ccf

DECIZIA nr. 750/2015 – CCR a admis exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 271/1 alin. (5) din OUG nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achizitie publica, a contractelor de concesiune de lucrari publice si a contractelor de concesiune si a constatat neconstitutionalitatea sintagmei „si sa prevada plata neconditionata la prima cerere a autoritatii contractante, in masura in care contestatia/ cererea/ plangerea va fi respinsa”

Data: 09 December 2015, 15:06 | autor: A.P. | 0 comentarii | 2028 afisari

In ziua de 4 noiembrie 2015, Plenul Curtii Constitutionale, investit in temeiul art. 146 lit. d) din Constitutia Romaniei si al art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, a luat in dezbatere exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 271/1 si art. 271/2 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achizitie publica, a contractelor de concesiune de lucrari publice si a contractelor de concesiune de servicii, exceptie ridicata de Asocierea S.C. Azvi S.A. – S.C. Polystart Impex S.R.L., prin lider asociere S.C. Azvi S.A. cu sediul in Sevilla, Spania, in dosarul nr. 28/2/2015 al Curtii de Apel Bucuresti-Sectia a VIII-a contencios administrativ si fiscal si de OTF Fovallalkozo ZRT cu sediul in Budapesta, Ungaria, in dosarul nr. 760/57/2014 al Curtii de Apel Alba Iulia-Sectia de contencios administrativ si fiscal.


In urma deliberarilor, cu unanimitate de voturi, Curtea:

1. A respins, ca devenita inadmisibila, exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 271/2 alin. (1) si (2) din OUG nr. 34/2006.

2. A admis exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 271/1 alin. (5) din OUG nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achizitie publica, a contractelor de concesiune de lucrari publice si a contractelor de concesiune si a constatat ca sintagma 'si sa prevada plata neconditionata la prima cerere a autoritatii contractante, in masura in care contestatia/ cererea/ plangerea va fi respinsa' este neconstitutionala.

3. A respins, ca inadmisibila, exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 271/1 alin. (6) din OUG nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achizitie publica, a contractelor de concesiune de lucrari publice si a contractelor de concesiune, exceptie ridicata de aceleasi autoare in aceleasi dosare ale acelorasi instante.

4. A respins, ca neintemeiata, exceptia de neconstitutionalitate si a constatat ca dispozitiile art. 271/1 alin. (1)-(4) si (7) si ale art. 271/2 alin.(3)-(6) din OUG nr. 34/2006 sunt constitutionale in raport de criticile formulate.

>>Decizia nr. 750 din 4 noiembrie 2015 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 271/1 si art. 271/2 din OUG nr. 34/2006 (publicata in Monitorul Oficial nr. 18 din 11 ianuarie 2016)

Art. 271/1 din OUG nr. 34/2006 (introdusa prin OUG nr. 51/2014):

"(1) In scopul de a proteja autoritatea contractanta de riscul unui eventual comportament necorespunzator, contestatorul are obligatia de a constitui garantia de buna conduita pentru intreaga perioada cuprinsa intre data depunerii contestatiei/ cererii/ plangerii si data ramanerii definitive a deciziei Consiliului/ hotararii instantei de judecata de solutionare a acesteia.

(2) Contestatia/ Cererea/ Plangerea va fi respinsa in cazul in care contestatorul nu prezinta dovada constituirii garantiei prevazute la alin. (1).

(3) Garantia de buna conduita se constituie prin virament bancar sau printr-un instrument de garantare emis in conditiile legii de o societate bancara ori de o societate de asigurari si se depune in original la sediul autoritatii contractante si in copie la Consiliu sau la instanta de judecata, odata cu depunerea contestatiei/ cererii/ plangerii.

(4) Cuantumul garantiei de buna conduita se stabileste prin raportare la valoarea estimata a contractului ce urmeaza a fi atribuit, astfel:

a) 1% din valoarea estimata, daca aceasta este mai mica decat pragurile valorice prevazute la art. 55 alin. (2) lit. a) si b);

b) 1% din valoarea estimata, daca aceasta este mai mica decat pragurile valorice prevazute la art. 55 alin. (2) lit. c), dar nu mai mult decat echivalentul in lei a 10.000 euro, la cursul BNR de la data constituirii garantiei;

c) 1% din valoarea estimata, daca aceasta este egala sau mai mare decat pragurile valorice prevazute la art. 55 alin. (2) lit. a) si b), dar nu mai mult decat echivalentul in lei a 25.000 euro, la cursul BNR de la data constituirii garantiei;

d) 1% din valoarea estimata, daca aceasta este egala sau mai mare decat pragurile valorice prevazute la art. 55 alin. (2) lit. c), dar nu mai mult decat echivalentul in lei a 100.000 euro, la cursul BNR de la data constituirii garantiei.

(5) Garantia de buna conduita trebuie sa aiba o perioada de valabilitate de cel putin 90 de zile, sa fie irevocabila si sa prevada plata neconditionata la prima cerere a autoritatii contractante, in masura in care contestatia/ cererea/ plangerea va fi respinsa.

(6) In cazul in care, in ultima zi de valabilitate a garantiei de buna conduita, decizia Consiliului sau hotararea instantei de judecata nu este ramasa definitiva, iar contestatorul nu a prelungit valabilitatea garantiei de buna conduita in aceleasi conditii de la alin. (1)-(5), autoritatea contractanta va retine garantia de buna conduita. Prevederile art. 271/2 alin. (3)-(5) se aplica in mod corespunzator.

(7) Prevederile alin. (1)-(6) se aplica in mod corespunzator si in situatia in care plangerea impotriva deciziei Consiliului este formulata de o alta persoana decat autoritatea contractanta sau contestator, conform art. 281".

Art. 271/2 din OUG nr. 34/2006 (introdusa prin OUG nr. 51/2014):

"(1) In cazul in care contestatia este respinsa de catre Consiliu sau de catre instanta de judecata, atunci cand contestatorul se adreseaza direct instantei, autoritatea contractanta are obligatia de a retine garantia de buna conduita de la momentul ramanerii definitive a deciziei Consiliului/ hotararii instantei de judecata. Retinerea se aplica pentru loturile la care contestatia a fost respinsa.

(2) Prevederile alin. (1) se aplica si in cazul in care contestatorul renunta la contestatie/ cerere/ plangere.

(3) Masura prevazuta la alin. (1) nu va fi aplicata in cazul in care Consiliul/ instanta de judecata respinge contestatia ca ramasa fara obiect sau in cazul in care s-a renuntat la contestatie/ cerere/ plangere, ca urmare a adoptarii de catre autoritatea contractanta a masurilor de remediere necesare, in conditiile art. 256/3 alin. (1).

(4) In situatia in care Consiliul admite contestatia, respectiv instanta competenta admite plangerea formulata impotriva deciziei Consiliului de respingere a contestatiei, autoritatea contractanta are obligatia de a restitui contestatorului garantia de buna conduita, in cel mult 5 zile de la momentul ramanerii definitive a deciziei/ hotararii.

(5) In situatia in care contestatorul se adreseaza direct instantei de judecata si aceasta admite cererea introdusa, prevederile alin. (4) se aplica in mod corespunzator.

(6) Sumele incasate de autoritatea contractanta din executarea garantiei de buna conduita reprezinta venituri ale autoritatii contractante".

Adauga comentariu

*
*
laugh.giflol.gifsmile.gifwink.gifcool.gifnormal.gifwhistling.gifredface.gifsad.gifcry.gifsurprised.gifconfused.gifsick.gifshocked.gifsleeping.giftongue.gifrolleyes.gifunsure.gif

*

DISCLAIMER

Mesajele cu continut indecent nu vor fi postate. Atentie! Postati pe propria raspundere!

Inainte de a posta, cititi regulamentul: Termeni legali si Conditii

rominvent.ro Harta avocati romania Harta avocati romania Lege5
PORTAL JURISPRUDENTA RELEVANTA
ULTIMELE ACTE NOUTATI
ABONEAZA-TE!

Introdu-ti adresa de email pentru a te abona la Lumea Juridica si vei primi notificari cu cele mai noi stiri si articole.