DECIZIA CCR PE PROTOCOALELE PICCJ-SRI – “Diminueaza rolul procurorului in cadrul procesului penal si sporesc rolul serviciilor secrete"

Data: 11 March 2019, 19:39 | autor: L.J. | 0 comentarii | 850 afisari

Curtea Constitutionala a Romaniei a publicat luni, 11 martie 2019, motivarea Deciziei nr. 26 din 16 ianuarie 2019, prin care a constatat existenta unui conflict juridic de natura constitutionala intre PICCJ, pe de o parte, si Parlament, ICCJ si celelalte instante judecatoresti, de cealalta parte. Concret, prin aceasta decizie, CCR a declarat complet neconstitutional Protocolul PICCJ-SRI din 2009 si partial neconstitutional pe cel incheiat in 2016.


In urma deliberarilor, Curtea Constitutionala a Romaniei, cu majoritate de voturi, a admis sesizarea formulata de catre presedintele Camerei Deputatilor, Liviu Dragnea, si a constatat existenta unui conflict juridic de natura constitutionala intre Ministerul Public – Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie si Parlamentul Romaniei, pe de-o parte, si Inalta Curte de Casatie si Justitie si celelalte instante judecatoresti, pe de alta parte, generat de:

- incheierea intre Ministerul Public – Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie si Serviciul Roman de Informatii a Protocolului nr.00750 din 4 februarie 2009, precum si de exercitarea, in mod necorespunzator, a controlului parlamentar asupra activitatii Serviciului Roman de Informatii;

- incheierea intre Ministerul Public – Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie si Serviciul Roman de Informatii a Protocolului nr.09472 din 8 decembrie 2016, doar cu privire la dispozitiile art.6 alin.(1), art.7 alin.(1) si art.9, precum si de exercitarea, in mod necorespunzator, a controlului parlamentar asupra activitatii Serviciului Roman de Informatii.

In esenta, CCR a stabilit ca prevederile Protocolului din 2009 „nesocotesc competenta Parlamentului, diminueaza rolul procurorului in cadrul procesului penal si sporesc rolul serviciilor secrete in cadrul acestuia, iar, pe de alta parte, afecteaza, in mod nepermis, drepturile si libertatile fundamentale”.

De cealalta parte, desi Protocolul din 2016 se incadreaza in exigentele colaborarii interinstitutionale dintre PICCJ si SRI („intrucat relatia dintre cele doua autoritati, de principiu, este limitata la cea care trebuie sa existe intre procuror si organul de cercetare penala special”), cu toate acestea acelasi protocol contine formulari care „genereaza presupuneri privind o ingerinta a serviciului secret in desfasurarea activitatii de urmarire penala si creeaza premisele subordonarii acestuia si, prin urmare, a activitatii de urmarire penala structurilor unui serviciu secret, ceea ce, pe plan constitutional, pune in discutie relatia dintre parchete si serviciile de informatii”.

De asemenea, Curtea Constitutionala ii reproseaza Parlamentului ca „a cunoscut existenta acestui protocol (n.r. din 2009), insa a preferat sa ramana intr-o stare de pasivitate continua, desi dispunea de mijloacele constitutionale necesare inlaturarii prin propria sa actiune a efectelor protocolului care puteau contraveni legii”.

Extrase din decizia CCR:

Despre Protocolul din 2009

„156. Din modul de formulare a textului analizat se intelege ca efectuarea urmaririi penale se realizeaza in comun de procurori si reprezentantii serviciului secret, cu nerespectarea separatiei de competente intre cele doua structuri si a rolului constitutional, respectiv legal al fiecaruia in parte. Curtea observa ca, dupa intrarea in vigoare a noului Cod de procedura penala, art.142 alin.(1) din acesta a prevazut posibilitatea punerii in executare a mandatului de supraveghere tehnica „de alte organe specializate ale statului”, insa, aceasta sintagma a fost constatata ca fiind neconstitutionala prin Decizia nr.51 din 16 februarie 2016. Prin urmare, de principiu, efectuarea actelor procesuale/ de procedura in cursul urmaririi penale se realizeaza de catre organele de urmarire penala si nicidecum de alte organe exterioare acestora. Or, textul asa cum este redactat are un continut normativ larg care permite o preluare de catre serviciul secret a competentelor propriu-zise ale procurorului si o afectare a sferei de competenta a procurorului in legatura cu orice fapta penala apreciata drept „grava”. Cu alte cuvinte, din coroborarea art.3 lit.g) cu intregul continut al protocolului, Curtea retine ca, incepand cu anul 2009, s-au creat premisele normative pentru ca Serviciul Roman de Informatii sa exercite atributii de cercetare penala in orice domeniu. Or, acest aspect duce la incalcarea art.1 alin.(4) privind separatia si echilibrul puterilor in stat si art.61 alin.(1) din Constitutie cu privire la rolul Parlamentului de unica autoritate legiuitoare a tarii.

157. Curtea retine ca sintagma „echipe operative comune” din art.3 lit.g) al protocolului denota faptul ca reprezentanti ai unor organe ale statului puteau participa activ si nemijlocit in cadrul urmaririi penale, fara ca acestea sa fi avut calitatea de organe de cercetare penala speciale. De asemenea, Curtea constata ca, potrivit art.3 lit.g) din protocol, echipele operative comune urmau „sa actioneze in baza unor planuri de actiune pentru exercitarea competentelor specifice ale partilor, in vederea documentarii faptelor prevazute la art.2”. Prin existenta unei confuziuni intre atributiile celor doua organe s-a ajuns la intruziunea unui serviciu secret in modul de desfasurare a urmaririi penale. Planurile de actiune, pe baza carora actioneaza echipele operative comune, implica, astfel cum rezulta din denumirea lor, o pozitie concordanta si decizionala a entitatilor care au incheiat protocolul, ceea ce inseamna ca Ministerul Public a cedat o competenta exclusiva a sa ce priveste activitatea judiciara.

158. Aceleasi probleme se ridica si in privinta art.17 alin.(2) din protocol, potrivit caruia „(2) La solicitarea scrisa a Parchetului, acorda sprijin tehnic, in conditiile prevazute de art.911 -915 din Codul de Procedura Penala, in vederea constatarii savarsirii infractiunilor prevazute in art.2, in conditiile prevazute de art.465 din Codul de Procedura Penala, in baza unui plan comun de actiune”, intrucat, in ipoteza infractiunilor flagrante, prin trimiterea la art.2, cu referire la „alte infractiuni grave, potrivit legii”, din protocol, se depasesc competentele unui serviciu secret, iar, pe de alta parte, sintagma „plan comun de actiune” denota o implicare activa a serviciului secret in activitatea de infaptuire a justitiei penale. (...)

160. Potrivit art.17 alin.(1) din Protocol, „(1) [Serviciul Roman de Informatii – s.n.] Acorda sprijin, in conditiile legii, la solicitarea scrisa a parchetului, pentru clarificarea aspectelor referitoare la infractiunile prevazute in art.2, prin activitati specifice, potrivit competentei, precum si prin efectuarea de expertize sau constatari tehnico-stiintifice”, ceea ce, avand in vedere formularea imprecisa a textului, duce la concluzia potrivit careia efectuarea unei expertize poate fi realizata de catre experti ai Serviciului Roman de Informatii in sensul Ordonantei Guvernului nr.2/2000 privind organizarea activitatii de expertiza tehnica judiciara si extrajudiciara, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I nr.26 din 25 ianuarie 2000, chiar in legatura cu infractiunile care nu vizeaza sfera de competenta a Serviciului Roman de Informatii. O asemenea concluzie reiese din modul de formulare a textului analizat, care trimite, in mod direct, la sintagma „infractiuni grave, potrivit legii” din cuprinsul art.2 al protocolului. Mai mult, in aceste conditii si sintagma „activitati specifice, potrivit competentei” din moment ce vizeaza sintagma „infractiuni grave, potrivit legii” din cuprinsul art.2 al protocolului denota o extindere a competentei Serviciului Roman de Informatii.

161. In consecinta, Curtea retine ca revine judecatorului cauzei sa verifice legalitatea administrarii probei obtinute prin raportul de expertiza intocmit de Serviciul Roman de Informatii sau prin orice mijloc de proba concretizat prin acele „activitati specifice, potrivit competentei”. (...) Ministerul Public nu are competenta de a stabili efectuarea expertizelor tale quale in sarcina expertilor Serviciului Roman de Informatii, prin extinderea competentei acestuia. Aceeasi observatie este valabila si in privinta altor mijloace de proba obtinute prin „activitati specifice, potrivit competentei” in masura in care vizeaza infractiuni care nu au legatura cu competenta Serviciului Roman de Informatii.

162. De asemenea, din sintagma „pentru clarificarea aspectelor referitoare la infractiunile prevazute la art.2” cuprinsa in art.17 alin.(1) al protocolului analizat nu rezulta ca ar fi vorba doar de un sprijin tehnic, ci se poate intelege ca stabileste o colaborare a carei scop ar fi lamurirea organului de urmarire penala in sensul art.62 din Codul de procedura penala din 1968. Or, lamurirea acestor aspecte revine organelor de urmarire penala si instantei judecatoresti, dupa caz; o viziune contrara creeaza premisa normativa necesara preluarii unor atributii ale organului de urmarire penala in procesul penal, ceea ce este contrar rolului constitutional al acestuia. (...)

171. Cele expuse releva o modificare semnificativa a cadrului constitutional existent prin exercitarea unei competente care permitea numai emiterea unui act administrativ cu caracter normativ. Ministerul Public cunoaste, in ceea ce priveste activitatea sa, o latura administrativa si una contributiv-judiciara, iar activitatea sa administrativa nu poate interfera in nici un caz cu cea care contribuie la activitatea judiciara [a se vedea, mutatis mutandis Decizia nr.685 din 7 noiembrie 2018, par.141]. Astfel, actul administrativ generat nu poate delega/ acorda competente prin modificarea si completarea cadrului legal existent, ci doar sa organizeze sau sa execute prevederile legii.

172. Curtea constata ca elemente din competenta constitutionala originara a unui organ de stat nu pot fi, in nici un caz, delegate catre alte organe ale statului, cu exceptia situatiilor in care constituantul a prevazut in mod expres acest aspect. Astfel, Curtea retine ca, in activitatea judiciara, Ministerul Public, potrivit art.131 alin.(1) din Constitutie, reprezinta interesele generale ale societatii si apara ordinea de drept, precum si drepturile si libertatile cetatenilor. Acest text constitutional nu este si nu poate fi temeiul constitutional pentru incheierea unui protocol care sa consacre o delegare de competente/ rol intre Ministerul Public si serviciile secrete sau orice alta autoritate publica. Din contra, in activitatea judiciara ce vizeaza materia penala, revine Ministerului Public obligatia de a-si exercita in mod direct si nemijlocit rolul constitutional stabilit, neputandu-si delega sau renunta la competentele care concretizeaza rolul sau constitutional in favoarea unui alt organ al statului. Or, in cazul de fata, Curtea retine ca protocolul analizat a creat premisele normative necesare preluarii unor aspecte ale activitatii de urmarire penala de catre un serviciu de informatii, interferand cu rolul constitutional al Ministerului Public in activitatea judiciara.

175. Chiar daca unele prevederi ale acestui protocol cuprind intr-adevar aspecte de executare a legii, prevederile sale esentiale, pe de o parte, nesocotesc competenta Parlamentului, diminueaza rolul procurorului in cadrul procesului penal si sporesc rolul serviciilor secrete in cadrul acestuia, iar, pe de alta parte, afecteaza, in mod nepermis, drepturile si libertatile fundamentale, prin diminuarea garantiilor asociate acestora in sensul ca activitatea de obtinere a probelor o poate realiza un serviciu de informatii care nu are calitatea de organ de cercetare penala special. Toate aceste incalcari ale Constitutiei atrag aplicarea sanctiunii plasarii intregului protocol in afara ordinii constitutionale. (...)

184. Din analiza stenogramelor sedintelor comune ale Camerei Deputatilor si Senatului, publicate in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea a II-a, rezulta ca prezentarea si dezbaterea rapoartelor referitoare la indeplinirea atributiilor ce revin Serviciului Roman de Informatii, potrivit legii, nu a existat vreo obiectie referitoare la eventuale probleme ce decurgeau din activitatea desfasurata de Serviciul Roman de Informatii prin incheierea protocolului analizat.

185. In acest context, Curtea retine ca Parlamentul a cunoscut existenta acestui protocol, insa a preferat sa ramana intr-o stare de pasivitate continua, desi dispunea de mijloacele constitutionale necesare inlaturarii prin propria sa actiune a efectelor protocolului care puteau contraveni legii. Din contra, in loc sa isi exercite competenta de control, Parlamentul a sesizat Curtea Constitutionala. Din aceasta perspectiva, avand in vedere faptul ca pe perioada de valabilitate a protocolului analizat nu a dezavuat sau respins nici prevederile protocolului si nici actiunile intreprinse in baza acestuia, Curtea constata caracterul necorespunzator al controlului parlamentar exercitat asupra activitatii Serviciului Roman de Informatii. De altfel, astfel cum se va arata in continuare, distinct de activitatea de control parlamentar, dar in legatura cu activitatea de legiferare, Parlamentul s-a comportat, de asemenea, intrun mod pasiv in ceea ce priveste problema supusa analizei Curtii Constitutionale, din moment ce nu a eliminat el insusi dispozitiile legale neclare in aceasta privinta din Codul de procedura penala si Legea nr.51/1991, determinand, astfel, interventia secventiala a Curtii Constitutionale, in temeiul art.146 lit.d) din Constitutie.

186. Nu este rolul Curtii Constitutionale de a cerceta fiecare incalcare a legii produsa prin aplicarea protocolului, insa Parlamentul, ca organ de control al activitatii Serviciului Roman de Informatii, avea posibilitatea constitutionala si parghiile legale de a solicita reintrarea in legalitate. Prin urmare, conduita Parlamentului a fost, la randul ei necorespunzatoare, intrucat, prin modul superficial al controlului parlamentar realizat, nu a dat substanta atributiei sale constitutionale de a controla activitatea serviciului de informatii. In consecinta, Curtea retine ca, prin exercitarea superficiala a competentelor sale cu privire la controlul parlamentar si la examinarea rapoartelor de activitate a Serviciului Roman de Informatii in raport cu incheierea, continutul si executarea protocolului analizat, Parlamentul a acceptat, in mod implicit, un act ce contravenea ordinii constitutionale, ceea ce determina concluzia ca exista un conflict juridic de natura constitutionala complex care a fost determinat de incheierea protocolului analizat si favorizat de controlul parlamentar exercitat in mod necorespunzator.

187. Curtea retine ca, desi a stabilit atat autoritatile publice care au generat un conflict juridic de natura constitutionala, cat si conduita lor contrara Constitutiei, nu poate constata, insa, existenta unui conflict juridic de natura constitutionala intre Ministerul Public si Parlament, intrucat majoritatea prevederilor cuprinse in protocol, chiar daca reflecta o activitate de creare de norme de reglementare primara, nu puteau fi normativizate in modul in care s-a realizat prin intermediul „protocolului de colaborare” nici de catre Parlament, ele fiind ab initio, sub aspectul continutului lor, contrare art.131 alin.(1) din Constitutie. De aceea, concretizarea solutiilor normative ale protocolului nu este posibila in cadrul constitutional existent, astfel incat nu poate fi realizata nici prin lege. Prin urmare, specificul acestui conflict juridic de natura constitutionala este dat de faptul ca, printr-o activitate aparenta de aplicare a legii, sub forma unui act administrativ normativ, se ajunge la afectarea implicita a art.131 alin.(1) din Constitutie si reasezarea rolului procurorului si a serviciilor secrete in cadrul puterii de stat. (...)

192. (...) Raportat la cauza de fata, Curtea constata eadem ratio ca prevederile protocolului au incalcat o sfera larga de drepturi si libertati fundamentale, in special cele privind dreptul la un proces echitabil [art.21 alin.(3)], dar si cele privind dreptul viata intima, familiala si privata [art.26] si libertatea individuala [art.23 alin.(1)], intrucat, sub aparenta legalitatii, au pus instantele judecatoresti in situatia de a le aplica tale quale, ceea ce a facut dificila verificarea dispozitiilor referitoare la competenta materiala si dupa calitatea persoanei a organului de urmarire penala si aplicarea sanctiunii nulitatii absolute mai ales ca legea, de la intrarea in vigoare a noului Cod de procedura penala si pana la intervenirea Deciziei Curtii Constitutionale nr.302 din 4 mai 2017, nici nu cuprindea posibilitatea aplicarii unei asemenea sanctiuni.

193. Totodata, Curtea retine ca, prin semnarea protocolului analizat, a fost incalcata securitatea juridica a persoanei, prevazuta de art.1 alin.(5) din Constitutie, din moment ce increderea sa legitima in valorile Constitutiei nu a fost respectata. Curtea subliniaza ca acest concept a fost definit in jurisprudenta sa ca un complex de garantii de natura sau cu valente constitutionale inerente statului de drept, in considerarea carora legiuitorul are obligatia constitutionala de a asigura atat o stabilitate fireasca dreptului, cat si valorificarea in conditii optime a drepturilor si libertatilor fundamentale [a se vedea Decizia nr.454 din 4 iulie 2018, par.68]. Raportat la cauza de fata, Curtea retine ca toate aceste obligatii pozitive ce incumba legiuitorului atunci cand isi exercita competenta constitutionala de legiferare vizeaza si celelalte autoritati publice ale statului, inclusiv Ministerul Public, atunci cand isi exercita competentele proprii.

Despre Protocolul din 2016

200. Protocolul incheiat in anul 2016, prin comparatie cu cel din 2009, se incadreaza in exigentele colaborarii interinstitutionale, intrucat relatia dintre cele doua autoritati, de principiu, este limitata la cea care trebuie sa existe intre procuror si organul de cercetare penala special, conform art.55 alin.(6) din Codul de procedura penala. Insa, formularile din cuprinsul textelor redate, mai ales in contextul aspectelor problematice retinute in prezenta decizie cu privire la primul protocol analizat (2009), genereaza presupuneri privind o ingerinta a serviciului secret in desfasurarea activitatii de urmarire penala si creeaza premisele subordonarii acestuia si, prin urmare, a activitatii de urmarire penala structurilor unui serviciu secret, ceea ce, pe plan constitutional, pune in discutie relatia dintre parchete si serviciile de informatii.

201. Curtea retine ca protocolul analizat, sub aspect substantial, este un act normativ cu caracter compozit [a se vedea si par.173 al prezentei decizii], intrucat cuprinde atat reglementari de aplicare a legii, cat si de natura legii, respectiv art.6 alin.(1), art.7 alin.(1) si art.9. Chiar daca dispozitiile antereferite din cuprinsul protocolului excedeaza ordinii constitutionale si sunt plasate, prin prezenta decizie, in afara acesteia, Curtea constata ca acest aspect nu afecteaza intregul protocol, ceea ce inseamna ca, in aceste conditii si cu acest corectiv, ii este clarificata si redata natura sa juridica proprie.

202. In consecinta, Curtea retine ca, prin art.6 alin.(1), art.7 alin.(1) si art.9 din Protocolul nr.09472 din 8 decembrie 2016, Ministerul Public a generat un conflict juridic de natura constitutionala. Totodata, avand in vedere atitudinea pasiva a Parlamentului cu privire la exercitarea competentei sale de control asupra activitatii Serviciului Roman de Informatii, fapt care a permis inserarea dispozitiilor antereferite in cadrul protocolului, Curtea constata ca, prin exercitarea superficiala a competentelor sale cu privire la controlul parlamentar si la examinarea rapoartelor de activitate a Serviciului Roman de Informatii, Parlamentul a acceptat, in mod implicit, si prevederi din cuprinsul protocolului ce contraveneau ordinii constitutionale, ceea ce determina concluzia ca exista un conflict juridic de natura constitutionala complex care a fost determinat de incheierea protocolului analizat si favorizat de controlul parlamentar exercitat in mod necorespunzator. Toate aceste aspecte sunt de natura a afecta modul de desfasurare a procesului penal si, implicit, activitatea instantelor judecatoresti.

203. Curtea subliniaza ca autoritatile publice au obligatia constitutionala de cooperare si colaborare interinstitutionala loiala, adica cu buna-credinta, in spiritul respectarii literei si spiritului legii si in sensul atingerii scopului protejat de lege, si nu in sensul contrar, al impiedicarii reciproce sau al blocarii activitatii unei institutii ale statului, Constitutia si legile oferind suficiente instrumente prin care acestea isi pot indeplini aceasta obligatie (a se vedea Decizia nr.875 din 19 decembrie 2018, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.1093 din 21 decembrie 2018, paragrafele 96 si 97). Or, modul de pozitionare a Ministerului Public fata de normele Constitutiei denota o nesocotire a obligatiei de respectare a Constitutiei si a normelor legale derivate, ceea ce este contrar obligatiei de loialitate constitutionala rezultata din art.1 alin.(5) din Constitutie.

204. Avand in vedere cele expuse, Curtea retine ca primul protocol analizat (2009), pe de o parte, se opune si contracareaza politica legislativa a Parlamentului, contrar art.1 alin.(4) si art.61 alin.(1) din Constitutie, a pus instantele in situatia de a valorifica acte procesuale/ procedurale obtinute in baza protocolului, si nu a legii, contrar art.124 din Constitutie, a afectat securitatea juridica a persoanei, contrar art.1 alin.(5) din Constitutie, si creat riscul incalcarii drepturilor si libertatilor fundamentale prevazute de art.21 alin.(3), art.23 alin.(1) si art.26 din Constitutie, iar, pe de alta parte, a adaugat la prevederile art.131 alin.(1) si art.132 alin.(1) din Constitutie, prin redimensionarea rolului Ministerului Public/ statutului procurorului in cadrul procesului penal. In schimb, cel de-al doilea protocol analizat (2016), prin art.6 alin.(1), art.7 alin.(1) si art.9, a adaugat la prevederile art.131 alin.(1) si art.132 alin.(1) din Constitutie, prin redimensionarea rolului Ministerului Public/ statutului procurorului in cadrul procesului penal. O asemenea conduita institutionala a Ministerului Public este contrara loialitatii constitutionale prevazute de art.1 alin.(5) din Constitutie, favorizata fiind si de exercitarea necorespunzatoare de catre Parlament a controlului parlamentar asupra activitatii serviciilor de informatii, prevazuta de art.65 alin.(2) lit.h) din Constitutie. (...)

214. Avand in vedere considerentele expuse, dispozitiile art.146 lit.e) din Constitutie, precum si prevederile art.11 alin.(1) lit.A.e), ale art.34 si 35 din Legea nr.47/1992, cu majoritate de voturi, Curtea Constitutionala in numele legii decide:

1. Admite sesizarea si constata existenta unui conflict juridic de natura constitutionala intre Ministerul Public – Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie si Parlamentul Romaniei, pe de-o parte, si Inalta Curte de Casatie si Justitie si celelalte instante judecatoresti, pe de alta parte, generat de incheierea intre Ministerul Public – Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie si Serviciul Roman de Informatii a Protocolului nr.00750 din 4 februarie 2009, precum si de exercitarea, in mod necorespunzator, a controlului parlamentar asupra activitatii Serviciului Roman de Informatii.

2. Admite sesizarea si constata existenta unui conflict juridic de natura constitutionala intre Ministerul Public – Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie si Parlamentul Romaniei, pe de-o parte, si Inalta Curte de Casatie si Justitie si celelalte instante judecatoresti, pe de alta parte, generat de incheierea intre Ministerul Public – Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie si Serviciul Roman de Informatii a Protocolului nr.09472 din 8 decembrie 2016, doar cu privire la dispozitiile art.6 alin.(1), art.7 alin.(1) si art.9, precum si de exercitarea, in mod necorespunzator, a controlului parlamentar asupra activitatii Serviciului Roman de Informatii.

3. Inalta Curte de Casatie si Justitie si celelalte instante judecatoresti, precum si Ministerul Public – Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie si unitatile subordonate vor verifica, in cauzele pendinte, in ce masura s-a produs o incalcare a dispozitiilor referitoare la competenta materiala si dupa calitatea persoanei a organului de urmarire penala, si vor dispune masurile legale corespunzatoare.

Definitiva si general obligatorie. Decizia se comunica Presedintelui Senatului, Presedintelui Camerei Deputatilor, Ministerului Public - Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie si Inaltei Curti de Casatie si Justitie si se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I. Pronuntata in sedinta din 16 ianuarie 2019”.

>> Motivarea Deciziei nr. 26/2019

Adauga comentariu

*
*
laugh.giflol.gifsmile.gifwink.gifcool.gifnormal.gifwhistling.gifredface.gifsad.gifcry.gifsurprised.gifconfused.gifsick.gifshocked.gifsleeping.giftongue.gifrolleyes.gifunsure.gif

*

DISCLAIMER

Mesajele cu continut indecent nu vor fi postate. Atentie! Postati pe propria raspundere!

Inainte de a posta, cititi regulamentul: Termeni legali si Conditii

rominvent.ro Harta avocati romania Harta avocati romania Lege5
PORTAL JURISPRUDENTA RELEVANTA
ULTIMELE ACTE NOUTATI
ABONEAZA-TE!

Introdu-ti adresa de email pentru a te abona la Lumea Juridica si vei primi notificari cu cele mai noi stiri si articole.