Denuntul, modalitate de infaptuire a Justitiei in materie penala

Data: 09 iunie 2016, 14:18 | autor: Av. Sergiu CAPRITA | 0 comentarii | 1760 afisari

1. Aspecte prealabile

In perioada actuala, se observa o crestere a numarului de persoane implicate in procesul de „infaptuire” a justitiei in materie penala, modalitatea concreta de interventie fiind denuntul penal.

Denuntul este incunostintarea facuta de o persoana fizica sau juridica despre savarsirea unei infractiuni. Spre deosebire de plangere, care presupune existenta unei vatamari in dauna unei persoane prin infractiunea comisa si care, in mod implicit, o determina sa incunostinteze organele de urmarire penala cu privire la aceasta, avand interes in cauza, denuntul, in varianta originala, nu presupunea existenta vreunui interes. Dar eterna opozitie sein – sollen pare sa fie incidenta in aceasta materie.

Insa, in timpul prezent, denuntatorii au intotdeauna interes in cauza. Cred ca ideea de spirit civic nu este in masura sa justifice formularea unui denunt penal, ci cred ca denuntatorii, in majoritatea cauzelor, au un interes direct sau indirect in sesizarea organelor de urmarire penala. Aceasta credinta a mea poate sa fie argumentata din mai multe perspective.

i. Denuntatorul este o persoana fizica sau juridica

Astfel, orice persoana inzestrata cu darul ratiunii actioneaza cu un mobil sau scop. Aceasta cerinta conditioneaza, in mod indirect, notiunea de discernamant, in sensul ei de aptitudine de percepere a actelor si faptelor.

Daca in cazul unei persoane fizice am putea sustine, ad absurdum, ca aceasta denunta o fapta organelor de urmarire penala, motivata de asa-numitul spirit civic, nu vad cum o persoana juridica ar putea initia un demers asemanator fara a avea un interes in acesta.

ii. Teoria moderna a cauzei din dreptul civil

Potrivit acestei teorii, orice persoana care incheie un act juridic actioneaza in indeplinirea unui scop, pentru anumite motive subiective, iar inexistenta acestora, la momentul incheierii respectivului act, il lipseste de orice efect. Mutatis mudantis, aceasta argumentatie poate sa grefeze si denuntul penal. Din motivele prezentate mai sus, consider ca denuntatorul este o persoana care are intotdeauna interes in cauza si in aceasta lumina trebuie analizata modalitatea de sesizare in discutie.

In majoritatea cazurilor, denuntatorul, dupa depunerea denuntului, este audiat ca martor in cauza. Astfel, in practica s-a creat notiunea de martor denuntator, ca, de altfel, mai nou, si notiunile de acuzat denuntator sau condamnat denuntator. Or, in aceasta cheie trebuie apreciat interesul denuntatorului in cauza, interes care, de aceasta data, este personal.

I. Art. 19 din OUG 682/2002 privind protectia martorilor prevede:

Persoana care are calitatea de martor, in sensul art. 2 lit. a) pct. 1, si care a comis o infractiune grava, iar inainte sau in timpul urmaririi penale ori al judecatii denunta si faciliteaza identificarea si tragerea la raspundere penala a altor persoane care au savarsit astfel de infractiuni beneficiaza de reducerea la jumatate a limitelor de pedeapsa prevazute de lege.”.

Aceasta prevedere este unul dintre temeiurile juridice care permit procurorului incheierea unei intelegeri cu martorul denuntator. Astfel, martorul, dorind sa isi usureze situatia penala, denunta organelor de urmarire penala fapte si persoane implicate in comiterea de infractiuni grave, astfel cum sunt definite de art. 2, lit. h). Martorul are interes major in denuntarea unor fapte si persoane, deoarece, in acest caz, opereaza o reducere a limitelor de pedeapsa cu jumatate. Un martor, vazandu-se in fata unei iminente anchete desfasurate impotriva sa, va face orice este posibil pentru a-si usura povara penala. In acest sens, trebuie apreciata veridicitatea sustinerilor facute de martorul denuntator. Este de observat ca, in baza art. 19 din OUG 682/2002, o persoana, in aceeasi cauza, poate avea cele trei calitati: de martor, de denuntator, de acuzat, dar acestea calitati, de regula, se gasesc in cauze diferite.

II. Art. 19 din OUG 43/2002 privind Departamentul National Anticoruptie prevede:

Persoana care a comis una dintre infractiunile atribuite prin prezenta ordonanta de urgenta in competenta Directiei Nationale Anticoruptie, iar in timpul urmaririi penale denunta si faciliteaza tragerea la raspundere penala a altor persoane care au savarsit astfel de infractiuni beneficiaza de reducerea la jumatate a limitelor de pedeapsa prevazute de lege.”.

Aceasta cauza de reducere a pedepsei reprezinta cel de al doilea temei in baza caruia procurorii pot face intelegeri cu acuzatii. In practica recenta, in cazul infractiunilor de competenta D.N.A., numarul denuntatorilor care au beneficiat de aceste prevederi a crescut. Acest fapt poate sa aiba, in opinia mea, doua cauze: fie denuntatorii si-au redescoperit spiritul civic, fie beneficiul reducerii limitelor de pedeapsa la jumatate este destul de tentant. Cred ca organele de urmarire penala trebuie sa fie circumspecte atunci cand fac aplicarea acestui temei, deoarece interesul justificat de aplicarea a acestei cauze de reducere a pedepsei poate sa prevaleze fata de veridicitatea faptelor si persoanelor care fac obiectului denuntului. Practica a cunoscut numeroase denunturi false facute fie de persoane arestate preventiv, fie de persoane condamnate penal.

III. Art. 290 alin. (3) Cod Penal:

Mituitorul nu se pedepseste, daca denunta fapta mai inainte ca organul de urmarire penala sa fi fost sesizat cu privire la aceasta.”.

Art. 292 alin. (2) Cod Penal:

Faptuitorul nu se pedepseste, daca denunta fapta mai inainte ca organul de urmarire penala sa fi fost sesizat cu privire la aceasta.”.

Aceste doua cauze de nepedepsire reprezinta cel de al treilea temei in baza caruia justitia se infaptuieste conventional. Ele, spre deosebire de cele mentionate mai sus, produc un efect diferit. Anume: reprezinta veritabile cauze de nepedepsire, astfel denuntatorul (faptuitor) nu raspunde penal. Interesul in formularea unui denunt este destul de evident, impunitatea devine un mobil de formulare a unui denunt destul de atragator. In practica, deseori, dupa formularea unui denunt in conditiile aratate, ca mijloc de probatiune a infractiunilor de coruptie, se foloseste procedura constatarii infractiunii flagrante. Deseori, denuntatorul, la indicatiile organelor de urmarire penala, pentru constatarea infractiunii flagrante, are o atitudine provocatoare in raport cu mituitul sau cu traficantul de influenta, aspect contrar principiului loialitatii, care trebuie sa guverneze intregul procesul penal. Aceasta atitudine provocatoare are ca justificare interesul sau in recunoasterea de catre procuror a cauzei de nepedepsire.

2. Identificarea unor posibile abuzuri

Denuntul formulat in conditiile temeiului II si III priveste, in majoritatea cazurilor, infractiuni care pot fi considerate, in sensul art. 3 din Legea 51/1991, amenintari la adresa securitatii nationale. Astfel, S.R.I., de cele mai multe ori, desfasoara activitati de culegere de informatii. Informatiile astfel obtinute sunt comunicate organelor de urmarire penala, in temeiul art. 11, alin. 1, lit. d) din aceeasi lege. Avand in vedere aceste informatii, organul de urmarire este obligat sa se sesizeze din oficiu. In opinia mea, orice intarziere privitoare la sesizarea din oficiu constituie un abuz.

Procurorii au urmatorul tipar: au suficiente elemente pentru sesizarea din oficiu, dar nu o fac, pentru simplul motiv ca aceasta nu e suficienta pentru o propunere de arestare preventiva. Astfel, in mod indirect, ii sugereaza unei persoane implicate in activitatea infractionala sa formuleze un denunt.

Procurorul ii prezinta si beneficiile pe care le poate obtine din formularea denuntului. Astfel, se naste interesul denuntatorului. El analizeaza beneficiile si pierderile din formularea unui denunt si de cele mai multe ori greutatea beneficiilor prevaleaza. Formuleaza denuntul si, astfel, pentru viitorul inculpat se naste o probatio diabolica. In baza acestui denunt:

- se incepe urmarirea penala in rem;

- denuntatorul e audiat ca martor;

- se incepe urmarirea penala in personam;

- persoana acuzata e retinuta;

- inculpatul e arestat.

Toate acestea se produc ca efect al denuntului, ulterior al declaratiei de martor. Sunt numeroase cauze care se grefeaza pe tiparul mai sus prezentat. Este de subliniat ca organele de urmarire penala nu filtreaza adevarul aspectelor furnizate prin denunt si ulterior prin declaratia de martor. Persoana retinuta in baza denuntului si declaratiei de martor este pusa, in termen de 24 de ore, sa combata marturia martorului denuntator, care este un martor denuntator cu interes in cauza. Daca retinutul nu o face (si este greu sa dovedeasca in 24 de ore marturia mincinoasa), este arestat preventiv. Acest aspect este contrar prezumtiei de nevinovatie. Organele de urmarire penala trebuie sa aiba o atitudine activa in aflarea adevarului, simplul denunt, dublat de o declaratie de martor, in opinia mea, nu poate subtia continutul acestei prezumtii. De cele mai multe ori, inculpatii nu ii cunosc pe denuntatori. Spiritul civic se reactiveaza in ratiunea denuntatorilor chiar dupa 10 ani. Sunt solutii unde o persoana a fost arestata preventiv in baza unei declaratii date de un martor denuntator pentru fapte pretins comise in urma cu 10 ani.

3. Filtrul veridicitatii declaratiei martorului denuntator

In opinia mea, problema martorilor denuntatori se desfasoara in jurul interesului. Atat timp cat acestia au un interes in denuntarea unei persoane, adevarul aspectelor invederate trebuie sa fie pus sub semnul intrebarii. Si, dupa cum am vazut, atat sub aspectul reducerii limitelor de pedeapsa, cat si sub aspectul impunitatii, interesul este la cote inalte. Filtrul legal al declaratiilor acestora este art. 103 Cod Procedura Penala, care instituie principiul liberei aprecieri a probelor.

4. Garantia veridicitatii denuntului si marturiei martorului denuntator

La nivel formal, veridicitatea denuntului si declaratiei de martor a martorului denuntator este garantata prin incriminarea infractiunii de inducere in eroare a organelor judiciare (art. 268 Cod Penal), respectiv a infractiunii de marturie mincinoasa (art. 273 Cod Penal). Incriminarea acestor infractiuni nu este suficienta si de natura sa garanteze exigenta impusa de principiul aflarii adevarului. Pana la dovedirea denuntului calomnios ori/si a marturiei mincinoase, acestea produc efecte, iar o persoana poate fi arestata sau chiar condamnata in baza lor. Oricum, dovedirea acestora reprezinta o probatio diabolica si, de cele mai multe ori, se face dupa ce persoana care suporta caracterul mincinos al acestora este supusa unei masuri preventive sau condamnata.

In concluzie, acest mijloc de sesizarea a organelor de urmarire penala, denuntul, si a mijlocului de proba in conexitatea acestei sesizari sunt esentialmente subiective, facute de persoane cu interes in cauza, iar veridicitatea afirmatiilor lor trebuie analizata in mod minutios, prin raportare la mobilul din spatele acestor demersuri procesuale.

Av. Sergiu CAPRITA, Baroul Cluj

Adauga comentariu

*
*
laugh.giflol.gifsmile.gifwink.gifcool.gifnormal.gifwhistling.gifredface.gifsad.gifcry.gifsurprised.gifconfused.gifsick.gifshocked.gifsleeping.giftongue.gifrolleyes.gifunsure.gif

*

DISCLAIMER

Mesajele cu continut indecent nu vor fi postate. Atentie! Postati pe propria raspundere!

Inainte de a posta, cititi regulamentul: Termeni legali si Conditii

rominvent.ro Harta avocati romania Harta avocati romania Lege5
PORTAL JURISPRUDENTA RELEVANTA
ULTIMELE ACTE NOUTATI
ABONEAZA-TE!

Introdu-ti adresa de email pentru a te abona la Lumea Juridica si vei primi notificari cu cele mai noi stiri si articole.