DIDU vs. ROMANIA – Prin maniera de redactare/ motivare a hotararii judecatoresti de achitare, instanta nationala a infrant prezumtia de nevinovatie statuand ca infractiunile retinute in sarcina reclamantului „rezulta in mod sigur” din probe, in conditiile in care tocmai administrarea acestor probe determinase constatarea interventiei prescriptiei raspunderii penale

Data: 08 January 2016, 15:24 | autor: A.P. | 0 comentarii | 1720 afisari

In cauza Ion Didu contra Romaniei, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a stabilit ca au existat doua incalcari ale dreptului la un proces echitabil, sub aspectul duratei procedurii (Art. 6.1 din Conventie) si al prezumtiei de nevinovatie (Art. 6.2 din Conventie).


Curtea a constatat incalcarea Art. 6.1 apreciind ca termenul nerezonabil al procedurii judiciare derulate fata de reclamant a fost cauzat fie de necompetenta materiala a instantelor/ timpul necesar rezolvarii conflictului negativ de competenta, fie de cele doua casari cu trimitere spre rejudecare, pana la constatarea prescriptiei raspunderii penale, chestiuni ce nu pot fi imputate reclamantului.

In privinta infrangerii prezumtiei de nevinovatie garantate de Art. 6.2, CEDO constatat ca instanta nationala, in speta Curtea de Apel Pitesti, a retinut vinovatia reclamantului in ciuda faptului ca procesul penal declansat impotriva acestuia incetase ca urmare a interventiei prescriptiei raspunderii penale.

Curtea de Apel constatase prescriptia raspunderii penale in temeiul art. 10 alin. (1) lit. g) din Codul de procedura penala dupa o noua analiza a probelor.

>>Hotararea CEDO in cauza Ion Didu contra Romaniei (cererea nr. 34814/02; Sectia a III-a, 14 aprilie 2009)

Extras din hotarare:

"I. Asupra pretinsei incalcari a Art. 6.1 din Conventie

27. Curtea reaminteste inca de la inceput ca rezonabilitatea duratei unei proceduri trebuie apreciata in functie de circumstantele cauzei si tinand cont de criteriile consacrate de jurisprudenta Curtii, in special de complexitatea cauzei, de comportamentul reclamantului si de cel al autoritatilor competente (vezi, printre multe altele, Pelissier si Sassi vs. Franta, Marea Camera, nr. 25.444/94, par. 67, CEDO 1999-II).

28. Curtea a analizat in mai multe randuri cauze ce ridicau probleme similare cu cea din cazul de fata, in care a constatat incalcarea Art. 6.1 din Conventie (Pelissier si Sassi, mentionata mai sus).

29. Dupa ce a analizat toate elementele ce i-au fost supuse atentiei, Curtea considera ca Guvernul nu a expus niciun fapt sau argument care sa poata duce la o alta concluzie in cazul de fata. In mod special, ea observa ca procedura a fost prelungita fie din cauza necompetentei materiale a instantelor si a termenului necesar rezolvarii conflictului negativ de competenta, fie prin jocul celor doua casari cu trimitere spre rejudecare, pana la constatarea prescriptiei raspunderii penale. Or, nu este exagerat sa consideram ca aceste probleme legate de competenta instantelor si casarile cu trimitere spre rejudecare au cauzat intarzieri ce nu i-ar putea fi imputate reclamantului (vezi, mutatis mutandis, Wierciszewska vs. Polonia, nr. 41.431/98, par. 46, 25 noiembrie 2003; SC Concept Ltd SRL si Manole vs. Romania, nr. 42.907/02, par. 51, 22 noiembrie 2007).

30. Avand in vedere cele de mai sus si tinand cont de jurisprudenta sa in materie, Curtea apreciaza ca durata procedurii litigioase este excesiva si nu respecta cerinta 'termenului rezonabil'.

Prin urmare, a avut loc incalcarea Art. 6.1 din Conventie.

II. Asupra pretinsei incalcari a Art. 6.2 din Conventie

33. Pentru Guvern, situatia in speta este diferita de cea retinuta de Curte in cauzele Minelli vs. Elvetia (25 martie 1983, seria A nr. 62), Lutz vs. Germania (25 august 1987, seria A nr. 123), Noelkenbockhoff vs. Germania (25 august 1987, seria A nr. 123) si Englert vs. Germania (25 august 1987, seria A nr. 123). In acest sens, el arata ca prescriptia impiedica raspunderea penala, dar ca ea nu inlatura caracterul penal al faptelor.

34. In ceea ce priveste omisiunea Curtii de Apel de a audia din nou martorii, Guvernul subliniaza ca acestia fusesera deja audiati in timpul procedurii. Admitand ca V.H. nu a fost interogat ca martor in fata instantelor, acesta sustine ca mentionarea lui V.H. ca martor nu este decat o simpla eroare materiala. El adauga ca reclamantul a putut sa isi administreze toate probele pe care le considera relevante in fata instantelor inferioare si ca analiza instantelor nu lasa sa se intrevada o idee preconceputa a judecatorilor cu privire la vinovatia reclamantului.

35. In ceea ce priveste obligatia de a plati cheltuieli de judecata, Guvernul afirma ca aceasta nu constituie o sanctiune sau o masura asimilabila, prin efectele sale, unei pedepse si ca isi avea temeiul in art. 192 alin. (1) pct. 3 lit. b) si alin. (2) din Codul de procedura penala.

36. Reclamantul nu a prezentat observatiile sale in termenul stabilit de Curte.

37. Curtea reaminteste ca prezumtia de nevinovatie consacrata de Art. 6 par. 2 se numara printre elementele notiunii de proces echitabil in materie penala impus de Art. 6 par. 1 (Deweer vs. Belgia, 27 februarie 1980, par. 56, seria A nr. 35) si trebuie interpretata in lumina jurisprudentei Curtii in materie. Curtea a analizat deja cereri din perspectiva celor doua paragrafe coroborate (Bernard vs. Franta, 23 aprilie 1998, par. 37, Culegere de hotarari si decizii 1998-II; Janosevic vs. Suedia, nr. 34.619/97, par. 96, CEDO 2002-VII) si a statuat ca Art. 6 par. 2 reglementa intreaga procedura penala, independent de rezultatul urmaririi penale, nu numai examinarea temeiniciei acuzatiei (Pandy vs. Belgia, nr. 13.583/02, par. 41, 21 septembrie 2006).

38. Apoi, Curtea reaminteste ca trebuie facuta o distinctie intre deciziile care reflecta sentimentul ca persoana in cauza este vinovata si cele care se limiteaza la a descrie o stare de suspiciune. Primele incalca prezumtia de nevinovatie, iar celelalte au fost de mai multe ori considerate conforme cu spiritul Art. 6 din Conventie (vezi, printre altele, Leutscher vs. Olanda, 26 martie 1996, par. 31, Culegere 1996-II).

39. Curtea reitereaza si ca prezumtia de nevinovatie este incalcata daca, fara stabilirea legala in prealabil a vinovatiei unui acuzat si, in special, fara ca acesta sa fi avut ocazia sa exercite drepturile apararii, o hotarare judecatoreasca data in privinta sa reflecta sentimentul ca el este vinovat. La fel se poate intampla si in lipsa unei constatari formale; este suficienta o motivatie care sa dea de gandit ca judecatorul considera ca partea interesata este vinovata (vezi, printre multe altele, Minelli, mentionata mai sus, par. 37, si McHugo vs. Elvetia, decizie, nr. 55.705/00, 12 mai 2005).

40. In speta, Curtea constata ca dupa ce a casat hotararile instantelor inferioare, instantei de recurs ii revenea sa judece, in temeiul art. 385/16 Cod de procedura penala, circumstantele cauzei in fapt si in drept si a fost determinata sa studieze in ansamblul sau problema vinovatiei sau nevinovatiei. Pe de alta parte, aceasta a procedat la o noua analiza a probelor ce stateau la baza acuzatiei, fara a audia inca o data martorii si fara a il interoga pe reclamant. Aspectele pe care curtea a trebuit sa le analizeze pentru a se pronunta asupra recursului se refereau la vinovatia reclamantului si aveau, asadar, un caracter esentialmente faptic: era vorba, intr-adevar, sa aprecieze daca reclamantul a comis infractiunile de fals si uz de fals si daca l-a agresat pe P.M.

41. Curtea de Apel constatase prescriptia raspunderii penale in temeiul art. 10 alin. (1) lit. g) din Codul de procedura penala dupa o noua analiza a probelor. Facand trimitere la probele ce fusesera administrate mai inainte si in temeiul carora reclamantul fusese achitat, curtea a statuat in ceea ce priveste infractiunile de fals si uz de fals 'ca rezulta in mod sigur' din probele deja administrate ca nu avusese loc o vanzare la licitatie. In ceea ce priveste capatul de acuzare referitor la lovire si vatamare, Curtea a apreciat ca tot din probele administrate rezulta ca reclamantul comisese infractiunea respectiva. In continuare, ea a incheiat procedura prin aplicarea regulilor de prescriptie a raspunderii penale. In viziunea Curtii, aceasta motivare ar putea da impresia ca reclamantul a comis infractiunile pentru care a fost trimis in judecata (Adolf vs. Austria, 26 martie 1982, par. 38, seria A nr. 49). Extrasul mentionat mai sus nu se limita la a descrie o 'stare de suspiciune' sau un pronostic, el prezenta ca stabilite anumite fapte enuntate in rechizitoriu fara sa se fi stabilit un nou termen de judecata si fara ca instanta de apel sa se fi pronuntat cu privire la probele ce trebuiau administrate. Rezulta ca, prin inchiderea procedurii, Curtea de Apel a pus sub semnul intrebarii nevinovatia reclamantului, pronuntandu-se asupra vinovatiei sale in virtutea Codului penal (vezi, a contrario, McHugo, mentionata mai sus).

42. Mai mult chiar, facand acest lucru, Curtea de Apel a dispus ca reclamantul sa plateasca cheltuielile de judecata in temeiul art. 192 alin. (2) din Codul de procedura penala, conform caruia cheltuielile ar trebui suportate de partea al carei recurs a fost respins. In opinia Curtii, cele doua aspecte ale hotararii se dovedesc a fi nedisociabile (Minelli, mentionata mai sus, par. 38). Intr-adevar, daca reclamantul ar fi fost achitat, el nu ar fi putut fi obligat sa plateasca cheltuielile de judecata decat in cazul in care ar fi fost obligat sa repare prejudiciul (art. 192 alin. 1 pct. 1 lit. c din Codul de procedura penala). Sprijinindu-se pe argumentul Guvernului, conform caruia prescriptia inlatura raspunderea penala, dar nu inlatura caracterul penal al faptelor, Curtea constata ca hotararea cuprinde cu atat mai mult o constatare de vinovatie cu cat motivarea a determinat Curtea sa constate ca infractiunile au fost intr-adevar comise, dar ca a intervenit prescriptia raspunderii civile (vezi, a contrario, Noelkenbockhoff, mentionata mai sus, par. 39-40, Englert, mentionata mai sus, par. 39-40, si Adolf, mentionata mai sus, par. 36-41). Pe de alta parte, constatarea vinovatiei reclamantului ar fi putut juca un rol decisiv in cazul unei actiuni civile in despagubire a partii lezate, greseala constatata in penal avand autoritate de lucru judecat in fata instantei civile.

43. Prin urmare, a avut loc incalcarea Art. 6.2 din Conventie".

Adauga comentariu

*
*
laugh.giflol.gifsmile.gifwink.gifcool.gifnormal.gifwhistling.gifredface.gifsad.gifcry.gifsurprised.gifconfused.gifsick.gifshocked.gifsleeping.giftongue.gifrolleyes.gifunsure.gif

*

DISCLAIMER

Mesajele cu continut indecent nu vor fi postate. Atentie! Postati pe propria raspundere!

Inainte de a posta, cititi regulamentul: Termeni legali si Conditii

rominvent.ro Harta avocati romania Harta avocati romania Lege5
PORTAL JURISPRUDENTA RELEVANTA
ULTIMELE ACTE NOUTATI
ABONEAZA-TE!

Introdu-ti adresa de email pentru a te abona la Lumea Juridica si vei primi notificari cu cele mai noi stiri si articole.