Discursul fostului presedinte Emil Constantinescu la Conferinta „Guvernarea reprezentativa si separatia puterilor sub imperiul democratiei”

Fostul presedinte al Romaniei Emil Constantinescu (foto) a participat la prima zi a lucrarilor Conferintei „Guvernarea reprezentativa si separatia puterilor sub imperiul democratiei”, dezbatere organizata miecuri si joi, 23-24 septembrie 2015, la initiativa presedintelui Senatului, Calin Popescu Tariceanu.

Evenimentul a cuprins doua teme majore: separatia, independenta si controlul reciproc al puterilor in stat si lupta impotriva coruptiei - obligatie a institutiilor statului democratic.

La prima zi a lucrarilor Conferintei au mai fost invitati Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, ministrul Justitiei, Robert Cazanciuc, presedintele UNBR, avocatul Gheorghe Florea, presedintele AMR, judecatorul Gabriela Baltag, vicepresedintele Senatului, Ioan Chelaru, vicepresedintele Camerei Deputatilor, Florin Iordache, senatorii Daniel Barbu si Serban Nicolae, precum si prof. Univ. Fulco Lanchester, de la Universitatea Sapienza Roma.

Discursul presedintelui Emil Constantinescu:

"Cei care, in drumul lor din Europa Centrala si de Sud-Est spre Occident, trec prin Viena, pot citi deasupra portii palatului imparatului Franz Josef maxima lui Cicero 'Justitia fundamentum regnorum'. Justitia, temelia statelor este exact principiul care marca limita dintre societatile occidentale stabile si societatile estice labile, care oricand se puteau intoarce sub imperiul arbitrariului si bunului plac. Prin tratatul de aderare la Uniunea Europeana, fostele tari comuniste din Europa Centrala si de Sud-Est au primit statutul de democratii functionale. Insemna, oare, aceasta sfarsitul eforturilor lor pentru instaurarea statului de drept? Categoric nu. Inseamna, insa, ca experienta lor este acum interesanta nu numai pentru tarile in tranzitie, dar si pentru democratiile avansate care uneori pot ascunde fragilitati nebanuite.

Intr-o intalnire pe care am avut-o a inceputul anului 2001 cu presedintele Ungariei, Ferenc Madl, am discutat despre cartea sa 'Schimbarea postcomunista prin legislatie'. I-am impartasit ce observasem in primii zece ani ai tranzitiei, si anume ca, pe masura ce inaintam in timp, platim pretul unor evenimente tot mai indepartate din istoria noastra, in care ideea respectarii legii si independentei justitiei a lipsit. Depasirea mai rapida sau mai lenta a tranzitiei postcomuniste poate fi astfel explicata. In ceea ce priveste viitorul, imi este limpede acum ca progresul si bunastarea nu vor depinde numai de marimea PIB-ului, de rata inflatiei sau de deficitul balantei de plati. Si ca in secolul care acum a inceput, ierarhia tarilor va fi data nu de tehnologie, management, nici chiar de cunoastere, ci de modul in care comunitatile umane vor sti sa-si insuseasca statul de drept si, in final, un mod 'legislativ' de a trai in lume.

A aborda subiectul 'statul de drept' este in acelasi timp o sarcina foarte usoara, dar si foarte grea. Usoara, deoarece principiile insumate in conceptul de 'stat de drept' sunt nu doar acceptate, ba chiar venerate peste tot in lumea contemporana. Toti liderii lumii democratice proclama constant libertatea sub emblema statului de drept ca fiind definitia ce sta la baza democratiilor occidentale. Banca Mondiala si FMI conditioneaza ajutorul financiar pe care il ofera de implementarea statului de drept in tarile care urmeaza sa primeasca finantarea, aceasta reprezentand, in opinia lor, singura modalitate de a oferi un mediu sigur pentru investitori, proprietate, contracte si pentru dezvoltarea economiei de piata.

Nu am auzit de niciun filosof sau sef de stat care sa se opuna deschis statului de drept. Nu am auzit pe nimeni laudand faradelegea sau arbitrariul ca principiu. Lideri apartinand varietatii de sisteme, dintre care unii au respins democratia si drepturile omului, iar multi altii se opun liberalismului si au o atitudine explicit antioccidentala, sprijina statul de drept si chiar il considera un element esential.

Ipocrizia este, dupa cum stim cu totii prea bine, cel mai mare omagiu adus viciului ca virtute. Pana si cei mai despotici conducatori ai timpurilor prezente pretind ca se supun statului de drept. Aceasta unanimitate exprimata in favoarea statului de drept este un fapt fara precedent pana acum in istorie. Nu va fi greu sa aratat ca notiunea de 'stat de drept' poate ajunge goala de continut din cauza abuzurilor ideologice sau a utilizarii mult prea frecvente. Considerat ca un principiu universal de legitimare a puterii, acest concept poate reprezenta ori o recunoastere meritata a esentei morale a statului, ori o acoperire pentru lideri politici cinici, care fac promisiuni desarte in numele statului de drept, pe care in fapt il violeaza. Dar, pe de alta parte, simplul fapt al folosirii repetate a acestei sintagme inseamna tocmai evidenta aderarii la notiunea de stat de drept ca masura de legitimare a guvernarii la nivel mondial. Niciun alt ideal politic nu a capatat vreodata asemenea gir.

Statul de drept se afla astfel in pozitia deosebita de a legitima ideile politice ale lumii de astazi, fara sa existe insa o acceptiune generala a unui inteles exact.

Pentru a complica si mai mult lucrurile, dezbaterile academice in jurul acestui concept, despre trecutul si prezentul sau, dar mai ales despre viitorul sau, angajeaza analisti politici, filosofi, istorici si avocati, in incercarea de a intelege mai bine atat definitia, cat si limitarile unei notiuni care poate parea in ochii profanilor universala si certa, dar care se dovedeste foarte problematica in acceptiunea teoreticienilor. Exista o disjunctie frapanta intre discursul teoretic in privinta statului de drept si discursul politic si public pe marginea acestui subiect. Unii considera ca statul de drept include protectia drepturilor individuale, pe cand altii, ca nu. Unii considera ca democratia este inclusa in conceptul de stat de drept, altii, ca nu. Se poate considera ca statul de drept este de natura strict formala sau ca, din contra, are un inteles complex, incluzand aspecte sociale, economice, educationale si culturale, care stau la baza indeplinirii aspiratiilor legitime si a castigarii demnitatii oamenilor.

Inteleg de ce, in teorie, exista atat de multe contradictii si nuante in definirea notiunii de stat de drept in lumea noastra complexa, in care se amesteca si se confrunta nenumarate traditii, culturi si experiente istorice. Conceptul a luat nastere cu mai mult de doua mii de ani in urma, cand Pindar a faurit primul Legea Regelui, Nomos Basileus, iar Herodot l-a citat pentru a se opune ideii de guvernare de catre un singur om (monarhul absolut al Persiei), in Grecia. Un astfel de concept nu putea strabate mai mult de doua milenii, o diversitate de regimuri politice si o mare de tulburari istorice fara a insuma o multitudine de contradictii interne. Ca profesionist care a avut de-a face atat cu legea, cat si cu guvernarea, dar mai ales in calitate de cetatean, voi incerca sa contribui la definitia statului de drept pornind de la un punct de vedere opus: de la absenta acesteia. La fel ca si in cazul apei sau al aerului, este mai usor sa intelegi ce inseamna statul de drept atunci cand ne lipseste. Cred cu tarie ca multe dintre contradictiile unui astfel de concept simplu vor disparea numai cand vom reflecta putin cum poate disparea statul de drept dintr-o anume societate si care ar fi consecintele absentei sale.

Problemele legalitatii si statului de drept in timpul dictaturii comuniste puteau fi, si chiar au fost, daca erau privite din afara, inselatoare, deoarece tara avea in continuare o Constitutie, legi si chiar o putere legislativa, care, oficial, garantau separatia puterilor in stat. Teoretic, in timpul Razboiului Rece si chiar dupa aceea, orice occidental stia ca tarile comuniste erau conduse de regimuri totalitare si ca statul de drept lipsea cu desavarsire din aceste regimuri. Dar mecanismele exacte ale acestei absente, modalitatile si mijloacele prin care sistemul politic si legal din aceste tari erau deformate pentru a mima existenta unui stat condus dupa lege, cand in realitate puneau in practica tocmai lipsa acesteia, nu era un fapt de interes deoarece nimeni nu prevedea un viitor in care Europa de Est ar putea deveni din nou parte a lumii civilizate si democrate.

Daca omitem sa luam in considerare asemenea perversiuni distructive aflate la baa intregii legislatii, nu putem intelege nici ce s-a intamplat in timpul a peste 50 de ani de dictatura comunista, nici procesul prea lung si dureros de vindecare, care este inca in curs in unele state foste comuniste.

Daca dupa numai doua decenii fostele state comuniste din Europa Centrala si de Sud-Est s-au integrat in Uniunea Europeana, aceasta se datoreaza nu numai accelerarii transformarilor sociale si politice, in societatile moderne, dar si rolului de necontestat pe care proiectele organizatiilor neguvernamentale internationale l-au avut in instaurarea preeminentei legii in aceasta parte a lumii.

Imi este la fel de limpede acum ca este posibila si o directie opusa, ale carei riscuri nu mai vin din istorie, ci mult mai de departe, din natura omului. In austerele case memoriale ale parintilor fondatori ai democratiei americane pe care le-am vizitat la Williamsburg, Richmond, Philadelphia sau Vermont, am descoperit in bibliotecile lor, alaturi de Biblie, si operele filosofilor si dramaturgilor greci, cu viziunea lor tragica despre destinul omului sfasiat de pasiuni extreme. Bill of Right si amendamentele Constitutiei americane reflecta idealurile umane, dar si necesitatea de a fixa ingradiri in fata pericolului impunerii unei vointe absolute in dauna altora, indiferent daca aceasta este vointa unuia, a catorva, sau a mai multora. Reducerea democratiei la 'Domnia majoritatii', daca nu este ingradita, poate conduce la tirania maselor.

Atunci cand comunitata de valori si interese se dezintegreaza, cand nu mai exista o intelegere comuna cu privire la principiile si scopurile fundamentale, cand participantii nu mai doresc sa se integreze in stat, ci incearca sa se substituie statului, se poate ajunge la prabusirea democratiei.

Iata de ce o guvernare democratica este numai guvernarea constitutionala bazata pe separarea puterilor in stat si pe un echilibru si control reciproc intre acestea.

In timpul mandatului meu de presedinte, am respectat cu strictete independenta puterii judecatoresti. M-am ferit sa influentez Justitia si am respins orice posibilitate de a interveni in Justitie. Aceasta atitudine a fost cu greu acceptata de o importanta parte a opiniei publice, inclusiv din randul intelectualilor democrati care considerau ca era cazul ca, poate pentru un timp, sa fie suspendata independenta Justitiei in favoarea unei interventii rapide pentru restabilirea dreptatii acolo unde era evident ca fusesera comise abuzuri si ilegalitati. Raspunsul meu ca o singura mica incalcare a separatiei puterilor in stat deschide calea unor abuzuri fara sfarsit nu a convins prea mult si pe prea multi.

Atunci cand esti obligat sa iei decizii in numele tau, intelegi mult mai bine sensul notiunilor decat atunci cand le abordezi doar din punct de vedere virtual. Cand revolutia inceputa in strada in Romania a fost confiscata de esalonul II al nomenclaturii comuniste, am ramas sa protestez in strada pentru ca am inteles ca libertatea individuala se termina acolo unde atinge libertatea altuia si ca libertatea unei natiuni este o forma de solidaritate care nu se poate realiza intre opresori si opresati.

Intelegi si mai profund sensul unor notiuni atunci cand esti obligat sa iei decizii in numele altora. Ca sef de stat am inteles diferenta dintre dreptate si justitie. Era drept ca aceia care au comis crime in timpul comunismului si cei care au devalizat averea tarii sa fie pedepsiti, dar recastigarea demnitatii natiunii cerea ca aceasta sa se faca in baza unor legi si prin justitie chiar daca aceasta insemna un parcurs mai lent, si 'timpul nu mai avea rabdare'.

Am mai inteles ca lipsa de respect fata de lege si de justitie, ca si proliferarea hotiei si a necinstei, in general, nu pot fi rezolvate numai de Presedinte. Nici doar de Guvern sau Parlament. Nici doar de tribunale, politie sau inchisori. S-a dovedit ca proprietatea privata si democratia nu sunt suficiente. Absenta unui profund respect si a increderii in lege si justitie este inca grav si profund inradacinata in mentalitatea colectiva. Pana cand familia, scoala, biserica, institutiile culturale, opinia strazii, a satului, a cartierului nu vor interveni, aceasta periculoasa realitate nu va putea fi schimbata.

Cu opt ani in urma, am fost ales in board-ul directorilor World Justice Forum, un forum mondial multidisciplinar dedicat implementarii statului de drept, in care juristi din toata lumea conlucreaza cu personalitati apartinand unor domenii diferite: profesori, medici, clerici, ingineri, arhitecti, jurnalisti, alaturi de lideri din sfera guvernamentala, societatea civila si lumea afacerilor. Cred ca este un demers necesar in primul rand la nivelul celor care pot fi lideri de opinie pentru ca exista destui intelectuali dezamagiti care tind sa creada ca daca principiile de drept sunt imperfect realizate in practica, atunci aceste principii sunt doar o capcana sau o amagire. Ei nu par dispusi sa accepte un temren mediu intre un optimism excesiv si un pesimism la fel de excesiv. Intelectualii, daca nu mai pot fi idealisti, devin cinici. Iar amaraciunea cinismului tradeaza adesea profunzimea dezamagirii.

O moda recurenta in cercurile intelectuale insista asupra faptului ca Dreptul nu este decat o conventie arbitrara. Ca, la urma urmei, doar forta singura poate rezolva conflictele dintre preferintele noastre. Daca nu acceptam ca exista un for al ratiunii si constiintei careia sa-i supunem spre judecata diferentele dintre noi, atunci n-ar mai fi nicio alta alternativa decat sa le supunem, in lipsa de altceva, probei fortei. In aceasta lupta, nu ratiunea cea mai inteleapta ar fi cea care prevaleaza, ci pumnul cel mai puternic.

Statul de drept ca mod de viata impune o permanenta vigilenta din partea fiecarui cetatean in fata incalcarii legii. 'Si ce daca se incalca legea?', pot spune unii. 'Deocamdata nu mai atinge si nu-i problema mea', pot gandi multi. Le reamintesc versurile unui cantec popular din perioada instaurarii nazismului in Germania: 'Cand un vecin al meu a fost arestat, n-am protesta pentru ca eu nu eram evreu./ Cand alt vecin a fost arestat, n-am protestat pentru ca nu eram social-democrat./ Cand eu am fost arestat, nu mai aveam nici un vecin care sa protesteze'.

Iata de ce o adevarata schimbare trebuie sa inceapa cu schimbarea atitudinii fiecaruia dintre noi. Sper din toata inima ca, prin participarea la aceste dezbateri, initiate de Senatul Romaniei, a cat mai multor reprezentanti ai mediului academic si ai societatii civile, va creste increderea in institutiile statului de drept si se va realiza acea simbioza intre justitie si democratie care va permite oamenilor sa traiasca intr-o lume mai buna si mai sigura".