DEZLEGARE DE DREPT PE LEGEA PENTRU SANCTIONAREA FAPTELOR DE CORUPTIE - “Nu genereaza o dubla sanctionare pentru aceeasi fapta”

Prin Decizia 3/2020, Inalta Curte de Casatie si Justitie a luat in discutie sesizarea formulata de Curtea de Apel Iasi - Sectia penala, in Dosarul nr. 5.916/99/2016, prin care se solicita Inaltei Curti de Casatie si Justitie dezlegarea urmatoarei chestiuni de drept:

  "In cazul infractiunii prevazute de art. 18/1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea si sanctionarea faptelor de coruptie, comisa in modalitatea alternativa a folosirii sau prezentarii cu rea-credinta de documente false, in conditiile in care documentele respective sunt inscrisuri sub semnatura privata, este o infractiune complexa, ce absoarbe in continutul sau infractiunea de fals in inscrisuri sub semnatura privata, atunci cand aceasta este savarsita (in forma autoratului sau a instigarii) de aceeasi persoana care foloseste aceste inscrisuri si obtine ulterior, pe nedrept, fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori in numele ei sau cele doua infractiuni isi pastreaza autonomia, existand un concurs real de infractiuni intre infractiunea de fals in inscrisuri sub semnatura privata si infractiunea prevazuta de art. 18/1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea si sanctionarea faptelor de coruptie."

Judecatori:

Daniel Gradinaru - presedintele Sectiei penale a Inaltei Curti de Casatie si Justitie - presedintele completului
Andrei Claudiu Rus - judecator la Sectia penala
Ioana Alina Ilie - judecator la Sectia penala
Ionut Mihai Matei - judecator la Sectia penala
Rodica Aida Popa - judecator la Sectia penala
Leontina Serban - judecator la Sectia penala
Francisca Maria Vasile - judecator la Sectia penala
Oana Burnel - judecator la Sectia penala
Rodica Cosma - judecator la Sectia penala

Minuta Inaltei Curti:

“Admite sesizarea formulata de Curtea de Apel Iasi - Sectia penala si pentru cauze cu minori, in Dosarul nr. 5.916/99/2016, prin care se solicita pronuntarea unei hotarari prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept: 'In cazul infractiunii prevazute de art. 18/1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea si sanctionarea faptelor de coruptie, comisa in modalitatea alternativa a folosirii sau prezentarii cu rea-credinta de documente false, in conditiile in care documentele respective sunt inscrisuri sub semnatura privata, este o infractiune complexa, ce absoarbe in continutul sau infractiunea de fals in inscrisuri sub semnatura privata, atunci cand aceasta este savarsita (in forma autoratului sau a instigarii) de aceeasi persoana care foloseste aceste inscrisuri si obtine ulterior, pe nedrept, fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori in numele ei sau cele doua infractiuni isi pastreaza autonomia, existand un concurs real de infractiuni intre infractiunea de fals in inscrisuri sub semnatura privata si infractiunea prevazuta de art. 18/1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea si sanctionarea faptelor de coruptie'.

Stabileste ca folosirea sau prezentarea cu rea-credinta de inscrisuri sub semnatura privata falsificate, care a avut ca rezultat obtinerea, pe nedrept, de fonduri din bugetul Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori in numele ei, savarsita de catre aceeasi persoana care, in calitate de autor sau participant secundar, a contribuit la comiterea falsului, realizeaza continutul infractiunilor de folosire sau prezentare cu rea-credinta de documente ori declaratii false, inexacte sau incomplete, prevazuta de art. 18/1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea si sanctionarea faptelor de coruptie, si fals in inscrisuri sub semnatura privata, prevazuta de art. 322 alin. (1) din Codul penal, in concurs real.
  Obligatorie de la data publicarii in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, potrivit art. 477 alin. (3) din Codul de procedura penala”.

Extras din decizia Inaltei Curti:

“Inalta Curte noteaza ca infractiunea de folosire sau prezentare cu rea-credinta de documente sau declaratii false, inexacte sau incomplete, prevazuta de art. 18/1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, este o infractiune complexa forma tip, care absoarbe in continutul sau numai uzul de fals sau, dupa caz, falsul in declaratii, dar nu include, in schimb, in elementul sau material, si falsul in inscrisuri, fie ele sub semnatura privata, fie oficiale.

 Asa cum s-a statuat prin Decizia nr. 4/2016 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie - Completul competent sa judece recursul in interesul legii, infractiunea prevazuta de art. 181 din Legea nr. 78/2000 reprezinta 'o forma speciala de frauda regasita in domeniul accesarii fondurilor comunitare', avand ca obiect juridic principal ocrotirea relatiilor sociale privitoare la corecta accesare a fondurilor comunitare.
 Comisa in varianta folosirii sau prezentarii de 'documente ori declaratii false', infractiunea analizata cunoaste si un obiect juridic secundar, care include relatiile sociale privitoare la increderea pe care trebuie sa o prezinte inscrisurile sau declaratiile producatoare de consecinte juridice.
 In schimb, atunci cand infractiunea este savarsita in varianta folosirii sau prezentarii de documente sau declaratii inexacte sau incomplete, ea imbraca forma unei infractiuni simple.
 Indiferent de forma concreta de comitere, elementul material al infractiunii prevazute de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 consta in variantele comisive alternative de folosire sau prezentare de documente sau declaratii necorespunzatoare adevarului.

 Folosirea presupune utilizarea documentului fals, inexact sau incomplet, producerea acestuia ca dovada a continutului sau, iar prezentarea inseamna inmanarea, oferirea respectivului inscris.
  Din analiza normei de incriminare rezulta ca cerintele de tipicitate ale laturii obiective sunt indeplinite indiferent daca documentele sau declaratiile folosite sau prezentate sunt falsificate (respectiv inscrisurile au fost supuse unor actiuni prealabile de contrafacere a scrierii sau subscrierii ori de alterare in orice mod, iar declaratiile sunt necorespunzatoare adevarului), inexacte (adica, fara a fi falsificate, ele nu au fost intocmite corect) sau incomplete (atunci cand nu cuprind toate datele si informatiile necesare pentru corecta evaluare a starii de fapt).

 Prin urmare, pentru existenta infractiunii este irelevant daca documentele sau declaratiile folosite sau prezentate sunt false ori doar inexacte sau incomplete, fapta urmand a constitui infractiunea analizata ori de cate ori actiunea specifica verbum regens, implicand astfel de documente, a avut rezultatul prevazut de norma de incriminare, respectiv obtinerea pe nedrept de fonduri din bugetul Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta sau in numele ei, bineinteles, daca subiectul activ a actionat cu rea-credinta.

 In raport cu aceste particularitati ale laturii obiective a infractiunii analizate se desprinde concluzia ca legiuitorul a considerat ca, in abstracto, accesarea de fonduri comunitare prin utilizarea unor documente sau declaratii care nu reflecta in mod complet realitatea prezinta un grad de pericol social suficient de ridicat, in sine, pentru a caracteriza fapta ca infractiune, fara a distinge dupa cum acele documente sau declaratii au fost sau nu falsificate.
  De vreme ce activitatea de folosire a unor documente incomplete sau inexacte, daca a avut ca rezultat obtinerea pe nedrept de fonduri comunitare, se circumscrie laturii obiective a infractiunii prevazute de art. 18/1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, in aceleasi conditii ca si activitatea de folosire a unor inscrisuri false, rezulta ca falsificarea respectivelor inscrisuri nu este de esenta infractiunii analizate, reprezentand numai una din modalitatile normative alternative in care poate fi comis acest tip de frauda. Prin urmare, intre infractiunea de fals in inscrisuri (indiferent de tipul acestora) si infractiunea prevazuta de art. 18/1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 nu exista un raport de conditionare, cea dintai nefiind necesara pentru existenta celei de-a doua, care poate fi comisa si in absenta falsului.

 Rezulta astfel ca in raportul dintre falsul in inscrisuri sub semnatura privata si frauda care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene nu se identifica una dintre cerintele unitatii legale a infractiunii complexe, si anume caracterul necesar al absorbtiei falsului pentru existenta infractiunii de frauda in domeniul accesarii fondurilor comunitare.
 Concluzia este aceeasi indiferent de caracterul - oficial sau sub semnatura privata - al inscrisurilor false, de vreme ce, incriminand acest tip de frauda, legiuitorul nu a distins in functie de un atare element.
 Imprejurarea ca, potrivit art. 322 din Codul penal, infractiunea de fals in inscrisuri sub semnatura privata absoarbe uzul de fals (in cazul in care autorul falsului foloseste inscrisul) nu este de natura a conduce la concluzia ca, atunci cand folosirea inscrisului contrafacut se realizeaza in circumstantele prevazute de art. 18/1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, de chiar participantul la actiunea anterioara de fals, infractiunea de fals in inscrisuri sub semnatura privata ar absorbi frauda in materia fondurilor comunitare. Incriminarea regasita in cuprinsul Legii nr. 78/2000 are caracter special in raport cu uzul de fals regasit in codificarea penala si vizeaza, in principal, o forma de frauda care aduce atingere unor interese financiare, numai in secundar caracterizandu-se ca un uz de fals circumstantiat prin scop.

 Deopotriva, nu se poate admite concluzia ca infractiunea prevazuta de art. 18/1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 ar absorbi falsul in inscrisuri sub semnatura privata numai pentru ca, in continutul tipic al ambelor infractiuni, ar intra ca element constitutiv actiunea de folosire.
 Elementul material al fraudei in materie de cheltuieli din bugetul Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta sau in numele ei (folosirea sau prezentarea) este distinct de elementul material al infractiunii prevazute de art. 322 din Codul penal (falsificarea urmata de folosire sau incredintarea spre folosire), cel din urma nefiind absorbit integral de cel dintai. Pe de o parte, actiunea de falsificare a inscrisului sub semnatura privata prin contrafacere sau alterare este premergatoare si exterioara actiunii de folosire ce constituie elementul material al fraudei, iar, pe de alta parte, simpla folosire a inscrisului falsificat (desi suficienta pentru consumarea falsului), este nesusceptibila sa conduca, prin ea insasi, la consumarea fraudei, fiind necesar ca aceasta sa aiba si un anumit rezultat, respectiv obtinerea pe nedrept de fonduri europene.

 A admite ipoteza unei unitati legale de infractiune complexa, atunci cand folosirea documentului fals se realizeaza chiar de catre persoana care a procedat anterior la falsificarea acestuia, inseamna a plasa in afara ilicitului penal activitatea de contrafacere, asimilandu-se nejustificat situatia celui care obtine pe nedrept fonduri comunitare prin folosirea unor inscrisuri falsificate cu situatia celui care recurge, in scopul mentionat, doar la folosirea unor documente sau declaratii inexacte sau incomplete.

 Totodata, valorificarea unei atari ipoteze inseamna a ignora diferentele dintre continuturile constitutive ale celor doua infractiuni analizate (niciunul dintre acestea nefiind limitat la actiunea de folosire), natura lor distincta (infractiune de pericol, in cazul falsului, si de rezultat, in ceea ce priveste frauda), precum si valorile sociale eterogene carora li se aduce atingere prin savarsirea acestora.

 Antrenarea raspunderii penale a participantului la infractiunea de fals in inscrisuri sub semnatura privata care, ulterior, foloseste documentul in conditiile prevazute de art. 18/1 din Legea nr. 78/2000, pentru o pluralitate sub forma concursului de infractiuni, nu genereaza o dubla sanctionare pentru aceeasi fapta. Asa cum s-a argumentat in precedent, nu exista o suprapunere completa intre continuturile normative ale infractiunilor analizate, iar diversitatea categoriilor de valori sociale lezate prin cele doua fapte ilicite justifica sanctionarea faptuitorului pentru intreaga sa activitate infractionala. O atare situatie nu are caracter singular, ea regasindu-se, de altfel, asa cum s-a aratat in doctrina (Florin Streteanu, Daniel Nitu, 'Drept penal. Partea generala', vol. I, Editura Universul Juridic, 2014) si in cazul altor infractiuni complexe concurente (cum este cazul concursului dintre talharie si ultraj, atunci cand violenta exercitata in scopul pastrarii bunului sustras este indreptata impotriva unui politist).

 Din aceasta perspectiva, Inalta Curte constata ca problema de drept ce face obiectul prezentei sesizari se diferentiaza de cea transata prin Decizia nr. 21 din 6 noiembrie 2017, pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie - Completul competent sa judece recursul in interesul legii, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 1.024 din 27 decembrie 2017, prin care s-a statuat asupra interpretarii si aplicarii unitare a dispozitiilor art. 9 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, prin raportare la art. 322 si art. 323 din Codul penal. Decizia obligatorie mentionata s-a grefat pe premisa existentei unei similitudini intre elementul material al infractiunii de fals in inscrisuri sub semnatura privata si cel al infractiunii de evaziune fiscala in forma prevazuta de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, premisa evident neincidenta in prezenta cauza”.
>>Decizia Inaltei Curti