Despre respectul si dispretul fata de lege

In societatea contemporana sunt doua categorii de oameni, si anume cei care respecta legile fie din convingere, fie din teama de sanctiuni si indivizii care dispretuiesc legile, incalcandu-le, considerand ca sunt nedrepte, crezand ca pot evita raspunderea pentru nesocotirea lor sau ca legile au caracter facultativ.

Evantaiul motivelor avute in vedere de catre cei care respecta legile sau, dimpotriva, de catre cei care le incalca, este mai extins decat reise din simpla inventariere a celor prezentate mai sus. Aici, insa, nu vom insista asupra resorturilor de natura psihica ale celor care decid sa se conformeze sau, din contra, sa nu se supuna legilor.

Fiind creatie a omului, legile sunt naturalmente imperfecte si sunt susceptibile de critici, deoarece sunt neclare, lacunare, impredictibile, inegale, inechitabile etc., adica, intru-un cuvant, sunt deficiente.

Omul contemporan, fiind mult mai informat decat orice alti antecesori ai sai din istoria cunoscuta si, in acelasi timp, mai putin atasat de dogmele religioase, este din ce in ce mai putin obedient fata de autoritatea legii. De multe ori, o atare atitudine este justificata de imperfectiunile legislatiei in vigoare, alteori de modul cum aceasta este transpusa in practica de catre cei abilitati sa o aplice si, uneori, de lipsa de eficienta a acesteia.

In democratie, in virtutea drepturilor si libertatilor fundamentale, cetatenii se pot manifesta plenar atat pentru sustinerea legilor pe care le considera corecte, cat si pentru a promova sau sustine schimbarea, completarea ori scoaterea din vigoare a legilor pe care le apreciaza ca sunt deficiente.

Fata de aceste premise, apare ca ineluctabila intrebarea: Avem obligatia sa respectam legile nedrepte?

In dialogul dintre Socrate si Criton, dupa ce Criton ii propune primului sa evadeze pentru a scapa de executie, Socrate initiaza o dezbatere despre nedreptate si respectarea legilor.

In ceea ce priveste atitudinea sa fata de nedreptatea ce i s-a facut, fiind condamnat la moarte in mod cel putin discutabil, Socrate introduce in cadrul dialogului cu discipolul sau Criton chestiunea modalitatii in care trebuie abordat eventualul act de injustitie caruia cel dintai i-a cazut victima.

Pentru a-l convinge pe Criton ca nu este corect sa evadeze din locul de detentie, Socrate il intreaba: „Admitem oare ca nu trebuie in niciun fel sa savarsim cu buna stiinta o nedreptate”, iar Criton raspunde: „admitem”.

Apoi, Socrate il intreaba: „Atunci trebuie sa admitem ca, daca cineva a fost nedreptatit, nu se cuvine ca el sa raspunda printr-o nedreptate, asa cum cred cei multi, de vreme ce nedreptatea nu trebuie savarsita cu niciun chip”.

La aceasta intrebare, Criton raspunde: „Asa se pare”.

Mai departe, Socrate conchide: „Prin urmare, nu trebuie sa raspunzi la o nedreptate cu alta, nici la rau cu rau, orice ti-ar face cineva”

Socrate sustine in fata lui Criton atat ideea potrivit careia unei nedreptati nu trebuie sa i se raspunda cu alta, cat si teza ca omul nu trebuie sa dispretuiasca, ci sa respecte legile, chiar daca nu este de acord cu ele sau daca le considera injuste.

Pentru a-l convinge pe Criton ca este intemeiat in sustinerile sale, imaginandu-si un dialog chiar cu Legile, Socrate primeste de la acestea urmatoarea replica: „Ce altceva faci tu acum (…), decat sa calci invoiala dintre noi si legamantul tau de a ne respecta? (…) daca vei fugi de inchisoare, raspunzand, injositor, cu nedreptate la nedreptate si cu rau la rau, nesocotind invoielile si legamintele noastre si aducand rau cui se cadea mai putin, adica tie, alor tai, tarii tale si noua, atunci mania noastra te va urmari cat timp traiesti, iar dincolo, surorile noastre, Legile lui Hades, nu te vor primi cu blandete, stiind ca tu, atat cat atarna de tine, ai incercat sa ne duci la pierire[1]”.

Cu privire la problema legilor imperfecte si a dispretului fata de legi, M.V. Llosa arata ca: „tendinta de a nu respecta legea nu e specifica Lumii a Treia. Si in tarile dezvoltate incepe sa faca ravagii si ameninta supravietuirea industriilor si afacerilor care lucreaza in legalitate”[2].

Mai mul, Llosa constata o scadere a calitatii actului politic, determinata de prabusirea ordinii spirituale care, in opinia distinsului intelectual, in trecut infrana excesele sau abuzurile guvernantilor.

Solutia pe care M.V. Lliosa o vede la aceasta chestiune – a cresterii respectului fata de lege – este acoperirea locului lasat gol de religie de catre cultura. in sustinerea punctului sau de vedere, acesta spune: „Cultura ar trebui sa umple golul din locul ocupat alltadata de religie”, dar in continuare ramane rezervat, artand: „cultura se orienteaza numai catre lucruri facile, fuge de problemele cele mai urgente si devine simplu divertisment”.

Sursa: htcp.eu