor judetului ce nu aveau primar PNL, ca inculpatul Frunzaverde Sorin le solicita acestora ajutorul, ajutor constand in determinarea electoratului sa voteze in turul al II-lea de scrutin pe candidatul ACL, persoana pe care inculpatul o mentioneaza foarte clar.
Este de remarcat dorinta inculpatului Frunzaverde Sorin ca intalnirile pe care le-a planificat intre martorul Ciobanu Darian, pe de o parte, si secretarii primariilor, pe de alta parte, sa aiba loc cu toti secretarii, minus cei PNL, si sa fie conspirative, el folosind expresia 'intre patru ochi'. Se solicita de catre inculpat ca secretarii sa 'faca un sondaj prin comuna' ca 'sa se vada ce probleme sunt... si atuncia' sa fie transmisa rugamintea sa de a incerca sa il ajute, 'importanta fiind si pozitia domniei sale, pentru pozitia judetului... si sa determinati oamenii sa voteze cu Iohannis'.
Deci, inculpatul Frunzaverde Sorin a dorit sa li se transmita secretarilor de UAT-uri, care sunt functionari publici cu functie de conducere, conform Legii nr. 188/1999 si Legii nr. 215/2001, deci persoane ce nu pot fi membri de partid si nu pot desfasura activitati politice publice, ca are rugamintea ca ei sa se implice direct in determinarea electoratului sa voteze intr-un anumit mod. In fond nu este vorba chiar de o simpla rugaminte, caci desi forma pare sa acrediteze aceasta concluzie, imperativul solicitarii, respectiv 'sa determinati oamenii sa voteze cu Iohannis', o contrazice. Fie ca inculpatul a dorit sa transmita un ordin disimulat, fie ca a dorit sa accentueze importanta indeplinirii rugamintii sale, cel putin pentru el, dar devine probabil si ca a dorit sa forteze astfel, fie chiar si numai psihologic, indeplinirea rugamintii de catre destinatarii ei.
Inculpatul mai spune martorului ca sa justifice solicitarea fata de secretarii de primarii prin invocarea unui echilibru ce trebuie sa existe la nivel national. Aceasta parte a mesajului nu transmite de fapt nimic, in schimb creeaza destinatarului sentimentul ca a da curs solicitarii primite este just si important.
Nu se intelege ce anume justifica obiectiv formularea unui asemenea deziderat imperativ, si mai ales de ce ar trebui sa se implice in atingerea lui persoane ce aveau obligatia legala sa nu faca asa ceva. Probabil ca inculpatul a incercat astfel sa atinga doua scopuri, unul fiind o justificare exterioara a actiunilor sale, iar celalalt o acreditare, in chiar constiinta acestora, a ideii unei actiuni juste a celor vizati, in speranta ca li se vor infrange acestora reticentele pe care el le anticipa.
Concluzia este ca, din intentie sau din instinct, mesajul ce trebuia transmis este unul manipulator.
Cat priveste mesajul ce trebuia transmis primarilor de catre inculpatul Ghiorghioni Ionesie, si aceasta transmitere trebuia realizata potrivit inculpatului Frunzaverde Sorin tot 'intre patru ochi' si continea rugamintea de a fi votat Iohannis, subinteles de catre electorat si fireste ca nu de catre acei cativa primari, numai ca nu a fost vorba despre o rugaminte pur si simpla. Asa cum clar se intelege din inregistrarile ambientale, si cum confirma martorul Ciobanu Darian, trebuia transmis primarilor ca in functie de rezultatul votului din turul doi de scrutin vor urma si alocarile bugetare catre UAT-urile pe care ei le conduceau.
Nu exista nicio indoiala rezonabila asupra contextului si semnificatiilor afirmatiilor inculpatului Sorin Frunzaverde ca primarii trebuie atentionati ca ei vor depinde de bugetarea 'lor' a ACL/PNL-ului, pentru anii 2015, 2016, ca PSD-ul nu le va mai da bani de la guvern si nici prin liderul PSD Ion Mocioalca, fie pentru ca nu mai au de unde, fie pentru ca nu va mai exista interes, odata Ponta ales presedinte. Totodata, inculpatul afirma ca acei bani vor veni de la cei care au fost parasiti prin 'traseism', adica de la ACL/PNL, facandu-se si solicitarea ca si acei primari, pe care inculpatul tot 'de-ai lor' ii considera, sa ajute la atingerea scopului avut in vedere de catre el, respectiv votarea candidatului Klaus Werner Iohannis in UAT-urile respective. Este relevant pentru speta faptul ca inculpatul a afirmat ca este important pentru el si pentru judet sa se primeasca ajutorul solicitat si ca doreste ca primarii contactati sa cunoasca si acest aspect. De ce era importanta pentru inculpat primirea 'ajutorului' este evident, pentru ca urma sa aduca beneficii.
Au mai fost mentionati ca destinatari ai mesajului formulat de catre inculpat si independentii, fiindca, motiva inculpatul, 'toti au plecat de la noi'. Deci, adauga instanta, toti le erau datori inculpatilor si asupra tuturora ei aveau influenta.
De mentionat este ca referirea la bugetare nu privea finantarea de proiecte aflate in curs, pe baza de criterii legale, interpretare oferita de coinculpati, ci, asa cum se deduce clar si contextul discutiei ambientale inregistrate coroborate cu declaratia din instanta a martorului Ciobanu Darian, este vorba despre conditionarea bugetarii de rezultatele votului din turul al doilea de scrutin.
(...)
S-a mai afirmat de catre aparare ca sumele alocate erau asa de mici ca practic nu contau, si ca nu ar fi permis realizari edilitare care sa motiveze realegerea primarilor. Ca erau mici aceste sume, este posibil, desi martorul Ciobanu Darian a relatat ca acestea ar fi contat semnificativ pentru bugetele unor comune mici, desi nu a stiut sa spuna care este situatia pentru comunele mari si mijlocii. Judecatorul constata si retine ca, in climatul de subfinantare cronica a comunitatilor rurale din venituri proprii existent notoriu in ultimii ani, orice alocare bugetara conta si ca, in orice caz, nimeni nu putea anticipa viitorul si acesta permitea orice, a se vedea considerentele anterioare.
Inculpatul a mai solicitat, la finalul discutiei, sa se transmita primarilor in cauza ca este timpul ca primarii in cauza sa demonstreze ca raman impreuna, ca vine 2016, ca PSD-ul este in cadere nemaiputand satisface nevoile electoratului. Interpretarea lesne de facut, si indubitabila, este ca li se face primarilor o promisiune clara ca daca isi dovedesc loialitatea, indeplinind rugamintea si dorinta inculpatului in legatura cu determinarea electoratului sa voteze candidatul ACL-ului, isi asigura sprijinul PNL-ului la alegerile locale din 2016.
Asemenea mesaje nu mai sunt calificabile ca rugaminti, ci sunt in realitate in parte atentionari, abia voalate in forma dar foarte clare in continut, ca bugetarile UAT-urilor respective se vor face in functie de rezultatele votului din turul al doilea al alegerilor prezidentiale, in parte un subtil santaj emotional provenind din mesajul 'va intelegem ca ati plecat de la noi si nu conteaza, va consideram tot de ai nostri si va vom da bani, dar faceti ce va rugam fiindca e important pentru noi si pentru judet', si in parte o promisiune de sprijin politic pentru acei primari, unora dintre acestia spunandu-li-se sau doar sugerandu-li-se ca ei sunt considerati 'de-ai lor' sub conditia demonstrarii loialitatii, si anume, prin implicarea in determinarea electoratului sa voteze candidatul Klaus Werner Iohannis.
Asemenea a procedat, dar cu cativa secretari de UAT-uri, si martorul Ciobanu Darian, secretar al Consiliului Judetean Caras-Severin.
Art. 13 din Legea nr. 78/2000 prevede ca fapta persoanei care indeplineste o functie de conducere intr-un partid, intr-un sindicat sau patronat ori in cadrul unei persoane juridice fara scop patrimonial, de a folosi influenta ori autoritatea sa in scopul obtinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, se pedepseste cu inchisoare de la unu la 5 ani.
Infractiunea presupune un subiect activ calificat, persoana care indeplineste o functie de conducere intr-un partid, intr-un sindicat, ori in cadrul unei persoane juridice fara scop patrimonial, conditie indeplinita in cauza intrucat, astfel cum s-a mai aratat, inculpatul Frunzaverde Sorin ocupa functia de vicepresedinte PNL la nivel national.
Deoarece inculpatul Ionesie Ghiorghioni era prim-vicepresedinte PNL Caras-Severin, functie subordonata politic celei ocupate de inculpatul Frunzaverde Sorin, este indiscutabil ca acesta din urma avea influenta si chiar autoritate asupra celui dintai.
Cei doi au fost superiorii pe linie de partid ai primarilor 'traseisti' si independenti. Ei le-au sprijinit acestora din urma ascensiunea politica, intrucat i-au girat public cu autoritatea pozitiilor pe care inculpatii le-au avut pe linie de partid si administrativa. Acest gir le-a fost dat respectivilor primari, asa cum insusi inculpatul Ghiorghioni Ionesie a declarat, inclusiv in momente-cheie ale carierei politice a primarilor, respectiv in timpul unei campanii electorale pentru alegerea administratiei publice locale, in anul 2012. Practic, le-a sustinut acestora candidaturile la functia de primar. Astfel, devine clar ca ambii inculpati au avut o reala influenta asupra respectivilor primari, acestia din urma datorand inculpatilor cariera lor politica. Inculpatii nu au ezitat sa foloseasca aceasta influenta, in mod nepermis.
Influenta si autoritatea sa au fost folosite de catre inculpatul Frunzaverde Sorin atat spre a obtine din partea inculpatului Ghiorghioni Ionesie sa-si foloseasca propria sa influenta, cat si pentru ca acesta din urma sa se faca purtatorul propriului sau mesaj.
Aceste actiuni de folosire a influentei urmau sa le asigure celor doi inculpati o pozitie de forta si de autoritate in cadrul propriului partid, prin arogarea de merite in asigurarea speratei victorii in alegeri a candidatului agreat la functia de Presedinte al Romaniei. Aceasta le-ar fi deschis coinculpatilor calea cel putin la reinvestirea in functiile detinute in cadrul partidului, fiind probabila chiar si o promovare a celor doi coinculpati in functii de partid la nivel national, iar coinculpatul Frunzaverde Sorin ar fi putut candida cu sanse sporite la pozitia suprema in partid, intrucat pozitia sa vacanta daca presedintele in functie al partidului castiga alegerile. De asemenea, in caz ca inculpatii ar fi reusit in demersul lor, puteau sa ceara partidului, cu sanse mari, desemnarea ulterioara in calitate de candidat al partidului la ocuparea de functii publice elective sau numirea in functii de autoritate guvernamentala, prin surclasarea 'meritocratica' a altor colegi de partid. Ar fi urmat, de asemenea, sa se evite scaderea fortei PNL-ului, ca partid politic, prin prejudiciile de imagine si de putere ce ar fi aparut daca ar fi pierdut candidatul sustinut si, mai ales, daca acest candidat ar fi pierdut alegerile la scor. Era cert ca in cazul in care acelasi candidat ar fi castigat alegerile, s-ar fi obtinut beneficii de imagine si de putere, atat pentru partid cat si pentru coinculpati. Asemenea foloase sunt, cert, necuvenite, pentru ca in loc sa se doreasca a fi obtinute legitim, prin mijloace loiale, s-a utilizat de catre inculpati influentarea lor asupra unor primari.
In legatura cu cele aratate in alineatul precedent, se clarifica si chestiunea foloaselor pe care au urmarit sa le realizeze coinculpatii, iar cele retinute contrazic si inlatura apararea inculpatului Frunzaverde Sorin potrivit careia el era deja vicepresedinte PNL la nivel national si presedinte de consiliu judetean si, prin urmare, nu avea la ce sa mai aspire. Apararea inculpatului este nefondata pentru ca, pe de o parte, asa cum judecatorul a si mentionat, inculpatul nu urma sa ocupe pozitiile respective decat pana la urmatoarele alegeri de partid sau pana la urmatoarele alegeri locale, iar pe de alta parte, nimic nu probeaza ca inculpatul nu avea ambitii politice mai mari, in sensul expus anterior. Inculpatul, fie ca a realizat acest lucru, fie ca nu l-a realizat, a formulat o aparare ce implica ideea ca el considera ca va ramane presedinte de consiliu judetean si vicepresedinte la nivel national al PNL fara ca, pentru a ocupa aceste pozitii in viitor, sa fie nevoit sa demonstreze partidului si electoratului absolut nimic in plus. Realitatea politica si sociala este insa cu totul alta, fiind evident ca pentru a ocupa acele pozitii de partid sau demnitati, dupa caz, trebuie sa ai merite si realizari. Or, inculpatul, prin aceste actiuni ale sale, tocmai putinta de a invoca merite si realizari a urmarit-o.
Infractiunea face parte din categoria infractiunilor formale, astfel ca urmarea imediata reprezinta o stare de pericol; fapta pune in pericol valorile sociale protejate de norma penala referitoare la increderea publica in activitatea desfasurata de partide care presupune lipsa oricaror acte de folosire a influentei pentru obtinerea de foloase necuvenite. In cauza, starea de pericol se deduce din insasi savarsirea faptei. Infractiunea se consuma in momentul in care persoana acuzata si-a folosit influenta sau autoritatea in scopul de a obtine un folos necuvenit. In consecinta, fapta constituie infractiune indiferent daca foloasele au fost sau nu obtinute. Aceste foloase trebuiau sa existe doar ca scop ce a determinat folosirea influentei, ca si conditie necesara si suficienta pentru a constitui respectivul element constitutiv al infractiunii, nu sa fie materialmente obtinute.
Se ridica intrebarea daca este justa pozitia inculpatilor si daca este intemeiata apararea ca asa se face politica si ca asa s-a facut mereu.
Desi inculpatii nu au solicitat acelor primari sa uzeze de mijloace nelegale de convingere a electoratului din UAT-urile pe care le administrau acestia ca edili sefi pentru a obtine voturile dorite, se pune intrebarea daca insasi ideea, si mai ales practica de a folosi primarul ca agent electoral reprezinta o procedura corecta si daca aceasta practica nu este ea insasi de natura a vicia exercitiul dreptului de a vota liber al alegatorilor. Raspunsul nu poate ignora realitatile lumii rurale romanesti, lume in care primarul are influenta, autoritate si putere, lume in care foarte multi dintre cei abordati ar da curs solicitarii primarului de a vota directionat, motivati fiind de teama sau din interes. Perpetuarea unor asemenea practici de catre partidele politice pune in pericol increderea opiniei publice in partidele politice, in procesul electoral si in rezultatele acestuia, viziaza legitimitatea clasei politice si prin aceasta pune in pericol fundamentele societatii democratice. Insisi inculpatii au fost constienti de aceste realitati, deoarece au ales sa planuiasca sa dea un caracter conspirativ intalnirilor cu acei primari, dupa cum au ales sa nu faca acea 'campanie electorala' decat cu 'traseistii' si cu independentii fosti ai PNL-ului, desi interes exista sa se apeleze si la primarii PNL-ului daca totul era moral si etic. Iar daca 'motivezi' primarul agent electoral prin promisiuni exprese sau voalate de ajutor in cariera politica, prin conditionari de finantare si prin apelul la loialitatea intemeiata pe datorii morale vechi, asa cum a dorit inculpatul Frunzaverde Sorin, aceasta conduita devine recurs nepermis la influenta. De altfel, se poate vedea din inregistrarile convorbirilor purtate ca inculpatul Ghiorghioni Ionesie chiar a si reamintit catorva dintre primarii contactati ca ei sunt 'de-ai lor'. Din coroborarea tuturor acestor aspecte reiese intentia, materializata, de exercitare a influentei inculpatilor asupra mentionatilor primari exact in circumstantele si cu scopurile ce constitutie ipoteza normei penale.
Nu este relevant pentru existenta infractiunii faptul ca primarii contactati telefonic de catre inculpatul Ghiorghioni Ionesie au dat sau nu au dat curs solicitarilor facute lor, nici daca conditionarea bugetarii de rezultatul votului a fost ori nu crezuta de catre ei (ori din ce motive nu a fost crezuta, daca faptul pretins este real), si cu atat mai putin are relevanta juridica daca ei au convins sau nu persoane cu drept de vot sa il voteze pe candidatul dorit de inculpati. Este relevanta juridic doar folosirea de catre inculpati a influentei lor cu scopul prevazut de lege, raportat la caracteristicile specifice infractiunii de pericol savarsite. Incriminata este folosirea influentei, nu folosirea influentei urmata de producerea vreunui rezultat concret al actiunii respective, ori de obtinerea concreta de foloase materiale.
Pentru toate motivele expuse la prezentarea si analiza starii de fapt si de drept, ce sunt deopotriva si referiri punctuale la apararile formulate de catre inculpati, direct sau prin aparator ales, apararile formulate se privesc ca nefiind fondate si se resping. Consecinta este imposibilitatea pronuntarii solutiilor de achitare solicitate in temeiul neintrunirii elementelor constitutive ale infractiunii prevazute si pedepsite prin art. 13 din Legea nr. 78/2000, ca si, deopotriva, in temeiul neprevederii faptei de catre legea penala.
Nu este sustenabila pozitia acuzarii ca insesi voturile pe care inculpatii au dorit sa le obtina prin actele primarilor asupra carora aveau influenta, dar pe care totodata i-au si conditionat, sunt foloase necuvenite. Desi urmau sa le asigure inculpatilor o nemeritata putere, pozitie si influenta, nemeritata pentru ca ar fi fost fraudulos obtinuta, ele nu au fost decat un mijloc de atingere a altor scopuri si nu aveau, nu pot avea, o valoare intrinseca, prin ele insele.
Nu intruneste elementele constitutive ale infractiunii prevazute si pedepsite de art. 13 din Legea nr. 78/2000, activitatea inculpatului Frunzaverde Sorin de a exercita asupra coinculpatului Ghiorghioni Ionesie sau asupra primarilor influenta sau autoritatea sa ce deriva din calitatea de Presedinte al Consiliului Judetean Caras-Severin, aceasta fiind o functie de demnitate publica electiva in cadrul unei autoritati publice administrative la nivel judetean si ocuparea ei nu il face pe inculpat subiect activ calificat, porivit normei de incriminare.
(...)
In drept, fapta inculpatului Frunzaverde Sorin, vicepresedinte PNL la nivel national, de a isi exercita influenta si autoritatea asupra inculpatului Ionesie Ghiorghioni, prim-vicepresedinte PNL Caras-Severin, pentru a il determina pe acesta sa actioneze, folosind propria influenta, dar si influenta inculpatului Frunzaverde Sorin, asupra unor primari, cu scopul ca acestia din urma sa determine electoratul sa voteze in turul al II-lea al alegerilor prezidentiale candidatul ACL – Klaus Werner Iohannis, intruneste elementele constitutive ale infractiunii prevazute de art. 13 din Legea nr. 78/2000.
(...)
Din analiza acestor elemente, asa cum ele se contureaza din descrierea faptelor, rezulta ca s-a creat o stare de pericol pentru valori importante ale statului de drept, fiind afectata increderea populatiei in corectitudinea procedurii de alegere a Presedintelui Romaniei, suprema functie in stat. De asemenea, a fost afectata intr-o oarecare masura, si nu una mica increderea intr-un partid politic de marca, de traditie, vechi si puternic actor politic, PNL. Motivul savarsirii infractiunii a fost unul egoist si scopul, injust - dobandirea prin mijloace ilicite a unor avantaje si foloase personale/ de partid. Totusi, inculpatul nu are antecedente penale. In cursul procesului penal, a respectat ireprosabil obligatiile aferente masurii preventive a controlului judiciar. A considerat ca faptele sale sunt actiuni politice in contextul derularii campaniei electorale, motiv pentru care nu a recunoscut savarsirea faptelor, a considerat si mai considera 'ca asa se face politica' si ca faptele sale nu pot fi infractionale, ceea ce judecatorul apreciaza ca a fost exercitarea dreptului sau legitim la aparare. Inculpatul are studii superioare si o vasta activitate ca si politician, ocupand de-a lungul timpului functii elective de autoritate publica, precum si alte functii publice de prim-rang la nivel national, elective si administrative. Este bine integrat social. Este suferind de o boala grava, cu pronostic evolutiv mai degraba nefavorabil, fapt probat prin inscrisurile medicale depuse la dosarul cauzei. Are mijloace de trai indestulatoare".
Nota: In cazul hotararilor nedefinitive, Juri.ro actualizeaza articolele in momentul redactarii solutiilor pronuntate in caile de atac.
UPDATE – 25 mai 2016: Minuta deciziei nr. 666/25.05.2016 a Curtii de Apel Timisoara-Sectia penala: „In baza art. 421 pct. 1, lit. b C.pr.pen., respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatii G. I. si F. S. impotriva sentintei penale nr. 1 din data de 14.01.2016, pronuntata de Tribunalul Caras-Severin in dosar nr. 2024/115/2015. In baza art. 421 pct.2, lit. a C.pr.pen., admite apelul formulat de Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie – DNA impotriva aceleiasi sentinte. Desfiinteaza sentinta penala apelata numai cu privire la aplicarea art. 93 alin. 2 C.pen. si rejudecand: In baza art. 93 alin. 2 lit. b C.p. pe durata termenului de supraveghere inculpatul F. S. va executa urmatoarele obligatii: b) sa frecventeze un program de reintegrare sociala derulat de catre serviciul de probatiune sau organizat in colaborare cu institutii din comunitate. Mentine in rest sentinta penala apelata. Dispune virarea sumei de 360 lei, reprezentand onorariu partial avocati oficiu din fondurile Ministerului Justitiei in contul Baroului de avocati Timis. In baza art. 275 alin. 2 C.pr.pen., obliga inculpatii apelanti G. I. si F. S. sa plateasca statului suma de cate 300 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat in apel, iar in baza art. 275 alin. 3 C.pr.pen., parte din cheltuielile judiciare raman in sarcina statului. Definitiva”.
PORTAL JURISPRUDENTA RELEVANTA
-
C.C.R. 16 November 2023, 10:53
MOTIVAREA CCR PE CUMULUL PENSIEI CU SALARIUL – Decizia 521/2023: “Legea criticata conditioneaza dreptul la pensie de neexercitarea dreptului la munca, limitandu-l pana la anihilare”
-
RECURSURI IN INTERESUL LEGII 23 September 2022, 14:32
EXECUTAREA SILITA – Recursul in interesul legii, admis de ICCJ
-
RECHIZITORII 24 August 2022, 17:13
NOUL RECHIZITORIU DIN DOSARUL REVOLUTIEI – „Militarii l-au recunoscut pe Iliescu Ion ca fiind noul sef de stat si de guvern, noul comandant suprem al Fortelor Armate Romane”
-
HOTARARI CIVILE 22 August 2022, 11:13
TAXA JUDICIARA DE TIMBRU - Decizia ICCJ 71/2022
-
C.C.R. 11 August 2022, 18:08
REGIMUL JURIDIC AL CONTRAVENTIILOR - Decizia CCR 365/2022
-
CONTENCIOS 28 July 2022, 09:46
COMPETENTA INSTANTEI – Solutia Inaltei Curti
-
RECURSURI IN INTERESUL LEGII 26 July 2022, 11:40
SOLUTIA DE CLASARE. Inalta Curte a lamurit problema
-
C.C.R. 21 July 2022, 14:16
STATUTUL FUNCTIONARILOR PUBLICI – Exceptie admisa la CCR
-
RECURSURI IN INTERESUL LEGII 15 July 2022, 12:39
SPORURILE BUGETARILOR – Decizia ICCJ dupa sesizarea procurorului general
-
HOTARARI CIVILE 13 July 2022, 18:17
VOUCHERELE DE VACANTA. Apel respins
-
HOTARARI CIVILE 08 July 2022, 14:51
VARSTA DE PENSIONARE – Dezlegare de drept a Inaltei Curti
-
RECURSURI IN INTERESUL LEGII 28 June 2022, 15:58
BANII MAGISTRATILOR – A fost admisa sesizarea Procurorului General
-
RECURSURI IN INTERESUL LEGII 24 June 2022, 11:33
CODUL DE PROCEDURA CIVILA – Recurs in interesul legii
-
C.C.R. 23 June 2022, 15:48
LEGEA PENTRU COMBATEREA EVAZIUNII - CCR a dat verdictul
-
HOTARARI CIVILE 22 June 2022, 13:03
LEGEA INSOLVENTEI – Dezlegare de drept a Inaltei Curti. Decizia
-
C.C.R. 17 June 2022, 11:22
PENSIILE SPECIALE – Decizia prin care CCR a declarat legea neconstitutionala
-
C.C.R. 03 December 2021, 20:57
ART. 88 CPP – Sesizare admisa de CCR: “Dispozitiile art. 88 alin. (2) lit. b) din Codul de procedura penala sunt constitutionale in masura in care...”
-
C.C.R. 04 November 2021, 13:24
DECIZIA CCR PE STAREA DE ALERTA – Hotararea Parlamentului nr.5/2020 este neconstitutionala
-
C.C.R. 27 October 2021, 10:19
OBIECTIA PRESEDINTELUI, ADMISA DE CCR – Modificarea art. 369 din Legea 286/2009 privind Codul penal
-
HOTARARI CIVILE 25 October 2021, 16:44
DEZLEGARE CHESTIUNE DE DREPT – Decizia ICCJ dupa sesizarea Tribunalului Bucuresti
-
C.C.R. 25 October 2021, 16:21
NECONSTITUTIONALITATE IN LEGEA POLITISTULUI – Decizie pe art. 583 alin. 4 teza I din Legea 360/2020 privind statutul politistului
-
C.C.R. 12 May 2021, 15:19
NECONSTITUTIONALITATE IN CPP – Motivarea Curtii Constitutionale privind sintagma „cu exceptia imprejurarilor care privesc existenta infractiunii” din art.52 alin.(3) din Codul de procedura penala
Adauga comentariu
DISCLAIMER
Mesajele cu continut indecent nu vor fi postate. Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul: Termeni legali si Conditii