DECIZIA CCR PRIVIND ALEGEREA PRESEDINTELUI SENATULUI - “Solutia rezultata este una singura”

Lumea Juridica prezinta Decizia 25/2020 a Curtii Constitutionale privind solutionarea sesizarii de neconstitutionalitate a dispozitiilor Hotararii Senatului Romaniei nr.36 din 10 septembrie 2019 pentru alegerea presedintelui Senatului, sesizare formulata de un numar de 33 de senatori, membri ai grupurilor parlamentare ale Partidului National Liberal, Partidului Alianta Liberalilor si Democratilor si Uniunii Democrate Maghiare din Romania, precum si de senatori neafiliati.

In motivarea sesizarii de neconstitutionalitate, autorii acesteia arata ca, la data de 26 august 2019, forurile de conducere statutare ale Partidului Alianta Liberalilor si Democratilor (ALDE) au luat decizia de denuntare unilaterala a Protocolului de constituire a Coalitiei de Guvernare pentru Dezvoltare si Democratie P.S.D.-ALDE din data de 19 decembrie 2016 si de retragere a ALDE din coalitia de guvernare. Ca urmare a ruperii coalitiei de guvernare si incetarii protocolului de guvernare P.S.D.-ALDE prin denuntare unilaterala, senatorul si presedintele ALDE, Calin Popescu-Tariceanu, propus si ales in functia de presedinte al Senatului din partea coalitiei de guvernare, si-a anuntat demisia din functia de presedinte al Senatului in sedinta plenului Camerei din data de 2 septembrie 2019.

Avand in vedere vacanta functiei, s-a declansat procedura dealegere a unui nou presedinte al Senatului, conform art.23 din Regulamentul Senatului, care la alin.(1) prevede ca 'Presedintele Senatului este ales, prin vot secret, cu buletine de vot pe care sunt inscrise, in ordinea descrescatoare a marimii grupului parlamentar, numele si prenumele tuturor candidatilor propusi de liderii grupurilor parlamentare. Fiecare grup poate face o singura propunere'. Desi norma regulamentara prevede ca un grup parlamentar poate propune un candidat, care in mod implicit este membru al respectivului grup, grupul senatorial P.S.D. l-a propus pentru functia de presedinte al Senatului pe senatorul Teodor Melescanu, membru al grupului parlamentar ALDE.

In urma rezultatelor inregistrate in turul doi de scrutin, senatorul Teodor Melescanu a fost ales presedinte al Senatului, lucru consfintit prin Hotararea Senatului Romaniei nr.36 din 10 septembrie 2019. Senatorul Teodor Melescanu, in noua calitate de presedinte al Senatului, a anuntat in plenul acestei Camere ca isi mentine calitatea de membru in grupul parlamentar ALDE.

Prin raportare la considerentele rezultate din jurisprudenta Curtii Constitutionale cu privire la admisibilitatea sesizarilor privind neconstitutionalitatea unor hotarari ale Camerelor Parlamentului, autorii sesizarii considera ca Hotararea Senatului nr.36/2019 pentru alegerea presedintelui Senatului intra sub incidenta dispozitiilor art.27 din Legea nr.47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, fiind o hotarare care prin obiectul ei vizeaza organizarea si functionarea unei autoritati de rang constitutional (Senatul Romaniei), iar normele incalcate in procedura adoptarii sunt atat de rang constitutional, cat si infraconstitutional (Regulamentul Senatului). Hotararea Senatului nr.36/2019 incalca in mod efectiv, si nu formal, reguli si principii constitutionale reglementate la nivel de Constitutie, respectiv principiul configuratiei politice prevazut de art.64 alin.(5) din Constitutie, motiv pentru care apreciaza ca sesizarea de neconstitutionalitate indeplineste toate conditiile de admisibilitate.

Autorii sesizarii apreciaza ca prin adoptarea Hotararii Senatului Romaniei nr.36/2019 au fost incalcate prevederile constitutionale si infraconstitutionale privind principiul configuratiei politice in organizarea, conducerea si functionarea Camerelor Parlamentului, principiul egalitatii intre grupurile parlamentare, respectiv principiul autonomiei celor doua Camere ale Parlamentului.

Extras din decizia CCR:

“Asa cum s-a aratat in prealabil, in prezenta cauza, conflictul este generat de modul de interpretare a normei, respectiv de metoda de interpretare careia i se acorda prevalenta. Astfel, metoda gramaticala, utilizata de grupul parlamentar care a facut propunerea de candidat la functia de presedinte al Senatului, in persoana unui senator care nu este membru al grupului parlamentar, are sustinere in textul normativ. Aplicand principiul 'ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus', interpretii normei ajung la concluzia ca propunerea de candidat pe care o face un grup parlamentar poate viza orice senator, indiferent de calitatea sa de membru sau nu al vreunui grup parlamentar. Cu alte cuvinte, acest drept nu poate fi limitat la senatorii care fac parte din grupul parlamentar care face propunerea. Aceasta solutie nu a fost, inca, validata printr-o decizie a instantei constitutionale. Metoda sistematica, invocata de autorii prezentei sesizari de neconstitutionalitate, se fundamenteaza pe jurisprudenta Curtii Constitutionale, care a stabilit in mod constant incidenta principiului configuratiei politice in procedura de alegere a presedintelui unei Camere a Parlamentului.

Relevanta sub acest aspect este Decizia nr. 601 din 14 noiembrie 2005, in care Curtea a stabilit expres cu prilejul procedurii alegerii unui nou presedinte al Camerei, pe parcursul legislaturii, ca 'aceasta inlocuire se poate face numai cu o persoana din acelasi grup parlamentar, care nu-si poate pierde dreptul la functia de presedinte, dobandit in virtutea rezultatelor obtinute in alegeri, respectandu-se principiul configuratiei politice'. Chiar daca ulterior Curtea si-a revizuit pozitia cu privire la existenta unui drept al grupului parlamentar care a detinut functia de presedinte al Camerei care nu poate fi pierdut pe parcursul mandatului Camerei (a se vedea Decizia nr.805 din 27 septembrie 2012), pozitia Curtii cu privire la apartenenta persoanei candidate la grupul parlamentar care o propune a ramas neschimbata, dovada fiind trimiterile directe si constante la principiul configuratiei politice.
|
Ambele metode de interpretare folosite par a fi corecte, insa avand in vedere ca solutiile rezultate ca urmare a aplicarii lor sunt diferite, Curtea urmeaza a utiliza si alte metode (istorico-teleologica si logica) pentru a deslusi intelesul normei. Metoda teleologica consta in stabilirea sensului adevarat si deplin al normelor juridice, recurgand la cercetarea conditiilor care au determinat adoptarea normei (occasio legis) si, in functie de aceste conditii, prin determinarea scopului urmarit de norma (ratio legis). Sub primul aspect, Curtea retine ca norma regulamentara care prevede dreptul fiecarui grup parlamentar de a face o singura propunere de candidat la functia de presedinte al Camerei a fost instituita inca din anul 1993, cu prilejul adoptarii primului Regulament al Senatului din 30 iunie 1993 [la art.17 din actul normativ], publicat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.178 din 27 iunie 1993. In mod coroborat, acelasi regulament prevedea regula potrivit careia 'compunerea Biroului permanent se stabileste prin negocieri intre reprezentantii grupurilor parlamentare, potrivit configuratiei politice a Senatului rezultata din alegeri'[art.16].

Astfel, conditiile care au determinat adoptarea normei (occasio legis) au vizat necesitatea stabilirii unui set de reguli privind exercitarea unor drepturi ale grupurilor parlamentare, dreptul de a formula o propunere pentru functia de presedinte al Camerei, respectiv dreptul de a stabili compunerea biroului permanent, din care face parte si presedintele Camerei, potrivit configuratiei politice a Senatului rezultata din alegeri. Aceste conditii au ramas neschimbate pana in prezent, la ele adaugandu-se in anul 2005 posibilitatea membrilor Camerei cu statut de independent de a candida la functia de presedinte al Camerei, prin autopropunere.

Scopul instituirii normei care prevede dreptul fiecarui grup parlamentar de a faceo singura propunere de candidat la functia de presedinte al Camerei (ratio legis) a fost acela de a asigura reprezentarea in competitia electorala privind functia de conducere a Camerei a tuturor partidelor politice care si-au constituit grupuri parlamentare la debutul legislaturii. Norma regulamentara da dreptul tuturor membrilor Parlamentului afiliati in grupuri parlamentare, deci implicit partidelor politice, ca, in exercitarea mandatului reprezentativ conferit de cetateni, sa aspire la functia de conducere a Camerei, instituind vocatia legala privind ocuparea functiei de presedinte. Dincolo de negocierile si aliantele politice incheiate intre formatiunile politice in Parlament, apare cu evidenta ca, de esenta parlamentarismului, este competitia ideologica, bazata pe doctrine de partid, pe opinii si principii definite, care, in cadrul alegerilor parlamentare, au atras voturile cetatenilor.

Potrivit dispozitiilor art.8 alin.(2) din Constitutie, partidele politice 'contribuie la definirea si la exprimarea vointei politice a cetatenilor'. Astfel, exprimandu-si vointa politica, cetatenii determina care partide dobandesc statutul de partide parlamentare, stabilind, asadar, structura politica a Parlamentului si, implicit, configuratia politica a acestuia. Or, o reprezentare reala, autentica a intereselor politice proclamate de un anumit partid, ai carui membri s-au organizat intr-un grup parlamentar, nu o poate face decat o persoana afiliata acelui grup, cu care impartaseste aceleasi conceptii si principii politice. Instrumentul care ajuta la realizarea acestui scop este insasi posibilitatea stipulata de regulament ca grupul parlamentar sa nominalizeze un candidat propriu, deci o persoana care are calitatea de membru al grupului. In aceasta lumina, interpretarea normei regulamentare care ar permite grupului parlamentar sa propuna un candidat care este membru al altui grup parlamentar, deci sa fie reprezentat de o persoana care nu apartine grupului (interpretarea gramaticala) nu numai ca nu corespunde scopului urmarit de legiuitor, dar il si deturneaza.

Pe de alta parte, interpretarea gramaticala poate genera situatia ca un grup parlamentar sa aiba doi (sau mai multi) membri care candideaza la functia de presedinte al Senatului, unul propus de grupul parlamentar insusi si celalalt (ceilalti) propus (propusi) de un alt grup parlamentar (de alte grupuri parlamentare). Situatia nu este ipotetica, ea s-a petrecut chiar in speta dedusa judecatii. Or, o astfel de situatie vine in contradictie vadita cu interdictia rezultata in mod implicit din scopul normei regulamentare, potrivit careia un grup parlamentar nu poate face decat o singurapropunere, cu consecinta ca, in competitia electorala, acesta sa poata fi reprezentat de un singurmembru al respectivului grup. Aceasta interdictie este rezultatul aplicarii metodei de interpretare logicaa normei, care se bazeaza pe analiza textului normativ prin adoptarea legilor logicii formale. Mai mult, admiterea unei atare posibilitati ar putea conduce la situatia absurda ca, in urma negocierilor politice, partidele politice sa se poata intelege ca propunerile de candidati la functia de presedinte al Camerei, desi formulate de grupuri parlamentare diferite, sa vizeze persoane apartinand aceluiasi grup parlamentar. Concluzia este ca o astfel de intelegere, intemeiata pe interpretarea gramaticala a normei, eludeaza insasi norma constitutionala care, stabilind principiul configuratiei politice, are ca obiectiv tocmai garantarea participarii in competitie a tuturor formatiunilor politice parlamentare, prin reprezentanti proprii, in cadrul unui proces electiv democratic, potrivit principiului egalitatii intre grupurile parlamentare.

Nu in ultimul rand, Curtea retine ca, potrivit art.32 alin.(3) din Legea nr.96/2006 privind statutul deputatilor si senatorilor, 'pierderea sprijinului politic de catre un senator atrage de drept incetarea calitatii de titular al oricarei functii obtinute prin sustinere politica', deci inclusiv a celei de presedinte al Senatului. Coroborand aceasta dispozitie legala cu dispozitia regulamentara care prevede ca dreptul fiecarui grup parlamentar de a formula o propunere de candidatura pentru functia de presedinte al Senatului, rezulta ca un grup parlamentar, daca decide sa faca o propunere, aceasta nu poate viza decat un senator care este membru al respectivului grup politic, pentru ca numai unui membru i se poate retrage sprijinul politic acordat la momentul propunerii si votului. Intr-o interpretare contrara, s-ar ajunge la situatia in care retragerea sprijinului politic de catre grupul parlamentar din care face parte sa nu mai poata conduce la pierderea functiei obtinute prin sustinere politica, imprejurare care ar echivala cu lipsirea de efecte juridice a normei cuprinse in art.32 alin.(3) din Legea nr.96/2006, ceea ce este inadmisibil.

Prin urmare, aplicand metodele de interpretare sistematica, istorico-teleologica si logica, solutia rezultata este una singura, infirmand solutia rezultata in urma aplicarii interpretarii gramaticale. Astfel, chiar daca textul in cuprinsul sau nu distinge cu privire la calitatea candidatului, din coroborarea sa cu celelalte norme cu care se afla in conexiune directa si cu principiile constitutionale aplicabile, intelesul sau este determinabil din structura logica a ansamblului normativ si din scopul legiferarii, omisiunea normei fiind complinita pe aceste cai. Pentru a fi in acord cu prevederile art.64 alin.(1), (3)si (5) din Constitutie care consacraprincipiul autonomiei parlamentare, dreptul senatorilor de a se organiza in grupuri parlamentare si principiul configuratiei politice, Curtea constata ca intelesul dispozitiilor art.23 alin.(1) din Regulamentul Senatului nu poate fi decat acela care stabileste dreptul unui grup parlamentar de a face o singura propunere de candidat la functia de presedinte al Senatului dintre persoanele membre ale respectivului grup. (…)

Admite sesizarea de neconstitutionalitate formulata de un numar de 33 de senatori, membri ai grupurilor parlamentare ale Partidului National Liberal, Partidului Alianta Liberalilor si Democratilor si Uniunii Democrate Maghiare din Romania, precum si de senatori neafiliatisi constata ca HotarareaSenatului Romaniei nr.36 din 10 septembrie 2019 pentru alegerea presedintelui Senatului esteneconstitutionala. Definitiva sigeneral obligatorie”.
>>Decizia CCR