CSOMA vs. ROMANIA – Omisiunea parchetului de a analiza intregul material probator si apararile formulate de reclamanta – victima a unei proceduri medicale in urma careia a ajuns in incapacitate permanenta de a avea copii. Nerespectarea de catre personalul medical a dreptului pacientului la o informare corespunzatoare poate angaja raspunderea statului in materie. Incalcarea Art. 8 din Conventie, privind dreptul la respectarea vietii private

In cauza Julia Kinga Csoma contra Romaniei, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a stabilit ca a existat o incalcare a dreptului la respectarea vietii private si de familie, garantat de Art. 8 din Conventie.

Curtea a constatat ca organele de ancheta au omis sa analizeze intregul material probator, precum si apararile formulate de reclamanta – victima a unei proceduri medicale in urma careia a ajuns in incapacitate permanenta de a avea copii.

Judecatorii europeni au retinut si esecul autoritatilor de a evalua si clarifica divergentele dintre diferite expertize medico-legale, fapt ce indica absenta unui sistem juridic efectiv care sa raspunda sustinerilor de incalcare a dreptului la respectarea vietii private, formulate de reclamanta ca urmare a procedurilor medicale la care a fost supusa.

>>Hotararea CEDO in cauza Julia Kinga Csoma contra Romaniei (cererea nr. 8759/05; Sectia a III-a, 15 ianuarie 2013)

>>Hotararea CEDO in cauza Julia Kinga Csoma contra Romaniei (versiunea in limba romana, disponibila pe site-ul CSM)

Extras din hotarare:

"a) Principii generale

41. Curtea face referire la principiile generale pe care le-a stabilit cu privire la raspunderea statului in legatura cu malpraxisul medicilor in temeiul Art. 2 si 8 din Conventie. In special, Curtea reaminteste obligatia statelor contractante de a introduce reglementari care sa oblige spitalele publice si private sa adopte masurile potrivite pentru a proteja viata pacientilor lor (a se vedea Trocellier vs. Frantei, dec., nr. 75725/01, par. 4, CEDO 2006-XIV).

42. Mai mult, Curtea a subliniat ca este important pentru persoanele care intampina riscuri pentru sanatatea lor sa aiba acces la informatii care sa le permita evaluarea riscurilor respective. Curtea a considerat rezonabil sa deduca de aici faptul ca statele contractante trebuie, in virtutea acestei obligatii, sa adopte masurile normative necesare pentru a garanta ca medicii iau in considerare consecintele previzibile ale unei proceduri medicale planificate asupra integritatii corporale a pacientilor si sa ii informeze din timp pe pacientii respectivi despre consecintele respective, astfel incat acestia din urma sa fie in masura sa ia o decizie informata. In special, ca un corolar la aceasta, daca un risc previzibil de acest tip se concretizeaza fara ca pacientul sa fi fost informat corespunzator si in prealabil de catre medici, statul contractant respectiv poate fi raspunzator direct, in temeiul Art. 8, pentru omiterea acestei informatii (a se vedea Trocellier, citata anterior, par. 4; Vo vs. Franta, Marea Camera, nr. 53924/00, par. 89, CEDO 2004-VIII; Codarcea, citata anterior, par. 105; Pretty, citata anterior, par. 63).

43. In ultimul rand, Curtea reaminteste ca in domeniul specific malpraxisului in activitatea medicala, daca sistemul juridic acorda victimelor acces complet la actiuni civile sau masuri disciplinare care pot conduce la stabilirea raspunderii civile pentru malpraxis in activitatea medicala si acordarea corespunzatoare a unei despagubiri, acest fapt ar fi suficient in principiu sa elibereze statul de obligatia pozitiva de a asigura un sistem juridic efectiv (a se vedea, mutatis mutandis, Calvelli si Ciglio vs. Italia, Marea Camera, nr. 32967/96, par. 48-51, CEDO 2002-I; Codarcea, citata anterior, par. 102).

b) Aplicarea acestor principii in prezenta cauza

44. Revenind la faptele cauzei in curs de examinare, Curtea constata ca in urma unei proceduri medicale efectuate de Dr. P.C. intr-un spital public, viata reclamantei a fost pusa in pericol si, in consecinta, reclamanta a ajuns in incapacitate permanenta de a avea copii.

45. Prin urmare, a existat o ingerinta in dreptul reclamantei la respectarea vietii sale private.

46. Reclamanta nu a sustinut ca pierderea sa a fost cauzata cu intentie de catre medic. Plangerea sa se refera mai degraba la neglijenta medicului in efectuarea procedurii medicale si reactia inadecvata a autoritatilor.

Prin urmare, ramane de evaluat daca statul si-a respectat obligatiile pozitive prevazute la Art. 8 din Conventie.

47. In primul rand, Curtea observa ca toate rapoartele de expertiza medicala intocmite in aceasta cauza concordau ca medicul omisese, inainte de efectuarea procedurii, fie sa obtina, in scris, consimtamantul informat al reclamantei, fie sa efectueze controalele preoperatorii necesare.

48. Curtea acorda importanta existentei unui consimtamant prealabil in contextul dreptului oricarui pacient la respectarea integritatii sale corporale (a se vedea Codarcea, citata anterior, par. 104). Nerespectarea de catre personalul medical a dreptului pacientului la o informare corespunzatoare poate angaja raspunderea statului in materie (idem, par. 105).

49. De asemenea, Curtea observa ca legislatia interna prevede expres dreptul pacientului de a primi informatii suficiente care sa-i ofere pacientului posibilitatea de a-si da in prealabil consimtamantul informat fata de o procedura riscanta, corolarul fiind obligatia medicului de a obtine acest consimtamant.

50. Curtea nu gaseste nicio explicatie rezonabila pentru faptul ca, in prezenta cauza, nu s-a obtinut consimtamantul respectiv. Curtea nu poate accepta pozitia Guvernului, conform caruia faptul ca reclamanta era asistenta medicala de profesie il scutea pe medic de urmarea procedurilor stabilite si de informarea acesteia despre riscurile inerente procedurii.

51. Mai mult, din fapte reiese ca, desi nu s-a contestat necesitatea avortarii fatului, nu era un caz de urgenta extrema pentru efectuarea procedurii. Prin urmare, medicul nu se confrunta cu constrangeri de timp care sa justifice faptul ca nu a efectuat analizele preliminare asupra pacientei sale ori faptul ca nu a evaluat in mod adecvat daca spitalul orasenesc era dotat corespunzator pentru a rezolva posibilele complicatii.

Expertiza emisa de Colegiul Medicilor intareste acest argument.

52. Curtea observa ca rapoartele de expertiza medicala intocmite in cadrul urmaririi penale nu au abordat problema urgentei, in pofida solicitarilor si contestatiilor reclamantei in acest sens. Intrebarile formulate de reclamanta erau relevante, iar raspunsurile oferite de autoritatile medico-legale la acestea ar fi putut clarifica imprejurarile nefericite care au cauzat pierderea suferita de reclamanta.

53. Ramane de stabilit daca reclamanta avea la dispozitie cai de atac suficiente sa-i ofere o reparatie pentru pierderea suferita ca urmare a procedurii medicale (a se vedea supra, par. 43).

54. In prezenta cauza, Curtea observa ca reclamanta a anexat pretentii civile la plangerea sa penala impotriva medicului (a se vedea supra, par. 15, precum si Perez vs. Franta, Marea Camera, nr. 47287/99, par. 70, CEDO 2004-I). Teoretic, cel putin, reclamanta ar fi putut obtine la finalul procedurii o evaluare a prejudiciului suferit si o despagubire pentru acesta. Prin urmare, aceasta cale de atac a fost adecvata in prezenta cauza, iar Curtea va examina in consecinta modul in care s-a efectuat ancheta penala.

55. Curtea observa ca rapoartele medicale intocmite au stabilit ca, in pofida greselilor vadite in gestionarea cazului, medicului nu i se poate imputa malpraxis in actul medical (a se vedea paragrafele de mai sus si a contrario, Stihi Boos, citata anterior, par. 60). Cercetand documentele care i-au fost prezentate, Curtea observa insa ca procurorul nu a evaluat faptele divergente din aceasta cauza.

56. In special, procurorul si-a intemeiat ordonanta pe rapoartele medico-legale emise la cererea sa. Acesta nu a luat in considerare raportul de expertiza medicala intocmit de Colegiul Medicilor, desi acesta era complet si indica deficiente procedurale. De asemenea, procurorul nu a luat in considerare avizul Institutului de Medicina Legala – autoritatea medico-legala superioara – cu privire la raportul respectiv. Astfel, acesta a examinat doar cele doua rapoarte intocmite de serviciile medico-legale. De asemenea, procurorul nu a raspuns la intrebarile formulate de reclamanta. Curtea reaminteste constatarea sa ca respectivele intrebari erau relevante si importante pentru clarificarea evenimentelor (a se vedea supra, par. 52).

57. Curtea nu este in masura sa contrazica constatarile instantelor interne cu privire la lipsa raspunderii penale a medicului in aceasta cauza. Cu toate acestea, avand in vedere efectele grave ale procedurii, precum si faptul ca reclamanta a trebuit sa o suporte fara sa fie informata corespunzator despre riscurile inerente, Curtea considera inadmisibil faptul ca a fost posibila efectuarea unei operatii fara respectarea normelor si mecanismelor de protectie instituite chiar de sistemul intern.

58. In continuare, Curtea va examina daca, asa cum sustinea Guvernul, o actiune civila impotriva medicului si spitalului ar fi constituit o cale de atac efectiva.

59. Curtea reaminteste ca existenta unor simple indoieli privind sansele de reusita ale unei anumite cai de atac care in mod evident nu este inutila nu constituie un motiv valid pentru neepuizarea cailor de atac interne (a se vedea Stihi Boos, citata anterior, par. 64).

60. Pentru inceput, Curtea observa ca, desi expertii au recunoscut existenta unor deficiente procedurale din partea Dr. P.C., acestia au exclus existenta malpraxisului in actul medical (a se vedea supra, par. 14, 16, 18, 20 si 55). Din contra, rapoartele medicale intocmite in cauza Stihi Boos au stabilit ca nu existase niciun malpraxis in actul medical deoarece deciziile luate de personalul medical corespundeau diagnosticului si starii generale de sanatate a victimei (a se vedea Stihi Boos, citata anterior, par. 21 si par. 29-31).

61. Trebuie remarcat ca, atunci cand au avut loc faptele din prezenta cauza, sistemul nu permitea dispunerea unui nou raport medico-legal, deoarece Institutul de Medicina Legala emisese deja un aviz in aceasta cauza (a se vedea Eugenia Lazar, citata anterior, par. 90; Baldovin vs. Romania, nr. 11385/05, par. 22, 7 iunie 2011). Prin urmare, reclamantei i-ar fi fost imposibil sa ridice din nou problema malpraxisului in actul medical intr-o actiune noua, in pofida importantei pe care clarificarea problemei ar fi putut-o avea pentru solutionarea actiunii. Acest lucru ridica indoieli asupra argumentului ca o actiune civila a reclamantei impotriva medicului ar fi constituit o cale de atac efectiva, mai ales ca un raport de expertiza ar fi constituit proba fundamentala in sustinerea cauzei sale in fata instantelor civile.

62. Curtea a identificat deja deficiente ale sistemului romanesc in materie de limitare a raspunderii medicilor la cazurile de malpraxis in actul medical stabilit (a se vedea supra, par. 26 si Eugenia Lazar, citata anterior, par. 90). Tinand seama de consecventa cu care rapoartele de expertiza au exclus existenta malpraxisului in actul medical in acest caz, Curtii ii este si mai greu sa isi dea seama cum aceasta cale de atac ar putea fi efectiva in practica in situatia speciala a reclamantei.

63. Curtea va evalua, de asemenea, posibilitatea ca reclamanta sa obtina despagubiri direct de la spital. Pentru inceput, Curtea observa ca reclamanta nu a scos in evidenta lipsa de coordonare dintre cele doua spitale implicate. Aceasta si-a limitat plangerea la deciziile luate de un medic.

64. Curtea observa ca jurisprudenta interna in materie este in curs de dezvoltare, dar ca instantele interne nu au stabilit in mod consecvent raspunderea spitalelor in cazurile de malpraxis in actul medical (a se vedea Codarcea, citata anterior, par. 71 si 108; Stihi Boos, citata anterior, par. 64).

65. In prezenta cauza aflata in curs de examinare, reiese ca spitalele s-au ocupat rapid de cazul reclamantei. Interventia lor rapida a facut posibila limitarea efectelor negative ale procedurii initiale si salvarea vietii reclamantei (a se vedea, a contrario, Csiki vs. Romania, nr. 11273/05, par. 78, 5 iulie 2011; Floarea Pop vs. Romania, nr. 63101/00, par. 22, 24 si 37, 6 aprilie 2010). Lipsa oricarei greseli in gestionarea cazului de catre spital, conexata cu jurisprudenta interna in curs de dezvoltare in materie de raspundere a spitalelor pentru actele medicale (a se vedea supra, par. 64) atenueaza prea mult actiunea in despagubiri impotriva spitalului ca sa mai fie considerata efectiva.

66. De asemenea, Curtea observa modificarile determinate de Legea nr. 95/2006 care - in principiu - ar facilita in prezent posibilitatea victimelor de malpraxis in actul medical de a cere despagubiri in absenta stabilirii vinovatiei (a se vedea Eugenia Lazar, par. 54 si Baldovin, par. 27, citate anterior). Cu toate acestea, Guvernul nu a afirmat ca reclamanta inca putea face uz de noile prevederi legale.

67. In ultimul rand, Curtea considera relevant in prezenta cauza faptul ca reclamanta nu a ramas pasiva si nici nu a urmarit doar sanctionarea penala a medicului (a se vedea, a contrario, Stihi Boos, citata anterior, par. 51 si 65). Aceasta a sesizat Colegiul Medicilor si a alaturat pretentii civile la actiunea penala. Insa aceasta nu a obtinut nicio reparatie pe nicio cale.

In aceste imprejurari, ar fi disproportionata obligarea acesteia la declansarea unei alte actiuni in fata instantelor civile.

68. Considerentele de mai sus sunt suficiente pentru a conduce Curtea la concluzia ca reclamantei i-a fost incalcat dreptul la viata privata prin faptul ca nu a fost implicata in alegerea tratamentului medical si nu a fost informata corespunzator cu privire la riscurile inerente procedurii medicale.

Mai mult, sistemul existent la data faptelor prezentei cauze o punea pe reclamanta in imposibilitatea de a obtine o reparatie pentru incalcarea dreptului sau la viata privata. Prin urmare, statul parat nu si-a indeplinit obligatiile pozitive prevazute la Art. 8 din Conventie.

Pentru aceste motive, Curtea respinge exceptia ridicata de Guvern si concluzioneaza ca a fost incalcat Art. 8 din Conventie".