DECIZIA CCR 79/22.02.2018 – Motivarea CCR privind durata controlului judiciar: "In cazul masurilor preventive, indiferent de natura privativa sau neprivativa de libertate a acestora, legiuitorul este obligat sa reglementeze durata maxima pentru care acestea se pot dispune... Legiuitorul nu si-a indeplinit obligatia constitutionala de a reglementa durata maxima a masurii controlului judiciar si pentru etapa procesuala a apelului”

Curtea Constitutionala a Romaniei a publicat motivarea Deciziei nr. 79/2018 referitoare la admiterea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 215 indice 1 alin. (8) din Codul de procedura penala privind durata controlului judiciar, publicata si in Monitorul Oficial, partea I, in data de 9 mai 2018. In cuprinsul motivarii, Curtea Constitutionala a constatat obligatia legiuitorului de a limita durata maxima a masurilor preventive, distinct pentru fiecare faza procesuala – camera preliminara, fond, apel.

Autorii exceptiei de neconstitutionalitate au criticat prevederile art. 215 indice 1 alin. (8) din Codul de procedura penala privind durata controlului judiciar aratand ca textul contravine prevederilor constitutionale cuprinse in art. 25 referitor la libera circulatie si art. 53 referitor la restrangerea exercitiului unor drepturi sau al unor libertati. In acest sens, autorii exceptiei au apreciat ca durata totala a masurii preventive a controlului judiciar este limitata la 5 ani de la momentul trimiterii in judecata doar in cursul judecatii in prima instanta, ceea ce face ca in apel sa nu fie reglementata nicio durata maxima a acestei masuri preventive.

Fata de aceste critici, Curtea Constitutionala a constatat ca prevederile din Codul de procedura penala ce reglementeaza masura preventiva a controlului judiciar nu prevedeau nici termenul pentru care poate fi dispusa si nici durata maxima a acestei masuri, retinând ca apare, astfel, ca evident dreptul organelor judiciare de a dispune controlul judiciar, ca masura preventiva, pentru perioade nelimitate de timp, drept ce presupune restrângerea nelimitata temporal a drepturilor si libertatilor fundamentale vizate de continutul acestei masuri.

CCR a stabilit ca o asemenea restrangere este neconstitutionala, intrucat principiul proportionalitatii afecteaza continutul normativ al drepturilor fundamentale vizate.

Asadar, a constatat Curtea, masurile preventive trebuie limitate in timp, prin reglementarea unei durate maxime pentru care se pot dispune, indiferent de faza procesuala in care acestea se pot dispune, astfel ca legiuitorului revine obligatia de a-si indeplini obligatia constitutionala si de a reglementa durata maxima a masurii controlului judiciar si pentru etapa procesuala a apelului.

Pasaje din Motivarea Deciziei CCR nr. 79/2018:

„Cu alte cuvinte, in cazul masurilor preventive, indiferent de natura privativa sau neprivativa de libertate a acestora, legiuitorul este obligat sa reglementeze durata maxima pentru care acestea se pot dispune. Mai mult, daca legiuitorul a ales sa reglementeze o durata maxima a masurilor preventive, distinct pentru fiecare etapa procesuala, atunci acesta are obligatia stabilirii unei durate maxime a acestora pentru fiecare faza procesuala.

Pe de alta parte, Curtea retine ca legiuitorul a reglementat distinct faza procesuala a judecarii cauzei in prima instanta de cea a apelului, Capitolul II al Titlului III din Codul de procedura penala având denumirea marginala — Judecata in prima instanta, iar Capitolul III al Titlului III din acelasi act normativ având denumirea marginala — Apelul. Astfel, Curtea observa ca durata maxima a masurii preventive a controlului judiciar este reglementata de catre legiuitor in ceea ce priveste etapele procesuale ale urmarii penale, camerei preliminare si judecatii in prima instanta, dar nu si in ceea ce priveste etapa procesuala a apelului.

Un argument in acest sens il reprezinta si faptul ca, in ceea ce priveste masura preventiva a arestului la domiciliu si cea a arestului preventiv, desi legiuitorul nu a reglementat expres un termen maxim pentru care aceste masuri pot fi dispuse in etapa procesuala a apelului, a prevazut, totusi, momentul când aceste masuri inceteaza de drept, chiar si in aceasta etapa procesuala. Astfel, potrivit art.241 alin.(11) lit.b) din Codul de procedura penala, dispozitii aplicabile doar in ceea ce priveste masurile preventive privative de libertate, „arestarea preventiva si arestul la domiciliu inceteaza de drept in apel, daca durata masurii a atins durata pedepsei pronuntate in hotarârea de condamnare”.

Or, având in vedere cele anterior retinute de instanta de contencios constitutional, rezulta ca legiuitorul nu si-a indeplinit obligatia constitutionala de a reglementa durata maxima a masurii controlului judiciar si pentru etapa procesuala a apelului. Acest fapt da nastere dreptului organelor judiciare de a dispune controlul judiciar, ca masura preventiva, pentru perioade nelimitate de timp, drept ce presupune restrângerea nelimitata temporal a drepturilor si libertatilor fundamentale vizate de continutul acestei masuri, ceea ce contravine prevederilor art. 20, art.23, art.25, art.26, art.39, art.41, art.45 si art.53 din Constitutie, precum si art.5 din Conventie.”

>>Decizia CCR nr. 79/2018