DECIZIA nr. 711/2015 – CCR a constatat ca dispozitiile art. 39 alin. (1) lit. b) Cod penal sunt constitutionale in raport de criticile formulate: „Reglementarea tratamentului penal al concursului de infractiuni, pentru ipoteza in care s-au stabilit numai pedepse cu inchisoarea, prin aplicarea sistemului cumulului juridic cu spor obligatoriu si fix, intra in atributiile organului legiuitor, conform politicii penale a statului... Judecatorul nu creeaza legea, ci o aplica la speta concreta”

In ziua de 27 octombrie 2015, Plenul Curtii Constitutionale, investit in temeiul art. 146 lit. d) din Constitutia Romaniei si al art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, a luat in dezbatere exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 39 alin. (1) lit. b) din Codul penal, exceptie ridicata de Mohamed Kamel Abdrabblo Nassar in dosarul nr. 46843/3/2012* (315/2015) al Curtii de Apel Bucuresti-Sectia a II-a penala.

Critica autorului exceptiei priveste, in esenta, faptul ca solutia legislativa ce se regaseste in art. 39 alin. (1) lit. b) din Codul penal incalca libertatea individuala, dreptul la un proces echitabil, principiul proportionalitatii restrangerii exercitiului drepturilor si libertatilor individuale, restrange dreptul magistratului de a individualiza sanctiunea aplicata unei persoane potrivit propriei constiinte si reprezentarii pe care acesta o are in legatura cu faptele deduse judecatii, gravitatea si consecintele lor, precum si persoana celui care le-a comis, magistratul fiind, practic, obligat sa individualizeze pedeapsa in cu totul alte limite decat si-a dorit.

In urma deliberarilor, cu majoritate de voturi, Curtea a respins, ca neintemeiata, exceptia de neconstitutionalitate ridicata de Mohamed Kamel Abdrabblo Nassar in Dosarul nr.46843/3/2012* (315/2015) al Curtii de Apel Bucuresti-Sectia a II-a penala si constata ca dispozitiile art.39 alin.(1) lit.b) din Codul penal sunt constitutionale in raport de criticile formulate.

>>Decizia nr. 711 din 27 octombrie 2015 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 39 alin. (1) lit. b) din Codul penal (publicata in Monitorul Oficial nr. 913 din 9 decembrie 2015)

Art. 39 Cod penal - „Pedeapsa principala in caz de concurs de infractiuni”

"(1) In caz de concurs de infractiuni, se stabileste pedeapsa pentru fiecare infractiune in parte si se aplica pedeapsa, dupa cum urmeaza: (…) b) cand s-au stabilit numai pedepse cu inchisoare, se aplica pedeapsa cea mai grea, la care se adauga un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite; (...)".

Extras din decizie:

"In concluzie, Curtea retine ca reglementarea tratamentului penal al concursului de infractiuni, pentru ipoteza in care s-au stabilit numai pedepse cu inchisoarea, prin aplicarea sistemului cumulului juridic cu spor obligatoriu si fix, intra in atributiile organului legiuitor, conform politicii penale a statului, potrivit rolului sau constitutional de unica autoritate legiuitoare a tarii, prevazut la art. 61 alin. (1) din Legea fundamentala, care, realizand o individualizare legala a sanctiunilor in materie, apreciaza, in concret, in functie de o serie de criterii, printre care si frecventa fenomenului infractional. Asa fiind, prin adoptarea noului regim juridic de sanctionare al celor doua forme de concurs de infractiuni – real si formal, cat priveste persoana fizica, infractor major, reglementand mai sever tratamentul sanctionator al celui care repeta comportamentul infractional, Parlamentul s-a plasat in interiorul marjei sale de apreciere.

De asemenea, Curtea retine ca, in activitatea de judecata, judecatorii nu sunt independenti fata de lege, potrivit art. 124 alin. (3) din Legea fundamentala acestia 'se supun numai legii'. Textul constitutional precitat raportat la dispozitiile constitutionale ale art. 16 alin. (2) potrivit carora 'nimeni nu este mai presus de lege' si ale art. 124 alin. (1) care stabilesc ca 'Justitia se infaptuieste in numele legii' fixeaza pozitia justitiei, a judecatorului fata de lege. De asemenea, Curtea retine ca, potrivit normelor procesual penale ale art. 2, 'procesul penal se desfasoara potrivit dispozitiilor prevazute de lege' si 'nicio pedeapsa nu poate fi stabilita sau aplicata decat in conditiile si in temeiul legii' (art.23 alin. 12 din Legea fundamentala). Cu alte cuvinte, judecatorul nu creeaza legea, ci o aplica la speta concreta. Competenta judecatorului implica nu numai identificarea normei aplicabile si analiza continutului sau, ci si o necesara adaptare a acesteia la faptele juridice pe care le-a stabilit. Organul legislativ, emitent al normei juridice, poate fi insa mai restrictiv, obligandu-l pe judecator sa fie mai apropiat de lege, ori poate prefera, tinand seama de diversitatea si complexitatea relatiilor sociale, o redactare generala a legii (in acest sens, Decizia Curtii Constitutionale nr. 337 din 16 septembrie 2004, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 929 din 12 octombrie 2004).

Avand in vedere toate cele aratate, Curtea nu poate retine critica autorului exceptiei referitoare la incalcarea independentei judecatorului in procesul de individualizare a pedepsei principale in caz de concurs de infractiuni.

Curtea nu poate retine nici sustinerile autorului potrivit carora prevederile criticate sunt in contradictie cu dispozitiile constitutionale ale art. 23 privind libertatea individuala. Libertatea individuala nu are caracter absolut, fiind necesar a se exercita intre coordonatele stabilite de ordinea de drept, asa incat incalcarea regulilor care compun ordinea de drept autorizeaza legiuitorul sa reglementeze, in functie de gravitatea comportamentului infractional, norme penale care vizeaza direct libertatea persoanei. Aceste dispozitii penale insa trebuie sa fie strict delimitate si conditionate, astfel incat libertatea individuala sa fie respectata. Or, Curtea constata ca normele criticate permit o individualizare judiciara a pedepsei principale (rezultante) in caz de concurs de infractiuni 'in conditiile si in temeiul legii', potrivit alin. (12) al art. 23 din Legea fundamentala, o garantie impotriva unei eventuale ingerinte arbitrare a judecatorului in libertatea individuala reprezentand-o limita generala a pedepsei inchisorii impusa de lege. Asadar, o limitare cu privire la cuantumul pedepsei rezultante ce urmeaza a fi executata se face prin dispozitiile art. 60 din Codul penal, aceasta neputand fi mai mare de 30 de ani de inchisoare. Cu alte cuvinte, daca sporul obligatoriu ar depasi limita generala a pedepsei inchisorii impusa de lege, aceasta se va reduce corespunzator.

Cat priveste dreptul la un proces echitabil statuat prin dispozitiile art. 6 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, invocat de catre autorul exceptiei cu referire la normele de drept substantial ce reglementeaza tratamentul sanctionator in caz de concurs de infractiuni, Curtea retine ca, potrivit jurisprudentei sale constante, aplicarea cerintei procesului echitabil se impune numai in legatura cu procedura de desfasurare a procesului, iar nu si in ceea ce priveste cadrul juridic sanctionator al faptelor, adica in domeniul dreptului substantial, retinand ca nici din cuprinsul art. 21 alin. (3) din Constitutie si nici din cel al art. 6 al Conventiei pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale sau al jurisprudentei Curtii Europene a Drepturilor Omului nu se poate desprinde concluzia ca aplicarea cerintei procesului echitabil ar trebui sa excedeze necesitatii asigurarii garantiilor procesuale, spre a se intra in materii din campul dreptului substantial".